Presupun ca unii dintre voi v-ati intrebat de ce am publicat mai intai „Paternitatea Cartii Plangeri” in loc sa-mi continui analiza textului din Plang. 3:34-39. Doua motive au stat la baza acestui rationament: 1) nu puteam sa merg mai departe fara a va spune ce cred eu despre autorul acestei scripturi si care sunt influentele ei si 2) stiind ca in perioada 13-20 feb. voi fi in tara si ca voi participa la o emisiune pe aceasta tema nu am dorit sa dezvalui mai multe secrete despre acest text inainte de a-mi onora invitatia. Acuma insa nimic nu ma mai impiedica. De aceea, va invit in acest articol la o analiza a textului si numai dupa aceea sa discutam sensul sau semnificatia cuvantului „rau”.
A Striviti sunt sub picioarele lui toti prizonierii tari
X Pentru a perverti judecata omului inaintea Celui-Preainalt.
A’ Preschimbata este dreptatea omului in pricina lui. Domnul nu vede!
In vv. 34-36 avem de a face cu un paralelism chiasmic. Versetul 34 vorbeste despre drepturile prinsilor de razboi, iar v.36 despre drepturile omului liber. Versetul 35 poate fi vazut ca si concluzie atat pentru v. 34 cat si pentru v.36, deoarece el descrie scopul sau motivul pentru care prizonierul si omul liber „beneficiaza” de astfel de tratamente, si anume: pervertirea, distorsionarea judecatii umane.
Expresia „inainte Celui Preainalt” 1) scoate in relief faptul ca toate aceste nedreptati se fac pe fata, chiar inaintea lui Dumnezeu si 2) vine in opozitie cu cea de a doua concluzie „Domnul nu vede”. Poetul ajunge la concluzia ca Divinitatea este „oarba” la ceea ce se intampla privind cum dreptatea sau justitia sunt incalcate constant fara ca acesti asa numiti judecatori sa aiba parte de o pedeapsa din partea Domnului. Pe de alta parte, expresia conclusiva din finalul v.36 are o nota negativa, nota care se regasesti pe intreg parcursul cartii si face referire la ideea de „parasire”, iar pe de alta parte, introduce mini-credo-ul din vv.37-39. Afirm ca introduce, deoarece incepand cu v.37 se poate observa ca poetul aduce contra argumente la tot ceea ce scrie in vv.34-36, ca si cum ar spune: Dumnezeu desi lasa impresia ca nu vede, totusi realitatea este alta.
Cine a spus si s-a facut fara ca Domnul sa porunceasca?
Nu din gura Celui-Preainalt ies raul si binele?
De ce mai murmura omul cand este pedepsit pentru pacatele lui?
Indiferent de modul cum traducem v.37: „Cine a spus si s-a facut?” Domnul nu a vorbit sau Cine a spus si s-a facut fara ca Domnul sa porunceasca? aluzia la primul referat al creatiei ramane. Aici ne este prezentat Domnul care vorbeste, iar lucrurile iau fiinta. Singura diferenta intre cele doua traduceri este ca prima afirma ca tot ceea ce se intampla nu vine din porunca Domnului, iar cea de a doua traducere sustine ca totul se datoreaza Divinitatii, care coordoneaza si porunceste totul. Prin „porunca,” aici, trebuie sa intelegem atat aspectul ca subiectul spune ce trebuie facut, cat si ca isi da acordul. Cel mai evident caz este cel al lui Iov unde „victima” intelege ca Dumnezeu este sursa necazurilor sale, iar autorul ne spune ca El isi da acordul la planul Diavolului.
In ceea ce priveste v.38 aici exista doua posibilitati de traducere fie sub forma interogativa, fie sub forma exclamativa. Parte frumoasa a acestui verset este ca in ambele variante interpretarea ramane aceeasi. In ceea ce privesc cuvintele „rau” si „bine” consider ca nu trebuie inlocuite cu alte sinonime. Dar despre acest aspect voi vorbi in articolul viitor.
Versetul v.39 este strans legat de v.38 si de altfel, oarecum, ne conduce spre adevarata interpretare a celor doua versete.
N.B. Desi uneori putem folosi filozofia si concepte filozofice in a intelege anumiti termeni sau concepte din VT, totusi consider ca adevaratul sens al acestor cuvinte/ expresii le vom descoperii in Thora si nu in alta parte.
Amintiri din studentie 