Dumnezeu sursa raului?! III

O varianta personala a textului 3:34-39

Inainte de a incerca o analiza a pasajului cred ca se impune o traducere proprie. De aceea, in continuare se poate lectura si varianta mea:

„Striviti sunt sub picioarele lui toti prizonierii tari

Pentru a perverti judecata omului inaintea Celui-Preainalt.

Preschimbata este dreptatea omului in pricina lui. Domnul nu vede!

Cine a spus si s-a facut fara ca Domnul sa porunceasca?

Nu din gura Celui-Preainalt ies raul si binele?

De ce mai murmura omul cand este pedepsit pentru pacatele lui?”

Note asupra textului ebraic:

a) verbele vv. 34 si 36 sunt in piel infinitiv, iar verbul din v.35 este in hifil infinitiv. Intrucat familia hifil este cauzativa, iar famillia piel produce, induce o stare (cf. Ernst Jenni citat de Silviu Tatu si Timoty Crow in „Curs de Ebriaca Biblica”, p. 129) eu am vazut in vv.34 si 36a problema sau stare de fapt, iar in v.35 rezultatul evenimentului din v.34 si in v.36b concluzia la vv.34 si 36.

b) v.37b desi poate fi tradus ca o afirmatie „Domnul nu vede”, pastrand ordinea din textului masoretic, totusi consider ca intrebarea retorica „cine a spus si s-a implinit” este strans legata atat de continuarea frazei cat si de ceea ce autorul prezinta in vv.34-36. In acest caz, am interpretat adverbul „nu” ca desemnand o negatie interogativa, motiv pentru care am optat in a traduce intreg versul sub o forma interogativ-retorica. Toate aceste variante de traduceri: „Cine a spus ceva si s-a facut fara ca Domnul sa porunceasca?” sau „Cine a spus ceva si s-a facut ne poruncind Domnul?” sau „Cine a spus ceva si s-a facut fara porunca Domnului?”  mi se par mult mai apropiate de mesajul poeziei, decat varinata „Cine a spus acestea si s-a facut? Domnul n-a poruncit!”

c) vv.38-39 le interpretez ca intrebari retorice conclusive la vv.34-37. Pe de o parte, v.38 afirma ca raul care s-a abatut asupra populatiei si asupra armatei au fost la porunca Domnului, pe de alta parte, v.39 sustine faptul ca barbatul puternic – care inca mai traieste, care este in viata – nu are nici un drept sa murmure sau sa se boceasca atunci cand este pedepsit de Stapanul pentru pacatele lui.

d) in ebraica v.39 cuprinde trei cuvinte care in principiu spun acelasi lucru: geber (barbat in putere), adam (om), chay (viu). Din acest motiv, cele mai multe traduceri apelaza la expresia „omul viu” urmat de substantivul „barbat”. Indiferent de traducere, ideea poemului se pastreaza – supravietuitorul, omul viu, barbatul, soldatul nu are nici un motiv sa murmure impotriva Domnului sau sa-l incrimineze pe Stapanul, deoarece el sufera pedeapsa propriilor lui pacate.

Dumnezeu sursa raului?! II

Traducerea v.38 in lumina contextului

Spuneam in articolul anterior ca in functie de cum il interpretam pe „nu” putem sa traducem v.38 fie ca o afirmatie, fie ca o interogatie-retorica. Daca am lua versul izolat de contextul lui atunci fiecare ar putea sa-si aleaga varianta de utilizare a negatiei. Intrucat, el face parte dintr-o cadena de afirmatii sau interogatii, consider ca nu avem dreptul sa-l izolam de context.  Este de remarcat faptul, ca in ceea ce priveste acest pasaj – 3:34-39 – avem de a face cu doua forme de interpretare: 1) afirmativa – exceptie facand v.37a unde pronumele relativ obliga o traducere interogativa – si 2) retorica.

In continuare vom prezenta cateva traduceri ale acestui pasaj.

trad. Cornilescu – „Cand se calca in picioare toti prinsii de razboi ai unei tari,/ cand se calca dreptatea omeneasca in fata Celui Preainalt,/ cand este nedreptatit un om in pricina lui, nu vede Domnul?/ Cine a spus, si s-a intamplat ceva fara porunca Domnului?/ Nu iese din gura Celui Preainalt raul si binele?/ De ce sa se planga omul cat traieste? Fiecare sa se planga mai bine de pacatele lui!” (trad. NTR este tributara pe alocuri trad. Cornilescu, acesta este motivul pentru care foloseste adverbul interogativ „cand”, si trad. englezesti NIV. Traducerea spaniola NIV si trad. franceza Bible du Semeur traduce la fel ca si NTR)

trad. Sinodala – „Cand calcam in picioare pe toti robii pamantului,/ Cand calcam dreptatea omului inaintea fetei Celui Preainalt,/ Cand nu dam dreptate cuiva in pricina lui, oare Stapanul a toate nu vede?/ Cine este Cel ce a grait si s-a facut, fara numai Domnul, Care a poruncit?/ Nu iese oare din gura Celui Preainalt binele si raul?/ De ce suspina omul toata viata, fiecare pentru pacatul lui?”

trad. Bartolomeu Anania – „Să-i umileşti, ţinându-i sub picioare, pe toţi cei înrobiţi de pe pământ/ să strâmbi tu judecata unui om ‘naintea feţei Celui-Preaînalt,/ să-l osândeşti pe cel nejudecat, nu Domnu-a zis acestea./ Cine-a grăit acestea, şi ele s’au făcut? Nu Domnu-a poruncit./ Din gura Celui-Preaînalt nu va ieşi ce-i rău cu ce e bun./ De ce s’ar plânge oare omul viu, bărbatu’n faţă cu păcatul său?”

trad. Renkema – „In picioare sunt calcati toti prizonierii tarii,/ Inainte Celui-Preainalt dreptatea unui credincios este umilita,/ Oamenii sunt lezati in drepturile lor si Domnul nu doreste sa priveasca spre acestea./ Cine a vorbit, ca aceste lucruri sa se intample? Domnul nu a poruncit aceasta! Din gura Celui-Preainalt nu ies cuvinte rele, ci bune. Atunci de ce mai murmura un supravietuitor, un credincios cu privire la pacatul sau?” (prof. House traduce aproximativ la fel in comentariul sau pe Plangeri din colectia WBC).

Daca privim traducerile de mai sus se poate observa ca din nou avem diferente de opinii destul de mari. Exceptand traducerea mitropolitului de Cluj, unde avem de a face mai degraba cu o varianta personala, care nu merge nici dupa LXX si nici dupa TM, chiar daca unele critici afirma altceva, ies in relief doua linii majore in ceea ce priveste interpretarea vv.34-36, precum si v.37. Aceste diferente se datoreaza, pe de o parte, modului in care fiecare traducator a inteles cele trei verbe in infinitiv (2 in piel si 1 in hiphil) precedate de prepozitia „l” cu care incep vv.34-36, precum si adverbului „nu” din v.36b, iar pe de alta parte intelegerea v.37, unde in mod normal nu avem nici o conjunctie intre cele doua propozitii, asa cum reiese din unele traduceri.

Cu alte cuvinte, cei care vad in adverbul „nu” o interogatie vor traduce vv.34-36 sub forma de intrebare retorica, asa cum se poate vedea in traducerile Cornilescu, Sinodala, NTR, NIV engleza si spaniola. Cei ce considera ca negatia din v.36b are un rol conclusiv vor merge pe varianta afirmativa, asa cum sunt traducerile lui House si Renkema. Diferenta intre cele doua solutii propuse consta in faptul ca una sustine printr-o intrebare retorica ca Dumnezeu ia aminte la tot ceea ce se intampla pe pamant, ceea ce inseamna ca va interveni, pe cand cealalta afirma ca Dumnezeu refuza sa priveasca si, implicit, sa se manifeste in situatia data. O alta diferenta este data de perspectiva dramei. Cei care adera la varianta retorica exprima speranta, pe cand cei care merg pe varianta afirmativa trasmit un mesaj de deznadejde, de durere – Dumnezeu nu vede.

In ceea ce priveste v.37, indiferent de modul de traducere ideea poetului nu sufera nici o modificare. Adica, fie ca traducem „Cine spune aceasta si se va implini/ face? El n-a poruncit.”, fie „Cine spune aceasta si se va implini/ face, daca El n-a poruncit?” sensul ramane neschimbat – Dumnezeu este Cel Care face ca lucrurile sa se intample sau sa aiba loc, indiferent de vointa celorlalti. Aceasta idee este sustinuta de v.38 in forma lui retorica – Nu din gura Celui-Preainalt ies raul si binele? -, prin care se afirma clar ca atat raul cat si binele vin de la Dumnezeu. Daca v.38 ar fi tradus intr-o formula afirmativ-pozitiva, precum o face prof. Renkema, atunci ar fi rezolvata o problema – Dumnezeu nu poate fi cauza raului -, insa am pierde din vedere anumite aspecte pe care poetul/ cartea doreste sa le transmita: suveranitate, atotputernicia, dreptatea si pedeapsa Divinitatii. Mai mult, intrebarea retorica din v.39 nu ar mai avea nici un sens. Ar parea ca si rupta de intreg contextul poemului. (va urma)

Dumnezeu sursa raului?! I

Cand scriam ca Plang 3:38 este un verset care merita toata atentia aveam in vedere atat dificultatea lui in ceea ce priveste traducerea, cat si interpretare. Nu este atat de usor pentru un crestin practicant sa accepte varianta facuta de Dumitru Cornilescu sau Sfantului Sinod. Nu e foarte greu de inteles de ce o astfel de traducere nu ar putea sa fie imbratisata de militantii crestini. La o prima citire a ei „oare nu din gura Celui-Preainalt ies/ purced raul si binele?” gandul te duce direct la a indentifica sursa raului si a binelui. E una sa spui ca Dumnezeu este izvorul binelui, dar cu totul alta e sa sustii sau sa crezi ca in Dumnezeire isi are originea, obarsia raul. Insa cu mult mai usor de acceptat ar fi traducerea NTR, unde cuvantul „rau” este schimbat cu „nenorocire” sau traducerile mitropolitului Bartolomeu Anania si a prof. Renkema, care afirma clar ca rau si bine nu pot sa aiba aceeasi sursa. Pentru altii varianta spaniola NIV ar fi chiar mai fericita, deoarece aici este schimbat verbul „a iesi” cu „a porunci”. Dar oare chiar este necesar sa schimbam textul sursa? Este el atat de incriminatoriu? Pentru a vedea in realitate care dintre traduceri este mai aproape de realitate va trebui sa analizam textul cu pricina.

Capitolul 3:34-39 este format dintr-un set de afirmatii, care pot fi traduse in doua moduri: a) interogativ (vezi NTR sau Cornilescu) sau b) afirmativ (vezi Renkema sau Bartolomeu). In functie de ce traducere vei folosi astfel te vei apropia mai mult sau mai putin de intentia poetului. Sustin acest lucru pe baza faptului ca in v.38 avem doua elemente problematice adverbul „nu” si adejectivul „rau”. Cele doua cuvinte sunt cheia acestui pasaj. In functie de rolul pe care-l oferim fiecaruia dintre ele asa vor iesi traducerea si interpretarea textului.

Rolul adverbul „nu” in economia versetului

De obicei, topica fraziologica in limba ebraica incepe cu verbul, accentuand actiunea, si nu pe subiect, ca in limbile moderne. Insa aceasta regula poate fi incalcata atunci cand avem de a face cu o poezie (ca in cazul de fata) sau atunci cand scriitorul doreste sa accentueze un anumit aspect (vezi Estera 1:2 – accentul cade pe in ziua aceea si nu pe verbul a sedea, a domni). Cand vorbim de poezie, lucrurile pot deveni mai complicate mai ales daca avem de a face cu un acrostih. Iar in cazul de fata despre aceasta este vorba. Intrucat poetul era obligat sa foloseasca litera „m,” iar negatia incepe cu litera „l” a condus ca adverbul „nu” sa fie plasat in centrul propozitiei. In urma analizei sintactice se observa ca subiectul propozitiei sunt cuvintele „rau” si „bine”, care se gasesc la final, predicatul este verbul „a iesi”, iar complementul circumstantial de loc „din gura” urmat de atributul „Celui-Preainalt” la inceputul frazei.

Desi, poetul vrea sa puna accentul pe cuvantul „gura”, totusi in modul in care interpretam adverbul „nu” avem de a face aici cu o afirmatie-interogativa sau doar cu o afirmatie. Sa nu uitam ca in Biblia ebraica nu avem semne de punctuatie, lucru care conduce inevitabil spre o varietate de traduceri/ interpretari. Cu alte cuvinte versetul ar putea sa spuna „din gura Celui-Preainalt, nu, au iesit/ ies/ vor iesi raul si/sau binele?” ori „din gura Celui-Preainalt nu au iesit/ ies/ vor iesi raul si binele”. Fiecare traducere are in spate o afirmatie despre Dumnezeu. Prima varianta sustine ca Divinitatea este sursa, originea, cauza raului si a binelui, pe cand cealalta solutie merge pe linia ca cele doua nu pot sa aiba aceeasi origine. Din cauza acestei dublei posibilitati de a interpreta adverbul „nu” astazi avem atatea variante de traduceri.  Si totusi… care dintre cele doua formule de abordarea al adverbului „nu” este varianta propusa de poet? (va urma)

Poliushko Polie

Sunt mai multe variante cu privire la cine si cu ce ocazie a fost scrisa aceasta simfonie, insa cu toti sunt de acord ca ea a fost compusa pentru armata sovietica. Faptul ca era dedicata armatei rosii nu cred ca ar trebui sa conteze foarte mult. In opinia mea, de amator in ale muzicii, simfonia este chiar frumoasa.

Va invit sa ascultati Poliushko Polie in varianta lui Andre Rieu.

Nu din gura Celui Preainalt iese raul si binele? (Plang 3:38)

Iata un text demn de toata atentia. Daca vom urma mai multe traduceri vom observa o pluritate de variante pe seama acestui verset, fiecare aparand sau afirmand o idee:

1) trad. Cornilescu si trad. Ortodoxa merg pe aceeasi mana: Nu iese din gura Celui-Preainalt raul si binele?

2) varianta mitropolitului Bartolomeu vine pe linia LXX , dar intr-o traducere personala: din gura Celui-Preainalt nu va iesi ce-i rau cu ce e bun.

3) trad. NTR schimba cuvintele bun si rau: Oare nu din gura Celui-Preainalt vine si nenorocirea si bunastarea? NTR urmeaza traditia NIV, care la randu-i schimba cuvintele bun si rau cu „lucruri bune” si „calamitati”. Oferind in acelasi timp si o traducere a LXX: v-a iesi din gura Celui-Preainalt raul la fel ca si binele? (o traducere nefericita in acest caz. In loc de locutiunea „la fel ca” ar fi trebuit folosita expresia „cum iese”, daca voiau sa exprime ideea ca sursa raul nu este Dumnezeu.)

4) varianta spaniola NIV traduce astfel: nu Cel-Preainalt porunceste cand sa se intample ce-i bun si ce-i rau?

5) o traducere literara a TM spune: Din gura Celui-Preainalt nu iese (in ebraica aici este qal imperfect, ceea ce denota ca actiunea a inceput si nu s-a incheiat inca. Acest timp poate fi tradus in trecut, prezent sau viitor) raul si binele

6) o traducere literara a LXX suna astfel: din gura Celui-Preainalt nu (conform dictionarului USB el se foloseste si  atunci cand la o intrebare se asteapta un raspuns pozitiv) va iesi (verbul in greaca este indicativ viitor) raul si binele

La variantele 5) si 6) in mod special nu am pus nici un semn de punctuatie pentru a nu influenta in vreun fel traducerea.

Dupa cum am putut vedea fiecare traducator a incercat sa-si exprime un punct de vedere, pornid de la propriile sale considerente si probleme teologice. Cu alte cuvinte, fiecare a tradus folosind metoda de la teologie spre textul sursa si nu invers, de la textul baza spre teologie. Acesta este si motivul pentru care avem o pluritate de interpretari ale versetului. Mai mult, lipsa semnelor de punctuatie in textele ebraice si grecesti ne complica si mai mult situatia, intrucat nu stim exact ce anume doreste sa sustina poetul in mod clar, cel mult putem banui.

Intrebare: care traducere ar fi cea mai corecta si s-ar apropia de intentia autorului?

Care este distanta de la teologie la anti-crestinism?!

Luna aceasta unul dintre prietenii mei din facultate mi-a atras atentia asupra unui blog. Nu sunt un consumator de bloguri. Afara de anumite site-uri pe care le urmaresc regulat, nu prea ma obosesc sa-mi pierd timpul meu liber, si asa destul de limitat. Dar ce are acest blog de m-a facut sa-l traversez de la cap la coada intr-o singura noapte? In opinia mea nu e nu stiu ce de capul lui, afara de anumite asa zise teme de scandal ieftin. Teme, care pe mine nu ma prea atrag si nici nu ma amuza. Mai degraba, ma lasa indiferent. Nu blogul este cel care mi-a atras atentia, ci autorul lui. Personajul, nu pot folosi cuvantul „persoana” ca ma si gandesc la conceptul dr. Ioannis Zizioulas, din spatele blogului este un fost coleg de… facultate, camera, apartament de la finele anilor ’90.

Doua elemente mi-au atras atentia pe blogul: a) lupta lui impotriva religiei, si in special impotriva crestinismului si b) declaratia lui interesanta „pe vremea cand eram crestin”. Nu pot sa-l declar ateu, deoarece nu stiu sigur cum se raporteaza la o divinitate anume, insa pot sa-l declar anti-crestin, pe baza articolelor publicate.

Ca fost student de teologie ma asteptam sa fie mai inteligent putin, atunci cand ataca Sfintele Scripturi. Adica, sa faca refereri la adevaratele texte controversate si nu la anumite chestii puerile. Dar ce sa-i faci, asa este cand te limitezi doar la cautari google in materie de controverse biblice si nu te asezi la masa de studiu cu creionul in mana si sa le cauti pe surse primare, daca tot esti mare smecher :D. In unele articole, se leaga de diferentele de ani, cu privire la un anumit eveniment, care apar in doua carti biblice diferite. In alte articole, incearca sa forteze textul, obligandu-ne indirect, sa ii acceptam interpretarea, care este eronata si rau intentionata.

Daca as folosi, aceleasi metode ca si el cu privire la asa numitele stiinte exacte, la care face referire in articole, presupun, ca nu ar mai trebui sa-mi las copilul sa mai mearga la scoala. De exemplu, pana mai ieri eram invatati ca dupa evenimentul Big-Bang am avut de a face cu particule de praf si cenusa, din care s-a format materia. Ultimele cercetari in domeniu ne vorbesc acuma despre un lichid foarte fierbite. Acuma, cine are dreptate? A, da stiu cine are dreptate – evolutia! Ce sa mai vorbim despre datarea aparitei celei de a patra grupe de primate? Si lista poate continua cu inexactitatile acestei teori sau contradictiile dintre sustinatorii ei. Oricum, evolutionistii au aflat recent ca de la maimute salbatice tind sa devina maimute domestice. Eu le urez succes in atingerea obiectivului ne-propus.

Nu cred ca cineva l-a obligat sau il obliga sa fie crestin. Insa, modul in care isi publica articolele anti-crestine arata mai degraba ca este un frustrat, un ne-implinit religios. Daca, vrea sa fie onest cu el insusi si cu noi in asa numitul lui studiu ca Biblia si crestinismul sunt anti-sociale si ca societatea ar merge mai bine fara ele, atunci sa se lase de insulte si sa vina cu dovezi clare, nu cu afirmatii de doi lei, care oricand pot fi combatute, dar nu merita efortul. Prea mult consum de energie  pentru nimic. Eu unul nu vreau sa fiu apologet, ce sa mai vorbim despre avocatul lui Dumnezeu. Divinitatea mea nu are nevoie de un avocat atat de… neispravit, ca mine. Se descurca si singura.

Nota:

Totusi mai am de facut o remarca. In decursul, celor aproximativ 3000 de ani, s-ar fi putut face corecturile de rigoare in textele biblice, pentru a fi armonizate, insa copierea lor cu fidelitate in decursul atator secole, precum pastrarea acestor erori, chiar si in traduceri mie imi spune mult. „Maimuta moderna ne-domesticita total” de foarte multe ori ne acuza pe noi de absurditate in idei si in teorii, de parca ea ar fi mai diferita decat noi. De exemplu, ea isi alege cu grija numai ce doreste din materialele arheologice, adica numai acelea care pot sa-i sustina pe alocuri teoria, iar pe celelalte fie le ignora fie le considera simple scrieri sau mituri. Atunci, unde mai este obiectivitatea ei in studiu? In ce masura, mai putem vorbi despre o teorie corecta, atunci cand anumite dovezi arheologice, de ex. diferite manuscrise antice, sunt puse la colt, iar altele despre care nu cunoastem exact din ce perioada dateaza (se stie ca metoda C14 are neajunsurile ei) le folosim ca si elemente fundamentale in lansarea de teorii.

IN CONCLUZIE: atat stiinta pseudo-exacta, cat si religia in final se bazeaza pe filozofie si mitologie. Daca creationismul biblic este un mit, la fel si Big-Bang-ul este un mit. Cum eu nu pot demostra, ci doar crede, ca Dumnezeu a creat omul, la fel nici „maimuta in proces de domesticire” nu poate demonstra existenta Big-Bang-ului, ci porneste de la un postulat. Eu nu trebui sa demonstrez interventia Divinitatii in facerea omului, deoarece la mine totul se bazeaza pe „fe” (credinta), insa ea ar trebui sa-mi aduca dovezi clare deoarece se crede rationala si empirica. Dar pana atunci considera ca „maimuta ne-domesticita total” ar trebui sa-si vada de studiul ei intens cu privire la originea ei si nu de origine mea. Mai bine ne-ar lasa in pace pe mine si credinta mea, ca nu vad cum noi ii putem incurca socotelile in calea progresului (involutiei) ei.

Episodul 28

Mult timp am amanat sa scriu despre o persoana din diferite motive. Unul dintre ele a fost nevoia mea de timp ca sa pot sa inteleg cat mai bine raporturile emotive dintre noi – mai ales dupa o discutie (in spaniola cuvantul „discutir” are o nota peiorativa, semnificand mai degraba cearta sau un schimb de vorbe) pe email, pe care o avusesem cu ani in urma. Iar pe de alta parte, dorinta mea de a intelege un om mai ales cand contactele intre noi au fost foarte limitate in perioada studentiei.

Cand te gandesti sa vorbeste despre dr. Marius Cruceru, ca despre un profesor care nu ti-a fost foarte apropiat, cum a fost spre exemplu dr. Silviu Tatu, sau foarte drag, cum a fost spre exemplu dr. Radu Gheorghita sau dr. Emil Bartos, atunci elementul de echidistanta ar trebui sa predomine.

In perioada in care noi am avut ocazia, nu pot spune placerea pentru ca nu stiu cat adevar ar putea cuprinde acest cuvant, sa ne intalnim pentru prima data, am impresia ca avea varsta, pe care eu o am acuma. Toti colegii mei stiau de dansul, mai putin eu :), si aveau numai cuvinte la superlativ. Inainte de a ne intalni la cursurile de greaca si de patristica aflasem ca era un bun orator (lucru pe care l-am constatat si eu intre timp) si ca ii face placere sa cante la chitara. De altfel, colegii mei cand nu prea aveau chef de greaca si aveau chitara la ei atata staruiau de dansul pana ceda. Canta o piesa, hai maxim doua din repertoriul personal (poate se va gandi sa mai scoata un album cu muzica), dupa care inapoi la curs. Insasi dr. Emil Bartos il prezenta ca o persoana inteligenta si care ar putea sa ne ajute, fiind in anul I de studii, cum se face un eseu.

Desi avea un verisor prin alianta si un cumnat cu mine in grupa, nu a lasat impresia ca ii cunostea destul de bine. Eu am aflat despre gradul de rudenie dintre colegii mei si dumnealui undeva prin semestru al II-lea, desi… cu rudele dansului devenisem prieten inca din primele saptamani de scoala. As putea spune ca uneori era putin chiar dur cu unul dintre ei.

Cele mai fascinante capele de miercurea erau cele organizate de dr. Cruceru. Nu avea nevoie de prea mult timp sau prea multe lucruri ca sa produca un ambient placut in sala. De altfel, fiind o persoana de o varsta apropiata cu majoritatea din institut si cu un comportament normal in raport cu studentii a ajuns in scurt timp sa fie unul dintre cei mai indragite cadre. Si azi imi aduc aminte de modul cum interpreta piesa lui Nicolae Moldoveanu – „Numai harul”, pe care am avut prilejul sa o ascult si in intereptarea autorului, tot la capela de miercuri.

Faptul ca in perioada studentiei mele dansul era implicat in procesul de acreditare cred ca a contribuit mult la relatia dintre noi. Eu aveam anumite asteptari de la cursurile lui (si dansul la randu-i de la mine :D), dar se pare ca timpul nu-i ajungea. Uneori, din dorinta de a afla opinia dansului pe o anumita tema la seminarii, jucam rolul de opozant. In acel moment, devenea agitat dar incepea sa-si exprime punctul de vedere. Eu eram multumit ca mi-am atins scopul, chiar daca am apelat la metode mai putin ortodoxe. Azi studentii ar putea beneficia din plin de cunostintele dansului, pentru ca procesul de acreditare s-a incheiat de mult, fara a apela la alte artificii cum am facut eu.

Nu pot sa spun ca am devenit apropiati in ultimii ani, chiar daca ocazional mai discutam pe messenger sau pe facebook, insa ce pot spune despre dansul e ca nu tine ura, chiar daca uneori limbajul lui lasa acesta impresie. In ultimul timp, mi-a lasat impresia ca se atinge o coarda foarte sensibila din inima lui, cand e vorba despre fostii studenti si profesori IBEO/ UEO, indiferent despre cine este vorba. E cu inima impartita intre a vorbi sau a tacea. Acest mic detaliu mi-a fost confirmat recent intr-o discutie, pe care o avusesem foarte curand prin care eu ii ceream un mic „favor” (expunerea unei opinii cu privire la NTR), iar dansul m-a refuzat datorita fostilor lui studenti si colegi, care erau implicati in acel proiect. Precum, si prin faptul ca recent a facut o referire la mine pe blogul dansului, dar care este foarte grea de identificat :D.

Unele lamuriri pentru „o scrisoare pierduta”

As fi dorit foarte mult ca epistola dlui Mateas, care mi-a parvenit pe email, sa o consider mai mult decat o „scrisoare pierduta” sau ratacita pe internet. Insa cu tot respectul, nu poate fi calificata altfel. Poate cel mai bine pentru dansul ar fi fost sa scrie o scrisoare particulara si nu deschisa. O epistola adresata unui cerc mai restrans decat noua internautilor sau „corbilor” (o denumire data penticostalilor de un istoric roman baptist).

1) Consider ca ar fi trebui sa-si clarifice inainte de toate pozitia dansului in raport cu dr. Iosif Ton. Daca il considera eretic, atunci de ce il mai numeste frate? Daca il considera frate, atunci de ce-l mai prezinta ca un schismatic? Ar fi fost mult mai bine sa foloseasca titulaturile oficiale si nu fraternale, daca tot voia sa trasmita publicului o opinie.

2) Jocul de cuvinte penti-carismatic pe care il uzeaza arata foarte mult cunostiintele lui ultra limitate sau pe linie zvonistica. Daca ar fi ascultat, nu citit, discursul lui dr. Iosif Ton despre istoria miscarilor „carismatice” (sa le spunem asa) din secolul XX ar fi aflat ca penticostalii fac parte din primul val, venind la inceputul sec. al XX-lea, carismaticii, cunoscuti ca si al doilea val, apar pe la mijlocul secolului, iar al treilea val, care apare in ultima parte al secolului trecut, sunt cunoscut ca si neo-carismatici. Intre ei exista si asemanari dar si diferente, dar nu cred ca e timpul de analize, mai ales ca pe mine nu ma prea interesaza acest subiect.

3) Cuvantul „carismatic” folosit de dr. Ton nu are acelasi sens pe care dl. Mateas il utilizeaza. Dr. Ton foloseste cuvantul cu privire la „darurile Duhul Sfant,” despre care sustine ca si astazi se manifesta, pe cand la prea-alesul nostru epistolar il regasim cu sens denominational. Nu stiu ca dr. Ton sa se fi declarat adept al miscarii carismatice sau neo-carismatice sau sa fi spus ca este adeptul manifestarilor aberante, pe care uneori le intalnim, cu precadere, la neo-carismatici.

4) Datorita limbajului extrem de „interesant” folosit cu privire la miscarile pneumatologice, cred ca pot sa il consider pe acest domn orice altceva decat frate, pentru ca el insusi mi-a refuzat acest statut. Nu poti sa spui ca miscarile pneumatologice sunt eretice si ratacite pe caile Domnului, iar pe de alta parte, cand ai nevoie de ele, sunt fratii nostri. Ori ori. Doresc sa se dezica de unul dintre cele doua elemente si sa emita un comunicat. Daca intr-adevar crede ca suntem eretici, atunci sa afirme acest lucru printr-o circulara si cu semnatura, iar incepand din acel moment fiecare cu viata lui spirituala. Noi cei din miscarile pneumatice ii promitem ca nu-l vom mai deranja sub nici o forma si nu vom mai incerca sa facem nici o actiune comuna cu domnia sa. Daca considera ca nu suntem eretici atunci asteptam scuze publice si sa se puna deoparte pentru o vreme, pentru pocainta si post, din slujba de pastor pentru minciuna si instigare la ura intre crediciosii evanghelici. Nu cred ca ne putem permite sa spunem ce vrem fara sa suportam consecintele de rigoare. Daca nu face nici una nici alta din cele scrise mai sus devine mai rau decat un pagan, deoarece nu isi asuma responsabilitatea propriilor sale cuvinte.

5) Am fost surprins sa vad ca ii place eixegeza in loc de exegeza. Dr. Ton nu facea referire la faptul ca nu exista versete in „Marturia de credinta baptista”, ci ca exista prea putine versete cu privre la manifestarea sau darurile Duhul in Biserica. (Nu neg faptul ca limbajul dr. Ton este putin dus spre extrema, dar acesta este stilul lui retoric.) Cu alte cuvinte, pneumatologia marturiei de credinta este foarte saraca in ceea ce priveste problema manifestarii Duhului in si prin enoriasi si Biserica. Mai mult, in ceea ce priveste cheia hermeneutica pe care o foloseste se numeste „idei preconcepute”. Vezi modul cum interepreteaza ideea dr. Ton „baptistii nu au <traditie>”. (Pe un astfel de student profesorii mei de exegeza de la IBEO l-ar fi picat cu brio)

6) Apreciem cunostintele diletante in ceea ce priveste dogmele ortodoxe. Mariologia ortodoxa nu este la fel cu cea catolica. In ortodoxie nascatoarea de Dumnezeu are un statut aparte, dar nicidecum nu este co-mantuitoare sau zeita cum o defineste dansul. Mai mult, teologia ortodoxa face o diferenta intre inchinare si adorare. Din nou, face frumoasa eroare de a acuza fara sa stie ce spune. Cred ca ar trebui sa studieze mai mult mariologia si eclesiologia ortodoxa si catolica si doar dupa aceea sa se exprime. Dar pana atunci fata de Biserica Ortodoxa ar trebui sa-si ceara scuze ca a inceput mai intai sa scrie si dupa aceea sa studieze.  Ce sa mai vorbim despre iconografie?! Nu cred ca a vut posibilitatea sa-l citeasca pe Maxim Marturisitorul. Ce sa mai vorbim de Christoph Schonbornn. Hai sa nu ne intindem, ca nu mai terminam niciodata.

7) In ceea ce priveste interepretarea limbajul teologic ortodox m-a dat peste cap. In opinia dansului „prea-cinstirea” este mai presus decat „cinsitirea”. Asta inseamna ca termenul „prea-fericit” este superior celui de „fericit”. Atunci, expresia Inalt Prea-Sfintia Sa ar trebui sa fie mai presus decat cuvintele „fericit”, „prea-fericit” si „sfant”. Din nou, vorbeste inainte sa studieze. Cred ca ar trebui sa-si mai imbogateasca limbajul teologic, inainte sa lanseze afirmatii gratuite.

8) Cat priveste relatia dintre Biblie si Traditie din nou este foarte confuz. Ceea ce marturiseste Biserica Ortodoxa nu este aceeasi cu ceea ce marturisete Biserica Catolica. Pentru o perspectiva a Bibliei in lumea ortodoxa ii sugerez sa citeasca John Breck, „Biblia in Biserica Dreptmaritoare”  si cartea lui Danut Manastireanu „Locul Scripturii in traditia ortodoxa”.

9) URA, URA, URA. De trei ori URA. Am ajuns si la celibatar. Presupun ca are o problema mare daca s-a legat in acesti termeni de acest lucru. (Apropo celibatul apare inainte de schisma. Pentru mai multe detalii vezi istoria bisericii universale). Biblia nu cere, nu impune casatoria asa cum se exprima prea stimabilul. Daca ar fi fost asa atunci… apostolul Pavel ar fi trebui sa fi fost casatorit. (sau poate a fost casatorit, poate chiar si divortat), la fel si episcopul Timotei si episcopul Tit (si lista poate continua cu lideri celibatari din primul si al doilea secol).

Nu mai vreau sa scriu despre carentele dansului in materie de teologie catolica si ortodoxa. Deja m-a lasat masca. Sper ca pr. dr. Ioan Chirila sa nu citeasca niciodata scrisoarea lui, ca atunci e de jale cu dl Mateas.

10) Ma simt confuz. Mai sus imi spune ca sunt eretic acuma imi spune ca am o teologie cristocentrica in calitate de evanghelic (nu una Triadologica, ca bisericile traditionale). Uite asa dl. Mateas vrea sa ma faca si pe mine partas la ideea lui. Imi pare rau, insa centrul teologie mele este Sf. Treime, deoarece eu am un singur Dumnezeu in trei persoane asa cum se exprima episcopul Vasile cel Mare in sec. IV. Asta cred si asta marturisesc.

11) Gata. Urmatoarea fraza m-a dat gata: „Vrând-nevrând, noi baptistii convietuim cu ei (n.r. penticostalii) si, mai mult sau mai putin, ne toleram reciproc si ne consideram frati crestini”. Nu mai scriu nimic de aici inainte. Aceasta afrimatie spune tot. Ne consideram desi nu suntem. Asa ca nu mai trebuie sa-si ceara scuze.

In loc de concluzii,

Ruga catre fratii mei penticostali:

In Numele Sf. Treimi va indem frati peneumatici sa va indepartati de dl. Mateas cat mai mult posibil. El nu este un om onest asa cum se declara, ci este un sarlatan. Pe de o parte, va numeste evanghelici sau neo-protestanti, pe de alta parte, va definesti ca niste lupi rapitori care muscati din turma cea grasa baptista. (Sau cum se intreba retoric unul dintre profesori mei baptisti „cum un corb mic a putut sa rapeasca o oaie baptista grasa?”) Daca acest domn nu isi va cere scuze in mod personal de la fiecare dintre noi, pentru ca ne-a jingit, ne-a insultat pe noi si credinta noastra, a parintilor nostri, a bunicilor si strabunicilor nostri, atunci nu avem de ce sa-i trecem cu vederea aceasta iesire in decor. El are o problema cu unul fiecare dintre noi penumaticii, care dorim sa avem si experieri religioase, nu numai experiente intelectuale. Este gelos pe noi pentru ca dorim sa si simtim nu numai sa cugetam. Va implor, nu-l atacati. Nu merita efortul! El a spus tot ceea ce trebuia sa spuna. Ajutati-l ca si persoana fizica, dar… in ce priveste lucrarea lui de… pastor (mi-a fost greu sa scriu acest cuvant)… ignorati-l. Sa nu-l invitati la agapele voastre. Sa nu-l invitati in amvoanele voastre, deoarece nu stie altceva decat sa ne insulte inteligenta si trairile noastre cu Dumnezeu prin Duhul Sfant. Se crede singurul care a inteles Scripturile, desi vorba fie intre noi este un diletant in tot ceea ce intreprinde sau cum se exprima dr. Marius Cruceru „un zidar”. In rest, Binecuvantarea Sf. Treimi sa fie peste voi ca prin Duhul lui Cel Sfant sa fiti plini de cunoasterea lui Cristos Domnul, care este Chipul Tatalui Ceresc, bucurandu-va astfel de toate darurile ceresti de care Dumnezeirea ne va face parte, despre care autorul Epistolei catre evrei mentioneaza in cap. 6.