In ultimul timp incep sa asist la un element, pe care inca nu stiu cum sa-l cataloghez – schimbarea limbajului la pseudo-liderii religiosi ai miscarii evanghelice din Romania. Pana recent, mai bine spus in urma cu 15-20 de ani, folosirea cuvintelor sau expresiilor prea-fericitul, sfantul, prea-inaltul sau intai-statatorul in subcultura evanghelica era considerat un limbaj care aducea leziuni serioase credintei. Astazi, din ce in ce mai multa lume vorbeste despre Sfantul Apostol Pavel sau despre Sfantul Augustin (cei cu influente catolice, ca cei cu putina cultura ortodoxa cunosc faptul ca este doar fericit) sau despre Sfantul Atanasie.
De cand lumea evanghelica are persoane canonizate?! Sau care este sensul cuvintelor: sfant, fericit in subcultura evanghelica? Oare chiar putem sa imprumutam tot ce dorim si de unde dorim numai ca avem impresia ca suna interesant ori intelectual/academic, fara a ne ridica legitima intrebare: Care sunt implicatiile teologice ale acestor imprumuturi catolice, ortodoxe, etc in teologia si credinta evanghelica?
Amintiri din studentie 