Episodul 19

    De obicei nu ma prea insel cu privire la o persoana. Parerea pe care mi-o fac la primele intalniri ramane in esenta neschimbata pe tot parcursul. Unicul lucru care se modifca sunt numarul de argumente in favoarea opiniei pe care deja mi-a facut-o. Argumente care vin sa-mi intareasca pozitia intiala.

    Insa, in facultate am avut un profesor care mi-a dat toata interpretarea peste cap. Era american. In ziua in care l-am vazut ma intrebam ce rost avea sa merg la el la curs, si mai ales curs modular (zilnic intre 8-10 ore). Era un om de statura medie, cam 1.70 m si rotunjel peste tot – fata, bust. Chiar daca nu parea gras – dupa modelul american -, totusi cred ca ajungea cu lejeritate spre 100kg. La aceasta infatisare – ganditi-va eu la ora aceea aveam undeva in jur a 60 kg (azi am doar cu putin mai mult decat atunci) – se mai adauga si vocea lui exagerat de calma si o gestica ca si inezistenta. In fata acestei icoane te prindea somnul inca inaite de a incepe cursul, ce sa mai vorbim dupa prima sesiune, care dura 4 ore. Intrucat orele ni se pareau atat de plictisitoare, impreuna cu colegul meu de camera am decis sa mergem cu schimbul la cursurile lui. Eu mergeam la primele 4 ore, care erau dimineata, iar el mergea dupa-masa. Bucuria noastra era ca nu statea mai mult de 2 saptamani. Astfel chinul de al vedea si-al asculta era redus :D.

     Trecuse anul universitare, trecuse si vacanta de vara si iata-ne in anul II de facultate. Suntem anuntati ca profesorul „cel indragit de noi” a si aterizat in capus, inainte ca noi sa ne dezmeticim.

     La clasa intra un domn de aproximativ 1.70, dar… suplu. Burta lui disparuse ca prin minune intr-o vara. De aceasta data zambetul lui era diferit de acum 5-6 luni, fata ii era trasa insa era mai distinsa si mai nobila. Imaginea cu purcelusul din desene animate cu care pana atunci il identificasem a disparut ca prin minune. Parca eram intr-un basm al lui Camil Petrescu. Aceasta metamorfozare fizica a profesorului pentru mine a fost un element foarte important in ceea ce priveste relatia mea cu el si cursul lui. Faptul ca a slabit – sau cum spuneam eu, a devenit unul dintre noi – a facut ca orele lui sa le frecventez cu placere. De altfel, nici nu era un profesor slab.

     Azi, cand scriu despre el, amitirile cursurilor lui imi imvaluie mintea. Fiecare curs incepea cu un text in limba ebraica pe marginea caruia avea o meditatie scurta urmata de rugaciune. Tot la cursurile lui am invatat peste 10 piese in limbra ebraica. De altfel, chiar ii facea placere sa cante in aceasta limba. Fara sa mai punem la socoteala ca in anumite momente cand cantam sala de curs devenea o adevarata scena unde fiecare student putea pasiune in ceea ce facea. (Pe atunci nu aveam aparate ca sa filmez 😦 !) Imi amintesc ca una dintre piese am cantat-o impreuna cu cei de la muzica (ei erau profesionistii, iar noi… coristii :)) ).

     Oricum cursurile din anul 2 si 3 cu acest minunat profesor au fost insotite si de o traducere de exceptie facuta de Silviu. Spun o traducere de exceptie, deoarece Silviu avea un mod aparte de a traduce. O facea mult mai dulce la gust ;)). Intr-o dimineata profesorul a spuns ceva la care toata clasa a inceput sa rada – in urma traducerii. Profesorul se uita la asistentul sau si-l intreaba: „De ce rad studentii? A spus el ceva care sa starneasca rasete?” Cand i se relateaza cum a sunat traducerea spuselor lui, isi permite si el sa surada.

     Pe langa cunostiintele lui, pe langa gestul pe care l-a facut de a slabi in 5-6 luni au mai fost cateva aspecte pe care le-am remarcat. Eram pe strada, intr-o seara de duminica cu ploaie de toamana. Nimeni nu stia ca sosise. Trecusem pe langa el, fara sa-mi dau seama, cand ma trezesc ca cineva ma saluta. Il privesc nedumerit in primul moment – era putin diferit de cum il vazusem ultima oara, iar de aceasta data era insotit si de sotie – insa el imi raspunde cu un zambet, ca si cum mi-ar fi spus: „eu stiu cine esti, chiar daca ai impresia ca m-am inselat”. Daca in primul an era foarte retras pe parcurs a devenit prietenos cu noi. Pe langa cursuri a fost cu noi la fotbal si baschet. Devenise unul de-al nostru intr-un cuvant.

     Nu de foarte multe ori am avut ocazia sa-l vad furios, nervos, insa cel putin o data l-am vazut la clasa. In grupa aveam un cuplu de amici, pe care noi ii numeam C la patrat. Erau baietii plini de viata, nu am ce spune. Una din veseliile lor l-a perturbat profesor. Cu o fata rosie de furie le spune: „va rog sa parasiti sala de curs si sa nu mai venit!” S-au uitat studentii la el si nu le venea sa creada ca ii da afara, mai ales ca ei il mai deranjasera si pana atunci si nu s-a intamplat nimic. Au incercat ei sa il induplece pe profesor, ca poate poate vor scapa de acesta sanctiune deloc placuta, insa el nu si-a schimbat opinia. Dupa ce amicii nostri au parasit sala se putea citi pe fata profesorului cat era de afectat ca a fost nevoit sa-i goneasca de la ora lui. Parca lui ii era rusine ca a fost obligat de situatie sa ia aceasta decizie.

    Multa stima si respect dr. David M Howard jr .

Dr. David, no estoy seguro de te recordas de mi, pero tengo una sorpresa para ti. Este articulo abla de ti y de modo com yo te vi en la Universidad.

Prof. David, com yo lo se que te gusta la musica judio, mira aqui un video para ti.

Te doy las grasias para los cursos de Antiguo Testameto!

Oare nu ar fi mai bine?!

In ultima vreme vad cum sindicatele si guvernul se bat pentru grila unica de salarizare. Ma intreb de ce guvernul nu merge spre modelul spaniol. Mie mi se pare ca acest model este mult mai simplu si mai flexibil, deoarece lasa loc atat pentru negociere individuala cat si pentru minim si maxim, fara ca cineva sa se poata supara.

De exemplu, pe site-ul asigurarilor sociale ( http://www.seg-social.es/Internet_1/Trabajadores/CotizacionRecaudaci10777/Basesytiposdecotiza36537/index.htm ) apare grila de impozitare. Aici se poate observa cel mai bine elementul de flexibilitate atat a angajatorului cat si a angajatului in negocierea directa.

Vreau sa se stie ca in Spania, vechimea in munca nu conteaza la salar (oarecum, mi se pare foarte corect deoarece nu mai putem vorbi despre discrimiare datorata vechimii). Conteaza doar pentru asigurarile sociale si partial pentru angajator, care pentru fidelitate (vechime de munca intr-o singura firma) poti primi ceva la salar.

De exemplu, un tanar pana in 28 de ani – indiferent de calificare – poate primi acelasi salar pe zi cu un maistru-muncitor (especialistas) cu vechime de 20 de ani, deoarece grila de salarizare nu este fixa, ci un interval (24,27-105,54 euro/zi). La acest venit per zi angajatorul poate include alte sume pentru cresterea salarului.

Nota: In Spania salarul minim pe economie nu este egal cu salarul minim pe care un anajat trebuie sa-l ia in mana (dar asta e o alta poveste).

Besalu Medieval

Revendicarile maghiare europene?!

Cand vorbim despre autonomii teritoriale cred ca in Romania (pitoreasca) se doreste crearea unui haos, deoarece pana acuma nici un parlamentar nu a venit sa ne explice concret ce model ne cere noua Uniunea Europeana (dar nu are ce sa ne spuna intrucat UE nu ne cere, impune nici un model :)) ).

Partidul Civic Maghiar, trebuie sa recunosc, si-au facut cat de cat temele. Spun ca si-au facut partial temele deoarece nici ei insisi nu stiu exact ce vor in realitate sau poate stiu prea bine. Daca vorbim despre autonomie regionala atunci cred ca va trebui sa umblam la anumite legi pe care Romania ar trebui sa le modifice, intrucat nu poti sa le detii pe toate. Maghiarii ar trebui sa alega intre doua elemente: autonomie regionala pe criteriu etnic sau drepturile pe care le-au castigat pana azi. 

In Spania spre exemplu, se poate vorbi – doar partial – despre autonomi regionale etnice. Spun partial, intrucat aici lucrurile sunt putin diferite (am sa explic putin mai jos). Prin statutul de autonomie regional-culturala fiecare comunitate are dreptul la steag si stema proprie fara nici o problema. Daca nu gresesc cumva, cred ca au si imn. Aceste elemente nu au nici o legatura cu imnul, stema si steagul national Spaniol. In competitiile internationale fiecare regiune reprezinta Spania si nu regiunea (cu ani in urma, forumurile europene au refuzat dorinta Cataluniei de a participa in competii ca si cum ar fi un stat independent), chiar daca comentatorii uneori folosesc expresii ca: bascul, catalanul, valencianul etc. etc. etc.

Tot prin statut fiecare regiune are dreptul la folosirea limbii asa-zise materne in educatie, administratie, media. Uneori aceaste drepturi pot fi impotriva lor, dar asta este o alta poveste (unii dintre ei nu se pot misca pe teritoriul Spaniei, fiindca nu cunosc limba spaniola – daca ma refer strict la exemplul dat). De exemplu, in Catalunia la univeristate nu esti obligat sa-ti dai examenele in limba catalana poti si in limba spaniola :), pentru ca autonomia nu desfinteaza constituia tarii care spune ca limba oficiala este limba spaniola.

Astfel dar, daca maghiarii vor o autonomie regionala bazata pe criteriu etnic, desi nu stiu sa existe asa ceva in Europa, chiar daca partial lucrurile ar parea ca stau asa, atunci in opinia mea ei ar trebui sa renunte la pretentii de scoli publice in limba maghiara in alte regiuni autonome. De exemplu, Cluj nu ar mai trebui sa fie obligat ca sa aiba scoli publice la toate nivele in limba maghiara. Placutele in 2-3 limbi vor trebui sa dispara, deoarece nu sunt europene domnii mei maghiari, indiferent de ponderea populatiei. In Spania exista localitati unde peste 20% sunt chinezi, indieni, pachistanezi sau chiar romani, dar nu vei vedea vreo primarie sa accepte placute bilingve :D.  

Daca tot am folosit Spania ca exemplu, deoarece ea este cel mai des folosita ca si argument pro administratie regionala autonoma pe baza etnica, atunci vreau sa privim putin la aceasta tara europeana si sa vedem despre ce autonomi putem vorbi.

In Spania avem 3 comunitati basce, 3 comunitati catalane, 1 galica si restul sunt asa-zise spaniole. Cele doua comunitati basce sunt: Tara Bascilor, Navarra si Vizcaya; comunitatiile catalene sunt: Catalunia, Valencia (valenciana este un dialect catalan, chiar daca acestia doresc sa fie o limba :D, ce se preda in scolii) si Insulele Balneare. Daca impartirea ar fi fost pe criteriu etnic, atunci Catalunia ar fi fost o provincie destul de mare inghitand si Valencia si poate chiar si Insule Balneare. Mai mult, bascii ar fi avut un teritoriu destul de vast prin unirea celor doua. Astfel, ca in Spania, nu criteriul etnic a fost la baza cand s-au format comunitatiile.

Daca luam modelul francez, aici lucrurile sunt si mai frumoase. Nici macar nu se poate vorbi despre o impartire regionala etnica. De exemplu in regiunea Aquitaine, care este vechina cu Spania, se gaseste Pais Vasco Francez. E drept ca bascii de aici doresc o independata, dar asta nu semnifica ca statul Francez le ofera ceea ce doresc.

In concluzie, cred ca cel mai indicat este sa se discute ceva de genul urmator: fie autonomie teritoriala etnica, unde cel care lucreaza in administratie sa stie limba romana la nivel C – adica avansat scris si vorbit – daca vor sa fie europeni in toate nu numai in ce le convine lor :D, fie drepturile castigate pana azi. (Fie vorba intre noi primarii din Catalunia, Galicia, Pais Vasco vorbesc o castiliana mai corecta, decat primarii maghiari romana) Daca aleg autonomia, atunci emisiunile in limba maghiara din TVR trebuie sa dispara sau sa se faca referendum (ca tot este la moda) daca romanii doresc ca aceste emisiuni sa existe pe televiziunea publica, placutele bilingve din afara teritoriului autonom sa dispara definitiv, facultatiile magiare din institutiile publice sa dispara, deoarece ele pot sa existe in teritoriul autonom, unde de altfel este si normal sa existe. Eu inca nu am vazut nici o facultate publica de limba catalana in Asturia sau Zaragoza sau in Pais Vasco :D. 

Nu cred ca o etnie trebuie sa primeasca tot ce viseaza ea noaptea, are dreptul sa ceara dar asta nu inseamna ca este obligatoriu si sa primeasca.

Cat priveste clasa politica romaneasca in acest caz este la fel de stralucita in idee ca in tot ceea ce a intreprins in ultimii 20 de ani :D. Spre binele lor si al nostru ar fi sa mearga in pensie sau de ce nu in locurile… unde nimeni nu-i va mai deranja cu vreo insulta sau injuratura printre dinti.