Mediul evanghelic si teologia canonica (1)

     In ultima vreme am inceput sa-mi ridic tot mai serios intrebari ca: Se poate vorbi despre o teologie canonica/normativa in lumea evanghelica? Daca da in ce sens si care ar fi rolul ei, daca nu, de ce nu? Sau este necesara o teologie canonica in mediul evanghelic? Ori teologia a devenit doar o pasiune, un hobby pentru unii evanghelici, motiv pentru care i se aloca timp si spatiul.

     Aceste intrebari vin pe doua fonduri: unul profesional (sunt teolog) si altul de membru intr-o biserica evanghelica. Profesional m-am intrebat ce rost are sa faci/sa scrii teologie daca ea nu are si o valoare mai mare decat una pur stiintifica (cum este considerata de unii). Daca tot studiul meu teologic se reduce doar la elementul de stiinta atunci cred ca munca pe care o prestez acuma este mult mai valoroasa decat tot ceea ce citesc si scriu in teologie.

    Vreau sa fiu bine inteles, teologia nu este studiul biblic dintr-un grup, din biserica sau cel individual. Ori pregatirea unei predici/discurs. Ea este mult mai complexa. Include si studiul Scripturilor dar nu se limiteaza doar la el, chiar daca vorbim despre teologie biblica (vechi sau nou testamentara), spre exemplu. Mai mult, nu toti cei care citesc literatura teologica sau dau citate din diferiti teologi sunt teologi, cum nici toti pastorii nostri nu pot intra in aceasta categorie (nu doresc sa fac acuma distinctia intre un pastor teolog si unul ne-teolog).

     Pe plan religios am inceput sa fiu din ce in ce mai deranjat de faptul ca foarte multi „predicatori” (care nu cred ca au citit nici o carte in viata lor, ce sa mai vorbim de vreo lucrare a unui teolog) ca sa-si sustina ideile din discurs folosesc expresii „foarte multi teologi spun”, „in lumea teologica se discuta”, „teologii considera ca”, etc. Ei au impresia ca folosind astfel de expresii dau mai mare greutate discursului lor. In realitate, poate unii vor spune despre el ca este o persoana citita, insa pe unul care a terminat studii teologice il va lasa rece o astfel de exprimare, deoarece el stie ca cel care vorbeste nu are in comun prea multe cu teologia in sine. Eu as prefera ca aceste persoane sa foloseasca cel putin 3-4 nume de teologi care sustin ceea ce afirma ele, decat sa spuna sub o formula generala, asa m-ar convinge si pe mine ca nu doreste sa-si evidentieze dilentantismul, ci ca este un om silitor care a muncit pentru discursul lui. Sau mai bine, si de preferat ar fi, sa nu apeleze la aceste expresii sau nume de teologi.

     Dar problema de fond tot ramane: ce rost are sa dau citate din teologi daca nu pot vorbi despre o teologie normativa/canonica? Cu ce ma ajuta pe mine in viata spirituala teologia unuia sau al altuia daca ea nu este mai mult decat o parere?

Un barbat insarcinat?

     In dimineata aceasta ziarul spaniol El Mundo a publicat un articol ce avea ca titlu „¿El primer hombre embarazado?”. Articolul a fost preluat din publicatia The advocate. Tema articolului este aparitia primului (asa zi) barbat insarcinat.

     P.S. Cine vrea detalii despre aceasta „capodopera” il invit sa citeasca in unul dintre cele doua publicatii mentionate mai sus. Eu nu am chef sa fac nici un comentariu cu privire la aceasta stire daca este sau nu reala. Si nici la consecintele care le-ar putea avea o astfel de realitate.

„Oda Bucuriei” la un instrument ne-conventional

Noaptea de inviere

     E trecut de miezul noptii. De cateva minute am revenit de pe strazile orasului. In noaptea aceasta este noaptea de inviere in toata lumea occidentala. Diferenta dintre ceea ce este aici si ceea ce era in tara e foarte mare. In tara, noaptea de invierea era insotita de o procesiune. Aici procesiunile au loc o saptamana intreaga din vinerea dinaintea Floriilor pana in vinerea mare,. Fiecare oras din tara are o zi cand face procesiunea. N-as putea spune exact daca in fiecare an este aceeasi zi, deoarece nu am urmarit acest mic detaliu. Ce stiu sigur e ca procesiunea din Sevilla este intotdeuna in vinerea mare.

     In aceasta noapte linistea este cuvantul de ordine in oras. Nici tipenie de om nu vezi. Ai impresia ca orasul este pustiu. Doar lumina este cea care nu a intrat in odihna. Ea continua sa lumineze cladiri vechi de peste o suta de ani, precum si cladiri moderne. Dar cu toate acestea ai impresia ca esti in noaptea mortii, o noapte in care natura a devenit statica si rece, si nicidecum in noaptea invierii, o noapte in care totul revine la viata. Unde cuvantul de ordine sa fie forfota si veselie. Aici ai impresia ca noaptea de inviere este o sarbatoare obscura, ascunsa intre zidurile catedralelor si a bisericilor unde se savarseste liturghia pascala. Nimic, parca, nu anunta marea veste: Cristos a inviat!

     Se pare ca pentru ei mai importanta este Procesiune Durerii, unde se comemoreaza drumul lui Cristos pana la cruce si moartea Lui, decat invierea Lui, care nu este altceva decat arvuna, siguranta, speranta ca si noi vom invia odata. Ca trupurile noastre nu vor gusta vesnic moartea, ca trupurile noastre nu vor sta pentru totdeuna despartite de sufletul/duhul (in Vechiul Testament cei doi termeni sunt inter-schimbabili si sinonimici:) ) nostru.

     Desi linistea continua sa persiste in orasul nostru totusi eu incerc sa va trasmit o umbra de bucurie. Primit-o va rog! Bucurati-va, iarasi zic bucurati-va. Cristos pastele nostru a fost rastignit, iar acuma este viu. Prin moartea si invierea Lui ne-a invatat si pe noi calea prin care putem ajunge la El. Murind cu El vom si invia impreuna cu El. Inviind cu El vom sta alaturi de El. Stand alaturi de El vom fi in impartasie cu Cei cu Care si El este in impartasie continua, adica cu Tatal si cu Duhul Sfant. (Rom 6)    

 

Veniti dar sa ne bucuram, pentru ca „Cristos a inviat/ cu moartea pe moarte calcand/ si celor din morminte (din moarte – adica si noua)/ viata daruindu-le”.

     Cristos a inviat!

     Adevarat ca a inviat!

Episodul 15

     Uneori nu este foarte usor sa scrii despre ex-colegii sau profesorii tai. Esti nevoit sa-ti alegi foarte bine cuvintele. Sa alegi cu atentie evenimentele pe care vrei sa le evoci, deoarece altfel poti fi inteles eronat. Si nu cred ca mi-ar face placere ca cineva sa inteleaga altceva decat ceea ce am dorit, am intentionat sa transmit.

     Iata ca a sosit si ziua cand sa scriu despre dr. Radu Gheorghita

, un profesor indragit de majoritatea studentilor. 

     Desi, nu am facut cu dansul decat cursuri modulare, nu retin sa fi lipsit la vreo ora. N-as putea spune despre el care era un profesor foarte diamic. Dimpotriva, modul lui calm de a fi lasa impresia, in prima faza, ca ora la care participi va fi o ora de somn si nu una de curs. Insa modul cum vorbea, cum stia sa-si aleaga cuvintele te vrajea, te cuprindea, te leaga, parca, cu lanturi de cursul lui. Reusea sa te faca sa nu te plictisesti de materia predata, chiar daca era facuta intr-un ritm alert.

     Nu am avut multi profesori in genul lui de a privi studentul. O particularitate a dansului era evidentiata de modul de exminare. Oferea o incredere foarte mare studentului. Daca cursantul sustinea ca a citit o evanghelie sau o epistola de un numar de ori il credea pe cuvant. In anii in care mi-a fost profesor nu am vazut la el nici o bruma de indoiala la ceea ce studentul afirma ca ar fi facut. Nu suferea de sindromul ne-increderii. Ba mai mult, chiar daca nu era de acord cu parerea sau cu interpretarea cursantului pe o tema/text totusi o respecta si asculta/citea cu foarte mare atentie argumentatia.

     De exemplu, la cursul pe Epistola catre Evrei eu nu am fost de acord cu traducerea lui Dumitru Cornilescu (si nici a lui Sorin Sabau) pe 7:2 „care, dupa insemnatatea numelui sau, este intai, <Imparat al neprihanirii/dreptatii>, apoi si <Imparat al Salemului>”. Eu sustineam ca o astfel de traducere este eronata deoarece spune ca numele lui Melhisedec inseamna atat „imparat/rege al dreptatii” cat si „imparat/rege al Salemului”, ceea ce este fals. Iar eroarea aceasta este data relatia dintre cuvintele „este intai” si „apoi si”. Intrucat nu sesiza foarte bine care este problema mea, deoarece dumnealui privea textul romanesc din perspectiva modului cum citea si intelegea el manuscrisul grecesc mi-a cerut o traducere proprie, pe care i-am oferit-o putin mai tarziu deoarece pe loc nu gasisem formula cea mai potrivita. (Ea suna ceva de genul „care este mai intai, dupa talmacirea numelui, Rege al dreptatii, iar apoi Rege al Salemului”.)

     Printre primele lucruri pe care le face la inceputul fiecarui curs-modular, era sa ne prezinte modalitatea de examinare. Imi amintesc ca in anul III, la cursul de Exegeza in Noul Testament, ne-a prezentat cum ne va nota la acesta materie. Spunea ceva de genul: „fiecare student va avea de facut o prezentare pe un text din Epistola catre Evrei, pe care eu o voi nota in mod subiectiv, dar sa nu cumva sa apelati vreunul la metodele de interpretarea ale autorului epistolei deoarece veti cadea examenul”.

     Intr-o lume in care toata lumea doreste sa fie obiectiva m-am intalnit cu o persoana ce doreste sa fie subiectiva in notare. La prima vedere o astfel de afirmatie – „notare subiectiva” – iti poate oferi, ca student, putini fiori. Primul gand care iti va trece prin minte atunci cand nu vei primi nota dorita va fi: „tipul a fost subiectiv. Pe studentul X sau Y l-a avut la inima de aceea i-a dat o nota mai mare decat mine, desi eu am fost mai bun.” (Oare o astfel de afirmatie nu este si ea subiectiva la randu ei, dar o subiectivitate foarte redusa doar la dorintele tale?!)

     Ca sa nu ramanem in ceata, imediat dupa ce a afirmat ca ne va nota subiectiv ne-a explicat ce intelege el prin aceasta. Notarea subiectiva, in perspectiva lui Radu Gheorghita, insemna sa tina cont de toti factori, nu numai de cel academic. Adica, era interesat de informatia expusa (exegeza textului, bibliografia folosita, teori lansate, argumentatie, etc), dar si de modului de expunere (limbaj, materiale didactice etc) si de prezenta studentul la clasa – intrebarile adresate colegilor. Imi amintesc, ca la un moment dat stresat si el de intrebarile mele (:D) – ce sa mai vorbim de colegi – m-a intrebat cu un calm putin fortat (dar bine stapanit): „tu doresti sa te tina minte colegii ca cel care ii stresa cu intrebarile lui?”

     Daca am invatat ceva de la dansul a fost ca o interpretarea subiectiva este mult mai de folos decat una obiectiva, deoarece ea nu se limiteaza doar la ceea ce vede sau aude, ci ea il are in vedere si pe cel care expune cu minusurile si plusurile lui. Ca oameni nu suntem chemati sa punem un sablon interpretativ pe un discurs/text atunci cand intentionam sa intelegem un mesaj, ci cel mai de dorit este sa avem in vedere si alte aspecte cum ar fi autorul, contextul, auditoriul si chiar experienta noastra personala – adica interactiunea noastra cu discursul/textul.

     O mare greseala, pe care in ultima vreme o vad foarte des, atat la lucru cat si pe bloguri este modul de a interpreta cuvintele celuilalt doar dintr-o perspectiva pseudo-obiectiva personala, excluzand alti factori care ar putea conduce spre o interpretarea mult mai apropiata de ceea ce a intentionat autorul sa spuna, decat ceea ce eu imi imaginez ca ar vrea sa spuna.

Nedumerire

     Cand eram mic ma intrebam de ce catolicii si reformatii maghiari tin Pastele intr-o duminica, iar ortodocsii si evanghelicii romani (sau asa numitii neo-protostenati) in alta duminica. In timp, am inteles de ce Biserica rasariteana nu doreste a celebra sarbatoarea pascala in aceeasi zi cu Biserica apuseana. Mai mult, am aflat si formula de calcul pentru datarea in fiecare an a acestei sarbatori si cum se face ca uneori exista un decalaj de aproape o luna intre cele doua parti.

     Insa cea mai mare nedumerire a mea a fost: de ce evanghelicii romani orientali tin pastele in aceeasi zi cu cei din ortodoxie, iar cei occidentali cu cei din catolicim? Care este formula de calcul folosita de catre evanghelici in datarea sarbatorii? Exista, oare, o astfel de formula de calcul?! Ori noi ii lasam pe altii sa calculeze, iar la final daca suntem in apus spunem ca cei de acolo, iar daca suntem in rasarit sarbatorim cand au fixat-o ceilalti?

     Ori cat de mult ar dori unii evanghelicii romani sa creada ca nu au relatii de nici o forma cu catolicismul sau ortodoxia (ne mai punandu-i la socoteala si pe cei care sunt impotriva pana si la relatiile pur academice), iata insa ca noi, se pare ca, nu avem nici macar formule de calcul pentru sarbatorile pe care le tinem. Daca voim a sti in ce zi sunt pastele, inaltarea si cincizecimea consultam fie un calendar catolic fie unul ortodox. Cu alte cuvinte, preluam informatia gata preparata:).

    Cristos a inviat!

    Adevarat ca a inviat!

(Maine este Sarbatoarea Pascala pentru mine, deoarece sunt in occident:).)