Spuneam in episodul trecut ca cei mai multi dintre noi cand ne gandim la sistemul religios imbratisat de Cain fie ne indreptam spre monoteist fie spre politeist, dar foarte rar spre ideea de ateu. Cert este ca in perioada pre-asasinat nu putea sa fie decat una din doua optiuni: a) monoteist sau b) ateu. Nu cred ca in prima perioada a vietii lui, cand traia impreuna cum intreaga familie, putea fi politeis. Nu avea nici un motiv pentru a fi asa ceva.
Inainte sa mergem spre o linie sau alta haideti putin sa privim textul din Gen 4. Aici ne sunt relatate mai multe dialoguri intre Divinitate si Cain. In continuare vom cauta sa privim pe scurt la fiecare dialog dintre cei doi protagonisti si sa-l analizam putin.
In 4:3-7 ne este relatat prima discutie din Divinitate si Cain. Chiar daca in acest context omul nu are nici o interventie verbal nu inseamna ca nu se poate vorbi de o forma dialogala. Dialogul incepe in v.3 cand Cain aduce o jertfa si se incheie in vv.6-7 cand Dumnezeu ii raspunde.
Textul ne spune ca dupa multa vreme Cain se decide sa aduca o jertfa. Aceasta locutiune temporala ne poate lasa sa intelegem ca jertfele in prima familie erau mai vechi, insa primul nascut ia aceasta decizie foarte tarziu. Prin faptul ca aduce o jertfa nu trebuie sa intelegem ca ar fi fost un om religios sau areligios, ci mai degraba un copiator. El a inceput sa faca ceea ce faceau si inaintasii lui fara ca sa-si ridice problema care ar fi scopul sau rolul unei astfel de jertfe. Nu cred ca din punct de vedere al produselor sau al ritualului jerfa lui Cain a fost inferioara jertfei lui Abel sau ca jertfa animalica este superioara jerfei de mancare. Jertfele sunt egale intre ele, intrucat toate au de a face cu un act de sacrificiu din partea celui care-l aduce.
Diferenta pe care Divinitatea o face intre cei doi este in alta parte. Nu cred ca divinitatatea a fost atat de interesata de jertfe. Daca era interesata atunci ar fi creat un sistem de jertfe foarte bine pus la punct cum o va face prin Moise. Insa aici autorul ne face sa intelegem ca jertfele erau un act voluntar si nu poruncit ca in legea mozaica. Iar daca jertfa este un act voluntar atunci produsele din care erau aduse nu mai jucau un rol fundamental, ci unul secundar. Nu pot afirma nici ca Dumnezeu s-a uitat la inima lui Cain si la inima lui Abel atunci cand a facut comparatie intre cei doi sau care a fost criteriul prin care Divinitatea a facut aceasta distinctie intre cele 2 jertfe. Textul imi vorbeste doar despre reactia lui Cain la modul in care Divinitatea a privit jerfele – s-a maniat pe Dumnezeire. Versetul 5 devine unul dintre versetele chei deoarece aici se descrie prima reactie a lui Cain – mania.
La aceasta manie Divinitatea ii raspunde lui Cain. Raspunsul este foarte interesant deoarece incepe cu o intrebare retorica urmata de o afirmatie despre care am putea spune ca nu prea are ce cauta in acest context – „daca faci bine, vei fi bine primit, daca faci rau, pacatul pandeste la usa”. Insa acest paralelism antinomic are rolul de a face o legatura intre jertfa si crima. Adica, e pentru prima data cand autorul mentioneaza o posibila problema in jertfa adusa de Cain – o jertfa facuta gresit. Ne este imposibil sa spunem in ce sens a gresit Cain in aducerea acestei jertfe, insa aceasta greseala pe care o face este elementul principal care face posibil ca pacatul sa prinda contur. In acest context nu se spune ca mania si supararea sunt pacatoase. Ele sunt reactii normale. Afirmatia „pacatul pandeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, tu sa-l stapanesti” vrea sa ne spuna ca prin suparare si prin manie pacatul face ca in om sa se nasca diferite dorinte. Dorinte care de cele mai multe ori sunt contradictorii cu fiinta noastra sau cu ceea ce noua ne face placere. Asa se poate explica de ce un copil, un tanar ori un adult este capabil sa faca o actiune care din perspectiva noastra este ilogica, irationala, anormala, deoarece pana in acel moment el nu s-a manifestat ca fiind o persoana indisciplinata sau o persoana anti-sociala.
Nestapanind aceste dorinte, adica dand frau liber gandurilor care ne invadeaza mintea si aplicandu-le, pacatul mai intai prinde contur incetul cu incetul pana ce ia forma sau este infaptuit. In acest mod de altfel se poate explica si afirmatia paulinica „maniati-va dar nu pacatuiti”, cu alte cuvinte mania este o reactie normala, insa lasarea gandurilor negre care iti invadeaza mintea sa prinda contur si sa te controleze creaza pacatul in sine. In timpul mainii si a supararii mintea este inundata cu tot felul de idei mai mult sau mai putin curate. Idei care pot fi stopate sau dimpotriva, pot fi amplificate. Prin amplificarea unei idei care vine in urma supararii sau a maniei – idiferent din ce motiv apar aceste sentimente normale: gelozie, frica, invidie, abuz – apare prima data obsesia, iar pe urma nebunia, adica actiunea.