Unul din marile minusuri pe care lumea evanghelica il are este tendinta predicatorilor de a veni cu ceva nou. In principiu acest lucru nu e ceva rau sau gresit. Insa cand acest „nou” nu este tratat corespunzator discursul cade in derizoriu. Nu spun ca uneori nu gresim in expunere, date, cuvinte sau exageram anumite lucruri, insa de la greseala pana la absurditate este o cale destul de lunga. Una se face din neatentie, iar cealalta din prea mult zel de a iesi in evidenta cu ceva „nou”. Un astfel de scenariu mi-a fost dat sa vad zilele acestea pe internet. Nu as fi intervenit daca personajul in sine, adica vorbitorul, nu ar fi doctor in teologie. Celor mici li se pot ierta iesirile in decor, dar celor mari mai putin, deoarece implicatile discursului lor sunt mari, iar influenta pe care o au asupra celor micuti este mult mai mare decat a celor micuti asupra lor. In cele ce urmeaza voi cauta sa punctez cateva aspecte cu privire la continutul discursului.
Inca din primele cuvinte vorbitorul reuseste sa capteze audienta prin promisiunea ca va face o trecere in revista a tematicii pe trei coordonate: misticism-stiinta-teologie. Insa, preamultul zel al vorbitorul de a veni cu informatii asupra unui subiect „way” a facut ca referatul lui sa fie unul dezechilibrant. A aceentuat pana la saturatii pe informatii prinvind lumea, cultura si religia maiasa, fara a oferi nici macar o critica reala la interpretarile moderne cu privire la oracolele maiase. Lasa impresia ca interpretarea oferita de asa numiti specialisti maia este reala si ca se incadreaza in date concrete. Nu inteleg cum i-a scapat din calcul faptul ca actualul calendar european are o eroare de cativa ani?! Mai exact Mantuitorul S-ar fi nascut prin anii 6-8 i.Cr., adica inainte ca EL sa se nasca (:D). Un alt aspect este modul cum vorbitorul se foloseste de unul dintre zei maiasi (sarpele inaripat, alias Diavolul in interpretarea lui) pentru a-si argumenta pozitia cu privire la modul in care comunitatea maiasa a dobandit cunostinte astronomice si astrologice. Teorie care nu are sustine stiintifica, ci doar speculativa.
Perspectiva stiintifica, in loc sa mearga in aceeasi linie cu oracole maiase si amero-indiene (la care face referire) trece repede de la exploziile solare la „teoria transformarii genetice”. Recunoastem ca acesta teorie este de actualitate, ca teologia si biserica ar trebui sa aiba un raspuns la o astfel de provocare, insa… in opinia noastra nu isi avea locul si timpul o astfel de expunere in prima zi de an nou. Lucru deranjant nu a fost faptul ca a atins si acest subiect sensibil, ci modul in care a fost tratat si argumentele cu care a venit in favoarea existentei acestui fenomen. In loc sa apeleze la calea normalui, aratand in mod clar ca se cauta si se fac experiente cu celule umane (recent in presa a aparut un umanoid canin, despre care se spune ca ar trai in unul dintre laboratoarele britance, care se ocupa de astfel de cercetari), el se ocupa de extraterestrii si rapiri extraterestre, cu ale lor experiente genetice (e foarte greu de demonstra ceva unde nu ai date si informatii clare). In argumentatia teoriei tranformariilor genetice incearca sa mearga pe doua linii: stiinta (citinand profesori care s-au ocupat de fenomenul extraterestru) si Biblie impreuna cu literatura pseudo-epigrafica. In ce privesc citatele „stiintifice” nu dorim a le aborda, atat ca nu face obiectul vietii noastre lumea extraterestra, cat si pentru ca nu dorim a parea un cunoscator acolo unde nu avem habar. Insa, vom face cateva remarci la argumentele biblice si apocrife pe care teologul roman le aduce in discutie.
Primul argument biblic la care apeleaza este Gen 6. Interpretarea traditionala (Pseudo-epigrafa lui Enoh ca si promotor, precum si unele dictionare de ebraica) atribuie expresiei „fiii lui Dzeu” sensul de „ingeri cazuti”. Pornind de la aceasta intelegere vorbitorul incearca sa ne convinga ca „fuziunea” dintre „ingeri” si oameni au dat nastere la niste fiinte hibride, ca centarurii. Ne-a surprins foarte mult ideea ca el considera ca aceste fiinte hibrid au existat in realitate. Ne intrebam ce opinie ar fi avut despre ceilalti semi-zei, care nu erau jumate om si jumatate animal, cum ar fi Elena din Troia, Ahile, Hercule etc. etc. etc. Faptul ca pseudo-epigrafa este citata de doi dintre apostolii Domnului (Iuda si Petru) pe vorbitor il convinge, parca, ca avem de a face cu o lucrare autentica, care ne descopera adevarul despre un eveniment despre care Biblia in sine nu a dorit a-l detalia. Daca am merge pe acest gen de logica si la alte citate pe care le regasim in lucrarile apostolice atunci ar trebui sa dam credibilitate „Testamentului lui Moise”, „Testamentul celor 12 patriarhi” si lista de citate din cartile apocrife si epigrafice poate continua. Noi consideram ca citarea unei opere are mai mult de a face cu aspectul ilustrativ, decat de a afirma sau infirma autencitatea acelei scrieri. De exemplu, apostolul Iuda se foloseste de Cartea lui Enoh, care era cunoscuta in aceea perioada de catre iudeii de rand, pentru a descrie judecata divina, iar de „Testamentul lui Moise” pentru a scoate in relief modul in care arhanghelul il confrunta pe diavol in polemica asupra trupului lui Moise – „Domnul sa te mustre!”.
Un alt text biblic la care face referire este cel din Gen 10 – Nimrod viteazul. Teologul roman, pentru a demonstra ca Biblia vorbeste si in alt loc de un umanoid, apeleaza la un inter-liniar ebraic-englez. Lipsa unui studiu mai detaliat pe textul masoretic, precum si minusurile elementare de limba ebraica vor fi elementele in jurul carora va gravita intreaga expunere pe viteazul Nimrod. Pentru el verbul „gabar” (el este puternic), in forma substantivala „gebor” (cu sau fara holen-waw, pe care Cornilescu il traduce cu „viteaz”) se transforma in „urias” (nota: negilim = uriasi, Gen 6:4 si Num 13:33), chiar daca substantivul „geber” semnifica om, iar adjectivul „gebura” puternic (toate avand aceeasi radacina „gbr”). Inca o data, vorbitorul nostru forteaza textul biblic in favoarea tezei expuse.
Desi teologul roman a intentionat sa atinga si sa trateze unele probleme de actualitate, precum profetiile apocaliptice si transformarile genetice, dintr-o perspectiva crestina, acest lucru pana la final nu s-a mai realizat din cauza unei expunere foarte detaliata a lumii maiase si a teoriei transformarii genetice, dintr-o perspectiva generalista, ne mai avand astfel timp pentru a expune si perspectiva crestina sau cum raspunde Biblia la aceste provocari. Cu alte cuvinte, expunerea a fost greoaie, obositoare, fara nici un telos in sine, incompleta. Cu alte cuvinte, discursul a putut fi benfic pentru omul doritor de informatii stiintifice si culturale, dar ne-folositoare pentru credinciosul de rand, care astepta o hrana spirituala.
Pe de alta parte, in loc sa ofere definitiile direct din dictionar – calea normalului – la unele expresii stiintifice, se lanseaza in propriile lui explicatii lucru care conduce spre o descreditare a mesajului (i.e. folosirea gresita a expresiei fuziune nucleara, explicarea eronata a gaurilor negre, hibridizare naturala vs. ne-naturala in perioada neoliticului si paleoliticului!?). Mai mult, atribuie gandirii iudaice timpurii („sensul adanc in limba ebraica inseamna”), ceea ce defapt apartine mai degraba gandirii elenistice. Intr-adevar mitologia greaca este plina de personaje cu mutatii genetice (daca imi permiteti aceasta exprimare) nascute in urma relatiilor dintre zeitati si oameni (i.e. centaurii, Ahile, Hercule, Elena si lista poate continua), insa literatura iudaica ne-elenista mai putin, adica de loc. Faptul ca pseud-epigrafa „Cartea lui Enoh” ne vorbeste despre „fuziunea” dintre fiicele oamenilor si ingeri, asta nu inseamna ca teologia iudaica pre-exilica si exilica (perioada in care s-a conturat/ scris Thora) credea/ propovaduia asa ceva. Incercarea de a folosi Cartea Geneza ca argument in teoria transformarii genetice, mi se pare putin dus spre extrema pentru un teolog. Oricine alticineva isi poate permite acest „joc, lux”, insa… nu un teolog sau unul care se pretinde a fi. Nu explica originea „Cartii lui Enoh” si nici rolul pe care ea il are in cartea lui Iuda, fapt care poate crea confuzie in mintea ascultatorului neavizat teologic in ceea ce priveste cartile inter-testamentare si folosirea lor in literatura apostolica si patristica. In concluzie, desi atinge o problema foarte importanta „studiul umanoizilor” (parlamentul britanic a dat unda verde la studii si combinatii genetice intre om si animale), totusi nu reuseste in final (dupa aproape o ora) sa prezinte perspectiva biblica asupra problemelor multiple (pe care in treacat le enumera) cu care omenirea s-ar putea confrunta in anul 2012 – conflictele multinationale, experimentele genetice, posibilele calamitati naturale, profetiile apocaliptice. Din tot acest spectacol omul normal a mers a casa cu ideea „¡qué way!” si nimic mai mult.
Amintiri din studentie 