Datorita unui eveniment mai putin fericit (funerariile pastorului Doru Popa) am avut posibilitatea sa ascult discursurile a diferitor pastori si vorbitori. Ma asteptam la mai mult de la ei, insa nu intotdeauna tot ceea ce iti doresti sa asculti la un astfel de eveniment si primesti.
Cu toate acestea 2 discursuri (ambele citite de catre un substituitor) mi-au atras atentia in mod deosebit. Este cel al dr.-lui Paul Negrut si al dr.-lui Radu Gheorghita. Fiecare dintre ele, prin stiluri diferite, au tinut sa faca acelasi lucru: sa mangaie, sa imbarbateze si sa focalizeze audienta spre adevarata tinta. Desi fiecare dintre cele 2 discursuri ar merita o prezentare, totusi azi ma voi opri putin doar la opera lui Radu.
Pentru cei care nu ati ascultat inca „Plangera” lui Radu la moartea unui prieten, va invit sa o faceti (min. 40). Dupa cum deja ne-a obisnuit prof. Radu intotdeauna aduce ceva nou in discursurile lui, fie ca vorbim de stil (aici regasim cel putin 2 stiluri literare – lamentatia si naratiune), fie ca vorbim despre continut. Prin aceasta imbinare de stil si continut autorul reuseste sa cuprinda tot ceea ce am dori sa auzim la un funeral: pe de o parte durere, bocet, nemultumire, intrebari fara raspunsuri, dar pe de alta parte incurajare, speranta, o perspectiva cu privire la tacerile si actiunile Dumnezeirii, asupra suferintei si nu in ultimul rand a Slava Celui Prea Inalt in tot ceea ce face.
Amintiri din studentie 