Memorie de peste

Standard

pesteAsteptam momentul in care ministrul de justitie, care pana acuma a reusit sa castige toate luptele pe care le-a dat cu magistratii si cu presedintele, reuseste a se contrazice singur in propriile lui afirmatii, declaratii. Iata ca sosit si momentul in care memoria lui de peste sa se manifeste.  Altfel spus, in partida ministrul de justitie vs. ministrul de justitie scorul incepe sa i-a proportii. Din perspectiva asta, as putea afirma, ca pasivitatea presedentiei a fost bine venita. Cum poti invinge un reputat „inamic”, daca nu-l lasi sa se bata singur, cu propriile lui arme.

Daca in vara, institutia prezidentiala a pierdut lupta cu ministrul justitiei, din cauza faptului ca s-a grabit cu afirmatii politice crezand ca ele pot crea un avantaj in justitie (in fata CCR), fara a cauta argumente administrative, fisura ministrului dintotdeauna, de aceasta data, ministrul justitiei a reusit sa-ti tai craca singur pe trei planuri si pe doua legi.

1) Zilele trecute facea afirmatia, cu referire la fosta sefa DNA, ca ar trebui sa se intoarca la Sibiu, intrucat „unde-i lege nu-i tocmeala”, iar azi ne scrie pe blog ca legea nu este retroactiva. Ori a uitat ce a sustinut pe ecran ori legea lui este selectiva?! Greu de aflat, tinand cont de faptul ca are o varsta in care creierul incepe sa nu se mai preocupe de toate afirmatiile facute.

2) Daca principiul „legea nu este retroactiva” ar trebui sa fie general valabil, cum se face ca din nou avem de a face cu doua ocale: una pentru justitie in general si alta pentru procesele politice. Cu alte cuvinte, toata clasa politica de la putere asteapta cu nerabare ca ICJC sa uite principiul „legea nu se aplica retroactiv” si sa schimbe repede completul de 5 judecatori, in care sa nu intre niciodata (daca este posibil) presedintele si vicele din aceasta institutie. In acest fel, cu toti ar fi mult mai linistiti :D.

3) Tot la acest capitol, intra si numirea noului sef DNA. Se aplica dupa vechea lege sau dupa noua lege, tand cont de faptul ca procesul a inceput inainte de a fi publicata legea recorectata? Din nou ministru justitiei si-a dat seama ca s-a prins singur in capcana, fiind presat de timp, si cauta a intimida (ori a ameninta) institutia prezidentiala.

In concluzie, e clar ca ministru de justitie, om calculat si linistit – de altfel -, care pana acuma nu se grabea, pentru ca timpul era in favoarea lui, reuseste sa demonstreze ca face greseli administrative destul de multe si dese, doar ca pana acuma foarte putini se focalizau in ele (printre care nici el :D). Per ansamblu, mie imi place acest ministru prin faptul ca isi face temele continuu, insa a demonstrat ca nu este perfect. Adica, invata selectiv 😀 (dupa cum si citeste – afirmatia apartine ministrului).

Nedumeri: 1) pana la urma doamna Codruta revine sau nu la Sibiu? Buna intrebare!

2) candidatul la sefia DNA intra sub incidenta actualei legi sau a vechii legi?

 

Reclame

Scopul scuza mijloacele

Standard

BUCURESTI---MITING

sursa: inquamphotos.com

In ultimul timp vad pe scena politico-sociala romaneasca o abordare copilareasca. Imi lasa impresia ca fiecare parte vrea sa demonstreze ca are dreptate, ca detine adevarul absolut, ca joaca cinstit. Ba mai mult, fiecare il acuza pe celalalt ca triseaza intr-un joc unde nu ai reguli.

Care este problema ca PSD-ul a folosit santajul?! Scrie undeva ce mijloace ar trebui folosite, ca toata lumea sa le considere corecte?! Nicaieri!

Nu doar cel care practica santajul este vinovat si cel care se lasa sau este predispus santajului are aceeasi vina. Degeaba se justifica unii ca au fost fortati sa mearga in x sau y locatie ori au fost „mituiti”, scuze platiti (in bani sau produse), sa participe la o manifestatie. Daca ar fi dorit cu adevarat sa nu faca parte dintr-un joc, sistem ar fi fost dispusi a refuza, dar asa… au ales. Iar alegerea lor nu poate fi justificata.

In concluzie, nu poti acuza masinaria PSD ca si-a facut datoria. Daca nu-si facea datoria, atunci ce rost mai are existenta ei. Daca la unii functioneaza mai bine si la alti mai rau, asta nu e vina nimanui, ci doar al organizatorilor.

Acolo unde exita cerere exita si oferta, iar partidul de guvernamant a stiu intotdeauna sa foloseasca toate mijloacele pentru „a multumi” cererea – de mancare, de excursie la Bucuresti, de promovare, de obtinere a unor foloase necuvincioase, pentru a demonstra ca sunt o forta in tara, atat ca partid cat si ca simpatizanti :D.

Pe de alta parte, n-am inteles care este problema unui mega miting pro guvern (local sau central). In vest am vazut mai multe mitinguri de peste un milion de persoane. Unele au fost in sistem de lant pe laterale drumurilor nationale, alte au fost concentrate intr-un singur oras. Credeti ca toti au fost acolo „por amor al arte” sau pentru ca erau in aceeasi barca cu organizatorii? Nu. Unii au fost de dragul excursiei, altii s-au dus ca dadea bine la imagine, au fost si dintre aceia care jucau la doua capete – nu doreau sa fie considerati ori vazuti impotriva curentului, desi opiniile lor erau diferite. Nu mai vorbesc despre firme care s-au inchis special sa participe cu toti muncitorii la astfel de manifestatii, doar pentru ca patronii erau mana in mana cu organizatorii, iar unii dintre muncitorii participanti nici nu aveau drept de vot :D, fiind emigranti. Niciodata nu putem stii care sunt motivele celor care participa, insa pe organizatori asta nu-i intereseaza, ei vad doar multimea si statistica cu ajutorul carora incearca sa demonstreze un „adevar”, dar nicidecum o realitate.

In ceea ce priveste educatia civica, asta n-are nimic a face cu organizatorii, cat cu participantii. Spre exemplu, in Barcelona in fiecare an, dupa noaptea in care se sarbatoreste Sf. Ioan Botezatorul (23/24 iunie), firmele de salubrizare aduna peste 10 tone de deseruri de pe palaja. E foarte usor sa oferi sfaturi sau sa vorbesti despre ecologie la conferinte, mai greu e cu practica chiar si pentru vorbitori, orideunde ar fi ei (vest sau est).

In loc de incheiere doresc sa mai adaug: „que más da” cum sau cine  organizeaza un miting, atata timp cat are un obiectiv?! Cei care sunt pro-guvernamentali au acelasi drepturi, ca si cei care sunt „anti”, la manifestatie. Si nimeni nu este in drept sa refuze cuiva acest lucru. Insa, din ceea ce am putut vedea atat in occident cat si in orient, intotdeauna unii considera ca au mai multe drepturi decat ceilalti. In baza a ce?!

PSD-ul & co. atacau sau se manifestau contra mitingurilor de protest, cu tot felul de acuze ori scenarii cu privire la organizatori (fara prea multe dovezi concrete), iar acuma ii vad pe anti-guvernamentali apeland la aceeasi practica. Daca sunt nereguli care contravin legii, avem justitie. Ea este in masura sa faca lumina in fiecare caz in parte (santaj, mita, etc.). Incepand de luni se pot depunde plangeri penale. Dar e mai usor sa vorbesti ( sa scrii) din fata calculatorului/ televizorului, decat sa actionezi legal. Scrisul ia mai putin timp decat o plangere penala :D.

In opinia mea, nu ai nici o diferenta intre cei guvernamentali si anti-guvernamentali. Toti folosesc acelasi mijloace de convigere pentru a face prozeliti (cresterea numarului de participanti), dar nu toti au acelasi rezultate la alegeri unde votul este secret. Cu alte cuvinte, pot pleca cu punga cu ulei si zahar si sa votez pe cine vor, adica chiar si pe ei insisi :D, fara ca cineva sa-si dea seama.

Spor la vot, ca vin alegerile :D!

Ce este si pentru cine este pactul civil?

Standard

ViudedadIn perioada studentiei mi se parea putin absurd ca un referat sa contina definirea termenilor ce urmeaza a fi utilizati. Consideram ca un termen sau un concept este inteles de toata lumea la fel si nu necesita a fi definit intr-un referat/ articol. Cu trecerea anilor, am realizat, cat de important este intru dialog sau o discutie mai intai de toate explicarea cuvintelor cheie.

Dupa cum la referendum, unde s-a creat o confuzie terminologica intre votanti (unii considerau ca se voteaza familia normala vs. familia LGBT, altii definirea casatoriei instutionale, altii iubirea), tot la fel este si acuma cand se vorbeste despre pactul civil. Motiv pentru care va invit a-l defini, iar in partea a doua sa vedem exact la cine ar putea face referire.

Pactul civil este sau ar trebui sa fie vazut ca o „casatorie alternativa”. In Spania, spre exemplu, se numeste „pareja de hecho” (pereche cu drepturi). Ea se realizeaza la primarie (nota: aici casatoriile se fac la registrul civil) intr-o forma foarte simpla. Cei doi se prezinta cu documentele necesare, dupa care fac o cerere sa devina „pereche cu drepturi”. Exista mici diferente, dar ele exista, intre pactul civil si casatorie. Una dintre ele este recunoasterea internationala. Nu toate tarile recunosc pactul civil ca fiind un document ce atesta ca poti fi partener beneficiar. Cu alte cuvinte, daca cu certificatul de casatorie poti incepe procesul de re-intregire a familiei in orice tara, cu pactul civil nu. Totul depinde de legislatia fiecarei tari.

Pactul civil, dupa cum si casatoria instutionala, are de a face in primul rand cu beneficiile pe care le ofera legea. Nici una nici alta nu face referire la iubire, chiar daca in ceremonialul numtial avem formula „din dragoste curata etc etc.” Daca casatoria instutionala ar avea vreo legatura directa cu „iubirea”, atunci cei care au folosit lozinca „iubirea nu se voteaza” ar avea dreptate. Insa, ea nu are nimic a face cu asa ceva. Iubirea are de a face cu cei doi si nicidecum cu statul, care oficeaza casatoria. De altfel, daca nu gresesc, ofiterul starii civile vorbeste despre drepturile ce se dobandesc in urma casatoriei si nicidecum despre cum ar trebui sa continue iubirea dintre parteneri. Cei care nu au avut niciodata in vedere beneficiile legale (in special cele patrimoniale), intotdeauna au afirmat ca pe ei nu-i tine impreuna o hartie. Insa aceste persoane niciodata nu ne-au spus cum au impartit patrimoniul dobandit dupa ani de zile de stat sub acelasi acoperis.

Cu alte cuvinte, atat casatoria instutionala cat si pactul civil au in vedere in primul rand patrimoniul dobandit de cei doi. Modalitatea de impartire a bunurile in caz de divort/separare, custodia copiilor (acolo unde este cazul) sau chiar viitorul raport relational intre fosti parteneri. Ce sa mai vorbi despre drepturi de vaduv/a, drepturi finaciare a celui care pierde economic in urma rupturi conjugale sau drepturi sanitare. Aici fiecare tara cu reglementarile ei. De altfel, aceste drepturi post-matrimoniale a condus ca numarul de casatori sau de pacturi civice intre heterosexuali sa scada de la an la an in multe tari vest-europene.

Cui se adreseaza? Tuturor. Nu ar trebui sa fie nici o restrictie, teoretic, practic legiutorul este cel care decide in ultima instanta :D. Altfel spus, paralamentul este factorul decizional si in ceea ce priveste drepturile si beneficiarii unui astfel de pact. Deci, nimeni nu se poate declara castigator in acest caz, pentru ca o lege se poate modifica continuu.

Neajunsurile unui astfel de pact: 1) ca orice lege va fi la indemana majoritatii parlamentare, 2) modul cum cultele religioase se vor raporta la el, vor accepta sau nu sa savarseasca ceremonialul religios pe baza unui astfel de act, act care in cele din urma este legal, 3) nu poti fi si casatorit si cu un pact civil, pentru ca asta ar insemna modificarea constituie, 4) recunoastere internationala – nu toate tarile sunt deacord cu asa ceva, aviz celor care fac politica externa 🙂 (nu este obligatoriu ca perechea sa primeasca pasaport diplomatic 😀 ).

Nota: 1) se pare ca exista un proiect de lege pe acesta tema, ce cam seamana mult cu ceea ce eu presupuneam ca ar trebui sa fie un astfel de pact.

2) daca exista doua tipuri de divorturi: juridic si administativ, de ce nu ar exista si 2 tipuri de casatorii?

3) vom vede cat de des va fi utilizat si acest pact civil.

Unde nu-i cap vai de picioare!

Standard

Caricatura-politicieni-alegeri-vot-popor-democratie (1)Zilele acestea mi se cere votul – in general, nu doar pentru referendum -, insa n-am inteles de ce? Chiar asa, ca cetatean roman cu domiciliul in strainatate – mai concret: fara Carte de Identitate, ci doar cu pasaport – intru sau nu intru in calcularea cvorumului? Dar daca nu intru, de ce sa ma mai obosesc sa votez, sa-mi cheltui banii (majoritatea dintre noi ar trebui sa parcurga zeci de kilomentrii pana la o sectie de votare) si timpul meu? Doar sa spun ca am fost la vot? Sa-mi fac o poza si sa o afisez pe una sau mai multe retele de socializare? A, poate asa castig mai multe „like-uri”, dar care nu-mi ofera practic nimic, in special dupa ce trece ziua respectiva :D.

Haideti sa vedem la ce concluzii au ajuns prea iubitii nostri paralamentari si membrii AEP. Dupa cum stim cu toti, o lege prin definitie este progresista, evolutionista. Ea se schimba in functie de necesitatiile parlamentarilor. Astfel ca dupa ce dl. Geoana a pierdut alegerile in fata dlui Basescu, alesii nostri au decis sa modifice putin legea 3/2000.

In primul rand n-am inteles de ce au ales un prag minim, daca au vazut ca nu pot sa mai ajunga la o prezenta de 50%, pentru un referendum. Ai tari, i.e. Spania, unde nu ai un o limita deternimanta, ceea ce inseamna ca n-ai boicot cu valoare electorala. Daca participa o singura persoana referendumul este valid. In acest fel obligi pe toti (pro si contra) sa participe la vot, daca vor sa castige.

In al doilea rand, includerea formulei „listele electorale permanente. (Legea 3/2000, art. 5 alin 2)” fara a fi explicata in mod explicit. Expresie ce poate fi inteleasa in doua sensuri: cu sau fara cei cu domiciliul in strainatate. Cu alte cuvinte, depinde de cine este in CCR asa se va valida cvorumul. Daca ei doresc pot exclude peste 600mii cetateni, daca nu ii pot include. Nimeni nu-i poate contrazice pentru ca ei sunt gardienii constitutiei, in cele din urma. Dar de ce nimeni n-a dorit sa fie concret in aceasta problema in lege? Pana la urma parlamentarii vor sau nu votul celor din strainatate? Sau votul e important doar daca guvernul, organizatorul, castiga ceva, daca nu jurnalistii vor mai avea o saptamana de munca in care sa se „lupte” pe proiectul de lege la fiecare votare :d.

In concuzie, daca nu merg la vot este un boicot sau un raspuns la modul cum au decis alesii poporului sa faca legile, de-a lungul anilor? Buna intrebare! Oricare ar fi raspunsul, stiu ca unii vor fi cu mine, iar celilati impotriva mea. In functie, de ce vor ei sa iasa la vot :D.

Referendumul intre iluzie si deziluzie

Standard

Cand privesti din afara societatea romaneasca observi cat este de dinamica, de interesanta, dar si de comica in acelasi timp. De multe ori nici nu stii cum ar fi mai bine sa actionezi: 1) scriind comentarii, 2) ignorand fluxul de informatii sau 3) asistand ca un simplu (tele)spectator. Aceasta dinamica pe diferite teme scoate in refief faptul ca suntem predispusi mai mult in a comunica, decat a contempla, pe de o parte, iar pe de alta parte, ca zicatoare „noi munci, noi nu gandim” ne cam caracterizeaza ca societate. Cu alte cuvinte, mai intai (re)actionam si pe urma gandim. Nu calitatea actiunilor este importanta, ci volumul. Adica, sa se vada ca am facut ceva, bun, rau ce conteaza, important e sa fie. Modul acesta de a abordare se reflecta in mai toate sferele de activitate: de la munca cea mai simpla pana la actiunile sau deciziile politice.

Lasand de o parte faptul ca nu ne place sa dialogam, desi ne consideram fiinte dialogale, chiar daca simtim nevoia continua de a comunica ceea ce gandim, ce facem sau ce simtim. Doar pentru asta exista retelele de pseudo-socializare! De foarte multe ori se observa superficialitatea prin care se abordeaza un subiect. Daca luam tema referendumului vom observa ca pe nimeni nu-l intereseaza ca numarul de casatorii heterosexuale in Romania este in continua scadere. Altfel spus, cautam sa imortalizam in constitutie un eveniment social care pare sa intre pe linie moarta. Pe cand, numarul de relatii consensuale e in continua crestere. Iata o categorie care nu este protejata nici de constitutie si nici de legile tarii in caz de divort/separare, desi sunt heterosexuali sau cupluri formate din femeie si barbat. Nimeni nu a urmarit sa vada daca teoria de gen va avea acelasi impact in Romania, cum il are spre exemplu in Germania sau Canada, unde societatea din perspectiva relatiilor intraumane este mult mai „progresista”.

La fel cum in anii ’90, la toti le era frica ca teologia liberala va face prapad in bisericile romanesti asa cum a facut prin vest, tot asa si azi societatii romanesti ii este firica ca de maine vom avea numai casatorii ale persoanelor de acelasi sex. Ca societate avem mult prea multe bariere si tipare, care nu pot fi distruse atat de usor de ceea ce vine din vest,, in special geneatiilor nascute inainte de anii ’60, a caror conceptii despre viata si casatorie nu pot fi schimbate fara anumite „conflicte” si care, inevitabil, pot fi considerate un adevarat zid impotriva „invaziei” occidentale.

Problema in sine nu este referendumul, ci politicul care joaca rolul primordial. In vest, modificarile nu au venit in urma unei petiti sau al unui referendum, ci prin sensibilizarea politicului. Teoria de gen a castigat atat de mult teren din doua motive: 1) cei interesati au sensibilizat factorii decizionali, implicandu-se direct in politica si 2) cei ne-interesati si-au vazut de treaba spunand ca nu e problema lor (lipsa unei opozitii politice in timp pe aceast subiect).  In concluzie, chiar daca constitutia se schimba azi, asta nu inseamna ca in 20 de ani nu poate fi remodificata pe aceeasi tematica. Deci, referendumul este pasul cel mai mic sau, daca vreti, victoria cea mai putin semnificanta. Pasul cel mare care poate face ca victoria sa ramana permanenta este cucerirea politicului in mod constant (influente directe – votul -, indirecte – politiceni). Un alt pas, ca sa-l numesc asa, ar fi „cum convingem noua generatie sa se casatoreasca in forma clasica (traditionala este imporpriu spus, pentru ca in istorie casatoria a avut mai mult un rol economic – pastrarea averii in familie sau creearea unor aliante -, decat unul social, asa cum il vedem la comunisti spre exemplu – evidenta populatiei 😀 – sau religios, in teologia paulina)?” Reglemantari legislative, care au incercat sa creeze un echilibru intre femei si barbati in urma divortului au condus la probleme mai mari: refuzul barbatiilor de a se mai casatorii (i.e. in Spania in urma divortului sotul care castiga mai mult- de obicei barbatul – trebuie sa-i dea si celuilalt o renta lunara, pana isi schimba situatia materiala).

As fi fost bucuros daca printr-un simplu vot s-ar fi rezolvat toate problemele viitoare. Dar se pare ca nici pe de parte. Asa ca nici cei pro nici cei contra nu s-au ocupat de problemele in sine: viitorul etniei romane, ci de cu totul altceva. Unele tarile „progresite” si-au rezolvat pentru moment problema fortei de munca cu ajutorul emigrantiilor, dar cat timp va fi o solutie?

In loc de concluzii, doresc sa imi exprim opinia cu privire la decizia politica a guvernului cu privire la minunata intrebarea.

Mai intai de toate, imi exprim multumirea fata de  guvernului ca a reusit sa ne bage pe toti in ceata. Daca pana acuma doar el traia intr-o lume paralela, incepand de azi suntem toti.

In al doilea rand, imi exprim nedumerire la ce initiativa legislativa de reviziure a constitutiei face referire guvernul? In MO eu am descoperit doar una din 25 martie 2018. Daca la asta se face referire atunci lucrurile devin interesante. Aici scrie:

„După alineatul (2) al articolului 37 din Constituția României se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: (3) Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”

Sau altfel spus, cei cu sentinta de suspendare pot fi parte integranta in aparaturl legislativ sau administrativ. In concluzie, postul ocupat de presedintele Camerei Deputatilor ar fi legal, intrucat n-ar intra in contradictie cu constitutia si cu legea tarii, decat atunci cand ar fi privat de libertate, ceea ce de moment nu s-a intamplat. Ba mai mult, poate candida la functia de presendinte al Romaniei ;).

In al treilea rand, e posibil ca prin aceasta abiguitate guvernul, implicit alianta de guvernare, sa aiba in vedere mai multe revizuiri in Constitutie, nu doar pe cele 2 cunoscute pana acum: a) definirea termenului de „sot” si b) „dreptul alesului”? Care sunt modificarile extra ne exprimate pana acum de paralamentarii majoritatii? Daca ne gandim la modul cum rolul presedintelui a fost diminuat ne putem astepta peste noapte, ca in 1990 cand nimeni nu a fost intrebat in ce fel de forma de guvernare ar dori sa traiasca (republica – cu toate formele ei – sau monarhie – cu toate formele ei), ci li s-a pus pe tape doar una, ca brusc suntem republica parlamentara :D?

Cartea Dreptului sau al lui Iashar. O mica comparatie cu textul masoretic (1)

Standard

Zilele acestea mi-a cazut in mana o lucrare care este cunoscuta sub numele de „Cartea Dreptului” sau „Cartea lui Iashar”. Ea este considerata ca fiind una dintre cartile la care se face referire in Vechiul Testament. In ce masura aceasta opera este autentica ramane de vazut. Cert este ca ea a fost descoperita in varianta engleza prin secolul al XVIII si publicata prin sec. al XIX de catre Philip Rose. Insa se presupune ca opera a fost descoperita, si mai apoi tradusa in engleza, de catre Flaccus Albinus Alcuinus (740-804 A.D.), abate de Canterbury, cand a fost in pelegrinaj in Tara Sfanta si Persia.

„Cartea Dreptului”, asa cum o regasim in traducera lui Dumitru Cornilescu sau a Sfantului Sinod (Biblia Ortodoxa), sau „Cartea lui Iashar”, cum apare in varianta NTR, este mentionata in Iosua 10:13 si 2 Sam 1:18 ca o sursa de informatie externa. Desi, sunt foarte multi teologi care au foarte multe semne de intrebare cu privire la autenticitatea acestei traduceri sau la existenta unui manuscris in limba ebraica din care s-ar fi facut aceasta traducere, totusi mie imi face placere sa incerc a crea un paralelism intre aceasta carte si primele carti ale Pentateuhului.

Prin acesta comparatie nu voi cauta nici sa aduc argumente in favoarea, nici in defavoarea autenticitatii Cartii lui Iashar. De altfel, mi-ar fi imposibil intrucat nu avem la dispozitie nici macar manuscrisul pe care l-ar fi folosit abatele Flaccus Albinus Alcuinus, ce sa mai vorbim despre alte copii sau exemplare in alte limbi (greaca, aramaica, siriaca etc), cum avem la multe din cartile NT sau VT. Lipsa materialelor face ca aparatul critic in ceea ce priveste aspectul lingvistic sa aiba foarte mult de suferit motiv pentru care nu voi apela la critica literara.

In concluzie, scopul sau obiectivul acestui paralelism este de a observa in ce masura cele doua opere (Cartea lui Iashar, in varianta lui Alcuinus) si Pentateuhul se aseamana si se diferenteaza.

Deut. 23:18-19 – o analiza retorica a discursului (5)

Standard

Elementul problematic in acest verset este termenul „keleb”. Cand am discutat despre el am oferit diferite varinate de traduceri, variante care sunt viabile in acest text. De altfel, traducerea lui arata clar linia hermeneutica a versetul si modul in care interpretul a vazut si a citit acest pasaj.

Spre exemplu, daca consideram ca intre vv.18 si 19 nu exista nici o legatura, atunci sensul de „caine” oferit lui keleb are logica. Critica care i se poate aduce unei astfel de traduceri ar fi: de ce pretul unui caine nu poate fi adus la Casa Domnului, mai ales ca nu exista nici o referire in Lege cu privire la el? Desi este un animal necurat (nu indeplineste cele doua conditii: unghia despartita si rumegarea), care ar fi diferenta intre valoarea lui in comparatie cu al altui animal necurat (i.e. porcul sau camila), ca pretul lui sa nu poata fi adus ca sacrificiu? E posibil ca evrei sa fi avut vreo reactie alergica la caine din cauza zeilor egipteni (Anubis era zeul cu cap de caine)?

Argumentul religios nu are suport in acest caz, deoarece panteonul egiptean avea multi zei cu parti de animale sau pasari (i.e. Ra, Horus, Seth, Apep), iar aici interdictia este legata doar de caine.

Dupa cum s-a putut observa in cartografierea pe care am facut-o, eu merg pe legatura intriseca intre intre cele doua versete. Eu consider ca putem vorbi despre un paralelism progresiv: de la particular spre general. Cu alte cuvinte, daca in v.18 textul vorbeste despre interdictia unei practici religoase (cazul particular), in v.19 este prohibit a se considera castigul unei munci imorale (cazul general, adica oricine ar fi putut face aceasta munca, nu doar o anumita categorie), ca o forma de ofranda sau de dar adus lui YHWH.

Critica ce poate fi adusa acestei interpretari este legata de faptul ca keleb este mai degraba sinonim cu kadesh, decat cu zonah. Altfel spus, de ce am preferat sensul de „prostituat” sau „gigolo”, in loc de „prostitutie sacramentala”? Desi, keleb in general face referire la prostitutia ritualica, totusi in acest context el n-ar avea sens datorita substantivului care-l precede – pretul -, precum si a caracterului general pe care-l are v.19 in comparatie cu v.18. Obiectivele celor doua verbe sunt de a arata daca interdictia are un caracter particular sau unul general. Astfel, in v.18 interdictia este data de verbul „a exista”. Deci, in Israel nu are voie sa existe ca practica prostitutia sacramentala feminina sau masculina, pe cand v.19 interzice „aducerea” sau „participarea” cu bani dintr-o meserie imorala, care ea, oarecum, este tolerata, acceptata de societate.