„Sa se revizuiasca primesc! Dar sa nu se schimbe nimica!”

Standard

„Sa se revizuiasca primesc! Dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, acum-nu-e-momentul-caricatura-largeprimesc! Dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esentiale!” (I.L. Caragiale)  Sunt cuvintele care-mi rasunau in urechi cand citeam unele comentarii pe unele forumuri de socializare. Oare de ce romanul mai intai vorbeste, iar apoi asculta? De ce traieste cu iluzia ca doar el stie sau ca are solutiile optime pentru fiecare problema? Traiesc cu impresia ca in Romania nu conteaza ideea, ci cine o afirma. Daca este din acelasi spectru idiologic cu mine are dreptate, dar daca nu atunci este pe un drum gresit, eronat (vezi problema alocatiilor).

Zilele acestea doi parlamentari au propus unele schimbari la codului rutier – rubrica sanctiuni. Presupun ca formatiunea din care ei provin (adica ALDE) a facut ca foarte multi comentatori (de la simplu cetatean pe retelele de socializare pana la fostul şef al Poliţiei Rutiere Lucian Diniţă in presa) sa devina critici. Nu stiu daca vreunul dintre critici s-au gandit ce inseamna cu adevarat fractionarea sau repartizarea sanctiunii pentru un sofer (profesionist sau nu).

Ce inseamna suspendarea carnetului auto, in esenta? In primul rand, daca este sofer profesionist intrarea in concediu fara plata, in cel mai bun caz, pe o perioda determinata, (doar nu va fi cineva prostul satului in a plati 3-6 luni pana expira santiunea) sa nu mai vorbim ca-si poate pierde chiar locul de munca, intr-o tara unde se vorbeste despre un deficit de 40000 de soferi profesionisti. In al doilea rand, cei care fac repartizare, chiar daca nu sunt profesionisti, totusi vor avea de suferit ca si profesionistii. In al treilea rand, firmele de transport (persoane sau marfuri) vor avea pierderi, indiferent daca vor gasi un substituitor sau nu. In al patrulea rand, statul, in sine, va suferi pierderi finaciare, iar indirect intreaga tara.

Dar pe noi nu ne intereseaza aceste detalii. Pentru noi infractorul este infractor, chiar daca nu stim in ce situatie/ context a reusit sa-si piarda permisul, si trebuie sa plateasca de o forma in care noi sa ne simtim bine. Cu alte cuvinte, sa-l vedem pe vecinul camioner care 3-6 luni sta si taie frunze la caini in fata casei lui sau pe amicul comerciat care numai castiga mai mult ca noi luniile urmatoare pentru ca nu se poate misca cu masina.

Ce ar spune protestatarii acestei legi daca maine si-ar pierde permisul si in urmatoarele luni ar fi obligati sa apleze la diferiti cunoscuti, care in timp, incetul cu incetul, i-ar refuza, pentru tot felul de servicii :D? Dar daca ar vedea pe vecinul lui camionerul, care lucreaza pentru o firma spaniola, spre exemplu, si despre care stie ca are permisul suspendat, dar el a venit in tara pentru o luna in concediu, pentru ca el si-a fragmentat sau repartizat perioada de sanctiune pe intreg anul, astfel ca el sa nu-si piarda nici locul de munca si nici bani? Cu siguranta ar striga sus si tarea ca legile noatre sunt invechite, ca nu sunt la fel de moderne ca in vestul Europei, etc. etc. etc. Insa, acuma cand cineva vrea sa le faca un bine pentru viitor, ei devin justitiari, corecti, radicali. Unii merg chiar mai departe folosind cuvinte ca „idioti, incompetenti, in afara realitatii”.

Daca tot am mentionat de Spania va invit sa vedem impreuna cum au solutionat ei o astfel de problema. Pe la inceputul mileniului al treilea politicenii spanioli s-au preocupat de aceeasi problema: ce facem cu cei care beneficiaza de suspendarea permisului? Astfel ca in decembrie 2001 (Ley 19/2001) ei vor modifica, printre altele, si art. 67 alt.1 decizand ca suspendarea permisului sa fie si fractionata, iar in norme de aplicare ale legii se mentioneaza modalitatile in care sanctiunea poate fi repartizata. Soferul poate lua decizia ca ea sa fie executata pe perioada zilelor nelucratoarea (sambata, duminica si sarbatorile legale), precum si in perioada concediului de odihna.

Dar de ce romanii sa se bucure de o astfel de prevedere a legii, cand ei ar putea sa… mearga in aceeasi line ca pana acuma? De ce sa reformam o lege in binele tuturor, cand putem mai bine sa pozam in justitiari, in cetateni corecti, care niciodata nu vom ajunge in situatia de a ramane fara puncte?

Nota: aceasta masura nu se aplica infractiunilor grave :D, in special in cazurile cand un judecator i-a deciza de suspendare a permisului. Ce sa mai vorbim de faptul, ca orice persoana care are permisul suspendat este obligat sa participe la cursuri de circulatie, iar in unele cazuri chiar sa refaca examenul teoretic 😀 sau chiar si cel practic.

 

Reclame

Nu totul este ceea ce pare (3)

Standard

caricatura-blestemeVoi lasa in urma, pentru moment, realitatile vestice spre a arunca o privire si la anumite realitati estice.

Recent citisem un articol al celor de la Ziua de Cluj. Era un articol social, plin de elemente sensibile: maghiarism, lacrimi, roman, educatie. La o prima lectura reactia fiecarui roman ar trebui sa fie asemenea unui taur, care vede rosul in fata, sa se schimbe la fata, sa se intrebe: „cum se poate intampla asa ceva in Romania noastra? Un numar X de copiii sa fie <obligati> a invata limba maghiara?”

Chiar asa in ce masura putem sustine ca acesti copiii au fost obligati a invata intr-o scoala maghiara? O alta intrebare la fel de legitma ar fi: de ce nu considera parintii sau chiar copiii o oportunitate aceasta situatie? Sau de ce ar trebui vazut un astfel de eveniment o problema sociala? Lasand de o parte aspectul jurnalistic, faptul ca autorul este chemat a-si castiga painea prin scris, doresc si eu sa-mi exprim un punct de vedere cu privire la aceasta situatie. Desi am putea spune ca evenimentul este expirat (sepembrie 2014) pentru mine reactia unilaterala a actorilor m-a facut sa scriu.

Viata printre „straini”, cum s-ar exprima orice emigrant, m-a invatat sa-mi schimb viziunea cu privire la astfel de evenimente. Eu insumi cu ani in urma am fost pus intr-o situatie partial asemananatore acestor familii clujene. Eram chemat in a lua o decizie cu privire la viitorul copilului meu – gradinita, iar mai tarziu scoala primara, pe care trebuia sa o urmeze. Din cauza limbi de predare am ales a plati un mijloc de transport pentru ca un copil, pe atunci de 2 ani, sa mearga la alta scoala/ gradinita intr-o alta localitate. Statul mi-a pus la dispozitie optiunile lui, care neplacandu-mi au insemnat cheltuieli proprii :D. De ce aceste familii de romani nu au ales varianta mea? Comoditate?! Lipsa de resurse finaciare?! Dar chiar asa cum de au ajuns ei sa locuiasca intr-o localitate cu o majoritate covarsitoare maghiara, fara sa se gandeasca la viitorul copiilor lor? Toate intrebarile sunt legitime, dar nici un raspuns nu va fi suficient de convingator sau argumentativ in a-mi explica mie alegerea parintilor cu privire la educatia descendentilor lor.

Pe de alta parte, articolul, per se, m-a facut sa zambesc putin. Daca parinti si-ar fi trimis copiii, indiferent de circumstante, la o scoala germana, italiana, spaniola, engleza, franceza si lista poate continua, pentru ei ar fi fost o oportunitate in ceea ce priveste viitorul odraselor, dar cum urmeaza cursurile unei scoli maghiare asta este vazuta ca o povoara. De ce nu putem concepe ca orice limba, pe care juniorii nostri ar putea-o invata, este un pas inainte, o posibilitate in plus in ceea ce priveste educatia lor sau chiar accesul la informatie? De ce ca romani, dar nu suntem singurii pe lume in aceasta situatie fiti pe pace, consideram ca doar anumite culturi sau limbi sunt mai eficente decat altele? In Europa de Vest, spre exemplu, a inceput sa se valorifice din ce in ce mai mult persoanele care vorbesc limba rusa sau chineza. De altfel, scoliile private au cursuri extra-scolare de limba rusa sau chineza, pentru ca din punct de vedere comercial aceste doua limbi joaca si vor juca un rol foarte important (Rusia si China sunt doua piete cu mare potential comercial si economic. I.e. Spania datorita Chinei si Rusiei, in timpul ultimei crize, a reusit ca domeniul alimentar sa prospere.)

In ceea ce priveste dorinta mamei de a se folosi un traducator la clasa, mi se pare o eroare in actul educational, pentru ca elevul nu va reusi sa deprinda ca un nativ limba, ci cu ajutorul sau prin intermediul altei limbi – metoda care incepe a fi eliminata pana si in scolile publice :D. E adevarat ca in prima faza copilul sufera, dar el oricum va suferi toata viata, deoarece suferinta este parte din viata, este o constanta a vietii. Cu cat vom cauta sa o eliminam mai mult, cu atat ea se va amplifica mai mult. Sa nu uitam faptul ca un astfel de copil va suferi mult in actul social din cauza limbii. La gradinita unde copilul meu invata, mai mult de jumatate dintre copiii erau obligati sa mearga in paralel cu 3 limbi, unii dintre ei chiar cu 5 (multi proveneau din familii mixte, i.e. tata olandez, mama daneza locuind in Catalunia si urmand o scoala cu predare in limba engleza), iar cand ajungeau in clasa I, trei limbi erau obligatorii, dar nu ca limbi straine, ci ca nativ-obligatorii, limbile straine (franceza sau germana) intrau in curriculum cativa ani mai tarziu. Ce sa mai vorbi despre sedintele comune cu parinti sau cele private in care se luau decizii cu privire la educatia, alimentatia si viata sociala a copilului, unde dupa caz se vorbea in catalana, engleza sau spaniola :D.

In opinia mea un astfel de eveniment nu-l pot concepe ca fiind unul de importanta sociala. Fiecare familie trebuie sa-si asume responsabilitatea decizilor luate. Nu inspectoratul este chemat a cauta o solutie, doar pentru ca ei au ales o localitate sau alta pentru viata de zi cu zi, desi poate fi consultat. Mai mult, o scoala cu predare in alta limba, decat limba ta materna, eu o vad ca o oportunitate atat pentru viitorul copilului, cat si pentru integrarea sociala a intregii familii in aceea comunitate. Ca aceasta oportunitate inseamna sacrificiu si munca pentru toata familia, corect, dar rezultatele vor fi mari in timp: nu vor trai izolati de restul societatii in mijlocul careia ei au ales sa traiasca, se obisnuiesc cu ideea unei schimbari radicale (cultural si lingvistic)……

 

Nu totul este ceea ce pare (2)

Standard

satie GNVFrance, France, France mon amour! Pourquoi me déçois-tu?

De foarte multe ori m-am intrebat de ce politicenii romani au urmat linia franceza in foarte multe lucruri: sistemul de guvernare (semi-prezidential, cu modificari tipic romanesti), privatizare lunga (nici la francezi inca nu s-a incheiat, chiar daca a inceput in 1986), visul continuu de a fi sustinut financiar de stat :D, indiferent daca muncesti sau nu.

Inca nu realizez de ce am fost atat de vrajiti de stilul francez. Probabil ca superficialitatea, care ne caracterizeaza, e motivul acestei iubiri eterne? Cautarea unei solutii aparent simple, dar care pana acuma nu s-au prezentat ca fiind eficente? Cine stie?! Oricum n-am atata rabdare sa-i interoghez pe politicieni.

Atunci cand ti se intampla un eveniment o singura data consideri ca fiind ceva normal, ca nimic nu e perfect. Insa cand acelasi lucru se repeta… deja nu mai stii ce sa intelegi. In vara, traversand Franta spre a ajunge acasa consult aplicatia pe care o am cu privire la statiile GNV, pentru a alimenta masina. Observ una in drumul nostru. Desi era la o anumita distanta de autostrada, nu ca in in Germania sau Austria, unde erau foarte aproape, ca sa nu ametesti dand atatea ocoluri, iau decizia de a merge, chiar daca am traversat si o padure ce-ti lasa impresia ca te indepartezi de civilizatia franceza. Gasesc statia fara nici o problema. Ba mai mult, observ ca este chiar in curtea unui punct de gaz. Acest lucru nu este ceva neobisnuit. Si-n Spania am intalnit asa ceva.

Incerc sa alimentez. Supriza! Nu merge. Incerc la alta pompa. Acelasi rezultat. In final, imi iau inima in dinti si merg la unul dintre birourile care erau in apropiere. Intreb de gaz… la care mi se raspunde simplu: „nu ai, s-a terminat dimineata”. Nu am putut sa inteleg cum un punct de lucru de gaz, cu o statie de de gaz in curte, sa nu aiba combustibil?!! N-au avut timp sa incarce depozitele? Erau chiar asa de ocupati, incat sa nu reuseasca aceasta mica performanta?!

Dar daca evenimentul s-ar fi produs doar in timpul vacantei de vara as fi inghitit in gol, considerand ca a fost o exceptie, daca cand te intalnesti cu el si in vacanta de iarna… deja incepi sa crezi ca este o practica normala in aceasta tara :D. In vacanta de iarna, o statie am gasit-o fara combustibil, iar alta era inchisa, pentru ca era week-end :).

In concluzie, nu inteleg pentru ce autoritatile franceze mai vorbesc despre masini ecologice, cand combustibilul pentru cele cu GNV nu este un produs care sa poata fii intalnit abitual si continuu :D. Asta imi aduce aminte de Romania. Inainte de a merge am cautat pe net sa vad daca exista astfel de statii. Si surpriza…. DA. Insa, doar pe hartie, pentru ca inca nu au fost deschise. Se preconizeaza anul 2019, dar nu stiu in care era: a noastra sau ceea viitoare.

 

 

Nu totul este ceea ce pare (1)

Standard

banca inteligentaVacantele devin interesante si pline de surprize, mai ales atunci cand ai o masina care, pe de o parte este ecologica, iar pe de alta parte, trebuie sa-i cauti combustibil. Pentru asta iti instalezi pe mobil o aplicatie care iti arata toate statiile unde gasesti GNV (sau GNC) in toata Europa. Privesti harta si gandesti ca nu ai cum sa ai probleme in tarile vestice, ca de… ai suficiente astfel de statii. Insa… in practica te intalnesti cu tot felul de lucruri ciudate. Ce sa mai vorbim de faptul ca incepi sa faci comparatii intre tari.

In mai toate tarile se foloseste formula GNV sau GNC, mai putin in Italia (gaz metan). Dar nici asta n-ar fi o problema, pentru ca nici in Germania nu o intalnesti, daca ai putea intelege concret care este combustibilul cu care merge masina ta. Sau cel putin daca ai avea pe cineva sa-ti explice ori cu care sa te intelegi. Am fost la unul si am incercat sa vorbesc cu el in spaniola sau in engleza, insa el mi-a taiat-o din scurt cu expresia „doar in italiana”. Era pentru prima data cand intalneam un vanzator, ce nu era interesat de banii mei sau sa-si vanda produsul. Poate ar fi fost mai bine sa incep cu Germania si nu cu Italia, asa as fi invatat toate denumirile si abrevierile pentru aproape toate tarile europene. Aici in unele statii de benzinarie iti afisau denumirea in germana, engleza, franceza, italiana. Iar daca, din greseala, nu intelegeai nici una dintre aceste limbi, ei s-au gandit sa foloseasca si formula negativa. Astfel, ca doar aici am descoperit formula „No GPL”. Ei au dorit sa fie siguri ca toata lumea va intelege despre ce fel de combustibil este vorba.

Cu toate ca nemtii au incercat a demostra o deschidere lingvistica in ceea ce priveste gazul (comprimat si lichefiat), m-au obligat sa fac hermeneutica cand a fost vorba de benzina E10. Formula pe care nu o regasesti in nici o tara. Nu stiam daca masina mea merge cu asa ceva sau nu. In Spania, spre exemplu, ma intalneam cu Benzina 95, Benzina 95 Super si Benzina 98, dar in Germania regasisem doar 95 Super si E10.

Ce sa-i faci nimeni nu e perfect :D!

Un midrash cu privire la facerea femeii

Standard

14_fullsize_romantismIn timp ce imi culegeam material pentru articolul la care lucrez, am gasit un gand, o idee, despre care pot afirma ca definesti sau descrie cel mai bine in ce masura o femeie modifica viata unui barbat. Citindu-l si recitandu-l, m-a surprins faptul ca printr-o simpla afirmatie, un rabin a reusit sa insumeze beneficiile casatoriei dintr-un barbat si o femeie, mai bine decat discursurile de minute in sir care s-au prelindat in sustinerea referendumului pro-familie.

Daca ar trebuit sa prezint vreun argument pentru ce am ales a ma casatori cu o femeie, fara a impune altora sa faca acelasi lucru, as apela la acest citat.

In „Genesis Rabbah”, care este un comentariu rabinic la Cartea Geneza, unul dintre rabini spunea: „Cine n-are o sotie traieste fara bine, fara ajutor, fara bucurie si fara binecuvantare (17:2).” 

La prima vedere o astfel de afirmatie ar parea fara sens, mai ales in secolul XXI, cand toata lumea se plange de toata lumea, cand fiecare are impresia ca doar el are dreptate. Mai mult chiar, ar putea fi acuzata de macism, intrucat face referire la nevoile barbatului. Insa daca cugetam mai mult incepem a realizeza ca totusi… rabinul avea dreptate cand a facut acesta afirmatie. Desi el vorbeste despre barbat si despre consecintele din viata lui in anumit moment, indirect vorbeste si despre posibila sotie/femeie care ar fi trebuit sa-i fie alaturi. 

Doar o sotie, o femeie (cum se exprima el literal) e capabila a lucra pe cele 4 planuri importante din viata unui barbat simultan (aceste lucruri se aplica si invers 😀 – in viata unei femei -, chiar daca rabinul nu se gandea la asa ceva in vremea respectiva). 

Viata de unul singur, sau in celibatar, isi are avantajele ei, insa binele” care vine in urma unirii dintre un barbat si o femeie, va fi un element de care va fi privat in permanenta. Ce sa mai vorbim despre conceptul „ajutor potrivit” regasit in Gen. 2:18 , la care rabinul face referire. 

Atunci cand Dumnezeu a creat viata pe pamant a apelat la o paradigma, un sablon pentru regnul animal in general (chiar daca unii imi vor spune ca salamanca nu se incadreaza perfect in aceast tipar, putand beneficia de unele „exceptii”) si anume: „ajutorul potrivit” pentru fiecare specie. Iar pentru barbat acest „ajutor potrivit”, element care completeaza, insumeaza intregul ramane femeia (si viceversa). Doar langa ea, barbatul nu se va reflecta ca intr-o oglinga, ci va descoperi si va intelege conceptul de „unitate in diversitate”, unde diferenta de gandire, de viziune, de abordare sunt la ele acasa si joaca un rol fundamental. Unde respectul, sensibilitatea, umanitatea, daca doriti, fata de celalat, ca intreg, ca persoana, porneste direct de la diferente si nu de la lucrurile pe care le au in comun.

Nu as putea afirma ca rabinul prin termenul „bucurie” avea in vedere conceptul de fericire. Tind a crede ca el mai degraba face referire la aceea stare de beatitudine emotionala, care umple inima unui barbat atunci cand iubeste o femeie, ce poate fi asemanata cu cea religioasa :D. Sau cum exclama Adam, plin de emotie si bucurie, in gradina Eden cand o zareste pentru prima data pe Eva: Iata! In sfarsit! Aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea!” (Aici eu vad trei excalamatii dinstincte, nu doar una asa cum lasa impresia aproape toate traducerile.) Cu alte cuvinte, aceea persoana care este asemenea mie, dar cu toate aceste diferita de mine.

Si nu in ultimul rand – „binecuvantarea”. Sensul termenului „binecuvantarea” face referire la descendenti. Cu alte cuvinte, binecuvantarea este corana unirii dintre barbat cu femeia iubita. Indirect, ea este modul prin care cei doi devin nemuritori, cum ar spune Cioran, dar nu numai atat. Binecuvantarea este o investire continua emotionala si educationala.

Cartea lui Iashar. O mica comparatie cu textul masoretic (2)

Standard

Fiecare dintre cele doua traduceri (publicate in 1829 si 1887) au cate o introducere in care se incearca a se indentifica paternitatea cartii. Ambele pornesc de la un personaj istoric Iashar sau Ieser, fiul lui Caleb (1Cr. 2:18), insa argumentele sunt diferite. In prima publicatie argumentul cel mai important cu privire la paternitate este dat de acuratetia primului referat al creatiei in comparatie cu cel care se regaseste in Gen 1. Un alt argument este legat de faptul ca lucrarea sustine eternitatea sufletului uman. Cea de a doua publicatie merge pe linia paralelismelor, identificand mai multe pasaje identice (Iosua 10:12-13 vs. Jasher 88.63-64)

Cele doua argumente nu demonstreaz ca autorul acestei lucrari ar apartine unui personaj din perioada lui Iosua. Mai intai de toate, nu avem nici un manuscris care sa fi citat din aceasta carte. E drept ca Vechiul Testament face referire la existenta ei, dar asta nu inseamna ca o dateaza sau ca o citeaza, exact cum se intampla cu Cartea profetului Gad, despre care nu stim sigur, daca era un letopiset sau doar o Cronica regala.

Aparitia brusca in acelasi secol a doua lucrari cu acelasi nume e destul de suspecta. Mai mult, cu diferente destul de mari intre ele, ridica si mai multe semne de intrebare cu privire la autenticitatea lor. Daca am apela la metoda critica folosita de prof. Joachim Jeremias, in cartea „Parabolele lui Iisus”, in a identifica parabola originala am putea sustine din start, ca textul cel mai scurt ar fi cel mai vechi. Insa nu dorim sa facem afirmatii fara a arunca un ochi critic peste cele doua manuscrise.

Pentru editia din 1929, al lui Flaccus Albinus Alcuinus de Britania, vom folosi textul englezesc, iar pentru cea de a doua lucrare tradusa in 1840 si editata de J.H. PARRY & COMPANY in 1887, vom folosit traducerea in limba romana al lui Dorel Nicolae Coman, traducere ce poate fi consultata online pe internet.

Cel putin pana la ora asta ma surprinde faptul ca nu pot identifica motivul pentru care a fost scrisa varianta publicata in 1887. Nu vad efectiv o linie narativa pana in prezent, decat un accent deosebit de mare pe anumite personaje care in realitate nu prea au jucat un rol foarte importanta in formarea sau dezvoltarea Statului Israel. Nu cred ca un evreu, ar aloca atat de mult spatiu lui Nimrod, asa cum o face acesta lucrare. Pe de alta parte, daca geanologia in VT era folosita ca sa demonstreze originea unui erou sau personaj important, ori a unei etnii/ natiunii, indirect, in aceasta lucrare, ascocierea dintre pesonaje – i.e. Nimrod este ucis de Esau, fiu lui Isaac -, ne conduce spre a intelege ca unul dintre motivele sau tematicele aceste opere consta in a data omul pe pamant. Daca tinem cont ca aceasta carte este publicata in partea a 2a a secolului al XIX-lea, secol in care stiinte ca arhelogia sau istoria s-au dezvoltat foarte mult, iar originea omului pe parcursul doar a cateva mii de ani de istorie este pusa sub semnul intrebarii, atunci putem intrezari o logica atat in publicare, cat si in abordare.

Poate in episodul urmator voi prezenta si alte argumente cu privire la aceasta traducere din 1840 prin care vom putea evidentea clar ca manuscrisul nu este original. Daca este compus in epoca pre-crestina, cum ar dori unii sa creada, atunci, cel putin, putem afirma clar ca textul a suferit unele modificari esentiale in ceea ce priveste viziunea asupra unor teme sensibile. Insa sa nu uitam faptul ca lucrarea se doreste a fi o carte de istorie, as spune universala pentru perioada neolitica, si nicidecum una de teologie, iar acest lucru naste unele suspiciuni, in special ca mai toate povestile/cronicile care au fost descoperite in zona Orientului Apropiat datate inca din mileniul al 3lea nu prea se ocupa de asa ceva. Avem relatari despre razboaie, cronici regale, scrisori intre oameni normali (s-au descoperit peste 3000 de astfel de tablite), despre mituri (i.e. Epopeea lui Ghilgames, creatie sau potop), insa nici o lucrare de asa zisa istorie universala, asa cum ar vrea sa se prezinte traducerea din 1840.

Memorie de peste

Standard

pesteAsteptam momentul in care ministrul de justitie, care pana acuma a reusit sa castige toate luptele pe care le-a dat cu magistratii si cu presedintele, reuseste a se contrazice singur in propriile lui afirmatii, declaratii. Iata ca sosit si momentul in care memoria lui de peste sa se manifeste.  Altfel spus, in partida ministrul de justitie vs. ministrul de justitie scorul incepe sa i-a proportii. Din perspectiva asta, as putea afirma, ca pasivitatea presedentiei a fost bine venita. Cum poti invinge un reputat „inamic”, daca nu-l lasi sa se bata singur, cu propriile lui arme.

Daca in vara, institutia prezidentiala a pierdut lupta cu ministrul justitiei, din cauza faptului ca s-a grabit cu afirmatii politice crezand ca ele pot crea un avantaj in justitie (in fata CCR), fara a cauta argumente administrative, fisura ministrului dintotdeauna, de aceasta data, ministrul justitiei a reusit sa-ti tai craca singur pe trei planuri si pe doua legi.

1) Zilele trecute facea afirmatia, cu referire la fosta sefa DNA, ca ar trebui sa se intoarca la Sibiu, intrucat „unde-i lege nu-i tocmeala”, iar azi ne scrie pe blog ca legea nu este retroactiva. Ori a uitat ce a sustinut pe ecran ori legea lui este selectiva?! Greu de aflat, tinand cont de faptul ca are o varsta in care creierul incepe sa nu se mai preocupe de toate afirmatiile facute.

2) Daca principiul „legea nu este retroactiva” ar trebui sa fie general valabil, cum se face ca din nou avem de a face cu doua ocale: una pentru justitie in general si alta pentru procesele politice. Cu alte cuvinte, toata clasa politica de la putere asteapta cu nerabare ca ICJC sa uite principiul „legea nu se aplica retroactiv” si sa schimbe repede completul de 5 judecatori, in care sa nu intre niciodata (daca este posibil) presedintele si vicele din aceasta institutie. In acest fel, cu toti ar fi mult mai linistiti :D.

3) Tot la acest capitol, intra si numirea noului sef DNA. Se aplica dupa vechea lege sau dupa noua lege, tand cont de faptul ca procesul a inceput inainte de a fi publicata legea recorectata? Din nou ministru justitiei si-a dat seama ca s-a prins singur in capcana, fiind presat de timp, si cauta a intimida (ori a ameninta) institutia prezidentiala.

In concluzie, e clar ca ministru de justitie, om calculat si linistit – de altfel -, care pana acuma nu se grabea, pentru ca timpul era in favoarea lui, reuseste sa demonstreze ca face greseli administrative destul de multe si dese, doar ca pana acuma foarte putini se focalizau in ele (printre care nici el :D). Per ansamblu, mie imi place acest ministru prin faptul ca isi face temele continuu, insa a demonstrat ca nu este perfect. Adica, invata selectiv 😀 (dupa cum si citeste – afirmatia apartine ministrului).

Nedumeri: 1) pana la urma doamna Codruta revine sau nu la Sibiu? Buna intrebare!

2) candidatul la sefia DNA intra sub incidenta actualei legi sau a vechii legi?

 

Scopul scuza mijloacele

Standard

BUCURESTI---MITING

sursa: inquamphotos.com

In ultimul timp vad pe scena politico-sociala romaneasca o abordare copilareasca. Imi lasa impresia ca fiecare parte vrea sa demonstreze ca are dreptate, ca detine adevarul absolut, ca joaca cinstit. Ba mai mult, fiecare il acuza pe celalalt ca triseaza intr-un joc unde nu ai reguli.

Care este problema ca PSD-ul a folosit santajul?! Scrie undeva ce mijloace ar trebui folosite, ca toata lumea sa le considere corecte?! Nicaieri!

Nu doar cel care practica santajul este vinovat si cel care se lasa sau este predispus santajului are aceeasi vina. Degeaba se justifica unii ca au fost fortati sa mearga in x sau y locatie ori au fost „mituiti”, scuze platiti (in bani sau produse), sa participe la o manifestatie. Daca ar fi dorit cu adevarat sa nu faca parte dintr-un joc, sistem ar fi fost dispusi a refuza, dar asa… au ales. Iar alegerea lor nu poate fi justificata.

In concluzie, nu poti acuza masinaria PSD ca si-a facut datoria. Daca nu-si facea datoria, atunci ce rost mai are existenta ei. Daca la unii functioneaza mai bine si la alti mai rau, asta nu e vina nimanui, ci doar al organizatorilor.

Acolo unde exita cerere exita si oferta, iar partidul de guvernamant a stiu intotdeauna sa foloseasca toate mijloacele pentru „a multumi” cererea – de mancare, de excursie la Bucuresti, de promovare, de obtinere a unor foloase necuvincioase, pentru a demonstra ca sunt o forta in tara, atat ca partid cat si ca simpatizanti :D.

Pe de alta parte, n-am inteles care este problema unui mega miting pro guvern (local sau central). In vest am vazut mai multe mitinguri de peste un milion de persoane. Unele au fost in sistem de lant pe laterale drumurilor nationale, alte au fost concentrate intr-un singur oras. Credeti ca toti au fost acolo „por amor al arte” sau pentru ca erau in aceeasi barca cu organizatorii? Nu. Unii au fost de dragul excursiei, altii s-au dus ca dadea bine la imagine, au fost si dintre aceia care jucau la doua capete – nu doreau sa fie considerati ori vazuti impotriva curentului, desi opiniile lor erau diferite. Nu mai vorbesc despre firme care s-au inchis special sa participe cu toti muncitorii la astfel de manifestatii, doar pentru ca patronii erau mana in mana cu organizatorii, iar unii dintre muncitorii participanti nici nu aveau drept de vot :D, fiind emigranti. Niciodata nu putem stii care sunt motivele celor care participa, insa pe organizatori asta nu-i intereseaza, ei vad doar multimea si statistica cu ajutorul carora incearca sa demonstreze un „adevar”, dar nicidecum o realitate.

In ceea ce priveste educatia civica, asta n-are nimic a face cu organizatorii, cat cu participantii. Spre exemplu, in Barcelona in fiecare an, dupa noaptea in care se sarbatoreste Sf. Ioan Botezatorul (23/24 iunie), firmele de salubrizare aduna peste 10 tone de deseruri de pe palaja. E foarte usor sa oferi sfaturi sau sa vorbesti despre ecologie la conferinte, mai greu e cu practica chiar si pentru vorbitori, orideunde ar fi ei (vest sau est).

In loc de incheiere doresc sa mai adaug: „que más da” cum sau cine  organizeaza un miting, atata timp cat are un obiectiv?! Cei care sunt pro-guvernamentali au acelasi drepturi, ca si cei care sunt „anti”, la manifestatie. Si nimeni nu este in drept sa refuze cuiva acest lucru. Insa, din ceea ce am putut vedea atat in occident cat si in orient, intotdeauna unii considera ca au mai multe drepturi decat ceilalti. In baza a ce?!

PSD-ul & co. atacau sau se manifestau contra mitingurilor de protest, cu tot felul de acuze ori scenarii cu privire la organizatori (fara prea multe dovezi concrete), iar acuma ii vad pe anti-guvernamentali apeland la aceeasi practica. Daca sunt nereguli care contravin legii, avem justitie. Ea este in masura sa faca lumina in fiecare caz in parte (santaj, mita, etc.). Incepand de luni se pot depunde plangeri penale. Dar e mai usor sa vorbesti ( sa scrii) din fata calculatorului/ televizorului, decat sa actionezi legal. Scrisul ia mai putin timp decat o plangere penala :D.

In opinia mea, nu ai nici o diferenta intre cei guvernamentali si anti-guvernamentali. Toti folosesc acelasi mijloace de convigere pentru a face prozeliti (cresterea numarului de participanti), dar nu toti au acelasi rezultate la alegeri unde votul este secret. Cu alte cuvinte, pot pleca cu punga cu ulei si zahar si sa votez pe cine vor, adica chiar si pe ei insisi :D, fara ca cineva sa-si dea seama.

Spor la vot, ca vin alegerile :D!