Nu totul este ceea ce pare (3)

Voi lasa in urma, pentru moment, realitatile vestice spre a arunca o privire si la anumite realitati estice.

Recent citisem un articol al celor de la Ziua de Cluj. Era un articol social, plin de elemente sensibile: maghiarism, lacrimi, roman, educatie. La o prima lectura reactia fiecarui roman ar trebui sa fie asemenea unui taur, care vede rosul in fata, sa se schimbe la fata, sa se intrebe: „cum se poate intampla asa ceva in Romania noastra? Un numar X de copiii sa fie <obligati> a invata limba maghiara?”

Chiar asa in ce masura putem sustine ca acesti copiii au fost obligati a invata intr-o scoala maghiara? O alta intrebare la fel de legitma ar fi: de ce nu considera parintii sau chiar copiii o oportunitate aceasta situatie? Sau de ce ar trebui vazut un astfel de eveniment o problema sociala? Lasand de o parte aspectul jurnalistic, faptul ca autorul este chemat a-si castiga painea prin scris, doresc si eu sa-mi exprim un punct de vedere cu privire la aceasta situatie. Desi am putea spune ca evenimentul este expirat (sepembrie 2014) pentru mine reactia unilaterala a actorilor m-a facut sa scriu.

Viata printre „straini”, cum s-ar exprima orice emigrant, m-a invatat sa-mi schimb viziunea cu privire la astfel de evenimente. Eu insumi cu ani in urma am fost pus intr-o situatie partial asemananatore acestor familii clujene. Eram chemat in a lua o decizie cu privire la viitorul copilului meu – gradinita, iar mai tarziu scoala primara, pe care trebuia sa o urmeze. Din cauza limbi de predare am ales a plati un mijloc de transport pentru ca un copil, pe atunci de 2 ani, sa mearga la alta scoala/ gradinita intr-o alta localitate. Statul mi-a pus la dispozitie optiunile lui, care neplacandu-mi au insemnat cheltuieli proprii :D. De ce aceste familii de romani nu au ales varianta mea? Comoditate?! Lipsa de resurse finaciare?! Dar chiar asa cum de au ajuns ei sa locuiasca intr-o localitate cu o majoritate covarsitoare maghiara, fara sa se gandeasca la viitorul copiilor lor? Toate intrebarile sunt legitime, dar nici un raspuns nu va fi suficient de convingator sau argumentativ in a-mi explica mie alegerea parintilor cu privire la educatia descendentilor lor.

Pe de alta parte, articolul, per se, m-a facut sa zambesc putin. Daca parinti si-ar fi trimis copiii, indiferent de circumstante, la o scoala germana, italiana, spaniola, engleza, franceza si lista poate continua, pentru ei ar fi fost o oportunitate in ceea ce priveste viitorul odraselor, dar cum urmeaza cursurile unei scoli maghiare asta este vazuta ca o povoara. De ce nu putem concepe ca orice limba, pe care juniorii nostri ar putea-o invata, este un pas inainte, o posibilitate in plus in ceea ce priveste educatia lor sau chiar accesul la informatie? De ce ca romani, dar nu suntem singurii pe lume in aceasta situatie fiti pe pace, consideram ca doar anumite culturi sau limbi sunt mai eficente decat altele? In Europa de Vest, spre exemplu, a inceput sa se valorifice din ce in ce mai mult persoanele care vorbesc limba rusa sau chineza. De altfel, scoliile private au cursuri extra-scolare de limba rusa sau chineza, pentru ca din punct de vedere comercial aceste doua limbi joaca si vor juca un rol foarte important (Rusia si China sunt doua piete cu mare potential comercial si economic. I.e. Spania datorita Chinei si Rusiei, in timpul ultimei crize, a reusit ca domeniul alimentar sa prospere.)

In ceea ce priveste dorinta mamei de a se folosi un traducator la clasa, mi se pare o eroare in actul educational, pentru ca elevul nu va reusi sa deprinda ca un nativ limba, ci cu ajutorul sau prin intermediul altei limbi – metoda care incepe a fi eliminata pana si in scolile publice :D. E adevarat ca in prima faza copilul sufera, dar el oricum va suferi toata viata, deoarece suferinta este parte din viata, este o constanta a vietii. Cu cat vom cauta sa o eliminam mai mult, cu atat ea se va amplifica mai mult. Sa nu uitam faptul ca un astfel de copil va suferi mult in actul social din cauza limbii. La gradinita unde copilul meu invata, mai mult de jumatate dintre copiii erau obligati sa mearga in paralel cu 3 limbi, unii dintre ei chiar cu 5 (multi proveneau din familii mixte, i.e. tata olandez, mama daneza locuind in Catalunia si urmand o scoala cu predare in limba engleza), iar cand ajungeau in clasa I, trei limbi erau obligatorii, dar nu ca limbi straine, ci ca nativ-obligatorii, limbile straine (franceza sau germana) intrau in curriculum cativa ani mai tarziu. Ce sa mai vorbi despre sedintele comune cu parinti sau cele private in care se luau decizii cu privire la educatia, alimentatia si viata sociala a copilului, unde dupa caz se vorbea in catalana, engleza sau spaniola :D.

In opinia mea un astfel de eveniment nu-l pot concepe ca fiind unul de importanta sociala. Fiecare familie trebuie sa-si asume responsabilitatea decizilor luate. Nu inspectoratul este chemat a cauta o solutie, doar pentru ca ei au ales o localitate sau alta pentru viata de zi cu zi, desi poate fi consultat. Mai mult, o scoala cu predare in alta limba, decat limba ta materna, eu o vad ca o oportunitate atat pentru viitorul copilului, cat si pentru integrarea sociala a intregii familii in aceea comunitate. Ca aceasta oportunitate inseamna sacrificiu si munca pentru toata familia, corect, dar rezultatele vor fi mari in timp: nu vor trai izolati de restul societatii in mijlocul careia ei au ales sa traiasca, se obisnuiesc cu ideea unei schimbari radicale (cultural si lingvistic)……