Nu totul este ceea ce pare (1)

Vacantele devin interesante si pline de surprize, mai ales atunci cand ai o masina care, pe de o parte este ecologica, iar pe de alta parte, trebuie sa-i cauti combustibil. Pentru asta iti instalezi pe mobil o aplicatie care iti arata toate statiile unde gasesti GNV (sau GNC) in toata Europa. Privesti harta si gandesti ca nu ai cum sa ai probleme in tarile vestice, ca de… ai suficiente astfel de statii. Insa… in practica te intalnesti cu tot felul de lucruri ciudate. Ce sa mai vorbim de faptul ca incepi sa faci comparatii intre tari.

In mai toate tarile se foloseste formula GNV sau GNC, mai putin in Italia (gaz metan). Dar nici asta n-ar fi o problema, pentru ca nici in Germania nu o intalnesti, daca ai putea intelege concret care este combustibilul cu care merge masina ta. Sau cel putin daca ai avea pe cineva sa-ti explice ori cu care sa te intelegi. Am fost la unul si am incercat sa vorbesc cu el in spaniola sau in engleza, insa el mi-a taiat-o din scurt cu expresia „doar in italiana”. Era pentru prima data cand intalneam un vanzator, ce nu era interesat de banii mei sau sa-si vanda produsul. Poate ar fi fost mai bine sa incep cu Germania si nu cu Italia, asa as fi invatat toate denumirile si abrevierile pentru aproape toate tarile europene. Aici in unele statii de benzinarie iti afisau denumirea in germana, engleza, franceza, italiana. Iar daca, din greseala, nu intelegeai nici una dintre aceste limbi, ei s-au gandit sa foloseasca si formula negativa. Astfel, ca doar aici am descoperit formula „No GPL”. Ei au dorit sa fie siguri ca toata lumea va intelege despre ce fel de combustibil este vorba.

Cu toate ca nemtii au incercat a demostra o deschidere lingvistica in ceea ce priveste gazul (comprimat si lichefiat), m-au obligat sa fac hermeneutica cand a fost vorba de benzina E10. Formula pe care nu o regasesti in nici o tara. Nu stiam daca masina mea merge cu asa ceva sau nu. In Spania, spre exemplu, ma intalneam cu Benzina 95, Benzina 95 Super si Benzina 98, dar in Germania regasisem doar 95 Super si E10.

Ce sa-i faci nimeni nu e perfect :D!

Un midrash cu privire la facerea femeii

In timp ce imi culegeam material pentru articolul la care lucrez, am gasit un gand, o idee, despre care pot afirma ca definesti sau descrie cel mai bine in ce masura o femeie modifica viata unui barbat. Citindu-l si recitandu-l, m-a surprins faptul ca printr-o simpla afirmatie, un rabin a reusit sa insumeze beneficiile casatoriei dintr-un barbat si o femeie, mai bine decat discursurile de minute in sir care s-au prelindat in sustinerea referendumului pro-familie.

Daca ar trebuit sa prezint vreun argument pentru ce am ales a ma casatori cu o femeie, fara a impune altora sa faca acelasi lucru, as apela la acest citat.

In „Genesis Rabbah”, care este un comentariu rabinic la Cartea Geneza, unul dintre rabini spunea: „Cine n-are o sotie traieste fara bine, fara ajutor, fara bucurie si fara binecuvantare (17:2).” 

La prima vedere o astfel de afirmatie ar parea fara sens, mai ales in secolul XXI, cand toata lumea se plange de toata lumea, cand fiecare are impresia ca doar el are dreptate. Mai mult chiar, ar putea fi acuzata de macism, intrucat face referire la nevoile barbatului. Insa daca cugetam mai mult incepem a realizeza ca totusi… rabinul avea dreptate cand a facut acesta afirmatie. Desi el vorbeste despre barbat si despre consecintele din viata lui in anumit moment, indirect vorbeste si despre posibila sotie/femeie care ar fi trebuit sa-i fie alaturi. 

Doar o sotie, o femeie (cum se exprima el literal) e capabila a lucra pe cele 4 planuri importante din viata unui barbat simultan (aceste lucruri se aplica si invers 😀 – in viata unei femei -, chiar daca rabinul nu se gandea la asa ceva in vremea respectiva). 

Viata de unul singur, sau in celibatar, isi are avantajele ei, insa „binele” care vine in urma unirii dintre un barbat si o femeie, va fi un element de care va fi privat in permanenta. Ce sa mai vorbim despre conceptul „ajutor potrivit” regasit in Gen. 2:18 , la care rabinul face referire. 

Atunci cand Dumnezeu a creat viata pe pamant a apelat la o paradigma, un sablon pentru regnul animal in general (chiar daca unii imi vor spune ca salamanca nu se incadreaza perfect in aceast tipar, putand beneficia de unele „exceptii”) si anume: „ajutorul potrivit” pentru fiecare specie. Iar pentru barbat acest „ajutor potrivit”, element care completeaza, insumeaza intregul ramane femeia (si viceversa). Doar langa ea, barbatul nu se va reflecta ca intr-o oglinga, ci va descoperi si va intelege conceptul de „unitate in diversitate”, unde diferenta de gandire, de viziune, de abordare sunt la ele acasa si joaca un rol fundamental. Unde respectul, sensibilitatea, umanitatea, daca doriti, fata de celalat, ca intreg, ca persoana, porneste direct de la diferente si nu de la lucrurile pe care le au in comun.

Nu as putea afirma ca rabinul prin termenul „bucurie” avea in vedere conceptul de fericire. Tind a crede ca el mai degraba face referire la aceea stare de beatitudine emotionala, care umple inima unui barbat atunci cand iubeste o femeie, ce poate fi asemanata cu cea religioasa :D. Sau cum exclama Adam, plin de emotie si bucurie, in gradina Eden cand o zareste pentru prima data pe Eva: „Iata! In sfarsit! Aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea!” (Aici eu vad trei excalamatii dinstincte, nu doar una asa cum lasa impresia aproape toate traducerile.) Cu alte cuvinte, aceea persoana care este asemenea mie, dar cu toate aceste diferita de mine.

Si nu in ultimul rand – „binecuvantarea”. Sensul termenului „binecuvantarea” face referire la descendenti. Cu alte cuvinte, binecuvantarea este corana unirii dintre barbat cu femeia iubita. Indirect, ea este modul prin care cei doi devin nemuritori, cum ar spune Cioran, dar nu numai atat. Binecuvantarea este o investire continua emotionala si educationala.

Cartea lui Iashar. O mica comparatie cu textul masoretic (2)

Fiecare dintre cele doua traduceri (publicate in 1829 si 1887) au cate o introducere in care se incearca a se indentifica paternitatea cartii. Ambele pornesc de la un personaj istoric Iashar sau Ieser, fiul lui Caleb (1Cr. 2:18), insa argumentele sunt diferite. In prima publicatie argumentul cel mai important cu privire la paternitate este dat de acuratetia primului referat al creatiei in comparatie cu cel care se regaseste in Gen 1. Un alt argument este legat de faptul ca lucrarea sustine eternitatea sufletului uman. Cea de a doua publicatie merge pe linia paralelismelor, identificand mai multe pasaje identice (Iosua 10:12-13 vs. Jasher 88.63-64)

Cele doua argumente nu demonstreaz ca autorul acestei lucrari ar apartine unui personaj din perioada lui Iosua. Mai intai de toate, nu avem nici un manuscris care sa fi citat din aceasta carte. E drept ca Vechiul Testament face referire la existenta ei, dar asta nu inseamna ca o dateaza sau ca o citeaza, exact cum se intampla cu Cartea profetului Gad, despre care nu stim sigur, daca era un letopiset sau doar o Cronica regala.

Aparitia brusca in acelasi secol a doua lucrari cu acelasi nume e destul de suspecta. Mai mult, cu diferente destul de mari intre ele, ridica si mai multe semne de intrebare cu privire la autenticitatea lor. Daca am apela la metoda critica folosita de prof. Joachim Jeremias, in cartea „Parabolele lui Iisus”, in a identifica parabola originala am putea sustine din start, ca textul cel mai scurt ar fi cel mai vechi. Insa nu dorim sa facem afirmatii fara a arunca un ochi critic peste cele doua manuscrise.

Pentru editia din 1929, al lui Flaccus Albinus Alcuinus de Britania, vom folosi textul englezesc, iar pentru cea de a doua lucrare tradusa in 1840 si editata de J.H. PARRY & COMPANY in 1887, vom folosit traducerea in limba romana al lui Dorel Nicolae Coman, traducere ce poate fi consultata online pe internet.

Cel putin pana la ora asta ma surprinde faptul ca nu pot identifica motivul pentru care a fost scrisa varianta publicata in 1887. Nu vad efectiv o linie narativa pana in prezent, decat un accent deosebit de mare pe anumite personaje care in realitate nu prea au jucat un rol foarte importanta in formarea sau dezvoltarea Statului Israel. Nu cred ca un evreu, ar aloca atat de mult spatiu lui Nimrod, asa cum o face acesta lucrare. Pe de alta parte, daca geanologia in VT era folosita ca sa demonstreze originea unui erou sau personaj important, ori a unei etnii/ natiunii, indirect, in aceasta lucrare, ascocierea dintre pesonaje – i.e. Nimrod este ucis de Esau, fiu lui Isaac -, ne conduce spre a intelege ca unul dintre motivele sau tematicele aceste opere consta in a data omul pe pamant. Daca tinem cont ca aceasta carte este publicata in partea a 2a a secolului al XIX-lea, secol in care stiinte ca arhelogia sau istoria s-au dezvoltat foarte mult, iar originea omului pe parcursul doar a cateva mii de ani de istorie este pusa sub semnul intrebarii, atunci putem intrezari o logica atat in publicare, cat si in abordare.

Poate in episodul urmator voi prezenta si alte argumente cu privire la aceasta traducere din 1840 prin care vom putea evidentea clar ca manuscrisul nu este original. Daca este compus in epoca pre-crestina, cum ar dori unii sa creada, atunci, cel putin, putem afirma clar ca textul a suferit unele modificari esentiale in ceea ce priveste viziunea asupra unor teme sensibile. Insa sa nu uitam faptul ca lucrarea se doreste a fi o carte de istorie, as spune universala pentru perioada neolitica, si nicidecum una de teologie, iar acest lucru naste unele suspiciuni, in special ca mai toate povestile/cronicile care au fost descoperite in zona Orientului Apropiat datate inca din mileniul al 3lea nu prea se ocupa de asa ceva. Avem relatari despre razboaie, cronici regale, scrisori intre oameni normali (s-au descoperit peste 3000 de astfel de tablite), despre mituri (i.e. Epopeea lui Ghilgames, creatie sau potop), insa nici o lucrare de asa zisa istorie universala, asa cum ar vrea sa se prezinte traducerea din 1840.