Acum cateva luni un fost coleg de facultate m-a provocat in a scrie un articol in pneumatologia Vechiului Testament. Raspunzand afirmativ acestei provocari am avut deosebita placere sa fac cunostinta si cu teologii penticostali, teologi pe care pana anul acesta (spre rusinea mea o spun) i-am desconsiderat din cauza temelor, subiectelor in jurul carora graviteaza continuu. Intalnirea cu ei m-a condus spre un alt articol: vorbirea in limbi: glosolalia vs xenolalia (articol la care lucrez). In timp ce imi adunam material despre vorbirea in limbi am dat peste un text care se regaseste in „Cuvinte si invataturi” al lui Efrem Sirul.
„Și după ce s-au ospătat împreună, a zis cuviosul Efrem către dânsul: <Părinte preacinstite, un dar cer de la prea sfinția ta să mi se dea și mie, și aceasta binenevoiște prin lucrarea lui Dumnezeu să mi se dăruiască>. Iar marele nostru Vasilie a zis către dânsul: <Poruncește părinte, cele ce dorești, că mult îți sunt dator și mai ales pentru osteneala venirii tale către mine>. Cinstitul Efrem a zis lui: <Știu părinte sfinte, că ori câte vei cere de la Dumnezeu, îți va da ție, ca unui adevărat și credincios rob al Lui. Și voiesc să rogi pe Dumnezeu, să îmi poruncească mie să grăiesc grecește>. Iară sfântul Vasilie a zis către dânsul: <Mai presus de puterea noastră ai cerut. Dar de vreme ce cu credință ai cerut, facă-se ție, precum ai crezut.> […] Și limpezindu-se limba lui îndată a zis sfântul Efrem în limbă grecească: <Mântuiește, miluiește, ridică-ne și ne păzește pe noi Dumnezeule cu Darul tău>” (Efrem Sirul, Cuvinte si invataruri. Cartea a treia, ed. Bunavestire, Bacau, 1996, pp.13-14., dar si in The Great Synaxarion of the Orthodox Church (January), translated by Holy Apostle Convent, pp. 1101-1107, cu unele mici diferente)
Imi este foarte greu sa fac o critica istorica asupra acestui eveniment, deoarece nu exista nici o alta sursa primara sau secundara, in afara de traditia rasariteana si autorul ce a relatat acest episod, care sa ateste in mod clar intalnirea dintre Vasile cel Mare si Efrem Sirul. Cu toate aceste, la o simpla citire a textului se observa ca 1) Efrem Sirul ii cere lui Vasile cel Mare sa se roage pentru el ca sa vorbeasca in greaca „prin lucrarea lui Dumnezeu”, cu alte cuvinte nu voia sa invete limba greaca, ci sa beneficeze de acest lucru din prima prin Duhul Sfant, exact cum s-a intamplat cu ucenicii in ziua de Rusalii; 2) Vasile cel Mare realizeaza ca cererea este deosebita, dar nu-l refuza, ci dimpotriva ii da un cuvant de imbarbatare si speranta „de vreme ce cu credință ai cerut, faca-se tie, precum ai crezut” si 3) minunea dumnezeiasca „si limpezindu-se limba lui indata a zis sfantul Efrem in limba greceasca”.
Daca acest text este autentic atunci avem de a face cu un caz de xenolalie post era apostolica. Adica, unul dintre cei mai apreciati parinti bisericesti sirieni a avut parte, la cerere, de vorbirea in limbi prin lucrarea lui Dumnezeu sau prin Duhul Sfant. Daca acest episod este un fals, implicatiile textului nu se schimba foarte mult. Indiferent daca Efrem Sirul a avut sau nu parte de acesta experienta prin lucrarea lui Dumnezeu, totusi au existat persoane ce au trait dupa el si au crezut ca este posibil ca un credincios sa aiba parte de aceeasi experienta pe care apostolii au avut-o in ziua Cincizecimii, idee care s-a pastrat si a devenit parte integranta a traditiei rasaritene.
In concluzie, traditia rasariteana, cel putin prin aceasta scriere care ii apartine, nu neaga posibilitatea ca o persoana credincioasa sa vorbeasca in alte limbi prin Duhul Sfant sau prin lucrarea lui Dumnezeu. Daca acest lucru se intampla sau nu si azi e o alta discutie, insa traditia in sine nu neaga posibilitatea ca acest fenomen poate avea loc. Vreau sa se faca distinctie intre „a nega” si „potential este posibil”.
Amintiri din studentie 