Cand gramatica nu este totul in teologie! (1)

In urma cu ceva timp drumul meu si drumul dlui. Constantin Stancu s-au intersectat pe blogul prietenului meu Contac (in facultate se prefera numele de familie decat prenumele :D, ca doar suntem in Romania in nu in vest unde e chiar invers) pe o problema sensibila: „cum ar fi cel mai fericit sa traducem prezentarea divinitatii in Exod 3:14?”

Dl. Constantin Stancu in articolul „Eu sunt Cel ce Sunt sau Eu voi fi Cel Ce voi Fi” incearca sa ne demonstreze „incompetenta”, mai degraba teologica, decat de traducere al lui Dumitru Cornilescu.

Citind articolul cu pricina am avut cateva nedumeriri teologice si gramaticale cu privire la autor:

a) cu ce autoritate sau pe ce baza afirma ca ” Cum să traducă, de exemplu d-l D. Cornilescu Biblia corect, când el nu cunoaşte care este tema centrală a ei?”

b) unde este analiza exgetica a intregului verset, paragraf, nu doar o analiza gramatica a unei fraze sau propozitie (asta ramane de demonstrat ce avem)?

c) unde este prezentarea generala, din punct de vedere gramatical, a timpurilor in limba ebrica? Ca nu poti spune una fara o introducere in prealabil, cu ajutorul careia sa-ti definesti termenii sau sa prezinti unele explicatii care ajuta la intelegerea teoriei.

d) de ce traducerile LXX, Vulgata precum si majoritatea traducerilor in limbile moderne nu apeleaza la viitor? Nici acesti traducatori nu au inteles mesajul central al Bibliei?

e) avem vreo explicatie sau vreo interpretarea a acestui verset in Noul Testament?

Iata doar cateva intrebari la care dle. Stancu ar fi trebui direct sau indirect sa raspunda in articolul publicat de dansul, daca ar fi dorit cu adevarat sa fie echidistant in raport cu traducerea Cornilescu si teoria dansului.

In cele ce urmeaza nu voi face o critica la articolul mentionat, ci voi incerca – apeland la instrumentele critice si exegetice – sa ofer o interpretare (mai mult sau mai putin valida) a prezentarii Divinitatii din Exod 3:14.

Episodul 30

Eram in sesiunea de vara a anului 2000. Luasem decizia de a pleca pana acasa. Aceasta data mi-a ramas in memorie datorita faptului ca in noaptea aceea Romania juca contra Angliei la campionatul European. Imi amintesc ca-l intrebasem pe un calator, care asculta meciul la radio, cat e scorul, iar el mi-a raspus ca e 3-2 pentru Romania.

Nu am ajuns bine acasa ca primesc un telefon. Unul dintre colegii mei ma suna si m-a intreaba: „cand te intorci, ca am facut-o lata?” Imediat dupa ce ajung la Oradea mi se relateaza din nou ce s-a intamplat in aceea saptamana in care eu am fost la plimbare ;).

Intr-o noapte in plina sesiune (cand in salon aveam voie sa lasam lumina aprinsa) colegii mei de apartamente s-au decis sa… De multe ori in sesiune jucam Monopoli, carti sau jocuri pe calculator. In timpul distractiei lor s-au gandit sa puna si o caseta pe care eu o imprumutasem de la una din prietenele mele din Bistrita. Ea locuia in camin, dar nu facea parte din studentii IBEO. Cu ingaduinta conducerii si a administratiei era posibil si asa ceva. Dupa cum scrisesem intr-un episod anterior, nu eram un personaj care sa se limitez doar la muzica cultica sau religioasa. Ascultam stiluri diferite si cantareti sau formatii diferite. Si acum imi amintesc de Vasile cel Mare cand imi spunea „Evagriote, tu esti nebun cu Ada Milea a ta”. Aveam la mine albumul ei „Republica mioritica Romania” si-l ascultam din cand in cand. Tot la mine aveam si Tudor Gheorghe. Tot in anul acela mi se pusese pata pe Pasarea Colibri. Cand am aflat ca prietena mea are un album la ea i l-am cerut. La baieti le-a placut albumul asa ca-l ascultau zilnic in sesiunea de vara 2000. In noaptea cu pricina s-a intamplat ca pedagogul Mitica, care ne urmarea in mod constant, sa asculte la usa. (O metoda demn de invidiat :)). Om la 40 de ani, daca nu avea si mai multi, se limita la astfel de practici.) Printr-o circumstanta este descoperit si atunci intra val vartej in salon. Atunci casetofonul canta versul „mini-jupe, foarte scurti si strans pe fund”. Cand aude aceste cuvinte cere caseta, pe care o si primeste de altfel.

Presupun ca banuiti ce va urma. Caseta ajunge in mainile pastorului campusului, iar a doua zi trei dintre participanti vor avea un „sfat de taina” cu dansul :D. Despre ce se va intampla la aceasta „sedinta” si despre intalnirea mea cu pastorul campusului pe tema casetei in episodul viitor.

Epidsodul 29

A curs multa apa pe Ebru (Ebro) de cand am lasat-o mai moale cu amintirile. Zilele aceste un fost coleg de camera si unul dintre personajele cheie a naratiunii m-a intrebat cand voi scrie „Episodul 29”. Iata ca azi am ajuns la acest episod.

In ultimii 2 ani, de cand nu am mai scris nimic la capitolul „Amintiri din studentie”, am mai avut unele comentarii pe ici pe colo cu privire la ceea ce s-a intamplat la Oradea in perioada de sfarsit de mileniu si de inceput de mileniu.

In unul din comentari, pe care l-am facute pe blogul lui Marius Cruceru acum cativa ani, mentionam despre o a doua caseta, pe langa cea scoasa de Holograf, – „Pasarea Colibri”. Aceasta caseta si evenimentul care l-a generat sunt predecesoare sau premergatoare cazului „Holograf”. Astazi, consider ca daca acest eveniment n-ar fi avut loc, atunci cazul „Holograf” ar fi fost unul dintre multele incidente din facultate, care nu prea au avut multa rezonanta si rasunet. Cu siguranta ca pastorul campusului ar fi luat o alta decizie.

Iata o alta piesa din puzzle-ul „Holograf”, despre care publicul larg nu a stiu. Este un eveniment la care eu nu particip in mod direct, dar care… imi va influenta, intr-o oarecare masura, si mie viitorul la IBEO. Acest caz partial este identic cu cazul „Holograf”, doar ca rezultatul si unii actori se schimba. As putea spune ca exista un paralelism intre cele doua evenimente. Poate chiar am sa-l prezint acest paralelism.

Dar despre „Pasarea Colibri” in episodul urmator :D. (sper sa nu fie anul viitor acest episod urmator 🙂 )

Care este distanta de la teologie la anti-crestinism?!

Luna aceasta unul dintre prietenii mei din facultate mi-a atras atentia asupra unui blog. Nu sunt un consumator de bloguri. Afara de anumite site-uri pe care le urmaresc regulat, nu prea ma obosesc sa-mi pierd timpul meu liber, si asa destul de limitat. Dar ce are acest blog de m-a facut sa-l traversez de la cap la coada intr-o singura noapte? In opinia mea nu e nu stiu ce de capul lui, afara de anumite asa zise teme de scandal ieftin. Teme, care pe mine nu ma prea atrag si nici nu ma amuza. Mai degraba, ma lasa indiferent. Nu blogul este cel care mi-a atras atentia, ci autorul lui. Personajul, nu pot folosi cuvantul „persoana” ca ma si gandesc la conceptul dr. Ioannis Zizioulas, din spatele blogului este un fost coleg de… facultate, camera, apartament de la finele anilor ’90.

Doua elemente mi-au atras atentia pe blogul: a) lupta lui impotriva religiei, si in special impotriva crestinismului si b) declaratia lui interesanta „pe vremea cand eram crestin”. Nu pot sa-l declar ateu, deoarece nu stiu sigur cum se raporteaza la o divinitate anume, insa pot sa-l declar anti-crestin, pe baza articolelor publicate.

Ca fost student de teologie ma asteptam sa fie mai inteligent putin, atunci cand ataca Sfintele Scripturi. Adica, sa faca refereri la adevaratele texte controversate si nu la anumite chestii puerile. Dar ce sa-i faci, asa este cand te limitezi doar la cautari google in materie de controverse biblice si nu te asezi la masa de studiu cu creionul in mana si sa le cauti pe surse primare, daca tot esti mare smecher :D. In unele articole, se leaga de diferentele de ani, cu privire la un anumit eveniment, care apar in doua carti biblice diferite. In alte articole, incearca sa forteze textul, obligandu-ne indirect, sa ii acceptam interpretarea, care este eronata si rau intentionata.

Daca as folosi, aceleasi metode ca si el cu privire la asa numitele stiinte exacte, la care face referire in articole, presupun, ca nu ar mai trebui sa-mi las copilul sa mai mearga la scoala. De exemplu, pana mai ieri eram invatati ca dupa evenimentul Big-Bang am avut de a face cu particule de praf si cenusa, din care s-a format materia. Ultimele cercetari in domeniu ne vorbesc acuma despre un lichid foarte fierbite. Acuma, cine are dreptate? A, da stiu cine are dreptate – evolutia! Ce sa mai vorbim despre datarea aparitei celei de a patra grupe de primate? Si lista poate continua cu inexactitatile acestei teori sau contradictiile dintre sustinatorii ei. Oricum, evolutionistii au aflat recent ca de la maimute salbatice tind sa devina maimute domestice. Eu le urez succes in atingerea obiectivului ne-propus.

Nu cred ca cineva l-a obligat sau il obliga sa fie crestin. Insa, modul in care isi publica articolele anti-crestine arata mai degraba ca este un frustrat, un ne-implinit religios. Daca, vrea sa fie onest cu el insusi si cu noi in asa numitul lui studiu ca Biblia si crestinismul sunt anti-sociale si ca societatea ar merge mai bine fara ele, atunci sa se lase de insulte si sa vina cu dovezi clare, nu cu afirmatii de doi lei, care oricand pot fi combatute, dar nu merita efortul. Prea mult consum de energie  pentru nimic. Eu unul nu vreau sa fiu apologet, ce sa mai vorbim despre avocatul lui Dumnezeu. Divinitatea mea nu are nevoie de un avocat atat de… neispravit, ca mine. Se descurca si singura.

Nota:

Totusi mai am de facut o remarca. In decursul, celor aproximativ 3000 de ani, s-ar fi putut face corecturile de rigoare in textele biblice, pentru a fi armonizate, insa copierea lor cu fidelitate in decursul atator secole, precum pastrarea acestor erori, chiar si in traduceri mie imi spune mult. „Maimuta moderna ne-domesticita total” de foarte multe ori ne acuza pe noi de absurditate in idei si in teorii, de parca ea ar fi mai diferita decat noi. De exemplu, ea isi alege cu grija numai ce doreste din materialele arheologice, adica numai acelea care pot sa-i sustina pe alocuri teoria, iar pe celelalte fie le ignora fie le considera simple scrieri sau mituri. Atunci, unde mai este obiectivitatea ei in studiu? In ce masura, mai putem vorbi despre o teorie corecta, atunci cand anumite dovezi arheologice, de ex. diferite manuscrise antice, sunt puse la colt, iar altele despre care nu cunoastem exact din ce perioada dateaza (se stie ca metoda C14 are neajunsurile ei) le folosim ca si elemente fundamentale in lansarea de teorii.

IN CONCLUZIE: atat stiinta pseudo-exacta, cat si religia in final se bazeaza pe filozofie si mitologie. Daca creationismul biblic este un mit, la fel si Big-Bang-ul este un mit. Cum eu nu pot demostra, ci doar crede, ca Dumnezeu a creat omul, la fel nici „maimuta in proces de domesticire” nu poate demonstra existenta Big-Bang-ului, ci porneste de la un postulat. Eu nu trebui sa demonstrez interventia Divinitatii in facerea omului, deoarece la mine totul se bazeaza pe „fe” (credinta), insa ea ar trebui sa-mi aduca dovezi clare deoarece se crede rationala si empirica. Dar pana atunci considera ca „maimuta ne-domesticita total” ar trebui sa-si vada de studiul ei intens cu privire la originea ei si nu de origine mea. Mai bine ne-ar lasa in pace pe mine si credinta mea, ca nu vad cum noi ii putem incurca socotelile in calea progresului (involutiei) ei.

Episodul 28

Mult timp am amanat sa scriu despre o persoana din diferite motive. Unul dintre ele a fost nevoia mea de timp ca sa pot sa inteleg cat mai bine raporturile emotive dintre noi – mai ales dupa o discutie (in spaniola cuvantul „discutir” are o nota peiorativa, semnificand mai degraba cearta sau un schimb de vorbe) pe email, pe care o avusesem cu ani in urma. Iar pe de alta parte, dorinta mea de a intelege un om mai ales cand contactele intre noi au fost foarte limitate in perioada studentiei.

Cand te gandesti sa vorbeste despre dr. Marius Cruceru, ca despre un profesor care nu ti-a fost foarte apropiat, cum a fost spre exemplu dr. Silviu Tatu, sau foarte drag, cum a fost spre exemplu dr. Radu Gheorghita sau dr. Emil Bartos, atunci elementul de echidistanta ar trebui sa predomine.

In perioada in care noi am avut ocazia, nu pot spune placerea pentru ca nu stiu cat adevar ar putea cuprinde acest cuvant, sa ne intalnim pentru prima data, am impresia ca avea varsta, pe care eu o am acuma. Toti colegii mei stiau de dansul, mai putin eu :), si aveau numai cuvinte la superlativ. Inainte de a ne intalni la cursurile de greaca si de patristica aflasem ca era un bun orator (lucru pe care l-am constatat si eu intre timp) si ca ii face placere sa cante la chitara. De altfel, colegii mei cand nu prea aveau chef de greaca si aveau chitara la ei atata staruiau de dansul pana ceda. Canta o piesa, hai maxim doua din repertoriul personal (poate se va gandi sa mai scoata un album cu muzica), dupa care inapoi la curs. Insasi dr. Emil Bartos il prezenta ca o persoana inteligenta si care ar putea sa ne ajute, fiind in anul I de studii, cum se face un eseu.

Desi avea un verisor prin alianta si un cumnat cu mine in grupa, nu a lasat impresia ca ii cunostea destul de bine. Eu am aflat despre gradul de rudenie dintre colegii mei si dumnealui undeva prin semestru al II-lea, desi… cu rudele dansului devenisem prieten inca din primele saptamani de scoala. As putea spune ca uneori era putin chiar dur cu unul dintre ei.

Cele mai fascinante capele de miercurea erau cele organizate de dr. Cruceru. Nu avea nevoie de prea mult timp sau prea multe lucruri ca sa produca un ambient placut in sala. De altfel, fiind o persoana de o varsta apropiata cu majoritatea din institut si cu un comportament normal in raport cu studentii a ajuns in scurt timp sa fie unul dintre cei mai indragite cadre. Si azi imi aduc aminte de modul cum interpreta piesa lui Nicolae Moldoveanu – „Numai harul”, pe care am avut prilejul sa o ascult si in intereptarea autorului, tot la capela de miercuri.

Faptul ca in perioada studentiei mele dansul era implicat in procesul de acreditare cred ca a contribuit mult la relatia dintre noi. Eu aveam anumite asteptari de la cursurile lui (si dansul la randu-i de la mine :D), dar se pare ca timpul nu-i ajungea. Uneori, din dorinta de a afla opinia dansului pe o anumita tema la seminarii, jucam rolul de opozant. In acel moment, devenea agitat dar incepea sa-si exprime punctul de vedere. Eu eram multumit ca mi-am atins scopul, chiar daca am apelat la metode mai putin ortodoxe. Azi studentii ar putea beneficia din plin de cunostintele dansului, pentru ca procesul de acreditare s-a incheiat de mult, fara a apela la alte artificii cum am facut eu.

Nu pot sa spun ca am devenit apropiati in ultimii ani, chiar daca ocazional mai discutam pe messenger sau pe facebook, insa ce pot spune despre dansul e ca nu tine ura, chiar daca uneori limbajul lui lasa acesta impresie. In ultimul timp, mi-a lasat impresia ca se atinge o coarda foarte sensibila din inima lui, cand e vorba despre fostii studenti si profesori IBEO/ UEO, indiferent despre cine este vorba. E cu inima impartita intre a vorbi sau a tacea. Acest mic detaliu mi-a fost confirmat recent intr-o discutie, pe care o avusesem foarte curand prin care eu ii ceream un mic „favor” (expunerea unei opinii cu privire la NTR), iar dansul m-a refuzat datorita fostilor lui studenti si colegi, care erau implicati in acel proiect. Precum, si prin faptul ca recent a facut o referire la mine pe blogul dansului, dar care este foarte grea de identificat :D.

Episodul 27

Timp de 10 ani nimeni nu m-a intrebat niciodata cum a luat fiinta sau care a fost geneza cazului „Holograf”. Tot timpul s-a spus ca X a asculat si din cauza aceasta a fost dat afara. Chiar asa cine a ascultat cu adevarat caseta Holograf? A fost cu adevarat studentul de la teologie, asa cum spune traditia si vocea poporului, sau a fost o alta persoana? Si cum ar fi daca in toata povestea aceasta mai exista un personaj? Un personaj de care nu s-a prea vorbit si care a stat ascuns atata timp.

Nici sa nu va ganditi la subsemnatul, pentru ca nu e vorba despre el. Hai sa nu va mai pun rabdarea la incercare acum la fin de an.

Eram in plina sesiune de iarna. Toti caministii erau obligati sa faca cu randul de serviciu la poarta. Intrucat campusul studentesc avea si fete si baieti, la poarta intotdeauna erau doi studenti – o fata si un baiat – pentru a putea oferi servicii celor care veneau in vizita la un/o student/a.

In dimineata aceea era randul meu la poarta alaturi de colega mea de „munca” – o studenta din anul I Teologie Litere. Intrucat eu mai aveam de terminat un referat la VT, pe care trebuia sa-l depun la Biblioteca de unde profesorul urma sa-l ridice, pana la ora 10 a.m. l-am rugat pe prietenul si colegul meu de camera sa facem un schimb. Adica, el sa faca in locul meu dimineata, iar eu in locul lui dupa-masa. Zis si facut. Nu era prima data cand faceam astfel de miscari intre noi.

Dupa ce mi-am predat referatul am mers pana jos sa vad daca colegul meu are trebuinta de ceva. Serviciul de la poarta implica ca permanent unul dintre cei doi studenti sa fie la post, din acest motiv uneori ne mai vizitam intre noi pentru a implini diverse doleante. Cand l-am intrebat daca doreste ceva anume, mi-a raspus ca vrea caseta cu Holograf de la colegul Y. Merg pana la colegul respectiv ca sa-i cer caseta. Pana atunci nu m-am gandit nicodata ca este interzis ca asculti muzica ne-religioasa jos la poarta, mai ales ca eu ascultasem de foarte multe ori tot felul de… cantareti autohtoni (eram in perioada in care il ascultam foarte des Tudor Gheorghe si Ada Milea). Cand ajung in camera colegului il gasesc dormind, motiv pentru care revin la poarta si-i spun prietenului meu motivul pentru care nu i-am indeplinit doleanta. El ma trimite inapoi dupa caseta indicandu-mi exact locatia ei si convingandu-ma ca proprietarul nu va avea nici o obiectie.

Undeva pe la mijlocul zilei imi ajunge vestea ca ceea ce noi consideram ca fiind inocenta curata, de fapt era contrariul. Colegul meu merge in cautarea casetei. Afla ca directorul administrativ a luat caseta. Se intalneste cu dansul si-l intreaba de caseta. Acesta cand realizeaza a cui era (in idee) caseta ii pare rau, spunandu-i ca obiectul cu pricina a ajuns sus la pastorul campusului. Studentul fuge repede pana in biroul pastorului (mai fusese la dansul in birou si alte dati, deci stia drumul intr-acolo). Ajuns aici afla cu surprindere ca… nici aici nu se mai gasea caseta. Era deja in biroul rectorului. Si de aici cunoasteti aproape toata povestea care a urmat: intrunirea comisiei cu studentul in cauza, intrunirea conducerii cu grupa anului III Teologie Pastorala, intrunirea comisiei cu al doilea student intrat si el in cauza.

Dupa cum v-ati putut da seama din cele scrise mai sus, prietenul meu nu era de fata cand directorul administrativ a luat caseta. El a fost chemat la poarta principala a campusului pentru a-l substitui pe portar. Intre timp la poarta cladirii a ramas doar studenta noastra de anul I, care noua fiind nu prea era cunoscuta de cei din administratie. Nu stiu cat de tare asculta Holograf. Nu stiu nici modul in care asculta aceasta muzica. Ce stiu e ca directorul s-a simtit lezat si intr-un acces de ravna (de obicei acest domn este un om linistit si extraordinar, de aceea nu imi explic reactia lui in acest caz) a cerut caseta si a intrebat cui apartine. La raspusul ca este a studentului X, adica prietenul si colegul meu, el reactioneaza dur spunand ca are sa vada el. Dupa acest schimb de cuvinte a si plecat de urgenta spre biroul pastoral. In momentul in care afla cine este persoana din spatele numelui, ii pare rau de gestul pe care l-a facut si isi cere scuze. Realizand cat de mult rau ii va pricinui studentului de la teologie acest incident.

In concluzie: persoana care s-a bucurat de muzica fost o studenta de anul I litere. Studentul care este cunoscut ca fiind cel care a ascultat Holograf nu era de fata in momentul in care directorul administrativ a confiscat caseta. Proprietarul de drept al casetei dormea in momentul in care subsemnatul, in calitate de postas, i-a luat-o din camera. Studenta la randul ei face cunostinta cu comisia pastorala. In urma discutiei ea este sanctionata disciplinar doar in scris (scrisoarea disciplinara era editata in 2 sau 3 exemplare – unul mergea la pastorul bisericii unde iti aveai membralitatea, unul mergea acasa la parinti si unul iti era inmanat personal), nu ca ceilalti doi studenti care vor fi disciplinati cu intreruprea studiilor pe perioada unui an (nu stiu daca calendaristic sau universitar, de altfel nici ei nu au inteles exact acest lucru). Si in cazul celor doi pastorii au fost anuntati in scris de catre conducerea scolii. Despre motivatia disciplinarii care apare in scrisorii nu am nici cea mai mica cunostiinta. Niciodata nu am avut posibilitatea sa vad acel document, altfel as fi putut sa scriu care au fost capetele de acuzare aduse de catre conducere.

Episodul 25

In episodul anterior incepusem sa vorbesc despre un incident care a schimbat intreg cursul istoriei intalnirii dintre grupa si conducere. Unul dintre studentii aflati la intrunire a avut ideea nastrusnica sa inregistreze aceea conversatie. Zis si facut. Cauta un reportofon si o caseta pentru ca intalnirea sa poata fi gravata. Despre aceasta plan de bataie mai aveau cunostinta inca cel putin 4-5 persoane (numele lor nu sunt atat de importante), care din perspectiva studentului era de incredere. Oarecum, o parte din aceste persoane au avut si un rol protector. Adica, modul in care fiecare s-a asezat in banci a fost de asa maniera incat studentul cu reportofonul sa poata inregistra fara a putea fi observat. Cu alte cuvinte, ei au incercat sa formeze un zid de protectie.

Ironia evenimentului a constat in faptul ca persoana care trebuia sa graveze audio intrunirea a apasat din greseala doar pe  play. Caseta ne fiind noua, in sala, pentru cateva fractiuni de secunda, s-au auzit niste voci straine. Aproape toata lumea a inceput sa se uite in stanga si in dreapta spre a vedea de unde veneau aceste sunete. Chiar si cei din conducere pentru moment au intrat in panica, desi nici unul nu a lasat sa se inteleaga aceasta. Dar linistea care s-a asternut in sala de curs pentru cateva momente a lasat de inteles ca fiecare se intreba care este sursa acelor sunete.

Cu siguranta, ca cel putin pastorul campusului, ne-a banuit pe noi „gasca” ca suntem vinovati si de acest eveniment. Presupun acest lucru pe baza gestului pe care dansul il va face. El este primul care se va misca din locul lui venind spre capatul celalat al salii intrand intr-un dialog cu subsemnatul pe probleme de conduita, viata spirituala si principiul „sa veghem unii asupra celorlalti”. Intrucat langa mine mai erau in doi din „gasca” ar fi putut banui ca unul dintre noi are ganduri necugetate.

E drept ca la auzul sunetelor straine din sala de curs eu m-am facut ca n-am auzit nimic, preferand sa stau nemiscat privind tinta spre cei din conducere (nu puteam sa-mi tradez prietenul nici macar cu o privire). Poate si aceasta pozitie de sfant in icona a condus la o nesiguranta din partea pastorului, care nu se va lega de acest incident. Iar daca el, care ne cunostea cel mai bine, nu a intreprins nici o investigatie, ceilalti doi nici atat.

Incepand cu acest mic incident lucrurile vor lua o cu totul o alta intorsatura. Nu cred ca e necesar sa povestim discutiile despre principii si nici acuzatiile indirecte, ca noi colegii celor doi „inculpati” nu am vegheat asupara lor invitandu-i la activitati spirituale etc. etc. etc. De altfel, rolul rectorului in economia dialogului se va diminua foarte mult.

Aprecieri si regrete in tematica „Strajerii”

In ultima timp, am urmarit „discutia” internauta pe tema „dorinta dr.-lui Iosif Ton de a colabora cu Miscarea Strajerii„. Am cautat sa-i citesc si pe unii si pe ceilalti, pentru a le observa  argumentele.

Pentru a nu fi foarte negativist la final voi incepe cu regretele.

Regret faptul ca dr. Mariu Cruceru nu s-a lansat mai puternic in analiza video a pastorului Chris, limitandu-se doar la cateva aprecieri pe care unii le-ar fi putut considera „rautacioase”. De asemenea, regret faptul ca dansul, fara sa se explice, a afisat o eticheta pe fruntea dr. Iosifi Ton – profet mincinos.  Nu cred ca era atat de necesara aceasta afirmatie din partea lui sau atat de timpurie. Insa in acelasi timp, apreciez faptul ca nu s-a limitiat doar la un material pe aceasta poveste, ci a cautat sa aduca inaintea cititorului mai multe imagini video de la conferintele „Strajerilor”, pentru ca ei insisi sa poata sa-si formeze o parere, diferite opinii exprimate de diversi teologi – unii mai experimentati, altii mai putini -, ca a lasat pe cititor sa-si exprime in mod liber opinia despre acest eveniment. Si, pe langa aprecieri si regrete, am si o asteptare: pozitia lui pe tema manifestarilor Duhului Sfant (nu mai vreau sa folosesc prea mult cuvantul dar, pentru ca in opinia unor confrati acest lucru duce la elementul de posesie 😀 si astfel isi atribuie unele lucruri care nu le apartin).

Regret faptul ca dr. Iosif Ton a inceput cu explicatiile si argumentele experientiale si nu cu o analiza teologica efectiva. Pentru ca, de cele mai multe ori, argumentele si explicatiile ne-teologice pot fi atacate pe fond de subiectivitate. Insa apreciez totusi faptul ca intentia domniei sale este de a crea, de a forma o teologie Pneumatologica. Pana la ora aceasta, afara de lucrarea dr. John Tipei si al lui Wayne A. Grudem „Teologie Sistematica” (editata si in romaneste in 2004) nu am auzit/ vazut pe altcineva sa tratez o astfel de tematica atat de spinoasa, in mod academic si teologic. Pentru mine cel putin, ar fi foarte interesant sa vad in ce mod dr. Iosif Ton va articula o teologie a persoanei si lucrarii Duhului Sfant. Regret faptul ca domnia sa a incercat sa ne faca sa credem ca Duhul S-a manifesta in viata lui prin lucrarea profetica. Intrucat in ultima vreme a inceput sa ma preocupe foarte mult tema profetiei, una dintre concluziile la care am ajuns e ca oracolul nu are in vedere, in esenta, descoperirea sau prevederea viitorului, ci cu totul altceva. Daca as merge in linia descrisa de dansul atunci si eu as putea afirma acest lucru, venind cu exemple clare si cu martori, si cu siguranta ca Marius Cruceru ar putea face si el acest lucru. Dar eu fac distinctie intre profetia divina si premunitiea matematica. De exemplu, eram in ultimul an la Emanuel si urmam sa predic la capela studenteasca. In introducere afirm ca este ultima data cand mai predic in fata studentiilor. Afirmatia mea se baza pe faptul ca predicam pe rand, anul IV si anul III, ceea ce insemna ca randul meu nu mai venea pana  la incheierea anului universitar, deci in conlcuzie era ultima predica. E drept ca toata lumea a inteles ca vorbesc despre plecarea mea, desi eu nici nu ma gandeam la acest eveniment. Pana si pastorul campusului m-a mustrat pentru aceste vorbe. E drept ca, in cele din urma, voi pleca spre Bucuresti in urmatoarea luna, dar asta nu inseamna ca afirmatia mea de la predica a fost o profetie. Azi nu doresc sa intru in prea multe detalii pe aceasta tema. Astept ca dr. Iosif Ton sa inceapa sa articuleze primele articole teologice pe Pneumatologie.

Regret faptul ca dr. Paul Negru s-a limitat la un simplu comunicat si nu s-a lansat intr-o memorabila expunere eclesiastica a manifestarii Duhului Sfant in viata de credinta a enoriasului si a bisericii, mai ales ca el este editorul traducerii in limba romana a cartii lui Wayne A. Grudem, carte pe care la inceputul aniilor 2000 (nu stiu daca si azi ) era material de examen pentru cursul dansului de eclesiologie. Astept din partea domniei sale un articol pe tema „manifestarea Duhului in spatiul eclesial”.

Episodul 24

In unul din comentariile facute la Episodul 23 lasam de inteles ca voi reveni cu o continuare la marele eveniment – intalnirea conducere-grupa. Iata ca a venit timpul pentru aceasta :D.

Pentru a avea o imagine completa a acestui tablou trebuie ma grabesc in a prezenta putin scena. Salile de curs din aceea perioada, nu stiu daca intre timp s-au schimbat, aveau doua randuri de banci cu un culoar intre ele. Pe fiecare banca se puteau aseza 3 studenti, insa in anumite momente numarul lor putea creste cu unul. In acelasi timp fiecare sala avea 2 intrari, una in fata si alta in spate. Special avea doua intrari, ca studentii care reusesc performanta sa ajunga in mod constant dupa profesor sa nu intre prin fata deranjand cursul in desfasurare.

La fel ca la fiecare ora de curs si de aceasta data ne-am asezat cate 3 intr-o banca. Un detaliu care nu se stia era ca aceasta asezare in anumite banci avea un anumit rol, obiectiv. Despre acest lucru voi vorbi azi.

In timpul discurusului rectorului se aud niste voci, ca si cum ar fi fost la radio sau pe o caseta. Pentru cateva secunde se facu o liniste deplina in toata sala. Toata lumea cauta sa vada de unde au venit acele cateva fractiuni de secunda de sunet. Acesta este momentul in care discutia despre evenimentul Holograf, in sine, se incheie si incep discutiile de principiu despre sfintire, viata de credinta, grija unii de altii, dar in mod oficial. Cu alte cuvinte, acesta a fost semnalul prin care conducerea a putut prelua haturile discutiei si sa o duca unde ea dorea. De acuma inainte nu ne vom mai intoarce la tema initiala a intrunirii. Mai mult, interlocutorii se vor schimba. Nu va mai vorbi doar rectorul, in aceasta parte vor interveni si pro-recorul, precum si pastorul campusului. Chiar si ordine lor in sala se va schimba. Daca pana atunci toti trei erau in fata, acuma pastorul campusului se indreapta spre partea a doua a salii, de unde se pare ca s-a auzit acele voci. Scopul acestei miscari de trupe era si pentru a verifica care este sursa sunetelor, dar si pentru a ne supraveghea mai bine. Au inteles ca avem o imaginatie suficient de bogata ca sa putem face iesit din comun la astfel de intruniri.

Episodul 23

Desi, tensiunea in sala de curs era atat de mare, totusi nimeni nu a indraznit sa aiba vreu ton prea ridicat sau mai putin civilizat. In discursul rectorului se poate observa o lipsa totala de pregatire. Era prea deschis in expunere, ceea ce il facea putin vulnerabil. Ar fi avut nevoie de un ragaz pentru a se putea aduna si astfel sa-si domine adversarul.

In principiu, dialogul l-a purtat numai cu seful de an. Noi toti ceilalti eram simpli spectatori in prima parte a discutiei. De altfel, nu prea avea de ce sau cum sa intervii intr-un dialog in care totul era haotic. Cuvintele erau aruncate de la unul spre celalat de parca ar fi jucat pin-ponc. Reprezentatul clasei observand ca nu o scoate la capat nici cum in demersul sau, scoate de sub maneca primul si unicul sau As. „Dar caseta nu era al lui. Mai mult, nu el a luat caseta.” (Se stia ca cel care a luat caseta era subsemnatul.) Acest „As” semnifica sacrificarea a doi pioni doar ca sa salveze tura.

Auzind cuvintele sefului de an, nu mi-a venit sa cred cat de disperat poate fi sarmanul baiat. Am realizat ca nu-si da seama cu cine vorbeste si cum trebuie sa poarte discutia. In acel moment, unicul lucru pe care l-am putut face a fost sa stau cuminte si sa astept sa vad ce se intampla in continuare. Nu aveam ce sa intervin in discutie, deoarece stiam ca sunt vizat de mult, dar inca nu s-a gasit un cap de acuzare cat de cat intemeiat.

Ironia sorti. Rectorul reactioneaza diametral opus tuturor asteptarilor. Seful de an a sperat ca macar unul dintre cei 2 pioni sa recupereze tura, iar pro-rectorul ca pionul-Dobra sa fie adus la taiere (la el nu se poate vorbi despre sacrificiu, pentru ca de mult era asteptat la macelarie si numai nu ajungea. sic!) Ultimele afirmatii facute de seful de an au avut efectul de al trezi pe rector la realitate. Au fost cuvintele care a inceput sa schimbe cursul intrunirii. Daca pana atunci s-a vorbit doar despre un stundent, din acest moment numarul studentiilor va creste. Pana atunci nu s-a gandit ca in cadrul incidentului mai poate fi sanctionat cel putin un student, daca nu chiar doi.

Se intoarce spre grupa, cu ochiul celui care are autoritate, si intreaba a cui era caseta. Cand il descopera pe detinator, in prima parte, il invita personal ca a doua zi dimineata sa se prezinte la comisia de disciplina, iar dupa aceea, isi incepe unul dintre cele mai dure discursuri si foarte bine argumentate din acea seara. Spunea ceva de genul: „Noi, conducerea ne straduim din greu sa va cautam sponsori pentru studii, pentru ca stim ca nu aveti cum sa platiti intreaga scolarizare, iar voi… voi va dati bani pe astfel de prosti?! Daca nu aveti bani sa va platiti scoala, cum de aveti bani sa va cumparati casete cu Holograf. Un asemenea act este o insulta la adresa noastra.” Logica discursului lui era fara cusur. Din acest moment nimeni nu a mai putut face nimic.

Mare mi-a fost mirarea cand am observat ca seful de an a staruit pe ultimul pion de sacrificu pe care-l mai avea la dispozitie. „Altcineva a dus caseta” – raspuna in gol prin sala. Rectorul, parca nici nu-l aude. Nu reactioneaza in nici un fel la aceste cuvinte. Eu ma asteptam sa intrebe numele curierului, dar intrebarea s-a lasat asteptata. Nimeni nu a putut intelege de ce rectorul se incapataneaza atat de tare si nu vrea sa puna mana pe postas. Un posibil raspuns e ca rectorul realiza ca postasul putea deveni erou, daca nu chiar martir in ochii lumi. Aici argumentele nu mai puteau fi atat de puternice ca in cazul posesorului sau al ascultatorului de muzica rock romaneasca.