Cand gramatica nu este totul in teologie (6)

Standard

In MT expresia „EU SUNT” apare de trei ori si toate in v.14. Dupa cum curge discutia dintre inger/Dumnezeu si Moise primul „EU SUNT” ar trebui sa fie interpretat ca fiind nume. Pe ce baza imi sustin aceasta teorie? Prin faptul ca intrebarea lui Moise este specifica: „iar ei mă vor întreba Care este Numele Său, ce le voi răspunde?” Iar raspunsul este direct si se repeta de 2 ori in v.14, ca o confirmare. Prima data raspunsul apare atunci cand divinitatea raspnde direct la intrebare „EU SUNT”, iar a doua oara apare cand spun „Să le spui israeliţilor că Cel Ce Îşi spune „EU SUNT“ te-a trimis la ei”. Cu alte cuvinte, in mod normal nici in primul caz si nici in al treilea caz, o traducere cat mai corecta, n-ar trebui sa foloseasca expresia „EU SUNT”, ci sa-l lase in forma lui ebraica. Daca s-ar fi pastrat in forma lui ebraica atunci confuziile de traducere nu mai apareau. Azi n-am mai fi apelat la gramatica si nu ne-am mai fi intrebat cum sa traducem verbul „hayha” (a fi) in Qal imper. 1sg – la prezent, la trecut sau la viitorul simplu. 

E ca si cum cineva m-ar intreba pe mine: care-ti este prenumele, iar eu as avea 2 alteranative de raspuns: a) sa-mi spun prenumele asa cum apare el in certificatul de nastere – Claudiu si b) sa folosesc traducerea din latina – a fi schiop, a fi hadicapat. Varianta pe care o folosesc va influenta mult modul in care voi fi perceput de ceilalti si de modul in care ei se vor raporta la mine. Cu alte cuvinte, o traducere a numelui/prenumelui face sa distraga atentia spre un element secundar – semnificatia numelui/prenumelui.

Dificultatea cea mai mare in text este data de aparitia pronumelui reflexiv „care, ce” urmat de „EU SUNT”. Scriu ca este „marul discordie” pentru ca disparitia acestei propozitii ar fi facut ca textul sa fie foarte usor de inteles, indiferent daca traducem sau nu numele divinitatii. Insa prin faptul ca in textul ebraic omologat el este prezent, la fel cum si in traducerile LXX si Vulgata, atunci trebuie sa ne intrebam care este scopul acestui „EU SUNT”?

Avem cel putin 3 posibilitati, si toate corecte, de a interpreta sau de a intelege acest text. a) pronumele relativ joaca rolul de identificare. Cu alte cuvinte, el leaga sau face legatura dintre Elohe al parintilor evrei si YHWH, numele sub care poporul il va cunoaste odata cu iesirea din Egipt. In acesta situatie traducerea ar suna astfel: „EU SUNT” acelasi sunt. O astfel din interpretare ar merge foarte bine cu modul in care curge textul: pornid de la modul in care patriahii l-au cunoscut pe Domnul si ajungand la ceea ce noua generatie il cunoaste pe Domnul.

b) o alta varianta posibila este sa foloseasca „EU SUNT” la cel 3 timpuri verbale, asa cum indirect il regasim in Apoc. 1:8. Cu alte cuvinte, repetitia celor trei cuvinte sa accentueze eternitatea: Eu Eram, Cel Ce Sunt, Eu voi Fi. O astfel de interpretare merge pe traducerea numelui, dar si pe separarea fiecarui cuvant in parte. Problemele unei astfel de solutii sunt date de unele manuscrise in care „Eu sunt” apare doar de 2x, precum si de faptul ca o astfel de varianta nu ar face legatura intre Dumnezeul patriahilor si Dumnezeul celor iesiti din robie.

c) o a treia solutie este chiar traducerea pe care o regasim in mai toate Bibliile: „Eu Sunt Cel Ce Sunt sau Acelasi”. Aceasta interpretare urmareste cele 2 aspecte: cel existentialistic – Dumnezeul etern si nechimbat – si istoric – Eu sunt Dumnezeul patriarhilor, precum si Dumnezeul vostru, chiar daca fiecare  generatie ma cunoste sub un alt Nume.

Anunțuri

Cand gramatica nu este totul in teologie (5)

Standard

Atunci cand se incearca crearea unei teologii al unui paragraf, al unui capitol ori a unei cartii este foarte important a se observa cuvintele sau expresiile care se repeta in text. De altfel, repetitia scoate in relief intentia autorului, conferind de multe ori tema principala, restul temelor sunt secundare si au ca rol sustinerea temei principale.

In textul nostru se poate observa ca discutia dintre inger/Divinitate si Moise se poarta pe identificarea Dumnezeirii (vv. 6, 14, 15, 16). Daca privim cu atentie textul se poate observa o evolutie tematica. In v. 6 divinitatea se descopera ca fiind Elohe, care este tot una cu termenul Elohim. Formula de identificare din v. 6 este aceeasi cu formula in care Divinitatea se prezinta lui Isaac (Gen 26:24) si lui Iacov (Gen. 28:13). Aceasta formula de prezentare „Eu (sunt) Elohe al parintilor tai, Elohe al lui Avraam, Elohe al lui Isaac, Elohe al lui Iacov” este foarte importanta pentru autor, deoarece cu ajutorul ei el cauta sa arate in mod clar ca vorbeste despre aceeasi persoana. Cu alte cuvinte, chiar daca denumirea Divinitatii s-a modificat in limbajul curent al oamenilor, in esenta Divinitate nu s-a schimbat, Ea ramanad aceeasi. De ce Elohe nu poate fi interpretat ca nume propriu? Raspunsul la aceasta intrebare il primim in v.13, care de altfel este climaxul naratiunii, unde Moise, dupa ce repeta formula – Elohe al parintilor nostri -, aduce in discutie numele divinitatii. Aceasta intrebare joaca un rol important in economia textului, intrucat ea reflecata ca Moise nu considera formula de prezentare ca fiind suficienta, ci Divinitatea lui Israel trebuie sa aiba un nume la fel cum au si celelalte zeitatiile.

Incepand cu v. 14 tensiunea naratiunii incepe sa scada in intensitate intrucat din acest moment problema lui Moise – identitatea Divinitatii – este rezolvata. Chiar daca din punct de vedere al evenimentului lucrurile incep sa se rezolve, din punct de vedere al interpretarii acest verset poate crea confuzie. Indiferent de traducera sau manuscrisul pe care l-am folosi acest verset produce, naste acelasi intrebari. 1) Care este numele divinitatii „Eu Sunt” sau YHWH? Cum ar trebui inteles, interpretat „Eu Sunt” in v.14 – nume propriu sau propozitie? De ce Lxx si Vulgata prefera sa traduca expresia „Eu Sunt” si nu merg pe varianta de nume propriu, cum o fac in alte cazuri?

In episodul urmator vom incerca sa oferim unele raspunsuri posibile la aceste intrebari.

Cand gramatica nu este totul in teologie (4)

Standard

Atunci cand ne apropiem de un text biblic spre al interpreta e bine sa tinem cont de mai multi factori. Spre exemplu, e posibil ca acel text, pe de o parte sa fie manipulat (schimbat pe alocuri in cuvinte sau tematica in comparatie cu textul original) istoric sau tematic de-a lungul vremii, pe de alta aparte s-ar putea ca el in urma unei traduceri sa sufere modificari in inteles. De fiecare data cand intalnim asa ceva n-ar trebui sa fim reticenti, ci dimpotriva ar trebui sa ne intrebam de ce a aparut acest lucru, care este motivul traducatorului sau a tehno-redactorului sa faca unele modificari. Nu cred ca revelatia divina se limiteaza doar la textele primare.

Un exemplu, foarte cunoscut unde autorul manipuleaza evenimentul istoric prin schimbarea unor cuvinte este episodul cu vrajitorul Balaam (Num 22). Daca vom citi cu atentie acest text vom putea observa cateva elemente care atrag atentia cititorului: ghicitor (v.7), YHWH (v.8), ca sursa a binecuvantarilor si blestemelor lui Balaam; refuzul (v.18) si dorinta lui Balaam (v.19); Dumnezeu isi da acordul (v.20), Dumnezeu se manie pe plecarea(?!) lui Balaam (v.22). Daca naratiunea ar fi relatat adevarul simplu, fara unele transformari, ea ar fi trebui sa mentioneze explicit ca Balaam nu merge sa intrebe pe YHWH, ci pe zeul lui. Insa autorul nu este interesat sa mentioneze acest lucru, doarece implicit ele pot fi intelese din text prin anumite cuvinte (i.e. ghicitor, totusi). De cealalta parte, mentionarea de 2 ori a atentionarii lui YHWH (prin gura ingerului si prin vedenie, oracol) atrage atentia asupra modului cum va decurge naratiunea: pe de o parte, Balaam asculta de aceasta atentionare, pe de alta parte, nu asculta de aceasta atentionare si cauta sa-si implineasca dorinta (rezultatul lui „totusi” din v.19).

Un alt exemplu, ar fi modul cum LXX alege sa traduca anumiti termeni din limba ebraica. Un exemplu clasic in acest caz ar fi Is. 7:14, unde schimbare termenului abmiguu „tanara”, din limba ebriaca, intr-un termen concret „fecioara” a facut din acest pasaj o porfetie mesianica futurista. Un alt exemplu ar putea fi Hab 2:3, unde accentul nu mai cade pe viziune, ca in MT, ci pe „cel drept”, text care va fi citat de catre autorul Epistolei catre Evrei.

In concluzie, atunci cand analizam un text biblic nu avem nici un drept sa tinem cu dintii de o traducere sau de un anume manuscris. Uneori, unul sau altul ne poate aduce o lumina noua asupra textului, asa cum vom vedea de altfel cazul versetului din Ex 3:14.

Cand gramatica nu este totul in teologie (3)

Standard

Inainte de toate as vrea sa ne uitam putin asupra unor elemente care incepand din acest moment vor juca un rol important in economia cartii Exod. Un prim element important este Muntele Horeb (Sinai), cunoscut si ca Muntele lui Dumnezeu. La acest munte vor avea loc cele mai importante evenimente din perioada mozaica. Aici Divinitatea se va decoperi lui Moise si lui Israel, si tot aici Dumnezeirea va da tablele Legii. Un element interesant cu privire la acest munte sacru din moziaism este ca nu se afla in tara pormisa, ci la intrarea in ea (la o distanta de 11 zile de mers pe jos).

Un alt element la fel de important este „ingerul Domnului”. Acest personaj se va regasi foarte des in cartea Exod. De altfel, el va juca un rol foarte important in ceea ce privese calatoria lui Israel din Egipt pana in Canaan. Identificarea acestuia este una dintre temele care si azi creaza dezbinare. Unii vor merge pe linia ca este „divin” (Cristos in perioada pre-inomenire), iar altii vor spune ca este „un inger”, „un mesager divin” nimic mai mult, care prin lucrarea ce o face il prefigureaza, arata spre, la fel ca si Melhisedek, de exemplu, Mantuitorul Isus Cristos.

Tot la acest capitol am putea introduce cuvintele: Elohim, Elohi, YHWH care abunda in acest paragraf.

Cand gramatica nu este totul in teologie (2)

Standard

Pentru a nu fi acuzat ca tin cu Cornilescu, m-am gandit sa folosesc o alta traducere in limba romana, si anume NTR. Scopul textului este sa vedem clar contextul in care apare „EU SUNT”.

„1 Moise păştea turma socrului său, Ietro, preotul din Midian. El şi-a dus turma dincolo de pustie şi a ajuns la Horeb, muntele lui Dumnezeu. 2 Acolo i S-a arătat Îngerul Domnului într-o flacără de foc care ieşea dintr-un tufiş. Moise s-a uitat într-acolo şi a văzut că, deşi tufişul ardea, totuşi nu se mistuia. 3 Atunci Moise şi-a zis: „Trebuie să mă apropii ca să văd această privelişte deosebită; oare de ce nu se mistuie tufişul?“ 4 Când Domnul a văzut că el s-a apropiat să privească la ce se întâmpla, l-a chemat din tufiş şi i-a zis:

– Moise, Moise!

– Sunt aici! a răspuns el.

Dumnezeu i-a zis:

– Nu te apropia! Dă-ţi jos sandalele, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.

6 El i-a mai zis:

– Eu sunt (in ebraica aici nu avem verbul a fi, ci doar pronumele personal) Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.

Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să se uite la Dumnezeu. 7 Domnul i-a mai zis:

– Am văzut asuprirea poporului Meu care este în Egipt şi i-am auzit strigătul scos din cauza asupritorilor lui. Cunosc suferinţele lui, 8 aşa că M-am coborât să-l eliberez din mâna egiptenilor şi să-l duc din ţara aceea într-o ţară în care curge lapte şi miere, în locul canaaniţilor, al hitiţilor, al amoriţilor, al periziţilor, al hiviţilor şi al iebusiţilor. 9 Strigătul israeliţilor a ajuns până la Mine; am văzut cum îi asupresc egiptenii. 10 Acum, vino, căci te voi trimite la Faraon să-Mi scoţi poporul din Egipt!

11 Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:

– Cine sunt eu, să merg la Faraon şi să-i scot pe israeliţi din Egipt?

12 El i-a zis:

– Eu voi fi cu tine; acesta va fi semnul pentru tine că Eu te-am trimis: când vei scoate poporul Meu din Egipt, vă veţi închina lui Dumnezeu pe muntele acesta.

13 Dar Moise I-a răspuns lui Dumnezeu:

– Dacă voi merge la israeliţi şi le voi spune că Dumnezeul părinţilor lor m-a trimis la ei, iar ei mă vor întreba Care este Numele Său, ce le voi răspunde?

14 Dumnezeu i-a zis lui Moise:

– EU SUNT CEL CE SUNT! Să le spui israeliţilor că Cel Ce Îşi spune „EU SUNT“ te-a trimis la ei.

15 Dumnezeu i-a mai zis lui Moise:

– Aşa să le vorbeşti israeliţilor: „Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi.“ Acesta este Numele Meu pentru veci de veci; acest Nume este o aducere-aminte pentru toate generaţiile. (Exod 3:1-15)

As fi putut sa i-au intreg capitolul, dar in esenta discutia pe „Eu sunt” sau textul cadrul pentru tematica este pana la v.15.

Daca citim textul cadru cu atenti vom observa cateva elemente importante in economia textului: 1) cu cine vorbeste in realitate Moise cu ingerul (v.2) sau cu DOMNUL? 2) in limba ebrica „Eu sunt” apare de 3x doar in v.14, cand este nume si cand nu este nume? 3) Este necesar ca numele cu care divinitatea se prezinta sa-l traducem sau nu? 4) In v.15 apare tetagrama YHWH ca si nume al lui Dumnezeu. Si-a schimbat divinitatea numele din „Eu sunt” in „El este”? 5) La cine face referire cuvantul „Elohim” (Dumnezeu) in fiecare caz in parte?

Cand gramatica nu este totul in teologie! (1)

Standard

In urma cu ceva timp drumul meu si drumul dlui. Constantin Stancu s-au intersectat pe blogul prietenului meu Contac (in facultate se prefera numele de familie decat prenumele :D, ca doar suntem in Romania in nu in vest unde e chiar invers) pe o problema sensibila: „cum ar fi cel mai fericit sa traducem prezentarea divinitatii in Exod 3:14?”

Dl. Constantin Stancu in articolul „Eu sunt Cel ce Sunt sau Eu voi fi Cel Ce voi Fi” incearca sa ne demonstreze „incompetenta”, mai degraba teologica, decat de traducere al lui Dumitru Cornilescu.

Citind articolul cu pricina am avut cateva nedumeriri teologice si gramaticale cu privire la autor:

a) cu ce autoritate sau pe ce baza afirma ca ” Cum să traducă, de exemplu d-l D. Cornilescu Biblia corect, când el nu cunoaşte care este tema centrală a ei?”

b) unde este analiza exgetica a intregului verset, paragraf, nu doar o analiza gramatica a unei fraze sau propozitie (asta ramane de demonstrat ce avem)?

c) unde este prezentarea generala, din punct de vedere gramatical, a timpurilor in limba ebrica? Ca nu poti spune una fara o introducere in prealabil, cu ajutorul careia sa-ti definesti termenii sau sa prezinti unele explicatii care ajuta la intelegerea teoriei.

d) de ce traducerile LXX, Vulgata precum si majoritatea traducerilor in limbile moderne nu apeleaza la viitor? Nici acesti traducatori nu au inteles mesajul central al Bibliei?

e) avem vreo explicatie sau vreo interpretarea a acestui verset in Noul Testament?

Iata doar cateva intrebari la care dle. Stancu ar fi trebui direct sau indirect sa raspunda in articolul publicat de dansul, daca ar fi dorit cu adevarat sa fie echidistant in raport cu traducerea Cornilescu si teoria dansului.

In cele ce urmeaza nu voi face o critica la articolul mentionat, ci voi incerca – apeland la instrumentele critice si exegetice – sa ofer o interpretare (mai mult sau mai putin valida) a prezentarii Divinitatii din Exod 3:14.