Episodul 23

Desi, tensiunea in sala de curs era atat de mare, totusi nimeni nu a indraznit sa aiba vreu ton prea ridicat sau mai putin civilizat. In discursul rectorului se poate observa o lipsa totala de pregatire. Era prea deschis in expunere, ceea ce il facea putin vulnerabil. Ar fi avut nevoie de un ragaz pentru a se putea aduna si astfel sa-si domine adversarul.

In principiu, dialogul l-a purtat numai cu seful de an. Noi toti ceilalti eram simpli spectatori in prima parte a discutiei. De altfel, nu prea avea de ce sau cum sa intervii intr-un dialog in care totul era haotic. Cuvintele erau aruncate de la unul spre celalat de parca ar fi jucat pin-ponc. Reprezentatul clasei observand ca nu o scoate la capat nici cum in demersul sau, scoate de sub maneca primul si unicul sau As. „Dar caseta nu era al lui. Mai mult, nu el a luat caseta.” (Se stia ca cel care a luat caseta era subsemnatul.) Acest „As” semnifica sacrificarea a doi pioni doar ca sa salveze tura.

Auzind cuvintele sefului de an, nu mi-a venit sa cred cat de disperat poate fi sarmanul baiat. Am realizat ca nu-si da seama cu cine vorbeste si cum trebuie sa poarte discutia. In acel moment, unicul lucru pe care l-am putut face a fost sa stau cuminte si sa astept sa vad ce se intampla in continuare. Nu aveam ce sa intervin in discutie, deoarece stiam ca sunt vizat de mult, dar inca nu s-a gasit un cap de acuzare cat de cat intemeiat.

Ironia sorti. Rectorul reactioneaza diametral opus tuturor asteptarilor. Seful de an a sperat ca macar unul dintre cei 2 pioni sa recupereze tura, iar pro-rectorul ca pionul-Dobra sa fie adus la taiere (la el nu se poate vorbi despre sacrificiu, pentru ca de mult era asteptat la macelarie si numai nu ajungea. sic!) Ultimele afirmatii facute de seful de an au avut efectul de al trezi pe rector la realitate. Au fost cuvintele care a inceput sa schimbe cursul intrunirii. Daca pana atunci s-a vorbit doar despre un stundent, din acest moment numarul studentiilor va creste. Pana atunci nu s-a gandit ca in cadrul incidentului mai poate fi sanctionat cel putin un student, daca nu chiar doi.

Se intoarce spre grupa, cu ochiul celui care are autoritate, si intreaba a cui era caseta. Cand il descopera pe detinator, in prima parte, il invita personal ca a doua zi dimineata sa se prezinte la comisia de disciplina, iar dupa aceea, isi incepe unul dintre cele mai dure discursuri si foarte bine argumentate din acea seara. Spunea ceva de genul: „Noi, conducerea ne straduim din greu sa va cautam sponsori pentru studii, pentru ca stim ca nu aveti cum sa platiti intreaga scolarizare, iar voi… voi va dati bani pe astfel de prosti?! Daca nu aveti bani sa va platiti scoala, cum de aveti bani sa va cumparati casete cu Holograf. Un asemenea act este o insulta la adresa noastra.” Logica discursului lui era fara cusur. Din acest moment nimeni nu a mai putut face nimic.

Mare mi-a fost mirarea cand am observat ca seful de an a staruit pe ultimul pion de sacrificu pe care-l mai avea la dispozitie. „Altcineva a dus caseta” – raspuna in gol prin sala. Rectorul, parca nici nu-l aude. Nu reactioneaza in nici un fel la aceste cuvinte. Eu ma asteptam sa intrebe numele curierului, dar intrebarea s-a lasat asteptata. Nimeni nu a putut intelege de ce rectorul se incapataneaza atat de tare si nu vrea sa puna mana pe postas. Un posibil raspuns e ca rectorul realiza ca postasul putea deveni erou, daca nu chiar martir in ochii lumi. Aici argumentele nu mai puteau fi atat de puternice ca in cazul posesorului sau al ascultatorului de muzica rock romaneasca.

Episodul 22

La ora propusa aproximativ toata grupa era prezenta in sala noastra de curs, unde urmam a ne intalnii cu mai marii nostri. Eram acolo crezand ca aceasta intalnire poate aduce schimbarea dorita de noi. Eram prezenti fiind ca aveam iluzia ca multimea (sau prostimea daca vreti) va fi capabila sa schimbe o hotarare luata si parafata. Stateam toti cu visul ca de maine totul va intra in normal, ca vom fi cu toti la curs ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Privind retro, ma intreb de unde atata naivitate pe capul nostru?! Cum ne puteam noi imagina ca un grup de vreo 23 de studenti (cati mai ajunsesem in anul III) poate schimba peste noapte perspectiva unei conduceri, perspectiva formata in ani si ani de munca? Azi nu pot sa-mi explic naivitatea noastra mai ales ca grupa nu era formata din copii prosti. Colegii mei chiar aveau un coeficent de inteligenta peste medie. Dar se pare ca inteligenta nu este totul in viata. Fara ea nu poti face multe, dar nici avand-o numai pe ea nu vei fi capabil intotdeauna de victorie. Daca esti constient de acest mic amanunt, atunci nu te vei putea acuza ca esti un tip inteligent si naiv.

Realitatea e ca tineretia inca mai are aceeasi cantitate de naivitate si de vise ca si adolescenta. Singura diferenta intre adolescenta si tinerete, presupun ca este unele drepturi si responsabilitati cetatenesti. Nada mas, nada menos!

Cu aceasta cantitate de naivitate si speranta noi asteptam sa vina conducerea scolii. Foarte punctuali cei trei señores s-au prezentat la intalnire. De obicei, intrunirele dintre studenti si profesori incep intr-un ton calm si relaxant. Profesorul intreaba pe un student sau altul cum este, cum sta cu invatatul (daca eram in sesiune). De aceasta data, aceste intrebari retorice si introductive au disparut ca prin minune. Imediat ce rectorul a intrat la clasa a si intrat in paine.

La o prima auditie a cuvintelor rectorului ai spune ca e normal ca el sa spuna astfel de cuvinte: „Ma surprinde faptul ca ati venit cu toti la aceasta intrunire; chiar si cei din oras, nu numai cei din campus, desi ora este destul de inaintata! (Din cate retin intrunirea avusese loc undeva in jurul orelor 7-8 seara, ore destul de tarzi pentru un student in plina sesiune, cu atat mai mult daca esti si externist.) Daca eu v-as fi chemat la o capela pentru seara aceasta sunt sigur ca nu ati fi venit cu toti. Dar cand a fost vorba de acesta discutie, iata-va pe toti adunati.” Prin acest prolog, nepregatit, rectorul a cautat, in primul rand, sa ne molesteze, iar in al doilea rand, sa marcheze teritoriul – cine ce drepturi are si unde se afla linia de demarcatie intre obligatiile si drepturile studentului.

Realitatea este ca acest introu nu si-a atins scopul. Mintea celui care a convocat „sedinta de partid” era prea ancorata in alte lucruri, ca sa mai poata fi foarte atent la ce spune rectorul. Fiinta lui la ora aceea gravita doar in jurul unei singure idei: salvarea prietenului. Cei cu spirit revolutionar au impresia ca forta fizica sau manifestatiile maselor pot aduce rezultatele dorite. Poate in anumite locuri si spatii acest lucru merge, insa la noi nu. Dimpotriva, e mai usor sa manipulezi o masa de studenti, decat un grup redus de studenti. Cred ca pe acest factor a si pariat rectorul cand si-a tinut cuvantul de introducere. Nu a cautat sa ne ameninte direct cu exmatricularea. Nu se preteaza la aceste marlanii, cum altii din conducere ar fi fost in stare sa o faca. Dimpotriva, el a cautat sa ne faca pe noi vinovati de incident per ansamblu.

Episodul 21

Atunci cand scrii amintiri ramai uimit cum ele navalesc in mintea ta, de parca in acel moment le traiesti pentru prima data. Uneori nici nu stii cu ce ar fi mai bine sa incepi sau ordinea in care sa le prezinti. De aceea, am decis ca evenimentul intalnirii dintre conducerea facultatii si grupa noastra sa-l prezint in mai multe episoade. Nu vreau sa pierd nici un detaliu care mie mi se pare important ori sa plictisesc cititorul cu un articol foarte lung. Uneori, textele scurte sunt mai apreciate decat cele lungi, chiar daca sunt mai saracacioase in informatie.

Nici o intrunire serioasa nu se face fara mici pregatiri, chiar daca unii dintre noi ne bazam pe inspiratia momentului :). Unul dintre colegii mei s-a gandit sa inregistreze conversatia dintre grupa si conducere. (Acest element este foarte important in economia intruniri.) Zis si facut. Inainte de a merge la dezbatere a cautat prin campus un reportofon si o caseta. In final, colegul meu reuseste sa-si implineasca visul si se prezinta la „sedinta” gata inarmat de lupta. Nu sa vorbeasca, ci sa acumuleze informatia necesara :).

Despre acest plan, am stiu doar cativa colegi (vreo 5-6). Cu cat este mai redus numarul cunoscatorilor cu atat un plan poate sa aiba sorti de izbanda. Oarecum, noi jucam rolul de protectoare in timpul intalnirii, ca nimeni sa nu banuiasca ceea face. Astfel ca modul in care ne-am asezat in banci a fost unul strategic. Fiecare dintre noi si-a ales un loc prin care sa nu atraga atentie conducerii. Locul meu era spre interior, langa culoarul care se forma intre cele doua siruri de banci. In fiecare banca stateam cate trei studenti. Cel care inregistra, ca sa nu poata fi vazut, s-a asezat in coltul opus pozitiei mele (daca era langa perete sau langa geam, asta nu am sa o dezvalui; n-am sa dau posibilitatea nimanui dintre cei care au fost la intrunire sa-l indentifice. Sic!). In acest mod, era imposibil sa vezi ce manevre ar face. Mai mult, distanta dintre banca noastra si cea din spatele nostru, de aceasta data, a fost putin mai redusa; o alta masura de protectie.

Seful de an, insusi, a venit cu lectiile facute. Sa nu uitam ca el este cel care cheam multimea si conducerea. Nu stiu cat de lucid a fost in timpul acestor evenimente, insa mie mi s-a parut ca era prea mult implicat emotional, iar acest lucru a facut sa nu fie foarte atent la discutie pe fond. Vreau sa nu uitam un detaliu, rectorul este psiholog de profesie. Am punctat acest, mic detaliu, deoarece experienta lui, acumulata in ani si ani de munca cu oamenii, l-a ajutat sa preia el haturile intalnirii. Cu alte cuvinte, adversaul (impropriu spus) sefului de an, chiar daca nu era pregatit pentru aceasta intrunire (s-a vazut inca din primele momente), avea unele atuuri: experienta de viata, faptul ca era psiholog, capacitatea retorica si oratorica de a duce audienta unde doreste el, inteligenta si nu in ultimul rand functia. Si sa nu uitam, ca mai era insotit de inca doua persoane din conducere, care ii puteau oferi momente de respiro si de analiza a evenimentului, pentru a contraatac dupa aceea dur si distrugator. In fata unui astfel de adeversar trebuia sa vii foarte bine pregatit cu argumente forte, nu cu opinii sau pareri. Nu cu sugestii alterantive, ne gandite foarte atent din punct de vedere a implicatiilor. Nu te poti comporta ca un naiv, pornind de la principiu ca daca eroul David l-a invins pe uriasul Goliat si tu poti face asta. S-a dus perioada eroilor! Azi, daca nu esti inteligent, daca nu stii sa-ti pregatesti un discurs aproape fara cusur, esti un pierzator inca inainte de a incepe lupta.

Episodul 20

Mentionam in Episodul 17 despre existenta unui intalniri dintre conducere si grupa, intalniri despre care nimeni nu a scris nimic la aceea ora. Nu voi relata tot ceea ce s-a discutat atunci. In primul rand nu mai retin toate discursurile si interventiile, iar in al doilea rand, nu cred ca au o relevanta atat de mare. Insa ma voi axa pe desfasurarea evenimentelor.

La intalnirea dintre conducere si grupa participa rectorul, unul dintre pro-rector (Pirania) si pastorul campusului universitar. Cu alte cuvinte, doi din partea conducerii administrative si responsabilul pe probleme spirituale. De ce au venit doar trei si nu mai multi sau ce a cautat pro-rectorul la aceasta intalnire, in locul decanului facultatii, ori de ce nu a participat coordonatorul nostru de an nu pot raspune foarte exact. Singurul lucru la care am o supozitie este legat de ne-prezentarea decanului la intrunire.  La aceea ora, prin facultate, zvonistica spunea ca ar exista unele mici ne-intelegeri, de ordin organizatoric si viziune cu privire la educatie, disciplina si studenti, intre rector si indrumatorl nostru. Motiv pentru care unii au considerat ca aceasta renuniune a grupei pe data de 30.01.2001 a fost gestionata din umbra de catre el. Cu alte cuvinte, unele persoane din conducere, pe baza unei eixegeze riguroase (mai bine spus pe baza proprie lor imaginatii), au reusit sa induca ideea ca in spatele acestei miscari ar fi indurmatorul de an (dusmanul de clasa :D). Realitatea este cu totul si cu totul alta. Cel care a convocat intrunirea este seful de an. Motivul convocarii a fost unul simplu: schimbarea deciziei comisiei de disciplina cu privire la unul dintre prietenii lui. Nu stiu daca aceasta intrunirea ar mai fi avut loc in situatia in care in cauza ar fi fost un alt sudent.

Un al argument ca nu coordonatorul nostru a fost in spatele miscarii este chiar persoana lui. Din cate il cunosc eu, dumnealui nu ar fi fost deacord cu o astfel de intrunire. El este un om care prefera solutiile pasnice, bine gandite si pregatite, intr-un cadru mult mai restrans, unde numarul de spectatori si de urechi este foarte limitat, si nu miscarile de masa, unde in general lucrurile pot degenera sau tema propusa dezbaterii se poate schimba (lucru care s-a si intamplat de altfel).

Oricum, nu poti schimba ideea unuia care nu analizeaza nici un eveniment in mod serios, ci dupa ureche. El ce crede aceea e realitate si nimic mai mult sau in minus. Iar daca tu crezi diferit fata de el, atunci din start esti impotriva lui. Dar ce te faci cand aceea persoana este influenta si in functie de conducere? Buna intrebare! Astepti cu infrigurare sanctiunea care inevitabil va veni.

Dupa ani si ani… si totusi parca a fost doar ieri

Cand eram mic aveam o nedumerire in ce priveste trilogia lui Al. Dumas. De ce actiunea cartilor lui, cu privire la cei patru muschetari, se petrecea din 20 in 20 de ani?

Uneori in tipul meu de visare ma intrebam ce as face sau ce as simti atunci cand m-as reintalni cu unul dintre prietenii mei din copilarie peste vreo 20 de ani. Niciodata nu aveam un raspuns clar la acesta intrebare, datorita fapului ca la mine timpul nu e o notiune prea clara. Adica, desi nu m-am intalnit de foarte mult timp cu cineva, daca se intampla sa-l vad pe strada sau in alta parte vorbesc cu el de parca doar ieri ne-am fi despartit. Nu odata am fost acuzat ca comportamentul meu este anormal.

Adevarul e ca nu ma emotionez foarte usor. Nu exista prea multe lucruri care sa-mi taie respiratia sau sa-mi imoaie genunchii. Si totusi, acum o saptamana am avut parte de un eveniment aparte. Un gand mi-a strabatut mintea, o idee nu mi-a dat odihna. Era dorul dupa copilarie si dupa colegii din copilarie. Astfel ca, m-a asezat inaintea calculatorul si am inceput sa caut nume de colegi din generala. Am inceput cu posibilele nume care s-ar putea sa nu se fi schimbat sau care aveau sorti mari de izbanda. Daca la unele nume motorul de cautare mi-a oferit o lista intreaga de variante posibile, incat m-am plictisit sa mai verific, la alte nume aceasta lista s-a redus considerabil. Asa se face ca am reusit sa dau foarte repede peste unul dintre colegii mei din generala. Coleg/a pe care nu l-am vazut (am vazut-o) de peste 18 ani. Si pornind de la el/ea am reusit sa mai descopar inca vreo 3-4 colegi.

Faptul ca am regasit cativa dintre ei, pe care nu-i vazusem de mult timp ma facuse sa ma reintorc in pre-adolescenta. In aceea perioada in care nu te intereseaza prea mult ce vei manca sau unde vei dormi, ci cu totul altceva. In acele vremuri cand, daca ti se pune pata pe o idee, faci tot ce-ti sta in puteri sa o infaptuiesti. In acei ani in care dragostea se aprinde repede si la fel de repede se stinge. Atunci cand iubirea secreta se manifesta exact invers de cum ti-ai fi dorit sau visai.

Dragi mei va multumesc pentru aceste moment pe care mi le-ati oferit zilele acestea!

Adi, Gabi, Gina, Cipri, Razvan