Cand privesti din afara societatea romaneasca observi cat este de dinamica, de interesanta, dar si de comica in acelasi timp. De multe ori nici nu stii cum ar fi mai bine sa actionezi: 1) scriind comentarii, 2) ignorand fluxul de informatii sau 3) asistand ca un simplu (tele)spectator. Aceasta dinamica pe diferite teme scoate in refief faptul ca suntem predispusi mai mult in a comunica, decat a contempla, pe de o parte, iar pe de alta parte, ca zicatoare „noi munci, noi nu gandim” ne cam caracterizeaza ca societate. Cu alte cuvinte, mai intai (re)actionam si pe urma gandim. Nu calitatea actiunilor este importanta, ci volumul. Adica, sa se vada ca am facut ceva, bun, rau ce conteaza, important e sa fie. Modul acesta de a abordare se reflecta in mai toate sferele de activitate: de la munca cea mai simpla pana la actiunile sau deciziile politice.
Lasand de o parte faptul ca nu ne place sa dialogam, desi ne consideram fiinte dialogale, chiar daca simtim nevoia continua de a comunica ceea ce gandim, ce facem sau ce simtim. Doar pentru asta exista retelele de pseudo-socializare! De foarte multe ori se observa superficialitatea prin care se abordeaza un subiect. Daca luam tema referendumului vom observa ca pe nimeni nu-l intereseaza ca numarul de casatorii heterosexuale in Romania este in continua scadere. Altfel spus, cautam sa imortalizam in constitutie un eveniment social care pare sa intre pe linie moarta. Pe cand, numarul de relatii consensuale e in continua crestere. Iata o categorie care nu este protejata nici de constitutie si nici de legile tarii in caz de divort/separare, desi sunt heterosexuali sau cupluri formate din femeie si barbat. Nimeni nu a urmarit sa vada daca teoria de gen va avea acelasi impact in Romania, cum il are spre exemplu in Germania sau Canada, unde societatea din perspectiva relatiilor intraumane este mult mai „progresista”.
La fel cum in anii ’90, la toti le era frica ca teologia liberala va face prapad in bisericile romanesti asa cum a facut prin vest, tot asa si azi societatii romanesti ii este firica ca de maine vom avea numai casatorii ale persoanelor de acelasi sex. Ca societate avem mult prea multe bariere si tipare, care nu pot fi distruse atat de usor de ceea ce vine din vest,, in special geneatiilor nascute inainte de anii ’60, a caror conceptii despre viata si casatorie nu pot fi schimbate fara anumite „conflicte” si care, inevitabil, pot fi considerate un adevarat zid impotriva „invaziei” occidentale.
Problema in sine nu este referendumul, ci politicul care joaca rolul primordial. In vest, modificarile nu au venit in urma unei petiti sau al unui referendum, ci prin sensibilizarea politicului. Teoria de gen a castigat atat de mult teren din doua motive: 1) cei interesati au sensibilizat factorii decizionali, implicandu-se direct in politica si 2) cei ne-interesati si-au vazut de treaba spunand ca nu e problema lor (lipsa unei opozitii politice in timp pe aceast subiect). In concluzie, chiar daca constitutia se schimba azi, asta nu inseamna ca in 20 de ani nu poate fi remodificata pe aceeasi tematica. Deci, referendumul este pasul cel mai mic sau, daca vreti, victoria cea mai putin semnificanta. Pasul cel mare care poate face ca victoria sa ramana permanenta este cucerirea politicului in mod constant (influente directe – votul -, indirecte – politiceni). Un alt pas, ca sa-l numesc asa, ar fi „cum convingem noua generatie sa se casatoreasca in forma clasica (traditionala este imporpriu spus, pentru ca in istorie casatoria a avut mai mult un rol economic – pastrarea averii in familie sau creearea unor aliante -, decat unul social, asa cum il vedem la comunisti spre exemplu – evidenta populatiei 😀 – sau religios, in teologia paulina)?” Reglemantari legislative, care au incercat sa creeze un echilibru intre femei si barbati in urma divortului au condus la probleme mai mari: refuzul barbatiilor de a se mai casatorii (i.e. in Spania in urma divortului sotul care castiga mai mult- de obicei barbatul – trebuie sa-i dea si celuilalt o renta lunara, pana isi schimba situatia materiala).
As fi fost bucuros daca printr-un simplu vot s-ar fi rezolvat toate problemele viitoare. Dar se pare ca nici pe de parte. Asa ca nici cei pro nici cei contra nu s-au ocupat de problemele in sine: viitorul etniei romane, ci de cu totul altceva. Unele tarile „progresite” si-au rezolvat pentru moment problema fortei de munca cu ajutorul emigrantiilor, dar cat timp va fi o solutie?
In loc de concluzii, doresc sa imi exprim opinia cu privire la decizia politica a guvernului cu privire la minunata intrebarea.
Mai intai de toate, imi exprim multumirea fata de guvernului ca a reusit sa ne bage pe toti in ceata. Daca pana acuma doar el traia intr-o lume paralela, incepand de azi suntem toti.
In al doilea rand, imi exprim nedumerire la ce initiativa legislativa de reviziure a constitutiei face referire guvernul? In MO eu am descoperit doar una din 25 martie 2018. Daca la asta se face referire atunci lucrurile devin interesante. Aici scrie:
„După alineatul (2) al articolului 37 din Constituția României se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: (3) Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării.”
Sau altfel spus, cei cu sentinta de suspendare pot fi parte integranta in aparaturl legislativ sau administrativ. In concluzie, postul ocupat de presedintele Camerei Deputatilor ar fi legal, intrucat n-ar intra in contradictie cu constitutia si cu legea tarii, decat atunci cand ar fi privat de libertate, ceea ce de moment nu s-a intamplat. Ba mai mult, poate candida la functia de presendinte al Romaniei ;).
In al treilea rand, e posibil ca prin aceasta abiguitate guvernul, implicit alianta de guvernare, sa aiba in vedere mai multe revizuiri in Constitutie, nu doar pe cele 2 cunoscute pana acum: a) definirea termenului de „sot” si b) „dreptul alesului”? Care sunt modificarile extra ne exprimate pana acum de paralamentarii majoritatii? Daca ne gandim la modul cum rolul presedintelui a fost diminuat ne putem astepta peste noapte, ca in 1990 cand nimeni nu a fost intrebat in ce fel de forma de guvernare ar dori sa traiasca (republica – cu toate formele ei – sau monarhie – cu toate formele ei), ci li s-a pus pe tape doar una, ca brusc suntem republica parlamentara :D?
Amintiri din studentie 