Si daca nu-s monoteist?

Standard

Mare problema al lui Descartes a fost „nesiguranta sau indoiala”. De ce este necesar sa trecem tot ce gandim prin acest filtru al nesigurantei si al indoielii? N-ar fi viata mult mai usoara fara atat de multe intrebari?

Bunoara, ultima intrebare care mi-a strabatut mintea este legata de diferenta dintre monoteis si politeism. De ce noi, crestini, spunem ca suntem mono (hei nu te gandi la maimute ca nu suntem la clasa de spaniola 😀), iar despre greci sau romani spunem ca au mai mult de o gramada de zei? Ce are dumnezeirea nostra si nu au aceste zeitati ca sa poata fi considerate o singura zeitate?

Ideea de natura sau substanta divina o regasim si la crestini si la zei olimpului. Faptul ca zei din Olimp comunicau intre ei si cu omenirea arata ca erau persoane. In concluzie, formula capadocenilor (trei ipostasuri/ persoane intr-o singura substanta/ natura) poate fi aplicata si la zei greci sau romani (mai multe ipostasuri/ persoane si o singura substanta/ natura) fara a gresi cu nimic.

Daca aceeasi formula, formula care de altfel a fost si este considerata cheia monoteismului crestin, poate fi aplicata la toate religile cu divinitati personale, atunci unde este sau in ce consta diferenta dintre divinitatea crestina si celelalte divinitati? Daca mi se permite as merge si mai departe. Cum se impaca formula mozaica „Eu sunt Domnul (YHWH) UNICUL Dumnezeu sa nu ai alti zei afara de Mine” cu multiplicarea divinitatii in crestinism? Cu alte cuvinte, cum imi explic eu divinitatea VT in NT?

Anunțuri

De ce am mai facut teologie?

Standard

Iata o intrebare la care meditez de ceva vreme. Chiar asa la ce mi-a folosit mie atatia ani de teologie daca lucrez la porci (vorba fratelui meu)? Oare n-as fi fost eu mult mai fericit azi cu studii de inginer (cum se intreaba uneori doamna mea)? Cu siguranta ca da. As fi castigat pe toate planurile cu o astfel de licenta, atat din punct de vedere materia cat si din punct de vedere spiritual (cultural), ce sa mai vorbesc familiar (nu mai trebuia sa dau explicatii de ce sunt prostul satului cu studii in teologie :)), pentru ca nu le aveam). Pe de alta parte, daca treceam de exemplu pe la Fabrica de Ucenici (sarmanii ucenici) luam de bun sau de ne-bun, in functie de credinta (caci fara credinta este cu neputinta sa fim oameni de stiinta, ce sa mai vorbesc de oameni religiosi). Nu ma mai intrebam ce surse si resurse foloseste. Sau cum de reuseste sa se imbete cu apa rece ca profetia lui Isaia 7:14 face referire la „nasterea din fecioara” (in sensul mateean; daca as fi folosit metoda de interpretare a evanghelistului asupra VT la exegeza VT sau a NT cu siguranta ca nici azi nu treceam aceste cursuri) in textul ebraic? Ce sa mai vorbim despre vocabular. Ca si inginer nu mai aveam nevoie de DEX, pentru cuvinte istoriografie, istorie, ureligie/urreligie sau Mircea Eliade pentru mit si mitologie le-as fi folosit ca da bine, nu ca as stii exact ce vorbesc sau despre ce vorbesc. Chiar asa stie cineva ce este ureligie/urreligie? Si daca stie la ce ii foloseste? La ce imi foloseste mie sa stiu cu ce sa manaca critica literara sau istorica, daca intalnesc pe cate unul care reuseste sa faca demonstratii (pseudo)teologice fara sa apeleze la ele? Vad ca sunt pe punctul de a deveni „bodhi”. Hei, inca n-am ajuns atat de departe ca sa ma puteti numi „buddha” (nu este nici o insulta la adresa Budismului, cine nu cunoaste sensul cuvintelor mai bine sa nu interpreteze sau vorba unui personaj dintr-o comedie „ba, tu nu stii sa citesti?”, atunci du-te la scoala si invata 🙂 ), dar cine stie poate pana la sfarsitul anului am sa ma trezesc sau „iluminez” (bodhi, pentru cei care nu stiati) si am sa am parte de nirvana (eliberare fata de tot, inclusiv de suferinta pe care mi-o produce lipsa unui raspuns).

De ce oare?!

Standard

De multe ori m-am intrebat cum se face ca bisericiile evanghelice romanesti nu au ales sa fie consecvente cu o line sau alta din punct de vedere teologic si cultic. Daca vorbesti cu ei (credinciosii de rand) iti spun ca au ca predecesori pe refomati/ protestanti (teologic), dar in ceea ce priveste inceperea anului religios (Sarbatoare Pascala) merg pe linia ortodoxa (cultic). Daca pana in 1990 ar fi fost o explicatie, mai mult sau mai putin valabila, dupa nu mai au nici o…. scuza. Mai mult, de ce evanghelicii (nu ma refer la noua generatie de teologii care gandesc diferit, ci la omul de rand), care au o atitudine anti-traditie si anti-ortodoxie aleg sa mearga dupa calculul lor in ceea ce priveste Sarbatoarea Pascala? De ce nu si-au faurit in aceste secole de viata propria lor formula de matematica sau sa mearga pe linia catolica, linie pe care o urmeaza toti evanghelicii non-romani? A, da stiu! Unii imi vor raspunde ca ei cred in primele patru conclilii ecumenice. Daca e asa cum se face ca foarte putini dintre ei stiu la ce conciliu s-a ales formula de calcul sau care este formula matematica prin care se stabileste Sarbatoarea Pascala (in vest si in est :D).

De ce oare unii evanghelicii in loc sa-si faca liniste in mintiile lor din punct de vedere teologic incearca prin demonstratiile lor sa faca un ghiveci, lasand impresia ca asa au rezolvat sau au raspuns la o anumita intrebare. De exemplu, azi am vazut un articol „De ce sarbatorim Invierea?„, care pe langa faptul ca nu se ocupa de ceea ce isi propune reuseste sa creeze o confuzie teologica. Invierea sau moartea este elementul central in mantuirea omului? Oare daca Cristos nu ar fi inviat omul nu ar fi putut fi mantuit? Sau impacarea dintre om si Dumnezeu s-a realizat in actul invierii? (As fi vrut sa aflu opinia lui Irineu de Lyon pe aceasta idee, mai ales ca el vede impacarea dintre om si Dumenzeu si in persoana Mantuitorului, nu doar in moartea Acestuia.) Hai sa fim realisti. Invierea isi are importanta ei, insa nu este elementul central al soteriologiei. 

Si lista cu „de ce oare” ar putea continua dar nu vreau sa va stric sarbatorile dragi romani evanghelici.