Cand gramatica nu este totul in teologie (8)

Standard

Unul dintre lucrurile bune pe care le-am invatat la master a fost ca fiecare referat pe VT sa se termine in NT, intrucat cele doua legaminte (pentru ortodocsi) sau testamente (pentru protestanti) sunt interdependente. Nu poti intelege Noul fara Vechiul, dar nici Vechiul fara Noul. Voi incerca ca aceasta deprindere sa se realizeze si pe tematica „EU SUNT”.

O prima intrebare legitima ca se impune la aceasta tematica este: exista vreun text in Noul Testament care sa-l descrie pe Dumnezeu sau in care Dumnezeu sa se prezinte pe Sine Insusi din perspectiva ontologica/ existentialistica la fel cum (presupunem) ca o face in Exod 3:14? Daca da, atunci care ar fi acesta?

Mentionam anterior ca textul septuagintic foloseste expresia „ho on” (Cel Ce Este) ca traducere pentru expresia „Cel Ce Sunt,” pe care o regasim in mai toate traducerile. Tot acolo atrageam atentia asupa faptului ca expresia greaca apare doar de 3x pe tot parcursul LXX. Daca cautam aceeasi expresie in NT vom observa ca ea apare de mai multe ori decat in VT (atat in forma negativa, cat si in forma pozitiva – 15x si o data ca „hos on”), iar cel mai des in textele ioanine (In 1:18;  3:31;  6:46 – in forma negativa -;  8:47;  12:17; 18:37;  Apoc. 1:4, 8;  11:17;  16:5). Aceasta inflatie a expresiei in textele ioanine ar trebui sa ne ridice unele intrebari, in special pentru ca ea este folosita de cele mai multe ori in contextul in care se vorbeste despre Cristos si Divinitate.

In Evanghelia dupa Ioan expreisa apare in diferite imprejurari, insa pe noi ne intereseaza in special versetele urmatoare, deoarece creaza o legatura intriseca, ontologica intre Cristos si Tatal.

1:18 –  Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, Cel Ce este în sânul Tatălui

8:47 –  Cel Ce este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu (daca interpretam afirmatia ca avand legatura in primul rand cu v.42, unde Cristos spune ca El a venit de la Tatal, atunci putem spune ca aici Mantuitorul in primul rand vorbeste despre Sine si nu despre ceilalti credinciosi)

Daca mergem in Apocalipsa vom observa ca apostolul Ioan abunda in prezentari ale divinitatii, precum si in utilizarea expresiei „ho on”.

1:.4 –  Har şi pace vouă din partea Celui Ce Este, Celui Ce Era şi Celui Ce Vine

1:8 – Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel Ce Este, Cel Ce Era şi Cel Ce Vine, Cel Atotputernic.

1: 11 – Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă.

1:17 – Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă.

4:8 – Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Cel Ce Era, Cel Ce Este, Cel Ce Vine

11:17 – „Îţi mulţumim, Doamne Dumnezeule atotputernice Cel Ce Este şi Cel Ce Era şi Cel Ce Vine, că ai pus mâna pe puterea Ta cea mare şi ai început să împărăţeşti.

16:5 Drept eşti Tu, Doamne, Cel Ce Este şi Cel Ce Era! Tu eşti sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta

Inainte de a merge mai departe as face cateva observatii: 1) formula „Cel Ce Este, Cel Ce Era si Cel Ce Vine” este folosita doar cu referire la Dumnezeu Tatal, pe cand formula „Cel Dintai si Cel de pe Urma” este folosita atat cu referire la Isus Cristos (incepand cu 1:11 pana la sfarsitul cartii) cat si cu referire la Dumnezeu Tatal (1:4, 8); 2) „eu sunt” in Cartea Apocalipsa joaca rolul de prezentarea, ne fiind numele personajului care vorbeste, cu alte cuvinte „eu sunt” din textul ioanin nu poate fi identificat cu „EU SUNT” din Exod 3.14 MT; 3) verbul „a fi” din textele prezentate anterior este la participiu (prezent si trecut); 4) o particularitate a formulei ioanine consta in mentionarea vebului „a veni”, in locul verbului „a fi” la viitor cum ne-am fi asteptat in mod normal.

Un alt text pe care am putea sa-l folosim la tema noastra este cel din Evrei 1:3 ” El, Cel Ce Este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte”. Si in acest pasaj vedem afirmarea unei legaturi ontologice intre Cristos si Tatal. Particularitatea acestui text consta in faptul ca autorul prefera sa apeleze la adjectiv (hos) si nu la pronumele relativ (ho).

Textul paulinic din 2Cor 11:31 – „Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Cel Ce Este binecuvântat în veci, ştie că nu mint” – poate fi interpretat in doua linii: a) Pavel apeleaza la „ho on” pentru ca din perspectiva gramaticala ii iesea cel mai bine pentru a exprima ceea ce vrea si b) apostolul apeleaza la o expresie de sorginta rabinica (rabini cand mentioneaza numele Domnului, intotdeauna folosesc expresia „Binecuvantat Fie in veci”).

Privind la textele mentionate mai sus inevitabil apar intrebari ca: de ce scriitorii NT au tinut cu totdinadinsul sa foloseasca aceasta expresie „ho on” in contexte unde se mentioneaza existenta divinitatii, cand puteau apela la altele? Au dorit cumva sa faca vreo legatura cu Exod 3:14, unde Dumnezeirea se prezinta pe Sine ca „Cel Ce Este” (vezi LXX)? Putem cumva interpreta „ho on” si ca reprezentand tetagrama (YHWH), atunci cand ea face referire la Divinitate? Cu alte cuvinte e posibil ca autorii NT sa apeleze la acesta expresie cu dublu sens – Numele lui Dumnezeu si sensul gramatical?

Anunțuri

Cand gramatica nu este totul in teologie (7)

Standard

Atunci cand citesti textul ebraic, cu gandul de-al analiza, inevitabil te lovesti de unele detalii. Iar cand le intalnesti incepi sa te intrebi. Una dintre intrebarile la care meditez de cateva zile este de ce scriitorul sau tehnoredactorul Exodului a ales sa foloseasca 2 verbe „a fi” (hyh si hwh) cand a facut prezentarea NUMELUI lui Dumnezeu? Mai mult, cum s-a ajuns la concluzia ca verbul „hwh” ar trebui sa fie verbul care sa ofere numele Divinitatii si nu verbul „hyh”, mai ales ca ambele verbe au fost folosite ca mod prin care Dumnezeirea s-a descoperit? Inca n-am nici un raspuns si nici nu stiu daca voi gasi unul care sa ma multumeasca intrutotul.

Dar lasand la o parte nedumeririle mele as dori sa mergem mai departe cu tematica noastra. De asta data va sugerez sa schimbam manuscrisul. In continuare doresc sa aruncam o privire asupra textului din LXX.

Cand am redat pe blog textul cadru din Exod 3 am mentionat in una din paranteze o diferenta intre MT si LXT, si anume ca manuscrisul grecesc traduce cu „eu sunt” (v.6) acolo unde in ebriaca apare doar pronumele personal. Acest mic detaliu, aparent nesemnificativ, joaca un rol destul de important in naratiune. Ca si cum ne-ar pregati pentru ceva ce va fi mentionat in pasaj putin mai tarziu. O alta diferenta majora intre cele 2 texte o regasim in v.14 . Aceasta diferenta scoate in relief modul in care traducatorul a interpretat acest verset (Eu sunt Cel Ce Sunt // Eu sunt Cel Ce Este).

Scriam in episodul anterior ca expresia „Eu sunt” apare de 3x in limba ebraica si ca e foarte important sa vedem cum intelegem fiecare expresie in parte. In comparatie cu MT septuaginta foloseste expresia „Eu sunt” o singura data, iar de 2x ori „Cel Ce Este” (expresia greceasca „ho on” – pronumele reflexiv + participiul prezent al verbului „a fi” apare in LXX doar de 3x – Exod 3.14 si 2 Rg 16:22). Schimbarea pe care traducatorul o face –  din verb personal, 1m sg la verb impersonal + pronume reflexiv – scoate in relief cel putin 2 aspecte: a) „Eu sunt” joaca rolul de introducere si nu de nume la fel ca in v.6 si b) „Cel Ce Este” are ca obiectiv crearea unei relatii intre prezentare din v.14 si modul in care Israel il va cunoaste pe Domnul incepand din acest moment (v.15). Cu alte cuvinte, textul grecesc nu vrea sa vorbeasca despre „EU SUNT CEL CE SUNT”, ca o idee abstracta filozofica, ci mai debraba el spune „Eu ma numesc – CEL CE ESTE”. E posibil ca folosirea participiului in acest verset sa tradeze o idee pe care traducatorul o avea in mine. Si anume, dialogul se poarta intre inger si Moise si nicidecum intre Dumnezeu si Moise. Daca discutia se face printr-un intermediar atunci totul incepe sa aiba logica atunci cand in textul ebraic vedem trecerea de la 1m sg (EU SUNT) la 2 m sg. (YHWH – EL ESTE)