Mediul evanghelic si teologia canonica (2)

     In timpul studiilor de masterat un coleg de clasa m-a intrebat daca noi evanghelicii credem in Sfanta Treime. Inainte sa raspund la intrebare un alt coleg raspunde: „Nu ei nu cred in Sf. Treime!” Ma introc spre el si intram intr-un dialog:

– Cum poti spune tu ca noi evanghelicii nu credem in Sf. Treime? Daca nu am crede in Sf. Treime, eu n-as fi putut fi acceptat la studiile de masterat aici, deoarece n-as fi considerat crestin, iar pe de alta parte, licenta mea in teologie nu ar fi fost valabila in acesta facultate.

– Dar eu am vorbit cu un pastor de-al vostru de la Feldru (colegul meu era din aceasta localitate). Iar in urma discutiei cu el am ajuns la concluzia ca nu crede.

– Oricine nu crede in Sf. Treime, in inomenirea  si Dumnezeirea lui Isus, precum si in persoana Duhului Sfant nu poate fi considerat crestin. Adica, ceea ce marturisesc primele patru Sinoade ecumenice. Astfel, daca noi nu am crede in Sf. Treime atunci am fi orice altceva, dar nu crestini.

     O alta discutie pe care am avut-o recent cu cineva pe messenger era purtata pe „botezul in apa la evanghelici”. Intrebarea lui fundamentala era daca noi botezam in numele Sf. Treimi. Cand i-a spus ca da, nu-i venea sa creada. Imi spunea ca nu stia acest detaliu foarte important.

     Dar de unde aceasta nebuloasa in ceea ce priveste credinta si marturisirea evanghelicilor? De ce foarte multi au impresia ca noi am crede orice altceva decat ceea ce credem? Ar fi cateva raspunsuri.

1) E vorba despre lipsa de informatie corecta a celorlati despre noi (daca ar trebui sa-i culpabilizam pe ei).

2) Noi nu prea vorbim foarte mult despre ceea ce credem si marturisim. Noua ne plac mai mult discutiile despre evanghelizari, despre predicile lacrimogene/emotive, despre rugaciunile inflacarate (mai ales la penticostali), decat o expunere cat mai clara a mesajului lui Cristos asa cum noi il avem in marturia de credinta (aici ma refer la enoriasul de rand, nu la exceptii).

3) De foarte multe ori ne place sa ne expunem propria teologie, credinta chiar daca noi nu stim ce spune marturia de credinta sau Scriptura despre acel subiect. De exemplu, lunile trecute cand am participat la euharistie, la biserica romanilor din Girona, doi dintre vorbitori au reusit sa ma dea peste cap. Primul dintre ei, membru in comitet ;), ne-a spus ca in urma rugaciunii elementele se transforma in trupul si sangele Domnului (teoria transubstantierii). Stand pe scaun m-am intrebat ce cauta acest „catolic” printre noi? Mai mult, de cand aceasta biserica penticostala accepta sa predice un ne-evanghelic?

     Dupa el a venit prezbiterul bisericii. (In Romania, toti cei care urmau sa fie ordinati trebuia mai intai sa participe la un examen dogmatic, in Spania nu stiu cum este, cred ca acest element este igonrat, altfel nu-mi explic cum de acest „frate” a ajuns prezbiter:(.) Am impresia ca dansul a incercat sa salveze ce se mai putea salva din spusele predecesorului. Stia el ceva. Si anume ca nu credem in transubstantiere, ci in simbolistica, dar nu stia concrect ce credem. Explicatia lui era ceva nou si pentru mine, care am dat examen din teoriile cu privire la Cina Domnului, nu numai pentru cei din biserica.

     Spune ceva de genul: „In urma rugaciunii, cele doua elemente – paine si vinul – devin simboluri.” WOW!!! Deci pana nu se face rugaciunea peste elemente (la penti nu se practica epicleza la impartasanie, ca si la ortodocsi, chiar daca ei sunt cei mai infocati adepti ai Duhului – un alt paradox penticostal) cele doua nu pot avea statut de simbol. Rugaciunea este cea care le modifica satutul. Din nimic devin simboluri.

     4) Folosirea unor termeni tehnici teologici fara sa stim cum sa-i folosim. Recent am intrat pe un site crestin care doreste sa fie un promotor al Evangheliei. O idee laudabila. Insa nu mare mi-a fost mirarea sa descopar in studiile lor online cateva elemente. De exemplu, studiul pe Romani prin tematica lectiilor ne invata ca exista o diferenta intre crestinism si Biserica (7. Evanghelia si crestinismul, 8. Evanghelia si Biserica). Daca al doilea punct se referea la Biserica locala sau la cea universala, eu n-am de unde stii. Ce stiu e ca atunci cand folosesti termenul de Biserica el deja este cvasi-sinonim cu crestinismul. Iar in al doilea rand, n-am inteles cum poti sa pui in contrast Evanghelia, crestinismul si Biserica. Evanghelia este parte a Bisericii, iar Biserica (ca si temene tehnic) azi ii defineste pe crestini, dupa cum sinagoga ii reprezinta pe evrei, iar moscheia pe musulmani.

Miorita – ultima varianta

     „Miorita Euro 2008” am lecturat-o prima data pe site-ul celor de la Antena 3. Ei spuneau ca autorul ar fi un suporter stelist. Azi am cautat-o din nou si nu am gasit-o decat pe site-ul www.cronicasportiva.ro . Dar aici nu se mentioneaza nici un autor. Asta e, folclorul romanesc nu are autori :)!

Miorita Euro 2008  

Pe-un picior de plai
Unde habar n-ai
Iata vin cu tot
La aeroport
Jucatori – vedete
Cu cercei si plete,
Ghiuluri, celulare, si cu girofare

Se vor îmbarca
Cu toti vor pleca
Spre un campionat
De toti asteptat
Cam de vreo opt ani
Sperante si bani,
Ni s-a împlinit
Pohta ce-am pohtit

Ne-au aruncat sortii
Într-o grupa a mortii,
Cu dârzi olandezi,
Cu cocosi francezi
Si italieni
Iuti si cam vicleni.

 

Cu toti am crezut
De la început,
Biata Miorita
Va fi chisalita,
Vom fi niste miei
În groapa cu lei,
Cu toti ne gândeam
Si ne planuiam
De la început
Nu-i nimic pierdut,
Sa jucam frumos
Si spectaculos,
Orice gol marcat
Sau punct câstigat
Va fi pretuit
Si sarbatorit...

 

Umpluti de emotii,
Am înfruntat sortii
Jucând primul meci
C-o echipa – terci,
De cocosi francezi
Ce ai nostri iezi
De se-nvârtosau,
Sigur o bateau.

Dar am remizat
C-un zero barat
Într-un meci închis
De mare plictis...

Apoi a urmat,
Meciul asteptat,
Mare tevatura
Cu echipa azura,
Ce fusese încinsa,
Umilita, învinsa,
De niste batavi
Aprigi rau si bravi.

Dumnezeu din cer
Si c-un tusier
Mult ne-au ajutat,
Gol le-au anulat,
Si-un italian
Putin cam plavan,
S-a cam bâlbâit,
Direct l-a servit
Pe al nostru Mutu,
Care a dat cu sutu’
Le-a bagat-o în plasa
Si mortul în casa.

Dar nu a tinut
Decât un minut,
Ca ne-au egalat
Dintr-un gol ciudat,
Caci un brav fundas
Zis Gabi Tamas,
Da pe lânga minge
Si meciul se-ncinge.

Nenea flueras
Cu capul golas,
Ne face cadou
Ca la anul nou,
Un pinalti mare
De calificare,
Numa’ gol sa dai,
Ca noroc tot ai...

Intra iar în scena,
Vedeta eterna
Tot Mutu suteaza
Si normal, rateaza!
În toata splendoarea
Si calificarea...

Acum olandezii
Au batut francezii,
Facând cu ei bors
Zeama de cocos.

Bietii nostri iezi
Spun la olandezi
S-o lase mai moale,
Capul nu-i mai doare
Sunt calificati
Si-ar fi câstigati,
Meciul lor sa-l dea,
Atunci ar scapa
De italieni
Care sunt vicleni,
Sarmanii francezi
Vad doar stele verzi,
Sunt împrastiati,
Descalificati.

În al treilea joc,
Nu mai era loc
Sa se speculeze,
Sa se parieze,
Miorita laie
Iese la bataie,
Ca e favorita
De lume iubita,
Temutii batavi
Nu mai sunt chiar bravi,
Vor sa se conserve
Au bagat rezerve,
Sunt buni de batut
De la început.

Joaca relaxat,
Rateaza distrat,
Ai nostri stresati
Cad ca secerati,
Cu fundul pe jos
Si joaca fricos.

Dica parca doarme,
Mutu are toane,
Contra are treaba
Tot cade prin iarba,
Banel tot alearga
Mingea s-o culeaga,
Si face marcaj
La kilometraj,
Iar bietul Piturca
E satul de turca,
Schimba disperat
Dar s-a terminat!

Meciul s-a sfârsit,
Rau ne-au umilit,
Jucând cu rezerve
Iar noi cu conserve.

Vor veni în tara,
Pentru a câta oara?
Spunând raspicat:
IARASI AM RATAT!

Abordari contemporane in teologia Vechiului Testament

     Recent am terminat de scris un articol despre teologia Vechiului Testament. Nu as putea spun ca articolul este exhaustiv, insa aduce in discutie cateva dintre cele mai importante abordari ale teologiei vechi-testamentara din partea a doua a secolului al XX-lea. (Articolul)

Episodul 18

     Cursurile de Vechiul Testament aveau un farmec al lor. Atat profesorul principal cat si asistentul lui au cautat pe langa aspectul academic sa interactionam si cu cultura ebraica prin muzica.

Biserica Evanghelica Bistrita (2)

     Ieri dupa-masa, in timp ce vorbeam cu un amic pe messenger, imi spune ca unul din simbolurile bistritene a luat foc. Ma gandeam ca foloseste o metafora cand mi-a scris „Biserica Evanghelica din Bistrita a luat foc”. Cum nu stiam daca este o gluma sau o realitate am mers pe unul dintre site-urile care stiam ca au stiri recente despre orasul meu natal (http://www.bistriteanul.ro/).

     Acolo deja erau postate 3 fotografii de la acest eveniment tragic. In dimineata aceasta nu mai sunt din fotografiile de ieri decat 1, pe care o voi expune si eu.

     Partea tragica al acestui eveniment este ca a avut loc dupa ce cu greu mare au reusit sa refaca cel putin o fatada a cladiri (munca care a durat peste 10-15 ani?!). Acuma cu siguranta vor trebui sa munceasca mai mult si mai repede, deoarece acoperisul turnului a ars si ar trebui refacut de urgenta daca nu vor ca la toamna si la iarna zapada si ploaia sa-si faca simiti prezenta; sau in caz si mai tragic orga – mandria orasului si a bisericii – sa fie distrusa, nu de flacari, ci de conditiile meteo.

 

 

 

Sin comentarios

La o asemenea reclama merg si eu sa-mi cumpar „rame de ochelar”, chiar daca la ultima viza medical – facuta acum o luna – medicii au spus ca vad bine. Dar nu se stie niciodata cand o sa am nevoie de rame de ochelar.

Episodul 17

     Atunci cand am vazut si eu pentru prima data cereare nu am stat sa ma gandesc foarte mult la implicatiile ei. Am citit-o in fuga si in principiu am fost de acord cu autorul ei. (La acel moment nu stiam cine a scris-o; de altfel eram prea preocupat de alte lucruri ca sa ma intereseze cine a avut curajul sa compuna asa ceva.) Cred ca acesta a fost si motivul pentru care am fost printre primi care au semnat-o.

     Recitind-o mai tarziu, cand evenimentele nu mai erau atat de intense, iar eu incepeam sa-mi reintru in rutina vietii mele, am putut observa unele detalii ale acestei doleante. Deci, cum am promis in acest episod voi face unele comentarii.

     Inca din inceput se face referire la o intalnire dintre grupa si conducere. O intalnire despre care nimeni nu a scris nimic deoarece nu s-a prea stiu ceea ce s-a intamplat atuncea. De aceea voi face o scurta trecere in revista a acelei intrevederi.

     Seful de an a convocat toata grupa pentru seara de 30 ianuarie (daca nu gresesc era intr-o marti, in plina sesiune) la o discutie cu conducerea scolii pe tema – colegul X (la aceea ora nu era vorba decat despre un singur student), dupa ce se aflase verdictul pe care comisia de disciplina l-a luat in urma discutiei cu studentul in cauza. Scopul acestei intalniri era sa-i convingem pe cei din conducere ca se poate da si o alta sanctiune sau (aceasta nu am stiu-o deoarece era doar in mintea sefului de an) daca se poate sa schimbam studentul :).

     Dialogul grupa-conducere incepe cu uimirea rectorului care a spus: „Ma surprinde cat de repede v-ati mobilizat pentru aceasta intalnire (convocarea a fost facuta dupa orele 2-3, iar intalnirea a avut loc la orele 8 seara)! Daca eu v-as fi chemat la o capela pentru seara asta nu cred ca ati fi venit cei din oras, cum ati facut-o acuma.”

     Mai multe detalii despre ce s-a vorbit, despre dorintele unor studenti si/sau a unor profesori voi vorbi alta data, nu-si au locul aici. Aici este important de retinut faptul ca s-a discutat despre doua elemente importante: sa va purtati sarcinile unii altora si sa veghiati unii asupra celorlalti.

     In urma intalnirii s-a luat o decizie. Studentul al carui caseta cu „Holograf” a ajuns la rectorat este invitat pentru a doua zi la comisia de disciplina. Si iata asa in loc sa obtinem ceea ce doream, salvarea unui coleg, mai pierdem unul. Ce sa-i faci, asta e cand nu poti anticipa mutarea „adversarului”.

     Revenind la cerere pot sa remarc faptul ca a fost scrisa cu calm si mult bun simt. Pe cat de tensionata a fost discutia cu o seara inainte pe atat de linistita era aceasta petitie. Dar in pofida acestui stil calm, totusi este unul direct si categoric, mai mult nu este foarte diplomatic (faptul ca nu este diplomatic arata ca nu am fost eu autorul, dupa cum am impresia ca am fost banuit la un moment dat- sic!) Dupa ce aduce laude la adresa conducerii, ii acuza in mod direct de „neglijenta”. Cu siguranta ca acesta fraza „consideram ca principiile crestine referitoare la pocainta si iertare au fost neglijate in cea mai mare parte” nu au fost bine vazute de cei din conducere. Am impresia ca aceste cuvinte ii vor face sa ia o decizie pentru viitor cu privire la numarul de studenti care trebuie sa incheie facultatea in aceasta grupa.

     In cerere apare si un element foarte abiguu – reevaluarea deciziei. Problema cea mai mare este ca nu stim pe ce motive au fost trimisi disciplinar acasa pentru un an. Sustin asta pe baza a 2 argumente: a) unul dintre profesori a cerut sa i se spuna motivul pentru care cei doi studenti au fost disciplinati, dar nu a primit nici un raspuns. b) Pe de alta parte, din cate stiu eu, la comisia de disciplina nu intotdeauna se discuta despre ceea ce ai fost invitat. Mai mult, in opinia rectorului pocainta e una si disciplinarea e alta – dar cele doua intotdeauna trebuie sa existe. Singurul lucru care se cunoaste exact este motivul pentru care au fost chemati la comisie – caseta „Holograf”.

     In ceea ce priveste cererea categorica „daca pocainta este prezenta in viata lor, cerem sa li se acorde posibilitatea continuarii studiilor impreuna cu gurpa„, asta mai degraba suna a somatie decat a doleanta.

     In concluzie, desi cele 2 evenimente – dialogul grupa-conducere si petitia – la ora aceea mi s-au parut a fi bune, astazi tind sa cred ca ele au fost cele care au produs in final raul cel mare: 1) disciplinarea a 2 studenti, in loc de unul cum era initial si 2) divizarea grupei.

     Faptul ca rectorul a procedat in final asa nu cred ca poate fi condamnat. Oricare dintre noi – studentii de atunci – am fi luat o astfel de decizie daca am fi fost in locul lui. Nimanui, care e la conducere, nu-i place revolutionarii. Iar revolutionarii de azi, maine, cand vor fi in functii de conducere, vor fi poate chiar mai duri cu cei care li se opun.