Nu totul este ceea ce pare (3)

Standard

caricatura-blestemeVoi lasa in urma, pentru moment, realitatile vestice spre a arunca o privire si la anumite realitati estice.

Recent citisem un articol al celor de la Ziua de Cluj. Era un articol social, plin de elemente sensibile: maghiarism, lacrimi, roman, educatie. La o prima lectura reactia fiecarui roman ar trebui sa fie asemenea unui taur, care vede rosul in fata, sa se schimbe la fata, sa se intrebe: „cum se poate intampla asa ceva in Romania noastra? Un numar X de copiii sa fie <obligati> a invata limba maghiara?”

Chiar asa in ce masura putem sustine ca acesti copiii au fost obligati a invata intr-o scoala maghiara? O alta intrebare la fel de legitma ar fi: de ce nu considera parintii sau chiar copiii o oportunitate aceasta situatie? Sau de ce ar trebui vazut un astfel de eveniment o problema sociala? Lasand de o parte aspectul jurnalistic, faptul ca autorul este chemat a-si castiga painea prin scris, doresc si eu sa-mi exprim un punct de vedere cu privire la aceasta situatie. Desi am putea spune ca evenimentul este expirat (sepembrie 2014) pentru mine reactia unilaterala a actorilor m-a facut sa scriu.

Viata printre „straini”, cum s-ar exprima orice emigrant, m-a invatat sa-mi schimb viziunea cu privire la astfel de evenimente. Eu insumi cu ani in urma am fost pus intr-o situatie partial asemananatore acestor familii clujene. Eram chemat in a lua o decizie cu privire la viitorul copilului meu – gradinita, iar mai tarziu scoala primara, pe care trebuia sa o urmeze. Din cauza limbi de predare am ales a plati un mijloc de transport pentru ca un copil, pe atunci de 2 ani, sa mearga la alta scoala/ gradinita intr-o alta localitate. Statul mi-a pus la dispozitie optiunile lui, care neplacandu-mi au insemnat cheltuieli proprii :D. De ce aceste familii de romani nu au ales varianta mea? Comoditate?! Lipsa de resurse finaciare?! Dar chiar asa cum de au ajuns ei sa locuiasca intr-o localitate cu o majoritate covarsitoare maghiara, fara sa se gandeasca la viitorul copiilor lor? Toate intrebarile sunt legitime, dar nici un raspuns nu va fi suficient de convingator sau argumentativ in a-mi explica mie alegerea parintilor cu privire la educatia descendentilor lor.

Pe de alta parte, articolul, per se, m-a facut sa zambesc putin. Daca parinti si-ar fi trimis copiii, indiferent de circumstante, la o scoala germana, italiana, spaniola, engleza, franceza si lista poate continua, pentru ei ar fi fost o oportunitate in ceea ce priveste viitorul odraselor, dar cum urmeaza cursurile unei scoli maghiare asta este vazuta ca o povoara. De ce nu putem concepe ca orice limba, pe care juniorii nostri ar putea-o invata, este un pas inainte, o posibilitate in plus in ceea ce priveste educatia lor sau chiar accesul la informatie? De ce ca romani, dar nu suntem singurii pe lume in aceasta situatie fiti pe pace, consideram ca doar anumite culturi sau limbi sunt mai eficente decat altele? In Europa de Vest, spre exemplu, a inceput sa se valorifice din ce in ce mai mult persoanele care vorbesc limba rusa sau chineza. De altfel, scoliile private au cursuri extra-scolare de limba rusa sau chineza, pentru ca din punct de vedere comercial aceste doua limbi joaca si vor juca un rol foarte important (Rusia si China sunt doua piete cu mare potential comercial si economic. I.e. Spania datorita Chinei si Rusiei, in timpul ultimei crize, a reusit ca domeniul alimentar sa prospere.)

In ceea ce priveste dorinta mamei de a se folosi un traducator la clasa, mi se pare o eroare in actul educational, pentru ca elevul nu va reusi sa deprinda ca un nativ limba, ci cu ajutorul sau prin intermediul altei limbi – metoda care incepe a fi eliminata pana si in scolile publice :D. E adevarat ca in prima faza copilul sufera, dar el oricum va suferi toata viata, deoarece suferinta este parte din viata, este o constanta a vietii. Cu cat vom cauta sa o eliminam mai mult, cu atat ea se va amplifica mai mult. Sa nu uitam faptul ca un astfel de copil va suferi mult in actul social din cauza limbii. La gradinita unde copilul meu invata, mai mult de jumatate dintre copiii erau obligati sa mearga in paralel cu 3 limbi, unii dintre ei chiar cu 5 (multi proveneau din familii mixte, i.e. tata olandez, mama daneza locuind in Catalunia si urmand o scoala cu predare in limba engleza), iar cand ajungeau in clasa I, trei limbi erau obligatorii, dar nu ca limbi straine, ci ca nativ-obligatorii, limbile straine (franceza sau germana) intrau in curriculum cativa ani mai tarziu. Ce sa mai vorbi despre sedintele comune cu parinti sau cele private in care se luau decizii cu privire la educatia, alimentatia si viata sociala a copilului, unde dupa caz se vorbea in catalana, engleza sau spaniola :D.

In opinia mea un astfel de eveniment nu-l pot concepe ca fiind unul de importanta sociala. Fiecare familie trebuie sa-si asume responsabilitatea decizilor luate. Nu inspectoratul este chemat a cauta o solutie, doar pentru ca ei au ales o localitate sau alta pentru viata de zi cu zi, desi poate fi consultat. Mai mult, o scoala cu predare in alta limba, decat limba ta materna, eu o vad ca o oportunitate atat pentru viitorul copilului, cat si pentru integrarea sociala a intregii familii in aceea comunitate. Ca aceasta oportunitate inseamna sacrificiu si munca pentru toata familia, corect, dar rezultatele vor fi mari in timp: nu vor trai izolati de restul societatii in mijlocul careia ei au ales sa traiasca, se obisnuiesc cu ideea unei schimbari radicale (cultural si lingvistic)……

 

Nu totul este ceea ce pare (2)

Standard

satie GNVFrance, France, France mon amour! Pourquoi me déçois-tu?

De foarte multe ori m-am intrebat de ce politicenii romani au urmat linia franceza in foarte multe lucruri: sistemul de guvernare (semi-prezidential, cu modificari tipic romanesti), privatizare lunga (nici la francezi inca nu s-a incheiat, chiar daca a inceput in 1986), visul continuu de a fi sustinut financiar de stat :D, indiferent daca muncesti sau nu.

Inca nu realizez de ce am fost atat de vrajiti de stilul francez. Probabil ca superficialitatea, care ne caracterizeaza, e motivul acestei iubiri eterne? Cautarea unei solutii aparent simple, dar care pana acuma nu s-au prezentat ca fiind eficente? Cine stie?! Oricum n-am atata rabdare sa-i interoghez pe politicieni.

Atunci cand ti se intampla un eveniment o singura data consideri ca fiind ceva normal, ca nimic nu e perfect. Insa cand acelasi lucru se repeta… deja nu mai stii ce sa intelegi. In vara, traversand Franta spre a ajunge acasa consult aplicatia pe care o am cu privire la statiile GNV, pentru a alimenta masina. Observ una in drumul nostru. Desi era la o anumita distanta de autostrada, nu ca in in Germania sau Austria, unde erau foarte aproape, ca sa nu ametesti dand atatea ocoluri, iau decizia de a merge, chiar daca am traversat si o padure ce-ti lasa impresia ca te indepartezi de civilizatia franceza. Gasesc statia fara nici o problema. Ba mai mult, observ ca este chiar in curtea unui punct de gaz. Acest lucru nu este ceva neobisnuit. Si-n Spania am intalnit asa ceva.

Incerc sa alimentez. Supriza! Nu merge. Incerc la alta pompa. Acelasi rezultat. In final, imi iau inima in dinti si merg la unul dintre birourile care erau in apropiere. Intreb de gaz… la care mi se raspunde simplu: „nu ai, s-a terminat dimineata”. Nu am putut sa inteleg cum un punct de lucru de gaz, cu o statie de de gaz in curte, sa nu aiba combustibil?!! N-au avut timp sa incarce depozitele? Erau chiar asa de ocupati, incat sa nu reuseasca aceasta mica performanta?!

Dar daca evenimentul s-ar fi produs doar in timpul vacantei de vara as fi inghitit in gol, considerand ca a fost o exceptie, daca cand te intalnesti cu el si in vacanta de iarna… deja incepi sa crezi ca este o practica normala in aceasta tara :D. In vacanta de iarna, o statie am gasit-o fara combustibil, iar alta era inchisa, pentru ca era week-end :).

In concluzie, nu inteleg pentru ce autoritatile franceze mai vorbesc despre masini ecologice, cand combustibilul pentru cele cu GNV nu este un produs care sa poata fii intalnit abitual si continuu :D. Asta imi aduce aminte de Romania. Inainte de a merge am cautat pe net sa vad daca exista astfel de statii. Si surpriza…. DA. Insa, doar pe hartie, pentru ca inca nu au fost deschise. Se preconizeaza anul 2019, dar nu stiu in care era: a noastra sau ceea viitoare.

 

 

Nu totul este ceea ce pare (1)

Standard

banca inteligentaVacantele devin interesante si pline de surprize, mai ales atunci cand ai o masina care, pe de o parte este ecologica, iar pe de alta parte, trebuie sa-i cauti combustibil. Pentru asta iti instalezi pe mobil o aplicatie care iti arata toate statiile unde gasesti GNV (sau GNC) in toata Europa. Privesti harta si gandesti ca nu ai cum sa ai probleme in tarile vestice, ca de… ai suficiente astfel de statii. Insa… in practica te intalnesti cu tot felul de lucruri ciudate. Ce sa mai vorbim de faptul ca incepi sa faci comparatii intre tari.

In mai toate tarile se foloseste formula GNV sau GNC, mai putin in Italia (gaz metan). Dar nici asta n-ar fi o problema, pentru ca nici in Germania nu o intalnesti, daca ai putea intelege concret care este combustibilul cu care merge masina ta. Sau cel putin daca ai avea pe cineva sa-ti explice ori cu care sa te intelegi. Am fost la unul si am incercat sa vorbesc cu el in spaniola sau in engleza, insa el mi-a taiat-o din scurt cu expresia „doar in italiana”. Era pentru prima data cand intalneam un vanzator, ce nu era interesat de banii mei sau sa-si vanda produsul. Poate ar fi fost mai bine sa incep cu Germania si nu cu Italia, asa as fi invatat toate denumirile si abrevierile pentru aproape toate tarile europene. Aici in unele statii de benzinarie iti afisau denumirea in germana, engleza, franceza, italiana. Iar daca, din greseala, nu intelegeai nici una dintre aceste limbi, ei s-au gandit sa foloseasca si formula negativa. Astfel, ca doar aici am descoperit formula „No GPL”. Ei au dorit sa fie siguri ca toata lumea va intelege despre ce fel de combustibil este vorba.

Cu toate ca nemtii au incercat a demostra o deschidere lingvistica in ceea ce priveste gazul (comprimat si lichefiat), m-au obligat sa fac hermeneutica cand a fost vorba de benzina E10. Formula pe care nu o regasesti in nici o tara. Nu stiam daca masina mea merge cu asa ceva sau nu. In Spania, spre exemplu, ma intalneam cu Benzina 95, Benzina 95 Super si Benzina 98, dar in Germania regasisem doar 95 Super si E10.

Ce sa-i faci nimeni nu e perfect :D!

Un midrash cu privire la facerea femeii

Standard

14_fullsize_romantismIn timp ce imi culegeam material pentru articolul la care lucrez, am gasit un gand, o idee, despre care pot afirma ca definesti sau descrie cel mai bine in ce masura o femeie modifica viata unui barbat. Citindu-l si recitandu-l, m-a surprins faptul ca printr-o simpla afirmatie, un rabin a reusit sa insumeze beneficiile casatoriei dintr-un barbat si o femeie, mai bine decat discursurile de minute in sir care s-au prelindat in sustinerea referendumului pro-familie.

Daca ar trebuit sa prezint vreun argument pentru ce am ales a ma casatori cu o femeie, fara a impune altora sa faca acelasi lucru, as apela la acest citat.

In „Genesis Rabbah”, care este un comentariu rabinic la Cartea Geneza, unul dintre rabini spunea: „Cine n-are o sotie traieste fara bine, fara ajutor, fara bucurie si fara binecuvantare (17:2).” 

La prima vedere o astfel de afirmatie ar parea fara sens, mai ales in secolul XXI, cand toata lumea se plange de toata lumea, cand fiecare are impresia ca doar el are dreptate. Mai mult chiar, ar putea fi acuzata de macism, intrucat face referire la nevoile barbatului. Insa daca cugetam mai mult incepem a realizeza ca totusi… rabinul avea dreptate cand a facut acesta afirmatie. Desi el vorbeste despre barbat si despre consecintele din viata lui in anumit moment, indirect vorbeste si despre posibila sotie/femeie care ar fi trebuit sa-i fie alaturi. 

Doar o sotie, o femeie (cum se exprima el literal) e capabila a lucra pe cele 4 planuri importante din viata unui barbat simultan (aceste lucruri se aplica si invers 😀 – in viata unei femei -, chiar daca rabinul nu se gandea la asa ceva in vremea respectiva). 

Viata de unul singur, sau in celibatar, isi are avantajele ei, insa binele” care vine in urma unirii dintre un barbat si o femeie, va fi un element de care va fi privat in permanenta. Ce sa mai vorbim despre conceptul „ajutor potrivit” regasit in Gen. 2:18 , la care rabinul face referire. 

Atunci cand Dumnezeu a creat viata pe pamant a apelat la o paradigma, un sablon pentru regnul animal in general (chiar daca unii imi vor spune ca salamanca nu se incadreaza perfect in aceast tipar, putand beneficia de unele „exceptii”) si anume: „ajutorul potrivit” pentru fiecare specie. Iar pentru barbat acest „ajutor potrivit”, element care completeaza, insumeaza intregul ramane femeia (si viceversa). Doar langa ea, barbatul nu se va reflecta ca intr-o oglinga, ci va descoperi si va intelege conceptul de „unitate in diversitate”, unde diferenta de gandire, de viziune, de abordare sunt la ele acasa si joaca un rol fundamental. Unde respectul, sensibilitatea, umanitatea, daca doriti, fata de celalat, ca intreg, ca persoana, porneste direct de la diferente si nu de la lucrurile pe care le au in comun.

Nu as putea afirma ca rabinul prin termenul „bucurie” avea in vedere conceptul de fericire. Tind a crede ca el mai degraba face referire la aceea stare de beatitudine emotionala, care umple inima unui barbat atunci cand iubeste o femeie, ce poate fi asemanata cu cea religioasa :D. Sau cum exclama Adam, plin de emotie si bucurie, in gradina Eden cand o zareste pentru prima data pe Eva: Iata! In sfarsit! Aceea care este os din oasele mele si carne din carnea mea!” (Aici eu vad trei excalamatii dinstincte, nu doar una asa cum lasa impresia aproape toate traducerile.) Cu alte cuvinte, aceea persoana care este asemenea mie, dar cu toate aceste diferita de mine.

Si nu in ultimul rand – „binecuvantarea”. Sensul termenului „binecuvantarea” face referire la descendenti. Cu alte cuvinte, binecuvantarea este corana unirii dintre barbat cu femeia iubita. Indirect, ea este modul prin care cei doi devin nemuritori, cum ar spune Cioran, dar nu numai atat. Binecuvantarea este o investire continua emotionala si educationala.

Ce este si pentru cine este pactul civil?

Standard

ViudedadIn perioada studentiei mi se parea putin absurd ca un referat sa contina definirea termenilor ce urmeaza a fi utilizati. Consideram ca un termen sau un concept este inteles de toata lumea la fel si nu necesita a fi definit intr-un referat/ articol. Cu trecerea anilor, am realizat, cat de important este intru dialog sau o discutie mai intai de toate explicarea cuvintelor cheie.

Dupa cum la referendum, unde s-a creat o confuzie terminologica intre votanti (unii considerau ca se voteaza familia normala vs. familia LGBT, altii definirea casatoriei instutionale, altii iubirea), tot la fel este si acuma cand se vorbeste despre pactul civil. Motiv pentru care va invit a-l defini, iar in partea a doua sa vedem exact la cine ar putea face referire.

Pactul civil este sau ar trebui sa fie vazut ca o „casatorie alternativa”. In Spania, spre exemplu, se numeste „pareja de hecho” (pereche cu drepturi). Ea se realizeaza la primarie (nota: aici casatoriile se fac la registrul civil) intr-o forma foarte simpla. Cei doi se prezinta cu documentele necesare, dupa care fac o cerere sa devina „pereche cu drepturi”. Exista mici diferente, dar ele exista, intre pactul civil si casatorie. Una dintre ele este recunoasterea internationala. Nu toate tarile recunosc pactul civil ca fiind un document ce atesta ca poti fi partener beneficiar. Cu alte cuvinte, daca cu certificatul de casatorie poti incepe procesul de re-intregire a familiei in orice tara, cu pactul civil nu. Totul depinde de legislatia fiecarei tari.

Pactul civil, dupa cum si casatoria instutionala, are de a face in primul rand cu beneficiile pe care le ofera legea. Nici una nici alta nu face referire la iubire, chiar daca in ceremonialul numtial avem formula „din dragoste curata etc etc.” Daca casatoria instutionala ar avea vreo legatura directa cu „iubirea”, atunci cei care au folosit lozinca „iubirea nu se voteaza” ar avea dreptate. Insa, ea nu are nimic a face cu asa ceva. Iubirea are de a face cu cei doi si nicidecum cu statul, care oficeaza casatoria. De altfel, daca nu gresesc, ofiterul starii civile vorbeste despre drepturile ce se dobandesc in urma casatoriei si nicidecum despre cum ar trebui sa continue iubirea dintre parteneri. Cei care nu au avut niciodata in vedere beneficiile legale (in special cele patrimoniale), intotdeauna au afirmat ca pe ei nu-i tine impreuna o hartie. Insa aceste persoane niciodata nu ne-au spus cum au impartit patrimoniul dobandit dupa ani de zile de stat sub acelasi acoperis.

Cu alte cuvinte, atat casatoria instutionala cat si pactul civil au in vedere in primul rand patrimoniul dobandit de cei doi. Modalitatea de impartire a bunurile in caz de divort/separare, custodia copiilor (acolo unde este cazul) sau chiar viitorul raport relational intre fosti parteneri. Ce sa mai vorbi despre drepturi de vaduv/a, drepturi finaciare a celui care pierde economic in urma rupturi conjugale sau drepturi sanitare. Aici fiecare tara cu reglementarile ei. De altfel, aceste drepturi post-matrimoniale a condus ca numarul de casatori sau de pacturi civice intre heterosexuali sa scada de la an la an in multe tari vest-europene.

Cui se adreseaza? Tuturor. Nu ar trebui sa fie nici o restrictie, teoretic, practic legiutorul este cel care decide in ultima instanta :D. Altfel spus, paralamentul este factorul decizional si in ceea ce priveste drepturile si beneficiarii unui astfel de pact. Deci, nimeni nu se poate declara castigator in acest caz, pentru ca o lege se poate modifica continuu.

Neajunsurile unui astfel de pact: 1) ca orice lege va fi la indemana majoritatii parlamentare, 2) modul cum cultele religioase se vor raporta la el, vor accepta sau nu sa savarseasca ceremonialul religios pe baza unui astfel de act, act care in cele din urma este legal, 3) nu poti fi si casatorit si cu un pact civil, pentru ca asta ar insemna modificarea constituie, 4) recunoastere internationala – nu toate tarile sunt deacord cu asa ceva, aviz celor care fac politica externa 🙂 (nu este obligatoriu ca perechea sa primeasca pasaport diplomatic 😀 ).

Nota: 1) se pare ca exista un proiect de lege pe acesta tema, ce cam seamana mult cu ceea ce eu presupuneam ca ar trebui sa fie un astfel de pact.

2) daca exista doua tipuri de divorturi: juridic si administativ, de ce nu ar exista si 2 tipuri de casatorii?

3) vom vede cat de des va fi utilizat si acest pact civil.

A.M.R.

Standard

     Pentru anul acesta nu mi-am propus sa merg pana in tara, desi a trecut peste un an si jumatate de cand nu am mai fost. Insa a aparut o problema. Problema pe care numai unul dintre noi o putea solutiona foarte repede. Asa ca iata-ma pe punctul de a pleca doar pentru cateva zile in patria mama.

     Am crezut ca acest eveniment ma va face sa fiu plin de bucurie. Dar, realitatea este cu totul alta. Mai degraba ma bantuie un sentiment de teama. O teama generata si de faptul ca merg spre a ma intalnii cu functionarii publici romani. Functionari, care atunci cand stiu ca nu mai locuiesti in tara cauta uneori sa profite de pe acesta situatie.

     Imi amintesc cum anul trecut, cand sotia mea si-a schimbat buletinul si pasaportul a avut parte de un asemenea „tratament”. A mers la politie pentru schimbarea buletinului. Acolo i se spune ca va fi gata in 2 zile (nu avea foarte multe zile la dispozitie, iar fara bulentin nu putea sa-si schimbe pasaportul). Revine cand i se spune si… stupoare. Buletinul nu este gata:(. I se spune ca mai are de asteptat. Atunci apeleaza la o cunostinta sa vada ce s-a intamplat cu documentul. Merg impreuna, cu un cadou bine-nteles, in biroul ofiterului. Si… ce sa vezi. Buletinul statea pe masa ofiterului si-si astepta „plata”.

     Nu stiu concret de ce, dar cand aud despre intoarcerea acasa mai degraba vreau sa merg in sens invers. Poate si datorita ultimei experiente cand am fost in tara. Nu am intrat bine in orasul natal ca fetele acre m-au si intampinat. In loc de „buna ziua” mi-au lasat de inteles ca nu sunt bine venit in patria lor.

     Daca atunci am venit pentru mai multe luni, acuma va fi o calatorie fulger. Merg si ma si intorc. Nu ajung bine ca si trebuie sa-mi fac bagajul. Nu vreau sa ma prinda si pe mine febra nemultumirii romanesti, cu care oricum ma intalnesc zilnic la munca:). Insa ma intreb: „daca prima data am mers pentru cateva luni, a doua oara pentru cateva zile (mai putin de 72h), ce se va intampla a treia oara?” Intru dimineata in tara si seara plec?

     Nu stiu! Dar cu siguranta ca daca in aceste trei zile de sedere pe pamant romanesc nu reusesc sa-mi schimb opinia despre „fetele romanilor” e clar ca o a treia revenire va fi sub semnul „?”.

Dr. Alin Dobra

Standard

     alin-picture.jpgNu pentru ca ar fi un personaj foarte interesant sau nu stiu ce mare personalitate a lumii moderne m-a facut sa scriu despre Alin Dobra. Singurul motiv, real, pe care l-am avut a fost ca avem ceva in comun, pe langa asemanarea de nume. Acest lucru pe care il impartasim in comun nu este altceva decat relatia de rudenie. Este fratele meu cel mai mare.

     Citind zilele acestea despre tot felul de romani care au reusit in diferite domenii, in afara tarii bineinteles, m-am gandit sa scriu si eu despre unul pe care Romania l-a cunoscut foarte putin – cu precadere la olimpiadele nationale de fizica, fiind in lotul extins.

      Domeniul in care s-a pregatit, as putea spune de o viata, a fost programarea. De ce spun de o viata?! Deoarece, face cunostiinta cu programarea foarte devreme, in jurul varste de 10 ani (in urma cu peste 20 de ani, intrucat acum 20 de ani eu am atins pentru prima data un calculator). Pe vremea aceea in tara cele mai cunoscute calculatoare erau HC-85. Doar prin ‘91 am avut prilejul sa vedem amandoi – la centru de calcul din orasul natal – un calculator mai performant decat TIM S 90, Cobra sau HC-85.

     In ciuda faptului ca era foarte bun si la fizica – participand anual, in perioada liceului, la “Olimpiada de Fizica” – totusi in cele din urma pasiunea pentru calculatoare si limbaje de programare va fi cea care il va influenta in luarea decizie cu privire la viitorul lui. Astfel, dupa studiile pre-universitare se va inscrie la “Politehnica” in Cluj-Napoca.

     Imi amintesc ca in ultimul an de studii, unul dintre profesorii pe care i-a avut, din motive pe care numai acesta le stie, a incercat sa le taie calea spre SUA, spre studiile post-universitare, lui si altor cativa colegi de an. Ei asta e! Dar cu toate acestea in vara lui 1998 va ajunge la “Cornell University”, Ithaca, NY unde isi va lua doctoratul.

     In una din zile m-am uitat si eu peste teza lui de doctorat, insa nu am priceput prea mult ce scrie acolo. As putea spune ca nu am priceput nimic! Chiar asa, ma lumineaza si pe mine cineva!?

      Din 2003 devine Profesor Asistent la Department of Computer Science Information and Engineering,  University of Florida, unde pe langa activitatea didactica mai participa ca si investigator principal la un proiect finantat de National Science Foundation. O descriere a acestui proiect poate fi vazuta pe site-ul celor de la National Science Foundation, scrisa chiar de catre initiator.