Mary, did you know?!

Standard

Zilele acestea, cand colindele rasuna in casa (dupa traditia romaneasca), am descoperit un colind care mi-a atras atentia, nu doar prin interpretare cat prin mesaj „Mary, did you know?”.

Acest colind printr-un joc de cuvinte reuseste sa intercaleze unele afirmatii doctrinare cristologice cu unele evenimente mentionate de catre evanghelici.

In continuare va propun sa ascultati o interpretare a acestui colind

Mary, did you know
that your Baby Boy would one day walk on water?
Mary, did you know
that your Baby Boy would save our sons and daughters?
Did you know
that your Baby Boy has come to make you new?
This Child that you delivered will soon deliver you.

Mary, did you know
that your Baby Boy will give sight to a blind man?
Mary, did you know
that your Baby Boy will calm the storm with His hand?
Did you know
that your Baby Boy has walked where angels trod?
When you kiss your little Baby you kissed the face of God?

The blind will see.
And the deaf will hear.
The dead will live again.
The lame will leap.
The dumb will speak
The praises of The Lamb.

Mary, did you know
that your Baby Boy is Lord of all creation?
Mary, did you know
that your Baby Boy will one day rule the nations?
Did you know
that your Baby Boy is heaven’s perfect Lamb?
The sleeping Child you’re holding is the Great, I Am.

sursa: http://www.musica.com/letras.asp?letra=947916

Anunțuri

Iata-ma un strain legal in patria natala

Standard

Sentimentul care ma invaluie, de cand am ajuns in patria mama, cel mai bine este exprimat de Sting: „I’m an alien I’m a legal alien”. Inca din avion confratii mei ma priveau ca pe un „alien” cand vorbeam cu persoana care ma acompania, de parca as fi vorbit in limbi straine. Pero… no pasa nada, todavida soy un extrajero para ellos.

I don’t drink coffee I take tea my dear
I like my toast done on one side
And you can hear it in my accent when I talk
I’m an Englishman in New York

See me walking down Fifth Avenue
A walking cane here at my side
I take it everywhere I walk
I’m an Englishman in New York

I’m an alien I’m a legal alien
I’m an Englishman in New York
I’m an alien I’m a legal alien
I’m an Englishman in New York

If, „Manners maketh man” as someone said
Then he’s the hero of the day
It takes a man to suffer ignorance and smile
Be yourself no matter what they say

I’m an alien I’m a legal alien
I’m an Englishman in New York
I’m an alien I’m a legal alien
I’m an Englishman in New York

Modesty, propriety can lead to notoriety
You could end up as the only one
Gentleness, sobriety are rare in this society
At night a candle’s brighter than the sun

Takes more than combat gear to make a man
Takes more than a license for a gun
Confront your enemies, avoid them when you can
A gentleman will walk but never run

If, „Manners maketh man” as someone said
Then he’s the hero of the day
It takes a man to suffer ignorance and smile
Be yourself no matter what they say

I’m an alien I’m a legal alien
I’m an Englishman in New York
I’m an alien I’m a legal alien
I’m an Englishman in New York

Poliushko Polie

Standard

Sunt mai multe variante cu privire la cine si cu ce ocazie a fost scrisa aceasta simfonie, insa cu toti sunt de acord ca ea a fost compusa pentru armata sovietica. Faptul ca era dedicata armatei rosii nu cred ca ar trebui sa conteze foarte mult. In opinia mea, de amator in ale muzicii, simfonia este chiar frumoasa.

Va invit sa ascultati Poliushko Polie in varianta lui Andre Rieu.

“Moartea” şi Ionatan Piroşca

Standard

Nu ma pot lauda ca am fost un prieten cu poetul Ionatan Pirosca, cum de asemenea nu ma pot lauda ca am avut posibilitatea sa ne cunoastem cara a cara. Ce pot spune e ca prin 2007, regasindu-ne pe acelasi form de discutie, am avut onoarea sa comunicam atat pe forum cat si pe messenger.

In una din zile, pe messenger se vorbise despre o poezie al lui. Mi-a placut atat de mult incat i-am facut un comentariu, care a apărut în revista electronică confesional@ 5/2007.

In memoria celui care m-a invatat sa conjug verbul „a muri” dintr-o perspectiva teologica va invit a lectura articolul pe care eu il scrisesm in urma cu 3 ani.

“Moartea” şi Ionatan Piroşca

şi ziua se duce şi vine o alta pe mal în jos

vine altul şi-o ridică tot aşa durerea e la ea acasă

şi-i mănâncă pe domnul pe doamna câte puţin

ascultă-mă de ce acum e altfel

are un vad la un capăt moartea ce e aia

trebuie aflat cunoscut descris în culori vii

poate vor pricepe ce e moartea

egal plus egal fac inegal

simplu nu atât de simplu că aproape,

aproape de tot după dealul ăla, după  tei,

după ce trăieşti mai mult sau mai puţin trăieşti de tot

şi nu mai vin zile, ci urgii nu orgii

fatale sinapse cu trecutul înghit viitorul

fatale faptele tale de la credinţa ta cetire

de la capăt  punct şi de la capăt

dacă toţi am fi una ar fi alta şi la urma urmei

numai Hristos a conjugat pe a muri la mai mult ca triumf

pe lumea asta eu mor tu mori El vine

ori înţelegi ori nu după aia cade cortina istoria

ce mai e de spus s-a spus începe numărarea

pune pecetea creşte mlădiţa vuiesc arhanghelii

Deşi nu sunt un împătimit al poeziei lui Ionatan Piroşca, unul dintre cei mai în vogă poeţi evanghelici contemporani, totuşi una din poeziile lui din volumul „Ferestrele Împărăţiei”  mi-a atras atenţia în mod deosebit. Dacă celelalte poezii pe care am avut posibilitatea să le lecturez erau mai uşor de digerat, aceasta poezie este foarte greoaie. Ai nevoie de timp, ai nevoie să  o citeşti şi să o reciteşti, întrucât este foarte dificil să prinzi la o primă lectură ce doreşte poetul să  transmită auditorului.

Poezia, deşi este o îmbinare între stilul abstract şi metafizic al lui Nichita Stănescu cu sumbrele metafore pesimiste bacoviene, totuşi reuşeşte să evidenţieze strălucirea mesajului evanghelic prin conţinutul dogmatic şi finalitate. De exemplu, dacă poezia bacoviană  este caracterizată de culori cenuşii şi de sentimente reci şi sumbre pe un fundal pesimist, poezia piroşceană creează  o ascensiune de la pesimism spre optimism, de la moarte spre viaţă, de la o realitate a umbrelor spre o realitate a realităţii. Sau, un alt exemplu, modul în care fiecare dintre cei doi poeţi creionează  moartea. Bacovia o vede prin cuvinte ca „descompunere”, pe când Piroşca doreşte să o vadă în culori vii.

Cred că până la urmă această trecere rapidă  de la un pol spre celălalt este elementul distinctiv şi particular al poeziei lui Ionatan Piroşca. Antagonismul este cuvântul de ordine, de referinţă pentru poezia lui.

Încă din primul vers suntem introduşi în istoricitatea vieţii, care îşi urmează cursul fără a ţine cont de ceva sau de cineva „şi ziua se duce şi vine o alta pe mal în jos”. Chiar dacă un om moare azi, mâine vine, se va naşte un alt om care va duce cu el suferinţa acestei vieţi. Prin această descriere a continuităţii vieţii într-o durere permanentă, durere ce parcă „e la ea acasă” şi care-„i mănâncă pe domnul, pe doamna câte puţin”, ai impresia că poetul se îndreaptă spre pesimismul bacovian care îţi arată mormântul rece şi sumbru, unde trupul tău va deveni alimentaţia zilnica a viermilor. Dar poezia se rupe brusc, chiar la mijlocul primei strofe. „Ascultă-mă de ce acum e altfel” nu este doar o atenţionare spre ceea ce autorul va spune în versul următor, ci este şi o aruncare în timp. Cu alte cuvinte, acest vers doreşte să-l atenţioneze pe auditor ca totuşi se poate vedea şi altfel aceasta istoricitate a vieţii plină de durere şi de moarte. Prin accentuarea „acum e altfel” scriitorul ne face să înţelegem că undeva cândva s-a petrecut ceva, iar acest ceva a schimbat sensul durerii şi al morţii. Durerea nu mai este un rău, precum nici moartea. Pentru autor moartea are un vad, o sursă de viaţă care trebuie aflată, cunoscută şi doar atunci va putea fi descrisă în culori vii şi înţeleasă. Prin această înţelegere diferită a morţii Piroşca se depărtează de Bacovia. Dacă la Bacovia moartea se opreşte la mormânt, pentru Piroşca moartea este doar o poartă spre viaţă, e un vad de care nu trebuie să-ţi fie teamă, ci dimpotrivă trebuie să fie o sursă de cunoaştere, un obiect de studiu, o bucurie într-un final.

Şi din nou scriitorul ne lasă în suspans. Deşi ne-a lăsat la un moment dat impresia ca ne va explica de ce acuma e altfel, nu a făcut-o. Doar, ne-a spus ca moartea are un vad şi trebuie cugetată  în culori vii fără a înţelege care este diferenţă dintre moartea de până mai ieri şi moartea de azi. Tot în acelaşi mod face şi în finalul primei strofe. Ne invită la a cunoaşte moartea în culori vii, dar nu ne arată modul sau modalitatea prin care moartea poate fi privită ca viaţă.

Următoarea strofă, parcă nu ar avea nimic în comun cu prima. Parcă am avea de a face cu o strofă dintr-o altă poezie. Însă în realitatea strofa a doua nu face altceva decât să  definească, sa descrie moartea cea de ieri. „Egal plus egal fac inegal”. Ceea ce ar trebui să fie egal sau pozitiv, iată că  este inegal sau negativ, adică moartea. Ceea ce ar trebui să  fie simplu iată că nu este simplu, adică viaţa. Viaţa care în fiecare zi se stinge şi se apropie de moarte. Viaţa care în loc să-mi aducă zile îmi aduce urgii – moarte. Viaţă care în loc să mă facă să privesc înainte mă transformă într-un melancolic, „fatale sinapse cu trecutul înghit viitorul”, într-un fiu al morţii.

Primul vers al ultimei strofe începe cu o cugetare: „dacă  toţi am fi una ar fi alta”. Una în ce? Una în viaţă, una în moarte? Poetul nu ne răspunde, dar lipsa unităţii este ecoul care răsună în această cugetare. Aparent poezia se rupe din nou în primul vers al ultimei strofe. Spun aparent, ca la fel ca şi  în prima strofă şi aici avem de a face cu o atenţionare. De altfel, din acest moment autorul caută să ne explice de ce moartea de azi este diferită de ieri, de ce dacă până  acuma Bacovia avea dreptate, din acest moment el nu mai are. „Şi la urma urmei numai Hristos a conjugat pe a muri la mai mult ca triumf”. Iată cine a schimbat sensul cuvântului „moarte”. Cristos prin conjugarea „la mai mult ca triumf” a verbului a muri, a transformat moartea într-o victorie. În acest vers răsună  ecourile cântării pascale „Cristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Moartea trebuie văzută în culori vii că fără ea nu există înviere – şi cine a murit cu Cristos va şi  înviat cu El – şi dacă nu este înviere nu este înălţare. Doar cine înţelege acest mare adevăr va începe şi el la rându-i să conjuge verbul a muri la mai mult ca triumf „eu mor, tu mori, El vine”. Noi murim întru El, pentru a învia întru El, pentru a fi una în El şi pentru ai-I aştepta revenirea pe nori.

Poezia se încheie tot cu un sfârşit şi un început al istoriei personale. Dar această încheiere este în sine o atenţionare „ori înţelegi ori nu după aia cade cortina istoria/ ce mai e de spus s-a spus începe numărarea”. Aici numărătoare este metafora pentru judecata finală unde fiecare află dacă  moartea lui a fost un zbor se nemurirea cu Fiul sau o cădere spre abis cu Diavolul. Şi toată această judecată începe şi se sfârşeşte cu conjugarea verbului „a muri”. Dacă îl conjugi asemenea lui Cristos, devenind una cu El, încorporându-te în trupul Lui – Biserica. Atunci „creşterea mlădiţei”,  „vuirea arhanghelilor” devine o realitate pentru tine. Dar dacă nu ai învăţat să conjugi pe „a muri” la mai mult ca triumf atunci totul în faţa ochilor tăi va deveni parcă  o poezie bacoviană atât în lumea aceasta de dincoace de mormânt, cât şi în lumea cealaltă de dincolo de mormânt.

Episodul 19

Standard

    De obicei nu ma prea insel cu privire la o persoana. Parerea pe care mi-o fac la primele intalniri ramane in esenta neschimbata pe tot parcursul. Unicul lucru care se modifca sunt numarul de argumente in favoarea opiniei pe care deja mi-a facut-o. Argumente care vin sa-mi intareasca pozitia intiala.

    Insa, in facultate am avut un profesor care mi-a dat toata interpretarea peste cap. Era american. In ziua in care l-am vazut ma intrebam ce rost avea sa merg la el la curs, si mai ales curs modular (zilnic intre 8-10 ore). Era un om de statura medie, cam 1.70 m si rotunjel peste tot – fata, bust. Chiar daca nu parea gras – dupa modelul american -, totusi cred ca ajungea cu lejeritate spre 100kg. La aceasta infatisare – ganditi-va eu la ora aceea aveam undeva in jur a 60 kg (azi am doar cu putin mai mult decat atunci) – se mai adauga si vocea lui exagerat de calma si o gestica ca si inezistenta. In fata acestei icoane te prindea somnul inca inaite de a incepe cursul, ce sa mai vorbim dupa prima sesiune, care dura 4 ore. Intrucat orele ni se pareau atat de plictisitoare, impreuna cu colegul meu de camera am decis sa mergem cu schimbul la cursurile lui. Eu mergeam la primele 4 ore, care erau dimineata, iar el mergea dupa-masa. Bucuria noastra era ca nu statea mai mult de 2 saptamani. Astfel chinul de al vedea si-al asculta era redus :D.

     Trecuse anul universitare, trecuse si vacanta de vara si iata-ne in anul II de facultate. Suntem anuntati ca profesorul „cel indragit de noi” a si aterizat in capus, inainte ca noi sa ne dezmeticim.

     La clasa intra un domn de aproximativ 1.70, dar… suplu. Burta lui disparuse ca prin minune intr-o vara. De aceasta data zambetul lui era diferit de acum 5-6 luni, fata ii era trasa insa era mai distinsa si mai nobila. Imaginea cu purcelusul din desene animate cu care pana atunci il identificasem a disparut ca prin minune. Parca eram intr-un basm al lui Camil Petrescu. Aceasta metamorfozare fizica a profesorului pentru mine a fost un element foarte important in ceea ce priveste relatia mea cu el si cursul lui. Faptul ca a slabit – sau cum spuneam eu, a devenit unul dintre noi – a facut ca orele lui sa le frecventez cu placere. De altfel, nici nu era un profesor slab.

     Azi, cand scriu despre el, amitirile cursurilor lui imi imvaluie mintea. Fiecare curs incepea cu un text in limba ebraica pe marginea caruia avea o meditatie scurta urmata de rugaciune. Tot la cursurile lui am invatat peste 10 piese in limbra ebraica. De altfel, chiar ii facea placere sa cante in aceasta limba. Fara sa mai punem la socoteala ca in anumite momente cand cantam sala de curs devenea o adevarata scena unde fiecare student putea pasiune in ceea ce facea. (Pe atunci nu aveam aparate ca sa filmez 😦 !) Imi amintesc ca una dintre piese am cantat-o impreuna cu cei de la muzica (ei erau profesionistii, iar noi… coristii :)) ).

     Oricum cursurile din anul 2 si 3 cu acest minunat profesor au fost insotite si de o traducere de exceptie facuta de Silviu. Spun o traducere de exceptie, deoarece Silviu avea un mod aparte de a traduce. O facea mult mai dulce la gust ;)). Intr-o dimineata profesorul a spuns ceva la care toata clasa a inceput sa rada – in urma traducerii. Profesorul se uita la asistentul sau si-l intreaba: „De ce rad studentii? A spus el ceva care sa starneasca rasete?” Cand i se relateaza cum a sunat traducerea spuselor lui, isi permite si el sa surada.

     Pe langa cunostiintele lui, pe langa gestul pe care l-a facut de a slabi in 5-6 luni au mai fost cateva aspecte pe care le-am remarcat. Eram pe strada, intr-o seara de duminica cu ploaie de toamana. Nimeni nu stia ca sosise. Trecusem pe langa el, fara sa-mi dau seama, cand ma trezesc ca cineva ma saluta. Il privesc nedumerit in primul moment – era putin diferit de cum il vazusem ultima oara, iar de aceasta data era insotit si de sotie – insa el imi raspunde cu un zambet, ca si cum mi-ar fi spus: „eu stiu cine esti, chiar daca ai impresia ca m-am inselat”. Daca in primul an era foarte retras pe parcurs a devenit prietenos cu noi. Pe langa cursuri a fost cu noi la fotbal si baschet. Devenise unul de-al nostru intr-un cuvant.

     Nu de foarte multe ori am avut ocazia sa-l vad furios, nervos, insa cel putin o data l-am vazut la clasa. In grupa aveam un cuplu de amici, pe care noi ii numeam C la patrat. Erau baietii plini de viata, nu am ce spune. Una din veseliile lor l-a perturbat profesor. Cu o fata rosie de furie le spune: „va rog sa parasiti sala de curs si sa nu mai venit!” S-au uitat studentii la el si nu le venea sa creada ca ii da afara, mai ales ca ei il mai deranjasera si pana atunci si nu s-a intamplat nimic. Au incercat ei sa il induplece pe profesor, ca poate poate vor scapa de acesta sanctiune deloc placuta, insa el nu si-a schimbat opinia. Dupa ce amicii nostri au parasit sala se putea citi pe fata profesorului cat era de afectat ca a fost nevoit sa-i goneasca de la ora lui. Parca lui ii era rusine ca a fost obligat de situatie sa ia aceasta decizie.

    Multa stima si respect dr. David M Howard jr .

Dr. David, no estoy seguro de te recordas de mi, pero tengo una sorpresa para ti. Este articulo abla de ti y de modo com yo te vi en la Universidad.

Prof. David, com yo lo se que te gusta la musica judio, mira aqui un video para ti.

Te doy las grasias para los cursos de Antiguo Testameto!