Dostoievski are o carte intitulata “Idiotul”. In aceasta carte personajul principal, datorita comportamentului lui in viata de zi cu zi si in raport cu ceilalti oameni era considerat idiot. In realitate, el era constient de tot ceea ce se intampla in jurul lui, de faptul ca toti cei pe care ii ajuta profitau de el. Cu toate acestea, el continua sa se manifeste in conformitate cu propria lui conceptie despre viata.
Saptamaniile care s-au scurs de la inceputul anului m-au adus in situatia de a sta pe ganduri asupra acestei idei al lui Dostoievski. In unele discutii pe care le-am avut in acest interval cu unii evanghelici, aceasta idee s-a accentuat si mai mult. As putea spune, chiar a devenit o obsesie. Toata povestea a pornit de la faptul ca eu sustineam ca intr-o comunitatea – mai restransa, i.e munca, sau mai larga, i.e. biserica – actul volitiv de intr-ajutorare trebuie sa se manifeste fara prea multe intrebari, fie ca ceilalti sunt deacord sau nu cu ceea ce eu intreprind. Cineva mi-a spus ca daca ar face asa atunci ar fi luat de fraier de toti cei din jur. Mai mult, chiar toata lumea ar profita de el. Imi relatase un eveniment de la locul sau de munca unde in anumite ocazii cand a facut asemenea gesturi de caritate colegii chiar au abuzau de el, motiv pentru care el a luat decizia sa faca doar ceea ce seful/sefii lui spune/n.
Diametral opus cu interslocutorul meu, “Idiotul” lui Dostoievski a dorit sa puna in practica aceasta idee. A cautat sa-i ajute pe toti indiferent de ce gandeau sau spuneau ei despre el, fara a considera ca este un fraier. Dimpotriva, as putea afirma ca el o considera ca o datorie.
Intrebarea mea, ca ucenic al lui Cristos, este: “Cum ar trebui sa gandesc actul volitiv de ajutorare? Din perspectiva idiotului lui Dostoievski sau din perspectiva lumii in care traiesc?” Oarecum, pentru fiecare dintre ele as avea argumente in calitate de crestin prost-modernist care incetul cu incetul intru in laicizism (Europa de vest deja se afla in aceata etapa istorica 
). Pentru ideea de “fraier” as putea argumenta ca sunt un om liber, ca nu sunt sclavul nimanui, nici acasa, nici la munca, nici la biserica, nici in societate. Pentru ideea de “idiot” as putea venit cu invatatura cristica.
Si totusi, cum pot sa raman “idiotul” lui Cristos, dar sa nu ma consider “fraierul” societatii in care convietuiesc?
Uno de los estudiantes levantó la mano y pregunto que representaba el café.
- Que bueno que lo preguntas… Sólo es para demostrarles, que no importa cuan ocupada tu vida pueda parecer,siempre hay lugar para un par de tazas de café con un amigo…
)“Prezumtia de nevinovatie” este una din expresiile pe care am ajuns sa le aud in ultima vreme din ce in ce mai des. Dar cat de adevarata poate fii aceasta expresie in clipa in care autoritatiile statului fac tot posibilul sa incalce acest principiu.
Bunaoara, ieri ma gandisem sa merg si eu la votare la o sectie speciala (aici doar asa ceva exista), insa pentru a vota trebuia sa complectez o foaie prin care fac o declaratie pe propria raspundere ca nu am mai votat 
. Prima intrebare care mi-a venit in mine a fost: daca lege spune ca votarea multipla este o infractiune si se pedepseste in conformitate cu normele penale, de ce mai sunt eu obligat sa fac o declaratie? Care este rolul acelei declaratii? Daca ea este doar pentru a ma constientiza de o posibila infractiune atunci sa mi se spuna. Dar daca rolul ei, dimpotriva este altul, si anume acela de a ma acuza – direct sau indirect – atunci sunt impotriva unei astfel de declaratii.
Prin faptul ca dau o astfel de declaratie eu insumi sustin ideea, sau mai bine spus afirm despre mine, ca sunt un farsior, un mincinos, un trisor, un hot. Si pentru ca nu pot sa ma stapanesc singur am nevoie de o declaratie prin care sa ma abtin. Dar daca eu nu ma consider un hot, un farsior de ce sa nu fiu crezut pe cuvant? De ce sa mai fiu obligat sa fac o declaratie a care valoare este oricum minora, chiar nesemnificativa in situatia in care proba principala este semnatura mea? Unde este prezumtia de nevinovatie? De ce nu pot fi considerat un cetatean onest inainte de a se demonstra contrariul?
In opinia mea, aceasta declaratie pe care mi se cere sa o fac inainte de a vota mi se pare o insulta din partea asa ziselor autoritati statale. Prefer sa nu fiu un bun cetatean decat sa accept o astfel de injosire din partea celor pe care ar trebui sa-i votez. De ce nu au ales mai multe forme de vot, printre care si votul electronic, asa cum a facut-o si o alta tara din UE? Sau le este frica ca prin votul electronic nu se poate frauda nici o alegere?! Sau ca presedintele sectiei de votare nu mai poate sa-mi insulfe (sa-mi intinda fara sa ma intrebe daca vreau sa votez) ca trebuie sa particip si la un referendum la care nu doresc sa particip (nu este ciudat faptul ca liderii opozitiei nu au votat la referendum, iar membrii partidelor pe care le conduc au votat?! – e doar o simpla intrebare retrorica)? Ori de ce nu au facut ca si autoritatiile locale, unde locuiesc? Ele imi trimit o scrisoare prin care ma intreaba daca doresc sa particip la alegeri, ca sa pot fi si eu inscris pe liste in cazul in care am ales sa-mi exercit acest drept. Am uitat aceste scrisori costa mult! De parca acele declaratii nu costa nimic!
Adaugare 29 nov. 2009
O posibila replica la ceea ce am scris mai sus ar fi: “Autoritatiile au decis asta pentru a preveni unele posibile iregularitati”. Daca tot sunt atat de vigilente si vor sa previna posibile iregularitatii de ce nu ii inchide pe judecatori inainte de a-si intra in functie pentru vreo 3-5 ani, ca sa preintampine posibile decizii false; sau de ce nu pe viitorii ministri pentru posibile fraude. Ori le place sa fie prevenitori numai cu omul platitor de impozite nu si cu cel care face tot posibilul sa insele statul, pe motiv ca el face parte din categoria autoritatiilor.
Intre cele doua dialoguri dintre Dumnezeu si Cain, regasim un alt dialog sau mai bine spus raspunsul lui Cain la intrebarile lui Dumnezeu. Versetul 4:8 eu l-as numi raspunsul lui Cain, deoarece actiunea lui este strans legata de afirmatiile Divinitatii din v. 7 “dar daca nu faci ce este bine, pacatul pandeste la usa, dorinta lui este sa te domine, dar tu sa-l stapanesti”. Desi este anuntat ca mania care l-a cuprins incepe sa creeze planuri, planuri ce duc spre obsesie, Cain ignora avertizarea divina fapt care va conduce spre primul asasinat.
In ciuda raspunsului pe care il primeste din partea lui Cain, Dumnezeu cauta o noua intrevedere cu el. Partea interesanta a naratiunii consta in faptul ca Divinitatea nu incepe dialogul cu acuzatii, ci cu o intrebare prin care inca ii mai acorda o sansa.
“Unde este fratele tau, Abel?” nu are ca scop sa-l ancheteze pe inculpat. Rolul acestei intrebari este de al ajuta pe protagonist sa invete sa-si recunoasca vina. Recunoasterea culpabilitatii semnifica primul pas impotriva pacatului care intentiona sa-l domine, sa-l stapaneasca. Drama naratiunii incepe cu replica primului criminal din istoria omenirii “Nu stiu!”. Jocul in care Cain incearca sa intre este cel al ignorantei, al naivitatii, al auto-inselarii sperand ca prin acest raspuns sa se poata ascunde in primul rand de el si doar dupa aceea de Divinitate in sine. Ca sa intareasca si mai mult primul raspuns el continua “Sunt eu pazitorul fratelui meu?!” Aceasta intrebare retorica, ascunde in sine si auto-acuzatia, iar pe de alta parte, are ca scop schimbarea subiectului, tematica discutiei – crima. Intr-o lume in care doar 4-5 oameni erau pe pamant la ce ar fi fost nevoie de o garda de corp? Intr-o societate in care toata lumea traia in pace care ar fi fost scopul, rolul unui politist?
Ironia consta in faptul ca Divinitatea nu intra in jocul propus de Cain – schimbarea subiectului “protectia”. Adesea noi, fara sa ne dam seama, suntem indepartati de la subiectul principal printr-o intrebare sau afirmatie secundara facuta de celalalt sau de catre noi, pe cand Dumnezeirea, dimpotriva, nu este atrasa, nu se lasa prinsa in mrejele unei idei. Si in acest caz, ca in multe altele, Dumnezeu ignora afirmatia interlocutorului si contina cu tematica propusa “Ce ai facut?” Scopul acestei intrebari este de a scoate la suprafata ceea ce Cain crezuse ca reusise sa faca in ascuns. De aceasta data Divinitatea nu mai asteapta nici o replica. Dimpotriva, raspunsul tot Ea il ofera – asculta.
In calitate de judecator, ne-am fi asteptat ca Dumnezeu sa-l pedepseasca pe Cain. Insa pedeapsa se pare ca vine din partea pamantului. Sa nu uitam ca primul nascut al lui Adam era agricultor, de aici si autorul creaza o legatura stransa intre cel care il pedepseste – pamantul - si ocupatia lui de baza – agricultura. Pedeapsa oferita de pamant este pe doua planuri: a) agricultura si b) locatie.
In fata sentintei, Cain refuza sa-si recunoasca vina si neputinta in fata maniei care l-a indemnat spre pacat, accentuand si mai mult drama vietii lui prin reiterarea acuzatiei impotriva lui Dumnezeu. In v.14, asasinul afirma pentru a doua oara ca toata vina o poarta Divinitatea. Prima data a fost atunci cand Dumnezeu a privit cu placere doar la jertfa lui Abel, fapt ce a dus la moartea acestuia, iar a doua oara atunci cand el – Cain – a primit sentinta pentru crima savarsita - un pribeag si un truditor al pamantului.
In toata drama lui Cain este demn de remarcat faptul ca pe el nu-l intereseaza in nici un fel relatia om-Dumnezeu. Singurul lucru care-l intereseaza este propria lui PERSOANA. Indiferent ce fac: EU trebuie sa fiu vazut, perceput in mod pozitiv; EU trebuie sa fiu inteles; MIE trebuie sa mi se aloce circumstante atenuante; EU trebuie sa beneficiez de compasiunea tuturor, deoarece in realitate EU sunt victima si nu ceilalti.
Am vazut multe reportaje care prezentau diferite accidente din tara. De cele mai multe ori, realizatorul punea vina pe sofer sau pe pieton. Numai cei care participa la trafic – sofer si/sau pieton – sa fie de vina? Oare nu cumva vina trebuie asumata si de o a treia parte?
In ultimele doua saptamani am avut “placerea” sa conduc pe strazile mult iubitei patrii. Inca din prima noapte am facut cunostinta, nu atat cu drumul. care era chiar foarte bun, cat cu marcajele, ce erau inexistente, hai casi inexistente. Cum pot sa conduc eu normal daca nici macar nu stiu unde incepe si unde se termina drumul? Ce sa mai vorbim, daca ceata ma inconjoara pe dinainte si pe dinapoi?
In aceste circumstante, cand marcajele sunt casi inexistente, a cui este vina daca eu aterizez intr-un lac aproape de sosea sau incep sa fac araturile de toamna/primavara in plina noapte?
Autoritatiile se vor prezenta in fata camerelor tv si vor spune ca neatentia mea – soferul – a dus la acest nefericit incident. Dar de ce nu ar spune ca “prezenta” indicatoarelor, a marcajelor si a iluminatului public sunt cauza acestui eveniment?! Ori acesta afirmatie nu pot fi facute ca nu da bine? Sau cine face asemenea afirmatii isi poate pierde locul de munca in plina criza economica!?
Decat sa spunem un adevar injumatatit mai bine sa tacem domnii mei politisti. In acest caz, slujbele dumneavoastra sunt in siguranta, autoritatiile nu trebuie sa mai faca nici un efort pentru siguranta circulatiei (de, doar suntem in cirza si nu exista bani), defunctul intotdeauna va fii vinovat (astfel inchisoriile nu se vor umple, iar magistratii pot continua greva, deoarece nu mai avem neovie de ei in acest caz), fiind ca s-a aflat la locul nepotrivit in momentul nepotrivit, iar televiziunile vor trebui sa-si caute subiecte in alta parte si nu in strada 
(subiecte mai putin triste, poate asa vom afla si noi ca traim).
In concluzie, mai bine ne-am cumpara elicoptere. Astfel, cu sigurnata vom reusi sa nu mai avem accidente! Ori poate si in acest caz?!
Mai sunt inca cateva ore si voi zbura din nou spre tara. De aceasta data gandurile pesimiste nu-si mai gasesc locul deoarece nu am timp pentru ele. Incursiunea mea in aceasta lume de…. nu stiu ce, ca de basm nu pot spune va fi de scurta durata. De altfel, imi plac vizitele scurte. Asa lumea nu reuseste sa se plictiseasca de tine . Iar eu nu voiesc ca romanasii sa ajunga a se plictisi de fata mea.
Dupa cum spuneam, voi fi pentru cateva zile in tara. Nu voi sta foarte mult, dar totusi mai mult decat acum un an. De aceasta data nu voi mai avea timp sa vad fetele acre a compatriotilor fiind indeajuns de ocupat cu vizitele si cu autoritatiile. Se pare ca incepe sa-mi faca placere sa ma intalnesc cu autoritatiile romanesti. Nu a fost un an in ultimii 4 sa nu ma intalnesc cu ele.
Spuneam in episodul trecut ca cei mai multi dintre noi cand ne gandim la sistemul religios imbratisat de Cain fie ne indreptam spre monoteist fie spre politeist, dar foarte rar spre ideea de ateu. Cert este ca in perioada pre-asasinat nu putea sa fie decat una din doua optiuni: a) monoteist sau b) ateu. Nu cred ca in prima perioada a vietii lui, cand traia impreuna cum intreaga familie, putea fi politeis. Nu avea nici un motiv pentru a fi asa ceva.
Inainte sa mergem spre o linie sau alta haideti putin sa privim textul din Gen 4. Aici ne sunt relatate mai multe dialoguri intre Divinitate si Cain. In continuare vom cauta sa privim pe scurt la fiecare dialog dintre cei doi protagonisti si sa-l analizam putin.
In 4:3-7 ne este relatat prima discutie din Divinitate si Cain. Chiar daca in acest context omul nu are nici o interventie verbal nu inseamna ca nu se poate vorbi de o forma dialogala. Dialogul incepe in v.3 cand Cain aduce o jertfa si se incheie in vv.6-7 cand Dumnezeu ii raspunde.
Textul ne spune ca dupa multa vreme Cain se decide sa aduca o jertfa. Aceasta locutiune temporala ne poate lasa sa intelegem ca jertfele in prima familie erau mai vechi, insa primul nascut ia aceasta decizie foarte tarziu. Prin faptul ca aduce o jertfa nu trebuie sa intelegem ca ar fi fost un om religios sau areligios, ci mai degraba un copiator. El a inceput sa faca ceea ce faceau si inaintasii lui fara ca sa-si ridice problema care ar fi scopul sau rolul unei astfel de jertfe. Nu cred ca din punct de vedere al produselor sau al ritualului jerfa lui Cain a fost inferioara jertfei lui Abel sau ca jertfa animalica este superioara jerfei de mancare. Jertfele sunt egale intre ele, intrucat toate au de a face cu un act de sacrificiu din partea celui care-l aduce.
Diferenta pe care Divinitatea o face intre cei doi este in alta parte. Nu cred ca divinitatatea a fost atat de interesata de jertfe. Daca era interesata atunci ar fi creat un sistem de jertfe foarte bine pus la punct cum o va face prin Moise. Insa aici autorul ne face sa intelegem ca jertfele erau un act voluntar si nu poruncit ca in legea mozaica. Iar daca jertfa este un act voluntar atunci produsele din care erau aduse nu mai jucau un rol fundamental, ci unul secundar. Nu pot afirma nici ca Dumnezeu s-a uitat la inima lui Cain si la inima lui Abel atunci cand a facut comparatie intre cei doi sau care a fost criteriul prin care Divinitatea a facut aceasta distinctie intre cele 2 jertfe. Textul imi vorbeste doar despre reactia lui Cain la modul in care Divinitatea a privit jerfele – s-a maniat pe Dumnezeire. Versetul 5 devine unul dintre versetele chei deoarece aici se descrie prima reactie a lui Cain – mania.
La aceasta manie Divinitatea ii raspunde lui Cain. Raspunsul este foarte interesant deoarece incepe cu o intrebare retorica urmata de o afirmatie despre care am putea spune ca nu prea are ce cauta in acest context – “daca faci bine, vei fi bine primit, daca faci rau, pacatul pandeste la usa”. Insa acest paralelism antinomic are rolul de a face o legatura intre jertfa si crima. Adica, e pentru prima data cand autorul mentioneaza o posibila problema in jertfa adusa de Cain – o jertfa facuta gresit. Ne este imposibil sa spunem in ce sens a gresit Cain in aducerea acestei jertfe, insa aceasta greseala pe care o face este elementul principal care face posibil ca pacatul sa prinda contur. In acest context nu se spune ca mania si supararea sunt pacatoase. Ele sunt reactii normale. Afirmatia “pacatul pandeste la usa; dorinta lui se tine dupa tine, tu sa-l stapanesti” vrea sa ne spuna ca prin suparare si prin manie pacatul face ca in om sa se nasca diferite dorinte. Dorinte care de cele mai multe ori sunt contradictorii cu fiinta noastra sau cu ceea ce noua ne face placere. Asa se poate explica de ce un copil, un tanar ori un adult este capabil sa faca o actiune care din perspectiva noastra este ilogica, irationala, anormala, deoarece pana in acel moment el nu s-a manifestat ca fiind o persoana indisciplinata sau o persoana anti-sociala.
Nestapanind aceste dorinte, adica dand frau liber gandurilor care ne invadeaza mintea si aplicandu-le, pacatul mai intai prinde contur incetul cu incetul pana ce ia forma sau este infaptuit. In acest mod de altfel se poate explica si afirmatia paulinica “maniati-va dar nu pacatuiti”, cu alte cuvinte mania este o reactie normala, insa lasarea gandurilor negre care iti invadeaza mintea sa prinda contur si sa te controleze creaza pacatul in sine. In timpul mainii si a supararii mintea este inundata cu tot felul de idei mai mult sau mai putin curate. Idei care pot fi stopate sau dimpotriva, pot fi amplificate. Prin amplificarea unei idei care vine in urma supararii sau a maniei – idiferent din ce motiv apar aceste sentimente normale: gelozie, frica, invidie, abuz – apare prima data obsesia, iar pe urma nebunia, adica actiunea.
Pana recent niciodata nu m-am gandit daca Cain ar fi fost momo, poli sau ateits. Acest lucru s-a intamplat recent cand la studiu de duminica dimineata pe “Istoria umanitatii”, cel care a prezentat a ridicat aceasta problema. Acultandu-i pe participanti, si chiar pe moderator, mi-am dat seama ca fiecare incerca sa raspunda la intrebare dar dupa asasinat. Intr-o zi mi-am intrebat un coleg de munca pe aceasta tema, cu el din cand in cand am tot felul de discutii pe o tema teologica data, iar raspunsul lui era mai mult legat de perioada pre-asasinat.
In final, care ar fi raspunsul corect?! Cert este ca am avea cel putin 2 perioade istorice pe care ar trebui sa le tratam: a) pre si b) post-asasinat.
In perioada pre-asasinatul lui Abel observam ca Cain participa la un serviciu religios – aduce jertfe. Acest lucru imi lasa de inteles ca este monoteist. Despre perioada post-asasinat Scriptura nu mentioneaza decat hotararea lui Dumnezeu cu privire la aceasta fapta si raspunsul lui Cain la aceasta pedeapsa – fugar de pe fata pamantului si sa se ascunda de Fata Divina. Acest raspuns al lui Cain lasa loc spre interpretarea ca el devine politeist. In sprijinul acestei idei vine analiza sociologica al lui Emil Durkheim, care scrie ca in urma unui asasinat a aparut parerea de rau al asasinului. Acesta ca sa imbune spiritul celui ucis incepe sa-i aduca jertfe. Astfel, putem vorbi sau explica aparitia cultului mortilor in sistemul religios uman.
Dar oare Cain chiar a fost monoteist sau politeist? De ce nu am spune ca a fost ateu (fara Dumnezeu)? In opinia mea definitia termenului ateu, “persoana care nu crede in Dumnezeu”, nu este cea mai corecta. Eu as prefera o definitie mult mai larga, deoarece ai multe forme de ateisti: care nu cred in existenta unei Divinitati personale, care cred in existenta unei Fiinte Superioare, dar impersonale, care nu cred in nimic, adica nu au nici o opinie. Astfel ca, eu consider ca cea mai buna definitie ar fi “fara Dumnezeu/Divinitate”. Aceasta definitie nu exclude existenta sau inexistenta unei Divinitati, cat dorinta de a nu intra in relatie cu Ea.
De obicei nu ma prea insel cu privire la o persoana. Parerea pe care mi-o fac la primele intalniri ramane in esenta neschimbata pe tot parcursul. Unicul lucru care se modifca sunt numarul de argumente in favoarea opiniei pe care deja mi-a facut-o. Argumente care vin sa-mi intareasca pozitia intiala.
Insa, in facultate am avut un profesor care mi-a dat toata interpretarea peste cap. Era american. In ziua in care l-am vazut ma intrebam ce rost avea sa merg la el la curs, si mai ales curs modular (zilnic intre 8-10 ore). Era un om de statura medie, cam 1.70 m si rotunjel peste tot – fata, bust. Chiar daca nu parea gras – dupa modelul american -, totusi cred ca ajungea cu lejeritate spre 100kg. La aceasta infatisare – ganditi-va eu la ora aceea aveam undeva in jur a 60 kg (azi am doar cu putin mai mult decat atunci) – se mai adauga si vocea lui exagerat de calma si o gestica ca si inezistenta. In fata acestei icoane te prindea somnul inca inaite de a incepe cursul, ce sa mai vorbim dupa prima sesiune, care dura 4 ore. Intrucat orele ni se pareau atat de plictisitoare, impreuna cu colegul meu de camera am decis sa mergem cu schimbul la cursurile lui. Eu mergeam la primele 4 ore, care erau dimineata, iar el mergea dupa-masa. Bucuria noastra era ca nu statea mai mult de 2 saptamani. Astfel chinul de al vedea si-al asculta era redus .
Trecuse anul universitare, trecuse si vacanta de vara si iata-ne in anul II de facultate. Suntem anuntati ca profesorul ”cel indragit de noi” a si aterizat in capus, inainte ca noi sa ne dezmeticim.
La clasa intra un domn de aproximativ 1.70, dar… suplu. Burta lui disparuse ca prin minune intr-o vara. De aceasta data zambetul lui era diferit de acum 5-6 luni, fata ii era trasa insa era mai distinsa si mai nobila. Imaginea cu purcelusul din desene animate cu care pana atunci il identificasem a disparut ca prin minune. Parca eram intr-un basm al lui Camil Petrescu. Aceasta metamorfozare fizica a profesorului pentru mine a fost un element foarte important in ceea ce priveste relatia mea cu el si cursul lui. Faptul ca a slabit – sau cum spuneam eu, a devenit unul dintre noi – a facut ca orele lui sa le frecventez cu placere. De altfel, nici nu era un profesor slab.
Azi, cand scriu despre el, amitirile cursurilor lui imi imvaluie mintea. Fiecare curs incepea cu un text in limba ebraica pe marginea caruia avea o meditatie scurta urmata de rugaciune. Tot la cursurile lui am invatat peste 10 piese in limbra ebraica. De altfel, chiar ii facea placere sa cante in aceasta limba. Fara sa mai punem la socoteala ca in anumite momente cand cantam sala de curs devenea o adevarata scena unde fiecare student putea pasiune in ceea ce facea. (Pe atunci nu aveam aparate ca sa filmez 
!) Imi amintesc ca una dintre piese am cantat-o impreuna cu cei de la muzica (ei erau profesionistii, iar noi… coristii ) ).
Oricum cursurile din anul 2 si 3 cu acest minunat profesor au fost insotite si de o traducere de exceptie facuta de Silviu. Spun o traducere de exceptie, deoarece Silviu avea un mod aparte de a traduce. O facea mult mai dulce la gust ). Intr-o dimineata profesorul a spuns ceva la care toata clasa a inceput sa rada - in urma traducerii. Profesorul se uita la asistentul sau si-l intreaba: “De ce rad studentii? A spus el ceva care sa starneasca rasete?” Cand i se relateaza cum a sunat traducerea spuselor lui, isi permite si el sa surada.
Pe langa cunostiintele lui, pe langa gestul pe care l-a facut de a slabi in 5-6 luni au mai fost cateva aspecte pe care le-am remarcat. Eram pe strada, intr-o seara de duminica cu ploaie de toamana. Nimeni nu stia ca sosise. Trecusem pe langa el, fara sa-mi dau seama, cand ma trezesc ca cineva ma saluta. Il privesc nedumerit in primul moment – era putin diferit de cum il vazusem ultima oara, iar de aceasta data era insotit si de sotie – insa el imi raspunde cu un zambet, ca si cum mi-ar fi spus: “eu stiu cine esti, chiar daca ai impresia ca m-am inselat”. Daca in primul an era foarte retras pe parcurs a devenit prietenos cu noi. Pe langa cursuri a fost cu noi la fotbal si baschet. Devenise unul de-al nostru intr-un cuvant.
Nu de foarte multe ori am avut ocazia sa-l vad furios, nervos, insa cel putin o data l-am vazut la clasa. In grupa aveam un cuplu de amici, pe care noi ii numeam C la patrat. Erau baietii plini de viata, nu am ce spune. Una din veseliile lor l-a perturbat profesor. Cu o fata rosie de furie le spune: ”va rog sa parasiti sala de curs si sa nu mai venit!” S-au uitat studentii la el si nu le venea sa creada ca ii da afara, mai ales ca ei il mai deranjasera si pana atunci si nu s-a intamplat nimic. Au incercat ei sa il induplece pe profesor, ca poate poate vor scapa de acesta sanctiune deloc placuta, insa el nu si-a schimbat opinia. Dupa ce amicii nostri au parasit sala se putea citi pe fata profesorului cat era de afectat ca a fost nevoit sa-i goneasca de la ora lui. Parca lui ii era rusine ca a fost obligat de situatie sa ia aceasta decizie.
Multa stima si respect dr. David M Howard jr .
Dr. David, no estoy seguro de te recordas de mi, pero tengo una sorpresa para ti. Este articulo abla de ti y de modo com yo te vi en la Universidad.
Prof. David, com yo lo se que te gusta la musica judio, mira aqui un video para ti.
Te doy las grasias para los cursos de Antiguo Testameto!
In ultima vreme vad cum sindicatele si guvernul se bat pentru grila unica de salarizare. Ma intreb de ce guvernul nu merge spre modelul spaniol. Mie mi se pare ca acest model este mult mai simplu si mai flexibil, deoarece lasa loc atat pentru negociere individuala cat si pentru minim si maxim, fara ca cineva sa se poata supara.
De exemplu, pe site-ul asigurarilor sociale ( http://www.seg-social.es/Internet_1/Trabajadores/CotizacionRecaudaci10777/Basesytiposdecotiza36537/index.htm ) apare grila de impozitare. Aici se poate observa cel mai bine elementul de flexibilitate atat a angajatorului cat si a angajatului in negocierea directa.
Vreau sa se stie ca in Spania, vechimea in munca nu conteaza la salar (oarecum, mi se pare foarte corect deoarece nu mai putem vorbi despre discrimiare datorata vechimii). Conteaza doar pentru asigurarile sociale si partial pentru angajator, care pentru fidelitate (vechime de munca intr-o singura firma) poti primi ceva la salar.
De exemplu, un tanar pana in 28 de ani – indiferent de calificare - poate primi acelasi salar pe zi cu un maistru-muncitor (especialistas) cu vechime de 20 de ani, deoarece grila de salarizare nu este fixa, ci un interval (24,27-105,54 euro/zi). La acest venit per zi angajatorul poate include alte sume pentru cresterea salarului.
Nota: In Spania salarul minim pe economie nu este egal cu salarul minim pe care un anajat trebuie sa-l ia in mana (dar asta e o alta poveste).
-
Comentarii recente
sam on Fraier sau idiot?! Dyo on Text vs. interpretare claudiuvdobra on Text vs. interpretare eli's on Text vs. interpretare claudiuvdobra on Text vs. interpretare -
Flickr Photos
More Photos
-
Autori
