Episodul 30

Standard

Eram in sesiunea de vara a anului 2000. Luasem decizia de a pleca pana acasa. Aceasta data mi-a ramas in memorie datorita faptului ca in noaptea aceea Romania juca contra Angliei la campionatul European. Imi amintesc ca-l intrebasem pe un calator, care asculta meciul la radio, cat e scorul, iar el mi-a raspus ca e 3-2 pentru Romania.

Nu am ajuns bine acasa ca primesc un telefon. Unul dintre colegii mei ma suna si m-a intreaba: „cand te intorci, ca am facut-o lata?” Imediat dupa ce ajung la Oradea mi se relateaza din nou ce s-a intamplat in aceea saptamana in care eu am fost la plimbare ;).

Intr-o noapte in plina sesiune (cand in salon aveam voie sa lasam lumina aprinsa) colegii mei de apartamente s-au decis sa… De multe ori in sesiune jucam Monopoli, carti sau jocuri pe calculator. In timpul distractiei lor s-au gandit sa puna si o caseta pe care eu o imprumutasem de la una din prietenele mele din Bistrita. Ea locuia in camin, dar nu facea parte din studentii IBEO. Cu ingaduinta conducerii si a administratiei era posibil si asa ceva. Dupa cum scrisesem intr-un episod anterior, nu eram un personaj care sa se limitez doar la muzica cultica sau religioasa. Ascultam stiluri diferite si cantareti sau formatii diferite. Si acum imi amintesc de Vasile cel Mare cand imi spunea „Evagriote, tu esti nebun cu Ada Milea a ta”. Aveam la mine albumul ei „Republica mioritica Romania” si-l ascultam din cand in cand. Tot la mine aveam si Tudor Gheorghe. Tot in anul acela mi se pusese pata pe Pasarea Colibri. Cand am aflat ca prietena mea are un album la ea i l-am cerut. La baieti le-a placut albumul asa ca-l ascultau zilnic in sesiunea de vara 2000. In noaptea cu pricina s-a intamplat ca pedagogul Mitica, care ne urmarea in mod constant, sa asculte la usa. (O metoda demn de invidiat :)). Om la 40 de ani, daca nu avea si mai multi, se limita la astfel de practici.) Printr-o circumstanta este descoperit si atunci intra val vartej in salon. Atunci casetofonul canta versul „mini-jupe, foarte scurti si strans pe fund”. Cand aude aceste cuvinte cere caseta, pe care o si primeste de altfel.

Presupun ca banuiti ce va urma. Caseta ajunge in mainile pastorului campusului, iar a doua zi trei dintre participanti vor avea un „sfat de taina” cu dansul :D. Despre ce se va intampla la aceasta „sedinta” si despre intalnirea mea cu pastorul campusului pe tema casetei in episodul viitor.

Episodul 17

Standard

     Atunci cand am vazut si eu pentru prima data cereare nu am stat sa ma gandesc foarte mult la implicatiile ei. Am citit-o in fuga si in principiu am fost de acord cu autorul ei. (La acel moment nu stiam cine a scris-o; de altfel eram prea preocupat de alte lucruri ca sa ma intereseze cine a avut curajul sa compuna asa ceva.) Cred ca acesta a fost si motivul pentru care am fost printre primi care au semnat-o.

     Recitind-o mai tarziu, cand evenimentele nu mai erau atat de intense, iar eu incepeam sa-mi reintru in rutina vietii mele, am putut observa unele detalii ale acestei doleante. Deci, cum am promis in acest episod voi face unele comentarii.

     Inca din inceput se face referire la o intalnire dintre grupa si conducere. O intalnire despre care nimeni nu a scris nimic deoarece nu s-a prea stiu ceea ce s-a intamplat atuncea. De aceea voi face o scurta trecere in revista a acelei intrevederi.

     Seful de an a convocat toata grupa pentru seara de 30 ianuarie (daca nu gresesc era intr-o marti, in plina sesiune) la o discutie cu conducerea scolii pe tema – colegul X (la aceea ora nu era vorba decat despre un singur student), dupa ce se aflase verdictul pe care comisia de disciplina l-a luat in urma discutiei cu studentul in cauza. Scopul acestei intalniri era sa-i convingem pe cei din conducere ca se poate da si o alta sanctiune sau (aceasta nu am stiu-o deoarece era doar in mintea sefului de an) daca se poate sa schimbam studentul :).

     Dialogul grupa-conducere incepe cu uimirea rectorului care a spus: „Ma surprinde cat de repede v-ati mobilizat pentru aceasta intalnire (convocarea a fost facuta dupa orele 2-3, iar intalnirea a avut loc la orele 8 seara)! Daca eu v-as fi chemat la o capela pentru seara asta nu cred ca ati fi venit cei din oras, cum ati facut-o acuma.”

     Mai multe detalii despre ce s-a vorbit, despre dorintele unor studenti si/sau a unor profesori voi vorbi alta data, nu-si au locul aici. Aici este important de retinut faptul ca s-a discutat despre doua elemente importante: sa va purtati sarcinile unii altora si sa veghiati unii asupra celorlalti.

     In urma intalnirii s-a luat o decizie. Studentul al carui caseta cu „Holograf” a ajuns la rectorat este invitat pentru a doua zi la comisia de disciplina. Si iata asa in loc sa obtinem ceea ce doream, salvarea unui coleg, mai pierdem unul. Ce sa-i faci, asta e cand nu poti anticipa mutarea „adversarului”.

     Revenind la cerere pot sa remarc faptul ca a fost scrisa cu calm si mult bun simt. Pe cat de tensionata a fost discutia cu o seara inainte pe atat de linistita era aceasta petitie. Dar in pofida acestui stil calm, totusi este unul direct si categoric, mai mult nu este foarte diplomatic (faptul ca nu este diplomatic arata ca nu am fost eu autorul, dupa cum am impresia ca am fost banuit la un moment dat- sic!) Dupa ce aduce laude la adresa conducerii, ii acuza in mod direct de „neglijenta”. Cu siguranta ca acesta fraza „consideram ca principiile crestine referitoare la pocainta si iertare au fost neglijate in cea mai mare parte” nu au fost bine vazute de cei din conducere. Am impresia ca aceste cuvinte ii vor face sa ia o decizie pentru viitor cu privire la numarul de studenti care trebuie sa incheie facultatea in aceasta grupa.

     In cerere apare si un element foarte abiguu – reevaluarea deciziei. Problema cea mai mare este ca nu stim pe ce motive au fost trimisi disciplinar acasa pentru un an. Sustin asta pe baza a 2 argumente: a) unul dintre profesori a cerut sa i se spuna motivul pentru care cei doi studenti au fost disciplinati, dar nu a primit nici un raspuns. b) Pe de alta parte, din cate stiu eu, la comisia de disciplina nu intotdeauna se discuta despre ceea ce ai fost invitat. Mai mult, in opinia rectorului pocainta e una si disciplinarea e alta – dar cele doua intotdeauna trebuie sa existe. Singurul lucru care se cunoaste exact este motivul pentru care au fost chemati la comisie – caseta „Holograf”.

     In ceea ce priveste cererea categorica „daca pocainta este prezenta in viata lor, cerem sa li se acorde posibilitatea continuarii studiilor impreuna cu gurpa„, asta mai degraba suna a somatie decat a doleanta.

     In concluzie, desi cele 2 evenimente – dialogul grupa-conducere si petitia – la ora aceea mi s-au parut a fi bune, astazi tind sa cred ca ele au fost cele care au produs in final raul cel mare: 1) disciplinarea a 2 studenti, in loc de unul cum era initial si 2) divizarea grupei.

     Faptul ca rectorul a procedat in final asa nu cred ca poate fi condamnat. Oricare dintre noi – studentii de atunci – am fi luat o astfel de decizie daca am fi fost in locul lui. Nimanui, care e la conducere, nu-i place revolutionarii. Iar revolutionarii de azi, maine, cand vor fi in functii de conducere, vor fi poate chiar mai duri cu cei care li se opun.