Episodul 23

Standard

Desi, tensiunea in sala de curs era atat de mare, totusi nimeni nu a indraznit sa aiba vreu ton prea ridicat sau mai putin civilizat. In discursul rectorului se poate observa o lipsa totala de pregatire. Era prea deschis in expunere, ceea ce il facea putin vulnerabil. Ar fi avut nevoie de un ragaz pentru a se putea aduna si astfel sa-si domine adversarul.

In principiu, dialogul l-a purtat numai cu seful de an. Noi toti ceilalti eram simpli spectatori in prima parte a discutiei. De altfel, nu prea avea de ce sau cum sa intervii intr-un dialog in care totul era haotic. Cuvintele erau aruncate de la unul spre celalat de parca ar fi jucat pin-ponc. Reprezentatul clasei observand ca nu o scoate la capat nici cum in demersul sau, scoate de sub maneca primul si unicul sau As. „Dar caseta nu era al lui. Mai mult, nu el a luat caseta.” (Se stia ca cel care a luat caseta era subsemnatul.) Acest „As” semnifica sacrificarea a doi pioni doar ca sa salveze tura.

Auzind cuvintele sefului de an, nu mi-a venit sa cred cat de disperat poate fi sarmanul baiat. Am realizat ca nu-si da seama cu cine vorbeste si cum trebuie sa poarte discutia. In acel moment, unicul lucru pe care l-am putut face a fost sa stau cuminte si sa astept sa vad ce se intampla in continuare. Nu aveam ce sa intervin in discutie, deoarece stiam ca sunt vizat de mult, dar inca nu s-a gasit un cap de acuzare cat de cat intemeiat.

Ironia sorti. Rectorul reactioneaza diametral opus tuturor asteptarilor. Seful de an a sperat ca macar unul dintre cei 2 pioni sa recupereze tura, iar pro-rectorul ca pionul-Dobra sa fie adus la taiere (la el nu se poate vorbi despre sacrificiu, pentru ca de mult era asteptat la macelarie si numai nu ajungea. sic!) Ultimele afirmatii facute de seful de an au avut efectul de al trezi pe rector la realitate. Au fost cuvintele care a inceput sa schimbe cursul intrunirii. Daca pana atunci s-a vorbit doar despre un stundent, din acest moment numarul studentiilor va creste. Pana atunci nu s-a gandit ca in cadrul incidentului mai poate fi sanctionat cel putin un student, daca nu chiar doi.

Se intoarce spre grupa, cu ochiul celui care are autoritate, si intreaba a cui era caseta. Cand il descopera pe detinator, in prima parte, il invita personal ca a doua zi dimineata sa se prezinte la comisia de disciplina, iar dupa aceea, isi incepe unul dintre cele mai dure discursuri si foarte bine argumentate din acea seara. Spunea ceva de genul: „Noi, conducerea ne straduim din greu sa va cautam sponsori pentru studii, pentru ca stim ca nu aveti cum sa platiti intreaga scolarizare, iar voi… voi va dati bani pe astfel de prosti?! Daca nu aveti bani sa va platiti scoala, cum de aveti bani sa va cumparati casete cu Holograf. Un asemenea act este o insulta la adresa noastra.” Logica discursului lui era fara cusur. Din acest moment nimeni nu a mai putut face nimic.

Mare mi-a fost mirarea cand am observat ca seful de an a staruit pe ultimul pion de sacrificu pe care-l mai avea la dispozitie. „Altcineva a dus caseta” – raspuna in gol prin sala. Rectorul, parca nici nu-l aude. Nu reactioneaza in nici un fel la aceste cuvinte. Eu ma asteptam sa intrebe numele curierului, dar intrebarea s-a lasat asteptata. Nimeni nu a putut intelege de ce rectorul se incapataneaza atat de tare si nu vrea sa puna mana pe postas. Un posibil raspuns e ca rectorul realiza ca postasul putea deveni erou, daca nu chiar martir in ochii lumi. Aici argumentele nu mai puteau fi atat de puternice ca in cazul posesorului sau al ascultatorului de muzica rock romaneasca.

Episodul 21

Standard

Atunci cand scrii amintiri ramai uimit cum ele navalesc in mintea ta, de parca in acel moment le traiesti pentru prima data. Uneori nici nu stii cu ce ar fi mai bine sa incepi sau ordinea in care sa le prezinti. De aceea, am decis ca evenimentul intalnirii dintre conducerea facultatii si grupa noastra sa-l prezint in mai multe episoade. Nu vreau sa pierd nici un detaliu care mie mi se pare important ori sa plictisesc cititorul cu un articol foarte lung. Uneori, textele scurte sunt mai apreciate decat cele lungi, chiar daca sunt mai saracacioase in informatie.

Nici o intrunire serioasa nu se face fara mici pregatiri, chiar daca unii dintre noi ne bazam pe inspiratia momentului :). Unul dintre colegii mei s-a gandit sa inregistreze conversatia dintre grupa si conducere. (Acest element este foarte important in economia intruniri.) Zis si facut. Inainte de a merge la dezbatere a cautat prin campus un reportofon si o caseta. In final, colegul meu reuseste sa-si implineasca visul si se prezinta la „sedinta” gata inarmat de lupta. Nu sa vorbeasca, ci sa acumuleze informatia necesara :).

Despre acest plan, am stiu doar cativa colegi (vreo 5-6). Cu cat este mai redus numarul cunoscatorilor cu atat un plan poate sa aiba sorti de izbanda. Oarecum, noi jucam rolul de protectoare in timpul intalnirii, ca nimeni sa nu banuiasca ceea face. Astfel ca modul in care ne-am asezat in banci a fost unul strategic. Fiecare dintre noi si-a ales un loc prin care sa nu atraga atentie conducerii. Locul meu era spre interior, langa culoarul care se forma intre cele doua siruri de banci. In fiecare banca stateam cate trei studenti. Cel care inregistra, ca sa nu poata fi vazut, s-a asezat in coltul opus pozitiei mele (daca era langa perete sau langa geam, asta nu am sa o dezvalui; n-am sa dau posibilitatea nimanui dintre cei care au fost la intrunire sa-l indentifice. Sic!). In acest mod, era imposibil sa vezi ce manevre ar face. Mai mult, distanta dintre banca noastra si cea din spatele nostru, de aceasta data, a fost putin mai redusa; o alta masura de protectie.

Seful de an, insusi, a venit cu lectiile facute. Sa nu uitam ca el este cel care cheam multimea si conducerea. Nu stiu cat de lucid a fost in timpul acestor evenimente, insa mie mi s-a parut ca era prea mult implicat emotional, iar acest lucru a facut sa nu fie foarte atent la discutie pe fond. Vreau sa nu uitam un detaliu, rectorul este psiholog de profesie. Am punctat acest, mic detaliu, deoarece experienta lui, acumulata in ani si ani de munca cu oamenii, l-a ajutat sa preia el haturile intalnirii. Cu alte cuvinte, adversaul (impropriu spus) sefului de an, chiar daca nu era pregatit pentru aceasta intrunire (s-a vazut inca din primele momente), avea unele atuuri: experienta de viata, faptul ca era psiholog, capacitatea retorica si oratorica de a duce audienta unde doreste el, inteligenta si nu in ultimul rand functia. Si sa nu uitam, ca mai era insotit de inca doua persoane din conducere, care ii puteau oferi momente de respiro si de analiza a evenimentului, pentru a contraatac dupa aceea dur si distrugator. In fata unui astfel de adeversar trebuia sa vii foarte bine pregatit cu argumente forte, nu cu opinii sau pareri. Nu cu sugestii alterantive, ne gandite foarte atent din punct de vedere a implicatiilor. Nu te poti comporta ca un naiv, pornind de la principiu ca daca eroul David l-a invins pe uriasul Goliat si tu poti face asta. S-a dus perioada eroilor! Azi, daca nu esti inteligent, daca nu stii sa-ti pregatesti un discurs aproape fara cusur, esti un pierzator inca inainte de a incepe lupta.

Episodul 17

Standard

     Atunci cand am vazut si eu pentru prima data cereare nu am stat sa ma gandesc foarte mult la implicatiile ei. Am citit-o in fuga si in principiu am fost de acord cu autorul ei. (La acel moment nu stiam cine a scris-o; de altfel eram prea preocupat de alte lucruri ca sa ma intereseze cine a avut curajul sa compuna asa ceva.) Cred ca acesta a fost si motivul pentru care am fost printre primi care au semnat-o.

     Recitind-o mai tarziu, cand evenimentele nu mai erau atat de intense, iar eu incepeam sa-mi reintru in rutina vietii mele, am putut observa unele detalii ale acestei doleante. Deci, cum am promis in acest episod voi face unele comentarii.

     Inca din inceput se face referire la o intalnire dintre grupa si conducere. O intalnire despre care nimeni nu a scris nimic deoarece nu s-a prea stiu ceea ce s-a intamplat atuncea. De aceea voi face o scurta trecere in revista a acelei intrevederi.

     Seful de an a convocat toata grupa pentru seara de 30 ianuarie (daca nu gresesc era intr-o marti, in plina sesiune) la o discutie cu conducerea scolii pe tema – colegul X (la aceea ora nu era vorba decat despre un singur student), dupa ce se aflase verdictul pe care comisia de disciplina l-a luat in urma discutiei cu studentul in cauza. Scopul acestei intalniri era sa-i convingem pe cei din conducere ca se poate da si o alta sanctiune sau (aceasta nu am stiu-o deoarece era doar in mintea sefului de an) daca se poate sa schimbam studentul :).

     Dialogul grupa-conducere incepe cu uimirea rectorului care a spus: „Ma surprinde cat de repede v-ati mobilizat pentru aceasta intalnire (convocarea a fost facuta dupa orele 2-3, iar intalnirea a avut loc la orele 8 seara)! Daca eu v-as fi chemat la o capela pentru seara asta nu cred ca ati fi venit cei din oras, cum ati facut-o acuma.”

     Mai multe detalii despre ce s-a vorbit, despre dorintele unor studenti si/sau a unor profesori voi vorbi alta data, nu-si au locul aici. Aici este important de retinut faptul ca s-a discutat despre doua elemente importante: sa va purtati sarcinile unii altora si sa veghiati unii asupra celorlalti.

     In urma intalnirii s-a luat o decizie. Studentul al carui caseta cu „Holograf” a ajuns la rectorat este invitat pentru a doua zi la comisia de disciplina. Si iata asa in loc sa obtinem ceea ce doream, salvarea unui coleg, mai pierdem unul. Ce sa-i faci, asta e cand nu poti anticipa mutarea „adversarului”.

     Revenind la cerere pot sa remarc faptul ca a fost scrisa cu calm si mult bun simt. Pe cat de tensionata a fost discutia cu o seara inainte pe atat de linistita era aceasta petitie. Dar in pofida acestui stil calm, totusi este unul direct si categoric, mai mult nu este foarte diplomatic (faptul ca nu este diplomatic arata ca nu am fost eu autorul, dupa cum am impresia ca am fost banuit la un moment dat- sic!) Dupa ce aduce laude la adresa conducerii, ii acuza in mod direct de „neglijenta”. Cu siguranta ca acesta fraza „consideram ca principiile crestine referitoare la pocainta si iertare au fost neglijate in cea mai mare parte” nu au fost bine vazute de cei din conducere. Am impresia ca aceste cuvinte ii vor face sa ia o decizie pentru viitor cu privire la numarul de studenti care trebuie sa incheie facultatea in aceasta grupa.

     In cerere apare si un element foarte abiguu – reevaluarea deciziei. Problema cea mai mare este ca nu stim pe ce motive au fost trimisi disciplinar acasa pentru un an. Sustin asta pe baza a 2 argumente: a) unul dintre profesori a cerut sa i se spuna motivul pentru care cei doi studenti au fost disciplinati, dar nu a primit nici un raspuns. b) Pe de alta parte, din cate stiu eu, la comisia de disciplina nu intotdeauna se discuta despre ceea ce ai fost invitat. Mai mult, in opinia rectorului pocainta e una si disciplinarea e alta – dar cele doua intotdeauna trebuie sa existe. Singurul lucru care se cunoaste exact este motivul pentru care au fost chemati la comisie – caseta „Holograf”.

     In ceea ce priveste cererea categorica „daca pocainta este prezenta in viata lor, cerem sa li se acorde posibilitatea continuarii studiilor impreuna cu gurpa„, asta mai degraba suna a somatie decat a doleanta.

     In concluzie, desi cele 2 evenimente – dialogul grupa-conducere si petitia – la ora aceea mi s-au parut a fi bune, astazi tind sa cred ca ele au fost cele care au produs in final raul cel mare: 1) disciplinarea a 2 studenti, in loc de unul cum era initial si 2) divizarea grupei.

     Faptul ca rectorul a procedat in final asa nu cred ca poate fi condamnat. Oricare dintre noi – studentii de atunci – am fi luat o astfel de decizie daca am fi fost in locul lui. Nimanui, care e la conducere, nu-i place revolutionarii. Iar revolutionarii de azi, maine, cand vor fi in functii de conducere, vor fi poate chiar mai duri cu cei care li se opun.