Cand gramatica nu este totul in teologie (7)

Standard

Atunci cand citesti textul ebraic, cu gandul de-al analiza, inevitabil te lovesti de unele detalii. Iar cand le intalnesti incepi sa te intrebi. Una dintre intrebarile la care meditez de cateva zile este de ce scriitorul sau tehnoredactorul Exodului a ales sa foloseasca 2 verbe „a fi” (hyh si hwh) cand a facut prezentarea NUMELUI lui Dumnezeu? Mai mult, cum s-a ajuns la concluzia ca verbul „hwh” ar trebui sa fie verbul care sa ofere numele Divinitatii si nu verbul „hyh”, mai ales ca ambele verbe au fost folosite ca mod prin care Dumnezeirea s-a descoperit? Inca n-am nici un raspuns si nici nu stiu daca voi gasi unul care sa ma multumeasca intrutotul.

Dar lasand la o parte nedumeririle mele as dori sa mergem mai departe cu tematica noastra. De asta data va sugerez sa schimbam manuscrisul. In continuare doresc sa aruncam o privire asupra textului din LXX.

Cand am redat pe blog textul cadru din Exod 3 am mentionat in una din paranteze o diferenta intre MT si LXT, si anume ca manuscrisul grecesc traduce cu „eu sunt” (v.6) acolo unde in ebriaca apare doar pronumele personal. Acest mic detaliu, aparent nesemnificativ, joaca un rol destul de important in naratiune. Ca si cum ne-ar pregati pentru ceva ce va fi mentionat in pasaj putin mai tarziu. O alta diferenta majora intre cele 2 texte o regasim in v.14 . Aceasta diferenta scoate in relief modul in care traducatorul a interpretat acest verset (Eu sunt Cel Ce Sunt // Eu sunt Cel Ce Este).

Scriam in episodul anterior ca expresia „Eu sunt” apare de 3x in limba ebraica si ca e foarte important sa vedem cum intelegem fiecare expresie in parte. In comparatie cu MT septuaginta foloseste expresia „Eu sunt” o singura data, iar de 2x ori „Cel Ce Este” (expresia greceasca „ho on” – pronumele reflexiv + participiul prezent al verbului „a fi” apare in LXX doar de 3x – Exod 3.14 si 2 Rg 16:22). Schimbarea pe care traducatorul o face –  din verb personal, 1m sg la verb impersonal + pronume reflexiv – scoate in relief cel putin 2 aspecte: a) „Eu sunt” joaca rolul de introducere si nu de nume la fel ca in v.6 si b) „Cel Ce Este” are ca obiectiv crearea unei relatii intre prezentare din v.14 si modul in care Israel il va cunoaste pe Domnul incepand din acest moment (v.15). Cu alte cuvinte, textul grecesc nu vrea sa vorbeasca despre „EU SUNT CEL CE SUNT”, ca o idee abstracta filozofica, ci mai debraba el spune „Eu ma numesc – CEL CE ESTE”. E posibil ca folosirea participiului in acest verset sa tradeze o idee pe care traducatorul o avea in mine. Si anume, dialogul se poarta intre inger si Moise si nicidecum intre Dumnezeu si Moise. Daca discutia se face printr-un intermediar atunci totul incepe sa aiba logica atunci cand in textul ebraic vedem trecerea de la 1m sg (EU SUNT) la 2 m sg. (YHWH – EL ESTE)

2 gânduri despre “Cand gramatica nu este totul in teologie (7)

  1. Explicatia cu privire la intermediator (ingerul) este logica. Totusi… de ce zice scriitorul in v.6 „Moise şi -a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu” (hā·’ĕ·lō·hîm.)? Ar fi fost logic ca sa scrie „sa priveasca pe Ingerul Domnului” Este o mica nedumerire a mea.

  2. Pingback: Cand gramatica nu este totul in teologie (8) | Amintiri din studentie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s