Si daca nu-s monoteist?

Standard

Mare problema al lui Descartes a fost „nesiguranta sau indoiala”. De ce este necesar sa trecem tot ce gandim prin acest filtru al nesigurantei si al indoielii? N-ar fi viata mult mai usoara fara atat de multe intrebari?

Bunoara, ultima intrebare care mi-a strabatut mintea este legata de diferenta dintre monoteis si politeism. De ce noi, crestini, spunem ca suntem mono (hei nu te gandi la maimute ca nu suntem la clasa de spaniola😀), iar despre greci sau romani spunem ca au mai mult de o gramada de zei? Ce are dumnezeirea nostra si nu au aceste zeitati ca sa poata fi considerate o singura zeitate?

Ideea de natura sau substanta divina o regasim si la crestini si la zei olimpului. Faptul ca zei din Olimp comunicau intre ei si cu omenirea arata ca erau persoane. In concluzie, formula capadocenilor (trei ipostasuri/ persoane intr-o singura substanta/ natura) poate fi aplicata si la zei greci sau romani (mai multe ipostasuri/ persoane si o singura substanta/ natura) fara a gresi cu nimic.

Daca aceeasi formula, formula care de altfel a fost si este considerata cheia monoteismului crestin, poate fi aplicata la toate religile cu divinitati personale, atunci unde este sau in ce consta diferenta dintre divinitatea crestina si celelalte divinitati? Daca mi se permite as merge si mai departe. Cum se impaca formula mozaica „Eu sunt Domnul (YHWH) UNICUL Dumnezeu sa nu ai alti zei afara de Mine” cu multiplicarea divinitatii in crestinism? Cu alte cuvinte, cum imi explic eu divinitatea VT in NT?

6 gânduri despre “Si daca nu-s monoteist?

  1. Astfel de triade au mai fost de-a lungul timpului și la alte religii, sub diferite forme, fie o divinitate cu 3 fațete, fie o divinitate cu 3 roluri, dar asta pe lângă prezența altor divinități simple. Ar fi interesantă o paralelă a trinității între creștinism și alte religii.

    O altă chestiune e, ce facem cu îngerii? Sunt semizei?

  2. Cristi chiar ar fi interesanta o paralela dar pe fond, adica ce s-ar intampla daca Divinitatea crestinilor „ar divorta” (e un termen laic dar care ilustreaza cel mai bine ideea). La greci stim ca relatia dintre zei nu afecta cu nimic existenta lor. Dar la crestini, relatia dintre cele 3 persoane ar afecta existenta lor? Daca da in ce fel? Sau sa complic putin problema: ce s-ar fi intamplat cu Divinitatea daca omul Isus ar fi acceptat sa fie ispitit (i.e. raspunzand provocarii diavolului cu demonstratii – cum facem noi -, n-ar fi acceptat sa moara sau s-ar fi casatorit, dupa cum unii sustin)?
    Acuma depinde ce intelegem prin semizeu. Un zeu mai mic, o combinatie dintre un zeu si o alta specie (cu apareau la greci) sau o fiinta care are anumite caracteristici divine, ca nemurirea, si anumite caracteristici umane, obedenta? In functie de cum definim ingerul asa vom gasi si raspunsul.
    Ideea cu fiinte slujitoare este o definitie functionala si nu una existentialista, asa ca in cazul de fata trebuie sa excludem aceasta abordare biblica. Mai mult, si omul este o fiinta slujitoare, atunci el este inger? (buna intrebare :D)

  3. De ex. acum vreo 1500 de ani, în hinduism se credea că Brahma, Vishnu și Shiva erau o singură ființă cu 3 funcții cosmice: Brahma – creează, Vishnu – păstrează și Shiva – distruge și transformă. Erau chiar reprezentate ca un trup cu 3 capete sau un cap cu 3 fețe.

    Probabil din pricina rolului mult mai activ în viața de zi cu zi al lui Vishnu și Shiva, de-a lungul timpului credincioșii și-au mutat atenția către aceștia din urmă în detrimentul lui Brahma, care se pare că mai are doar două temple în India, în care mai este venerat în exclusivitate.

    Dacă nu ar fi fost conciliile care să definească clar trinitatea în creștinism, și dacă acestea nu ar fi avut autoritate în cadrul creștinismului… cred că și în creștinism am fi întâlnit „divorțul” trinității, Mântuitorul și Mângâietorul fiind mai personali pentru creștini decât Creatorul.

  4. Interesanta perspectiva ta, mai ales ca este una functionala. Adica, vorbesti despre un posibil „divort” din cauza enoriasilor, care s-ar lasa ispititi, si nu din cauza unei persoane Divinie. In mare sunt deacord cu tine, ca inainte ca divinitatea sa se rupa in parti, noi deja am facut-o, nu atat in liturghie cat in practica. Asta seamana cu prietenii care deja ii divorteaza pe miri, fara ca miri sa se gandeasca la divort. E chiar interesant si important aceast element. Daca suntem trinitaristi de ce accentuam o persoana divina mai mult decat o alta persoana divina? De ce nu putem sa pastram un echilibru in practica asa cum il afirma in dogma?
    Pe mine m-ar interesa insa aspectul existentialistic, pornind de la atitudinea pe care o persoana Divina ar avea-o in raport cu celelalte persoane Divine. De aceea, am venit cu exemplu – Mantuitorul S-ar fi lasat ispitit. In acest context ispita ar fi jucat rolul de antitudine rebela fata de celelalte persoane Divine. Intrebarea era: care sunt consecintele unei atitudini rebele a unei persoane divine? Daca nu e nici o problema atunci varianta ca Mantuitorul s-a casatorit poate fi luata in calcu, la fel si faptul ca s-ar fi dat jos de pe cruce (daca merg pe varianta filmului „Ultima ispita al lui Isus”)

  5. Scuze de întârzierea cu care revin aici.

    Da, am pornit din perspectiva funcțională, pentru că Dumnezeu este așa cum este El, indiferent de ceea ce credem noi. Dar dacă nimeni de pe pământ nu ar mai crede deloc în Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu ar mai exista… pentru oameni. Chiar dacă El acolo undeva unde este El, ar continua să existe.

    La fel și tu ai pornit din perspectiva funcțională chiar din titlu: „Și dacă nu-s monoteist?” Adică, „și dacă eu cred că Dumnezeu nu este o singură persoană?” Asta nu are de aface cu ceea ce este Dumnezeu, ci cu ceea ce crezi tu că este El.

    Dacă te interesează aspectul existențialistic, atunci trebuie să îl crezi pe cuvânt pe Dumnezeu, ceea ce spune El despre El că este, punct. Tot ce trece peste ceea ce s-a prezentat El de-a lungul istoriei și avem consemnat în canon, ține de domeniul teologiei (discuțiilor despre Dumnezeu), al interpretării, al tradiției iudeo-creștine, etc., adică a ceea ce cred oamenii despre El.

    Astfel, mergând pe exemplul tău cu rebeliunea în dumnezeire, noi, oamenii, credem că dacă ar fi existat un element de rebeliune (de neascultare de Tatăl) în Fiul, existențialistic s-ar fi creat o ruputură în Divinitate. Dar asta e ceea ce credem sau presupunem noi oamenii. Nu știm care e realitatea. Poate că nu e ceea ce credem noi. Poate că natura existențială a lui Dumnezeu nu îi permite unei persoane din Trinitate să gândească diferit de alta cu privire la o anumită decizie, problemă, aspect.

    Dar astea sunt doar presupuneri ale noastre, care nu au nimic de aface cu ceea ce există în realitate în relația divinității. Noi ne raportăm înțelegerea despre Divinitate la ceea ce cunoaștem și percem noi cu simțurile noastre și din relațiile umane care le experimentăm pe pământ. Dar poate că esența și relațiile din Trinitate trec cu mult peste ceea ce putem noi pricepe cu informațiile care le deținem până acum.

  6. Monoteismul strict (eu folosesc temernul „unipersonal”, nu unitarian, ca să nu las loc de alunecat spre teologia lui David Ferencz) este singura cale către o împăcare de principiu şi construcţia unor poduri de dialog între creştinism şi iudaism şi islam.

    Constructul de „Dumnezeu triun” este o aberaţie în sine. Sunt multe de zis, dar foarte pe scurt şi rapid:

    Dacă…
    Tatăl = Dumnezeu (unipersonal)
    Fiul = Dumnezeu (unipersonal)
    Dh. Sf. = Dumnezeu (unipersonal)

    atunci ce fel de „Dumnezeu” este cel „tripersonal” pe care-l formează cei 3 „Dumnezei unipersonali”?
    Despre câte CATEGORII de „dumnezei” vorbim? Două! – prima: „Dumnezeul unipersonal”, simplu (care sunt 3 la număr? şi a doua: „Dumnezeul tripersonal”, adică compus din 3 „Dumnezei unipersonali”, simpli, necompuşi.
    Şi dintre aceste două categorii de „Dumnezeu”, care este mai… mare în rang şi putere?

    Sau:

    Isus se roagă Tatălui pe care-l şi numeşte „singurul Dumnezeu adevărat” (Ioa.17:3). Atunci cine e Isus, dacă numai Tatăl este „singurul Dumnezeu adevărat”?

    Sau:

    Isus spune aşa (Apo.3:12): „Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.”
    Adică Isus, care (cică) „este Dumnezeu” mai are deasupra sa un alt DUMNEZEU („Dumnezeul Meu”) mai mare decât el! Şi căruia i se închină!
    Despre câte categorii de „Dumnezei” vorbim? Şi CINE este CEL mai MARE? – căci Acela care este „cel mai mare” este ADEVĂRATUL DUMNEZEU!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s