Mediul evanghelic si teologia canonica (3)

Standard

In ultimul timp incep sa asist la un element, pe care inca nu stiu cum sa-l cataloghez – schimbarea limbajului la pseudo-liderii religiosi ai miscarii evanghelice din Romania. Pana recent, mai bine spus in urma cu 15-20 de ani, folosirea cuvintelor sau expresiilor prea-fericitul, sfantul, prea-inaltul sau intai-statatorul in subcultura evanghelica era considerat un limbaj care aducea leziuni serioase credintei. Astazi, din ce in ce mai multa lume vorbeste despre Sfantul Apostol Pavel sau despre Sfantul Augustin (cei cu influente catolice, ca cei cu putina cultura ortodoxa cunosc faptul ca este doar fericit) sau despre Sfantul Atanasie.

De cand lumea evanghelica are persoane canonizate?! Sau care este sensul cuvintelor: sfant, fericit in subcultura evanghelica? Oare chiar putem sa imprumutam tot ce dorim si de unde dorim numai ca avem impresia ca suna interesant ori intelectual/academic, fara a ne ridica legitima intrebare: Care sunt implicatiile teologice ale acestor imprumuturi catolice, ortodoxe, etc in teologia si credinta evanghelica?

Anunțuri

15 gânduri despre “Mediul evanghelic si teologia canonica (3)

  1. Alexandru,
    s-ar putea sa fie si interesul financiar, dupa cum spui tu, insa eu nu vad ce ar putea ei sa castige mai ales cand aceste afirmatii sunt facute in biserici, la grupe de studiu sau chiar pe internet – bloguri personale sau in unele comentarii pe diferite bloguri.

  2. Folosirea cuvintelor / expresiilor menţionate de Dvs., nu ar putea fi rezultatul căutării unui limbaj comun, adoptat in spiritul dialogului ecumenic? Unii vorbesc si despre o posibila debusolare spirituala sau chiar o răsturnare a sistemului de valori… (Eu ii numesc sfinţi, fericiţi, părinţi din tandreţe creştină. E de rău?! )
    Cu siguranţă ca aveţi un răspuns la întrebarea privind „implicaţiile teologice ale acestor împrumuturi „, vreţi, va rog, sa ne vorbiţi despre acest aspect ?
    (Se pare ca sunt singurul pelerin neştiutor,de pe aici. Fie-va mila, b.m. 🙂 )!

  3. Recunosc ca unii, de dragul unui limbaj comun (desi nu intotdeauna ii cred de buna credinta) apeleaza la asemenea formule de adresare. Partea grava a acestui limbaj este legata chiar de implicatiile pe care le are.
    De exemplu, eu cand aud un evanghelic (neo-protestat – pe limbajul romanului) vorbind despre sfintii din perioada apostolica si post-apostolica ma intreb ce hram poarta eclesiologia lui sau cu alte cuvinte cum defineste el Biserica lui Cristos.
    Daca in ortodoxism, spre exemplu, se vorbeste despre o unitate intriseca intre biserica militanta si cea biruitoare, adica ambele participa la liturghie, in teologia/dogma evanghelica asa ceva este de neconceput.
    In alta ordine de idei, este normal – in ortodoxism – sa-l rog (nu sa ma rog lui – atentie va rog!!!!) pe un sfant sa ma ajute cu rugaciunile lui inaintea Celui Preainalt, deoarece el este o persoana vie, dar la un nivel mult superior omului de pe pamant, pe cand la evanghelici asa ceva este imposibil intrucat nu se poate vorbi despre o comuniune intre cei din lumea aceasta si cei care au trecut prin moartea fizica.
    In concluzie, nu cred ca poti folosi un limbaj doar de dragul limbajului fara mai intai de toate sa definesti ceea ce tu intelegi prin acele cuvinte. Astfel, persoana cu care dialoghezi nu mai este dusa in eroare, datorita limbajului – asa zis comun. Iar pe de alta parte, cred ca este de bun simt ca, in acest caz, sa nu folosesti un limbaj care poate naste tot felul de intrebari sau interpretari.

  4. Va mulțumesc domnule Claudiu Dobra. Nu as putea spune ca am dobandit mult mai multa pricepere acum, dar frica mai multa, cu siguranta! Sper sa fie inceputul intelepciunii sau macar al elementarului bun simt care se pare ca imi lipseste cu desavarsire.
    Cu deosebit respect si urari de bine.

  5. Cu adevarat indemnul si mustrarea sunt calea vietii!
    Va multumesc inca o data. Raspunsul Dvs. m-a determinat sa caut informatii despre persoanele canonizate si procesul canonizarii – cam tarziu, recunosc cu rusine ca ar fi trebuit sa stiu demult aceste „dintai adevaruri”. Nici nu a fost asa de greu! A trebuit sa-mi disciplinez putin firea mai degraba inclinata spre „cantecul celor fara minte” decat spre „mustrarea inteleptului”, dar am dovedit-o pana la urma! 🙂
    Indraznesc sa va mai intreb ceva, sa nu va suparati , va rog!
    Daca intre un „fericit” si un „sfant” cineva, cumva, poate stabili lamurit diferenta, cum poate sti omul de rand, de buna credinta fiind, care sunt urmele unui lider si care ale unui pseudo-lider religios?
    Mi se pare necesar sa precizez ca nu pun aceasta intrebare cu vreun gand ascuns, nici macar de dragul dialogului (desi tentatia e uriasa!), ci pur si simplu pentru ca am nevoie de principii calauzitoare (pentru mine si cei de aproape), pentru dobandirea „invataturilor de bun simt”.
    In speranta ca ma veti ajuta din nou, va multumesc.

  6. Sunt unul dintre cei care folosesc şi denumirile „Sfântul X”. Adică şi „Pavel”, dar şi „Sf. Apostol Pavel”. Mi se pare normal să onorăm şi să recunoaştem că aceşti oameni şi-au trăit viaţa într-o sfinţenie care trebuie imitată. „Fiţi imitatori ai mei”, zice Sf. Pavel, nu?

    • Manu, nu am prea multe cu formula de adresare, cat cu implicatiile ei. Cum lumea evanghelica nu are sfinti – si refuza sa aiba persoane cu acest statut/ rang -, atunci ma intreb ce farmec sau ce rost mai are sa folosesc aceasta formula? Chiar daca spun ca e o forma de respect. Tot la fel pot sa-i spun si domnul Pavel.
      Mai mult, pana unde ma pot duce cu aceasta formula? De exemplu, unul dintre oamenii evanghelicii pe care eu ii respect a folosit expresia „Sf. Augustin” intr-o biserica evanghelica. Ascultandu-l m-am intrebat „Care este scopul folosirii unei astfel de formule in timpul unei prelegeri din cadrul liturghiei? Mai ales ca foarte putini stiau cine a fost Augustin si opera lui.”
      Oricum, raman la parerea ca cel care foloseste o formula de adresare asemanatoare cu a altuia, dar are o alta conotatie, sens, trebuie sa faca specificatia in ce sens o utilizeaza, asa cum tu ai facut-o. Altfel, riscul de a fi interpretat eronat este foarte mare.

      • Cum să nu aibă sfinţi lumea evanghelică? În lumea evanghelică toţi sunt „sfinţi şi chemaţi să fie sfinţi”. 🙂
        Tocmai ăsta e farmecul: nu avem sfinţi, deci folosirea titlurilor are ceva exotic în ea… 🙂
        „Domnul Pavel” e un fel de a fi politicos. Şi „domnul Gigi” sună politicos, dar poate nu e. Eu nu politeţe propun, ci recunoaşterea calităţii vieţii lor. Pot să fiu politicos cu domnul Gigi, fără să-i recunosc vreo calitate (fiindcă probabil n-o are).
        Bun, dar dacă zic doar „Augustin”, mă fac mai înţeles? Dacă oamenii nu ştiu cine e „Sf. Augustin”, să fii sigur că nu-i lămuresc dacă suprim titlul. Chiar i-am băgat în ceaţă. Aş spune că măcar „Sfântul X” le spune că e vorba de un personaj bisericesc dintr-o perioadă incertă a istoriei. Şi-apoi, cearta evanghelicilor nu e cu sfinţii, să nu uităm, ci cu cei care le promovează cultul. Big difference, părerea mea!

      • Manu,
        l-am dat pe Augustin exemplu si pe motiv ca el in veste este numit sfant, iar in est doar fericit. Eu nu am o problema daca pe unul sau pe altul il numesti sfant sau nu (nu mai intereseaza exclusiv polemica sau apologetica pe aceasta tema), ci atunci cand nu definesti foarte clar ce vrei sa exprimi prin acest cuvant. Daca lasi totul in aer eu pot intelege ce doresc, nu?! In acest caz, dorinta mea buna, este interpretata gresit.
        Canonizarile sau asa numitul „cult al sfintilor” nu este decat o rezultanta fireasca a modului in care bisericiile traditionale au inteles dogma eclesiologica. Dar nu cred ca trebuie sa ne legam si de acest lucru in seara asta:D.

      • Dacă atunci când zici „pot înţelege ce doresc” te referi chiar la tine, şi nu la un „eu general”, aş spune că nu, nu poţi să înţelegi ce vrei, fiindcă deja eşti un comunicator cu experienţă şi prima întrebare pe care ar trebui să o pui ar fi: „Ce vrei să spui cu X, Y şi Z?” Dacă te-ai grăbi să înţelegi ce vrei tu, am avea un caz tipic de ignoranţă sau rea-voinţă sau o combinaţie de ambele.

  7. Poate asta, este pentru unii un mod de a arata ca sunt emancipati. Apoi este moda la noi la evanghelici sa folosesti cuvinte pe care nici cel care le foloseste si nici cei din audienta nu le cunosc prea bine sensul dar capteaza atentia auditoriului. Apoi mai nou avem si noi titluri ierarhice „episcopi”, pe,langa pastori si diaconi si presbiteri etc

  8. Claudiu,
    Chiar nu inteleg care este problema, dincolo de faptul ca ‘nu asa era in traditia noastra” (ceea ce, implicit, dovedeste ca avem si noi traditie, oricit ne-am chinui sa contestam asta).

    • Ma simt onorat sa va am printre comentatori.
      Bine ati venit!
      Mi-a facut deosebita placere cand am observat ca pe langa latura pe care eu as fi vrut sa o vad dezbatuta – implicatiile teologice a limbaj, dvoastra ati mai deschis una – istoricitatea evanghelicilor. Element pe care il exploatam sau, mai bine spus, il tratam mai mult in scopuri apologetice, decat ecelesiale. Sunt de acord ca traditia trebuie sa joace un rol foarte important in viata ecelsiala evanghelica, iar aceasta trebuie reflectata atat in limbaj cat si in atitudine.
      In esenta pe mine nu ma deranjeaza – adica nu am nici o problema – daca cineva foloseste sau nu anumite formule de adresare, cat ma intereseaza implicatiile teologice ale unui asemenea limbaj.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s