Dumnezeul meu: un trisor sau un mincinos?! (1)

Standard

Cu putin timp in urma unul dintre prietenii mei, ne-teologi, s-a gandit sa posteze un articol legat de Matei 7:21ff. Mi-a placut stilul de abordare. El incerca sa inteleaga textul pornind de la lucrare spre mantuire si nu de la mantuire spre lucrare, cum ar face altii. Intrebarea, sau mai bine spus intrebarile, lui era/erau: „Cum se poate ca fiind lucrator impreuna cu Dumnezeu in lucrarea Lui, prezenta Duhului Sfant din mine sa se manifeste prin lucrari de profetire, de scoatere de demoni si multe alte minuni, si totusi in ziua aceea Isus sa imi spuna: NICIODATA NU TE-AM CUNOSCUT! ? Cum se poate sa fie Duhul Sfant in mine, caci doar prin El pot sa fac aceste lucrari, sau mai corect spus, doar El face prin mine aceste lucrari, Duhul Sfant care este o persoana din Trinitate si apoi in ziua judecatii, o alta persoana din Trinitate sa imi spuna ca nu m-a cunoscut niciodata?”

Oare, are chiar atat de mare importanta modul de abordare a unui text? Este vreo diferenta daca pornesc intelegerea textului de la mantuire spre lucrare sau de la lucrare spre mantuire? De exemplu, enoriasi penticostali, in interpretarea unui frate, apelaza foarte mult la metoda lucrare-matuire si nu mantuire-lucrare. Sa fie, oare, modul lor de abordare bun sau rau?! Pentru ei un om care profeteste, face minuni, vorbeste in alte limbi cu siguranta este un om placut, haruit si mantuit de Dumnezeu. Ei foarte rar isi pun problema daca aceea persoana este sau nu este spirituala. Aceste intrebari apar doar in situatia in care fratele/sora a ajuns sa faca lucruri foarte grave. Dar daca nu le cunosc sub nici un chip (sau nu au auzit nici un lucrur rau despre ele) atunci imediat au un respect deosebit fata de acele personele prin care Duhul se manifesta.

Realitatea este ca textul din Matei este bogat in tematici. El ne vorbeste despre judecata, despre pneumatologie, despre mantuire. Fiecare tema in parte este la fel de importanta. Nu pot spune ca este mai importanta judecata finala sau mantuirea personala in comparatie cu pneumatologia. In esenta cel trei teme nu pot fi puse in balanta pentru a spune ca una este mai importanta decat cealalta, intrucat fiecare este parte din lucrarea divina. Daca mantuirea si judecata sunt, sa spunem asa, mai personale, totusi manifestarea Duhului Sfant este la fel de importanta deoarece noi nu ne putem debarasa de intreg – Biserica. Cu alte cuvinte, nu pot sa ma intereseze doar cum voi fi eu judecat sau daca eu voi fi mantuit, ci si de modul in care Duhul Sfant se manfiesta in Biserica si in lume prin mine si prin ceilalti membrii ai trupului Cristic.

Si totusi cum se leaga lucrarea cu mantuirea si judecata? Cum se explica faptul ca Duhul Sfant se manifesta printr-un om despre care Dumnezeu va spune la final ca nu l-a cunoscut niciodata? Care este relatia dintre mantuire si lucrare? Iata numai cateva intrebari pe care le ridica acest text.

Daca am analiza acest text sperficail am putea spune o sumedenie de lucruri (mai mult sau mai putin adevarate). De exemplu, cineva intelegea acest text din perspectiva afirmatiei ca si Satan poate face minuni. Cu alte cuvinte, persoanele despre care se vorbeste aici nu ar fi din biserica, ci ar lucra cu Diavolul.

Acest pasaj poate fi interpretat din doua perspective: una vechi testamentara si alta nou testamentara, care in cele din urma sunt complementare, doar ca au unele elemente distincte. In prima parte vom incepe sa analizam din perspectiva Vechiul Testament, ca spre final sa prezint si perspectiva Noului Testament.

Predica de pe munte nu este altceva decat o re-editare a Deuteronomului, daca am putea spune asta, dar dintr-o prespectiva mult mai profunda. Domnul Isus Cristos, in aceste predici, reia aproape fiecare porunca din Decalog oferindu-i adevaratul sens. Insa in acest context el nu se leaga de o porunca propriu-zisa cat despre ceea ce spune autorul Deuteronomului in cap. 18. Intrebarea care se poate adresa si acestui text, ca si celui din Matei, ar fi: <Cum este posibil ca un om care face o lucrare divina sa fie acuzat de Dumnezeire ca fiind un necredincios?>

In VT avem exemple in care oameni plini de Duhul Sfant fac tot felul de fapte „interesante”. Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al lui Samson, care inca inainte de a se naste era nazireu (pus de o parte pentru Domnul), dar care in timpul vietii avea o pasiune pentru prostituate. Cum era posibil ca un om care facea lucrarea Domnului si pe care Duhul lui Dumnezeu il insotea (doar cand este tuns textul ne spune ca Duhul s-a departat de la el) putea sa aiba asemenea obiceiuri? Un alt caz este tot din Cartea Judecatorilor. Un fost profet ca sa-si atinga scopurile, minte pe un om al lui Dumnezeu, iar pe urma Duhul lui Dumnezeu se manifesta prin el anuntand sentinta divina cu privire la acel om. Iata doar cateva cazuri, aparent contradictori, prin care Duhul Sfant lucreaza prin niste oameni „interesanti”.

Una dintre explicatii ar putea fi ca toti acesti oameni fiind din poporul lui Dumnezeu prin nastere atunci Duhului lui Dumnezeu se putea manifesta lejer prin ei. Explicatie care este adevarata in cele din urma. Dar avem cazuri in care si oameni care nu au nimic de a face cu poporul lui Dumnezeu sunt folositi in lucrare, vezi cazul vrajitorului Balaam. In acest caz, ce explicatie mai avem?

Un alt text vetero-testamentar care vine sa ne ajute sa intelegem pasajul din Matei este Ps. 1. Aici autorul creaza o diferenta intre cei pe care Dumnezeu ii cunoaste si cei pe care nu-I cunoaste. Oamenii despre care autorul vorbeste in acest Psalm nu ar trebui sa fie vazuti ca cei din poporul lui Dumnezeu si cei din lume. Nicidecum! Psalmistul cu siguranta ii avea in vedere pe cei din Israel, in primul rand, si doar in extensie si pe cei dintre neamuri. Aici apare pentru prima data o distinctie intre cunoastere si ne-cunoastere. Cu alte cuvinte, chiar daca esti din poporul lui Dumnezeu fiindca stai pe scaunul batjocoritorului, a uraciosului, a barfitorului nu esti „cunoscut de Dumnezeu”, desi s-ar putea ca Duhul sa se manifeste din plin in viata ta si prin persoana ta.

Insa despre cunoastere si ne-cunostere vom vorbi in episodul/episoadele urmator/urmatoare! Dupa ce vom prezenta si perspectiva NT.

Anunțuri

14 gânduri despre “Dumnezeul meu: un trisor sau un mincinos?! (1)

  1. Pingback: blog.jugariu.ro − Oare ma cunoaste Dumnezeu?

  2. Afirmatia postata de dumneavoastra despre penticostali potrivit careia „Ei foarte rar isi pun problema daca aceea persoana este sau nu este spirituala.” este cu totul tendentioasa si presupun ca vine de la un om care-i cunoaste pe penticostali doar din barfele de la coltul strazii. Cunosc mediul penticostal de mai bine de 40 de ani si de aceea va recomand respectuos sa va faceti timp sa cunoasteti invatatura si practicile penticostale. Sigur, nu exista padure fara uscaturi si de aceea va rog sa nu priviti spre situatiile de exceptie. Penticostalii dimpotriva au o mare preocupare pentru trairea in sfintenie (vedeti miscarile tip holyness care au condus spre mari treziri spirituale in randul penticostalilor)
    Pasajul luat in discutie cred ca nu face altceva decat sa ne puna inca o data inainte suveranitatea lui Dumnezeu, despre care cineva facea afirmatia: „Dumnezeu inhama adesea la carul lui chiar si pe Diavolul pentru a-si indeplini planurile” Nu va grabiti sa judecati aceasta afirmatie cu prea multa asprime, ci amintiti-va ca apostolul Pavel vorbeste despre oameni care-l vestesc pe Cristos din duh de cearta sau din slava desarta, si apostolul pare a nu fi atat de mult interesat de faptul ca acesti oameni care nu-l cunosc PE Dumnezeu si despre care Dumnezeu ar putea spune „Niciodata nu v-am cunoscut!” ci Pavel pare a fi mai mult interesat ca Evanghelia sa fie vestita. Prin urmare lucrarea lui Dumnezeu se face cu voia lui Dumnezeu si cu aportul sau chiar prin oameni care nu au o relatie personala cu Dumnezeu. Dar, va rog frumos…acestia nu sunt penticostalii! Multumesc.

  3. Draga Ioan Grosanu,
    in primul rand am apreciat foarte mult stilul in care v-ati exprimat opinia. Pentru aceasta va multumesc. In al doilea rand, nu pot afirma ca stiu mediul penticostal de foarte mult timp, insa va asigur ca il cunosc de ceva decenii. In al treilea rand, afirmatia mea nu avea de a face cu faptul ca enoriasii penticostalii nu urmaresc sfintenia, ci atunci cand apare manifestarea Duhului Sfant la o persona – profetie, vorbire in alte limbi, minuni – ei (adica oamenii normali, cu frica de Dumnezeu) nu se opresc inainte de toate la analiza fiind orbiti de ideea de a nu huli impotriva Duhului Sfant. Insa acest fapt nu are nimic de a face cu sfintenia personala, cat cu modul de a-l privi, vedea pe celalalt.
    Cat priveste textul de baza aici avem perspective distincte. Eu nu cred ca acest text se refera la suveranitatea divina in ceea ce priveste alegerea intr-o anumita lucrare, cat are de a face cu modul in care un credincios vede relatia mantuire- lucrare. Astfel, unii vad lucrarea Duhul Sfant prin persoana lor din prisma mantuirii, iar altii vad mantuirea din prisma lucrarii Duhului prin persoana lor.

  4. Stimate, domnule Grosanu, am descoperit ca avem cel putin doua lucruri in comun, ba chiar trei.Si eu „cunosc mediul penticostal”evident, nu asa bine ca dumneavoastra…imi plac si mie cainii(Domnul sa ne ajute sa nu imprumutam si obiceiurile lor rele!)…trei: si eu am avut o sensibilitate cand am citit fraza pe care ati incriminat-o, dar imi spun”Pazeste de asemenea pe robul Tau de mandrie, ca sa nu stapaneasca ea peste mine! Atunci voi fi fara prihana, nevinovat de pacate mari. „(Ps.19:13) V-as ruga sa ascultam(citim) cu rabdare pana la sfarsit, cu intelepciunea care vine de sus,iar aceasta stim ca este:” intai, curata, apoi pacinica, blanda, usor de induplecat, plina de indurare si de roduri bune, fara partinire, nefatarnica.” (Iac.3:17)Doamne ajuta!

  5. Stimate frate Claudiu,
    De la ultimul meu comentariu pe blogul dumneavoastra si pana acum am aflat, tot de pe blogul dumneavoastra bineinteles, ca sunteti absolvent al ITP, si asta ma face sa cred ca suntem oarecum din aceeasi familie penticostala. Sau…sper sa nu ma insel.
    Cred ca este de datoria mea sa apar imaginea si asa mult sifonata de multi oameni rauvoitori a Cultului Penticostal, sau mai precis a credinciosilor penticostali. Va rog sa intelegeti in acest fel, si numai in acest fel interventia mea pe blogul dumneavoastra. Cred ca iesirea in spatiul public cu astfel de afirmatii daunatoare credinciosilor penticostali este neavenita si este o datorie de onoare a tuturor celor ce impartasesc credinta penticostala sa apere cu indarjire imaginea si marturia penticostala.
    Sunt sigur ca exista credinciosi penticostali care nu au discernamant sau care nu folosesc discernamantul fata in fata cu manifestarile spirituale, dar oameni ca noi ar trebui sa faca eforturi sustinute ca sa elimine astfel de atitudini. O generalizare cred ca este jignitoare pentru penticostalii autentici.

    Pentru eli_s
    Nu am pretentia ca sunt unul dintre cei ce cunosc foarte bine mediul penticostal, ci am afirmat ca il cunosc de mai bine de 40 de ani. Am trait toata viata mea in acest mediu si cred cu indarjire ca trebuie uneori sa fim „cainii de paza ai penticostalismului” pe care si asa sunt prea multi cei ce vor sa-l murdareasca. Nu sunt habotnic, cred ca mantuirea este in Cristos si nu in sanul unei denominatii, dar cred ca datoram penticostalismului macar atat: sa-i aparam imaginea.
    Pe de alta parte nu cred ca e drept sa vezi mandrie in comentariul meu, ci o sincera dorinta de promovare a valorilor crestine pe care personal le-am gasit cu grija cultivate intre penticostalii autentici

  6. Depinde de continut.Ceea ce tainium in inima se descopera in cuvintele pe care le spunem sau scriem. „Omul bun, din visteria cea buna a inimii sale, scoate cele bune,… …Caci din prisosul inimii graieste gura lui” (Luca VI, 45).

  7. *tainuim. E imperios sa ne cunoastem identitatea si sa ne-o asumam.E nevoie de curaj si maturitate pentru a sta fata in fata cu propria fiinta intrebandu-ne:”Cine sunt?”,”Cine spun oamenii că sunt?”si, in primul rand, „Cine spune Dumnezeu ca sunt?”. Faptele(si vorbele!)unui om pot spune ceva despre caracterul si apartenenta lui, dar pentru exprimarea adevarului(judecata), Dumnezeu priveste la inima si, implicit la motivatia din spatele faptelor(vorbelor).
    Domnul Grosanu spune:”… nu cred ca e drept sa vezi mandrie in comentariul meu” – daca veti avea amabilitatea sa recititi ce am scris, poate o sa observati ca este vorba despre o marturisire personala urmata de rugaciune. Comentariul dumneavoastra este o chestiune care va priveste…eu v-am adresat doar o rugaminte:”V-as ruga sa ascultam(citim) cu rabdare pana la sfarsit”.Va multumesc.

  8. Stimate domnule Dobra,
    Va multumesc pentru primire. Sa dea Dumnezeu sa ne imbogatim reciproc cât mai mult.
    Am si eu niste comentarii la ceea ce ati spus in articol. Imi cer scuze anticipat daca voi fi prea pedant sau confuz – asta mi-e structura, am o lupta permanenta cu limbajul, care poate fi ambiguu daca nu e precis, iar daca e prea precis comunicarea sufleteasca esueaza (vedeti? ce va spuneam…).
    -Cred ca pasajul in cauza ar trebui neaparat analizat impreuna cu Matei 12:22-35, unde Isus raspunde acuzatiei de a lucra cu ajutorul adversarului.
    -În acest fel, şi citatul domnului Grosanu (despre înhămarea diavolului la carul Domnului), poate fi utilizat şi exploatat fără nici o teamă de a şoca. Dacă ne ducem ideile până la capăt, Dumnezeu a creat o lume în care diavolul are un rol bine definit, deci diavolul lucrează pentru Dumnezeu – nu e nici un pericol să privim acest adevăr în faţă (ba chiar e mult mai fructuos decât a citi Codul lui da Vinci), cu condiţia ca după aceea să nu-l acuzăm pe Dumnezeu că a ales ceea ce nu ne place sau convine nouă. E un test pentru noi toţi. Sigur, ne va rămâne întotdeauna alternativa de a alege să credem că există puterea lui Dumnezeu, şi o altă putere, opusă şi nederivată din ea. Pentru aprofundare, Ioan Petru Culianu e de mare ajutor.
    -Spuneti undeva „…persoanele despre care se vorbeste aici nu ar fi din biserica…” – citând părerea altcuiva, pe care am impresia că o catalogaţi ca superficială (îmi cer scuze, nu vreau să am un ton ofensator, pur şi simplu nu sunt sigur că am înţeles ce vreţi să spuneţi). Mi se pare foarte periculos sa utilizam într-o astfel de analiza (chiar pe un text imbricat, nu direct în opinia autorului) termenul de „biserică”, pentru ca singurul care se află în posesia recensământului este chiar Domnul Isus. Noi, ceilalţi, suntem doar în faza de depunere a dosarului de admitere. Petru, de exemplu, credea că e admis definitiv, si Isus – cel care, de altfel, l-a ales printre ucenicii Săi – l-a numit „Satana”. Utilizarea acestui termen cere mereu o delimitare a celor buni şi cu adevărat credincioşi de toţi ceilalţi, ceea poate duce la „aglutinarea” auditoriului. Toţi vor fi tentaţi să spună „în biserica mea nu poate lucra vreodată diavolul, dar ştiu câteva exemple de biserici în care o face cu mare eficacitate”. Sau: „în toate bisericile omeneşti lucrează diavolul, dar în adevărata Biserică a lui Cristos, în care ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, sunt chiar eu, aşa ceva nu se poate”. Pe de altă parte, plecând de la ipoteza că cei vizaţi în pasaj doreau sincer să lucreze pentru Domnul (de fapt însuşi miezul nedumeririi noastre, pentru că altfel totul ar fi simplu), şi amintindu-ne şi de Marcu 9:40 („Cine nu este împotriva noastră, este pentru noi”), putem cădea de acord că „a fi din biserică” poate fi înlocuit cu „a dori Binele”, eliminând antepronunţarea (slavă Domnului, ştim că Binele este unul singur – cine nu ştie să rămână după ore…). Marea noastră problemă pare a fi că trebuie să dorim Binele, dar să avem şi pricepere, pentru a face numai şi numai voia Tatălui. Dacă ni se pare că nu ne descurcăm în această dilemă, singura salvare este la Isus – sunt mii de mesaje zilnice, pe toate canalele, cu acest conţinut, dar rămân pentru mulţi o vorbă goală, pentru că nimeni nu ne poate spune care este algoritmul, metoda, scamatoria prin care putem ajunge la Isus chiar atunci când avem nevoie, adică ACUM. Şi, de fapt, ce înseamnă să ajungi la El, într-o lume în care eşti catalogat schizofrenic dacă El îţi vorbeşte (după cum remarca domnul Cristi Jugariu)? Divaghez!!! (Dar dacă ştiţi cumva soluţia şi mă puteţi face s-o înţeleg, nu ezitaţi!)
    -L-aţi pomenit pe Samson… Am auzit destul de multe predici în care Samson, Iona, David şi Iov erau înfieraţi pentru păcatele lor, iar ei erau trecuţi la capitolul „aşa NU”. Sincer, mi-aş dori să mă iubească Dumnezeu ca pe aceştia. Păcatul şi harul ni se par uneori ceva evident şi simplu, dar ar trebui să fim mai atenţi… Este chiar una din problemele pasajului pe care-l analizaţi: vedem la exterior har, şi Domnul îl face una cu pământul. Personal cred că putem găsi în Biblie şi reversul: vedem la exterior păcat, iar Domnul îl iubeşte pe cel care-l înfăptuieşte.
    -Domnul Grosanu nu se poate înşela: în esenţă, orice pasaj din Biblie vorbeşte despre supremaţia Domnului. Iar dacă nu, atunci ne face pe noi să o constatăm, dacă ducem analiza suficient de departe. Eventual nu mai înţelegem aproape nimic, minţile ne intră în buclă infinită, ca un program cu greşeli, şi ajungem exact în acest punct în care tot ce mai putem face este să ne plecăm genunchiul, ca la finalul cărţii lui Iov. (Nu este nimic maliţios sau ironic la adresa d-lui Grosanu în acest paragraf, să nu vă luaţi după aparenţe). Iar în timp ce noi ne chinuim mintea să înţelegem, vameşii şi curvele ne-o iau înainte în împărăţia lui Dumnezeu. Asta e, fiecare din noi are de interpretat o anumită partitură. (GLUMĂ: Eu, unul, aş prefera să fiu vameş; stimatele doamne şi domnişoare sunt puse în faţa unei alegeri mai dificile.)
    -Blestemul clasificării după genul proxim şi diferenţa specifică: penticostalii sunt creştinii care vorbesc în limbi necunoscute de nimeni. (Oare de aceea catolicii au renunţat la latină?) Poate că noi, ceilalţi, suntem creştinii care nu ştim de ce există o astfel de manifestare a unui duh, pe care ei îl simt sfânt cu toată fiinţa, iar noi îl disecăm pe bloguri. Poate că noi, cei care credem că doar o anumită categorie de oameni poate vorbi în limbi, ar trebui să „păţim” aşa ceva ca să ne smerim un pic. Nu să mâncăm paie, nu să trăim în cuşcă legaţi în lanţuri, ci să lăsăm să ţâşnească din noi ceva despre care chiar credem că vine de la Domnul. Şi despre care o lume întreagă va spune cu siguranţă că este… ceva măcar neclar, nesigur, nedovedit, mincinos, ipocrit ş.a.m.d. Uitaţi-vă un pic la blogul ăsta, ca să evaluaţi impactul: http://own89attitude.wordpress.com/2008/09/28/credin%C8%9Ba-sau-ipocrizie/
    -Cu umilinţă (dar nu fără gânduri ascunse) vă învit să vă uitaţi şi pe blogul subsemnatului, care se află (poate nu întâmplător) pe aceeaşi orbită cu mesajul dumneavoastră. Sunt disperat, nu reuşesc să primesc comentarii de când l-am deschis, şi asta ar putea să însemne că nimeni nu înţelege ce vreau să spun, sau nu mă aprobă, sau gândurile care mă macină sunt banalităţi neinteresante. Poate extindem discuţia…
    http://iovintreaba.wordpress.com
    Doamne ajută!

  9. @teleiosepithimia: Vazand intamplator link-ul postat de dvs, m-am hotarat sa arunc un ochi asupara ce ati spus, fiind scris un roman, m-am plictisit:) tocmai m-am trezit…dar pot sa va spun oamenii care sunt la teologie 90 % dintre ei sunt niste tampiti. Acuma sa va aduc argumente de zic asta, eu sunt student la fizica, si stau intr-un camin in care aproape jumatate dintre persoane sunt de la teologie:) nimic rau pana aici. Problema e in felul urmator vad acele persoane la dush canta 5 minute paosul(din literatura lor de specialitate,banuiesc ca stiti despre ce e vorba), iar dupa alea 5 minute aud(„de ce ma minti de ce ma mint….”)- o manea jegoasa, ok sa zicem ca e unul dar din pacate sunt mai multi. Vin la baie sa se spele pe dinti unii dintre ei , isi amintesc ca nu s-au spalat pe pioare, hop piciorul in chiuveta si se spala, si lista e prea lunga…:)
    Acuma sa nu imi vorbiti mie ca un idiot din ala care peste 3 ani ajunge poapa, gandeste ceva, ca eu il scuip in fata, gandeste ceea ce a tocit din Biblie si ceea ce i-au bagat profesorii pe gata si asa ca majoritatea celor de la teologie au IQ-ul mai mic decat numarul de la pantof.
    Sfatul meu pentru multe persoane este, oameni buni credeti in Dumnezeu, nu in „misionarii”(hotii) lui de rahat pe Pamant.
    Si acuma o intrebare: de ce preotii au masini in medie de 10000 de euro?:))

  10. Pingback: Dumnezeul meu: un trisor sau un mincinos?! « ADEVĂRUL UNIC

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s