Episodul 15

     Uneori nu este foarte usor sa scrii despre ex-colegii sau profesorii tai. Esti nevoit sa-ti alegi foarte bine cuvintele. Sa alegi cu atentie evenimentele pe care vrei sa le evoci, deoarece altfel poti fi inteles eronat. Si nu cred ca mi-ar face placere ca cineva sa inteleaga altceva decat ceea ce am dorit, am intentionat sa transmit.

     Iata ca a sosit si ziua cand sa scriu despre dr. Radu Gheorghita

, un profesor indragit de majoritatea studentilor. 

     Desi, nu am facut cu dansul decat cursuri modulare, nu retin sa fi lipsit la vreo ora. N-as putea spune despre el care era un profesor foarte diamic. Dimpotriva, modul lui calm de a fi lasa impresia, in prima faza, ca ora la care participi va fi o ora de somn si nu una de curs. Insa modul cum vorbea, cum stia sa-si aleaga cuvintele te vrajea, te cuprindea, te leaga, parca, cu lanturi de cursul lui. Reusea sa te faca sa nu te plictisesti de materia predata, chiar daca era facuta intr-un ritm alert.

     Nu am avut multi profesori in genul lui de a privi studentul. O particularitate a dansului era evidentiata de modul de exminare. Oferea o incredere foarte mare studentului. Daca cursantul sustinea ca a citit o evanghelie sau o epistola de un numar de ori il credea pe cuvant. In anii in care mi-a fost profesor nu am vazut la el nici o bruma de indoiala la ceea ce studentul afirma ca ar fi facut. Nu suferea de sindromul ne-increderii. Ba mai mult, chiar daca nu era de acord cu parerea sau cu interpretarea cursantului pe o tema/text totusi o respecta si asculta/citea cu foarte mare atentie argumentatia.

     De exemplu, la cursul pe Epistola catre Evrei eu nu am fost de acord cu traducerea lui Dumitru Cornilescu (si nici a lui Sorin Sabau) pe 7:2 „care, dupa insemnatatea numelui sau, este intai, <Imparat al neprihanirii/dreptatii>, apoi si <Imparat al Salemului>”. Eu sustineam ca o astfel de traducere este eronata deoarece spune ca numele lui Melhisedec inseamna atat „imparat/rege al dreptatii” cat si „imparat/rege al Salemului”, ceea ce este fals. Iar eroarea aceasta este data relatia dintre cuvintele „este intai” si „apoi si”. Intrucat nu sesiza foarte bine care este problema mea, deoarece dumnealui privea textul romanesc din perspectiva modului cum citea si intelegea el manuscrisul grecesc mi-a cerut o traducere proprie, pe care i-am oferit-o putin mai tarziu deoarece pe loc nu gasisem formula cea mai potrivita. (Ea suna ceva de genul „care este mai intai, dupa talmacirea numelui, Rege al dreptatii, iar apoi Rege al Salemului”.)

     Printre primele lucruri pe care le face la inceputul fiecarui curs-modular, era sa ne prezinte modalitatea de examinare. Imi amintesc ca in anul III, la cursul de Exegeza in Noul Testament, ne-a prezentat cum ne va nota la acesta materie. Spunea ceva de genul: „fiecare student va avea de facut o prezentare pe un text din Epistola catre Evrei, pe care eu o voi nota in mod subiectiv, dar sa nu cumva sa apelati vreunul la metodele de interpretarea ale autorului epistolei deoarece veti cadea examenul”.

     Intr-o lume in care toata lumea doreste sa fie obiectiva m-am intalnit cu o persoana ce doreste sa fie subiectiva in notare. La prima vedere o astfel de afirmatie – „notare subiectiva” – iti poate oferi, ca student, putini fiori. Primul gand care iti va trece prin minte atunci cand nu vei primi nota dorita va fi: „tipul a fost subiectiv. Pe studentul X sau Y l-a avut la inima de aceea i-a dat o nota mai mare decat mine, desi eu am fost mai bun.” (Oare o astfel de afirmatie nu este si ea subiectiva la randu ei, dar o subiectivitate foarte redusa doar la dorintele tale?!)

     Ca sa nu ramanem in ceata, imediat dupa ce a afirmat ca ne va nota subiectiv ne-a explicat ce intelege el prin aceasta. Notarea subiectiva, in perspectiva lui Radu Gheorghita, insemna sa tina cont de toti factori, nu numai de cel academic. Adica, era interesat de informatia expusa (exegeza textului, bibliografia folosita, teori lansate, argumentatie, etc), dar si de modului de expunere (limbaj, materiale didactice etc) si de prezenta studentul la clasa – intrebarile adresate colegilor. Imi amintesc, ca la un moment dat stresat si el de intrebarile mele (:D) – ce sa mai vorbim de colegi – m-a intrebat cu un calm putin fortat (dar bine stapanit): „tu doresti sa te tina minte colegii ca cel care ii stresa cu intrebarile lui?”

     Daca am invatat ceva de la dansul a fost ca o interpretarea subiectiva este mult mai de folos decat una obiectiva, deoarece ea nu se limiteaza doar la ceea ce vede sau aude, ci ea il are in vedere si pe cel care expune cu minusurile si plusurile lui. Ca oameni nu suntem chemati sa punem un sablon interpretativ pe un discurs/text atunci cand intentionam sa intelegem un mesaj, ci cel mai de dorit este sa avem in vedere si alte aspecte cum ar fi autorul, contextul, auditoriul si chiar experienta noastra personala – adica interactiunea noastra cu discursul/textul.

     O mare greseala, pe care in ultima vreme o vad foarte des, atat la lucru cat si pe bloguri este modul de a interpreta cuvintele celuilalt doar dintr-o perspectiva pseudo-obiectiva personala, excluzand alti factori care ar putea conduce spre o interpretarea mult mai apropiata de ceea ce a intentionat autorul sa spuna, decat ceea ce eu imi imaginez ca ar vrea sa spuna.