Episodul 7

Standard

     In liceu m-am invatat sa nu prea merg la zilele festive ale scolii. Acest obicei, se pare, a continuat sa se perpetue si-n studentie, chiar daca in anul III am fost anuntati ca cine nu participa la deschiderea si inchiderea de an scolar va beneficia de un cadou din partea conducerii.

     Astfel dar, prima mea zi de scoala la facultate era dupa ziua de deschidere din cadrul institutului. Colegii de camera pe care urmam sa-i am ii cunosteam de mult, fiind din acelasi oras cu mine. (Un beneficiu in primul an a fost ca am putut sa ne alegem colegii de camera. Mai tarziu acest cadou, pentru „gasca” noastra cel putin, va disparea.)

     Unul dintre colegii mei de camera era mai mare decat noi ceilalti cu un an. Si el era tot la teologie. Intelesesem ca in primul an i-a venit un chef nebun sa scrie un articol in revista scolii. Dupa acel articol din cate stiu revista nu a mai aparut. Materialul, desi era scurt, a avut un succes enorm. Toata lumea evanghelica oradeana stia despre continutul mesajului. Din cate imi amintesc articolul nu avea scopul sau menirea de a gadila urechile conducerii. (Imi pare rau ca n-am articolul, desi voi incerca sa-l fac rost, daca il mai are cineva!?) O idee care mi-a ramas in minte (au trecut ceva ani de atunci, cam 9-10) suna de genul (nu-mi cereti sa citez!!) „ca dupa 4 ani in care stam inchisi intre aceste ziduri, ni sa da drumul afara”. Sau o alta afirmatie, pe care eu o consider cea mai grava si mai dura din articol, era ca cei de la institut practica „spalarea de creier”.

     Vorbind cu acest coleg de camera am inteles ca scoala a facut tot posibilul sa-l „recupereze”, prin diferite moduri. Intrucat aceste incercari, pana la urma, s-au vazut nefolositoare s-au gandit sa apeleze la o forumla geniala „examinarea”.

     Deoarece pentru un articol nu poti sa-l exmatriculezi pe un student, fiindca nu-l poti acuza de imoralitate sau de conduita inadecvata, atunci poti sa-l ajuti sa cada un examen pe care sa nu mai poata sa-l treaca (acest eveniment se va mai repeta, nu va fi unul singular). Acest student, cum va spuneam, era la inceputul anului II. Pana atunci, desi a sunat de cateva ori la secretariat, nu aflase ca la limba greaca a cazut examenul. Secretara ii raspunea ca la aceasta materie notele nu erau inca afisate. Ajuns la scoala, cu gandul ca a trecut la toate examenele, afla cu stupoare ca la examenul de greaca nu a promovat. Mai mult, pentru ca nu a venit la „olimpiada de vara” de la greaca este declarat repetent. Ar mai fi avut dreptul si la o re-re-examinare, dar numai cu acordul decanatului si/sau rectoratului (aici nu stiu exact, deoarece peste ani acordul va veni numai de la rectorat). Eveniment care nu s-a intamplat.

     Astfel dar, studentul nostru isi petrecea ultimele zile in scoala. Fiind declarat repetent in primul an, putea sa intre din nou in anul I numai pe baza examenului de admitere. Dar noi eram in octombrie, iar ultimul examen de admitere a fost in septembrie. Deci, si aceasta ocazie a fost ratata!

     Insa ce m-a uimit cel mai mult la acest eveniment, nu a fost modul prin care scoala a luat decizia sa se debaraseze de cineva, ci de modul cum unii studenti au vazut acest eveniment.

     Unul din studentii de anul IV (despre care am inteles ca a fost trimis disciplinar acasa un an, pe motive reale, si ar mai fi trebuit sa-l mai trimita si in anul acela acasa, tot pe motive reale, insa….) afland de la pedagog (pe care il vom numi de aici inainte Mitica) ca este un student de anul II care urmeaza sa mearga acasa, iar salteaua de la patul lui va fi disponibila, a venit sa intre in proprietate (de parca legea Lupul – despre proprietate – s-ar fi referit si la acest eveniment!).

     Intra in camera si ma intreaba daca aici sta respectivul student.

– Da! ii raspund.

– Care e patul lui?!

Dupa ce ii arat patul, da sa traga patura si cearceaful de pe el ca sa poata lua salteaua.

– Ce faci?! il intreb.

– Am venit sa-i iau salteau ca am nevoie de ea.  

– Dar nu mai poti astepta o zi-doua, pana ce pleaca omul?! i-am raspuns indignat si suparat pe tupeul pe care acest individ l-a putut avea in acel moment.

– Ah! Nu am stiut ca nu a plecat. Mi s-a spus doar ca aici este o saltea.

Cum poti spune ca nu ai stiut cand vezi asterutul pe pat si patul aranjat. Nici macar sa minta elegant nu stia.

     Uneori, cu marlania te intalnesti si acolo unde te gandesti mai putin ca ar trebui sa existe.  Mai mult, de la persoane de la care te-ai astepta sa se comporte elegant, demne de statul lor socio-religios. Poate ca imi fac prea multe sperante. De multe ori am impresia, senzatia ca metamorfozarea, despre care lumea evanghelica vorbeste mai tot timpul, se manifesta doar in anumite circumstante, pe cand vechiul mod de a fi continua sa fie prezent in viata de zi cu zi. Si atunci ma intreb si eu ca tot omul: „de ce mai spun sus si tare ca m-am intalnit cu Domnul, daca drumul meu in societate e la fel ca si ieri, ca si alaltaieri?!” Poate singura diferenta majora ar putea fi ca azi merge la Biserica si citeste Biblia, dar in ceea ce priveste comportamentul, limbajul, etc. in relatie cu cei din denominatiunea lui nu prea vezi diferente nici dupa ani de zile. Sau cu acestia ne permintem, cu cei din lume nu pentru a nu aduce o umbra de blam asupra lui Cristos. Dar asta nu este o ipocrizie grasa?! Nu inseamna a trai in minciuna?!

     A, am uitat! Temperamentul e devina frate. Eu m-am schimbat, in sensul ca sunt a lui Cristos acuma, dar temperanentul nu poate fi schimbat. Asta este cea mai mare auto-inselare. Orice temperament (ne spun studiile in psihologie din ultimii ani) se poate modifica in timp. De altfel, putem vorbi despre o migratie a temperamentului. Daca azi esti coleric, te poti trezi peste ani fie ca esti melancolic, fie sangvinc. Si asta datorita faptului ca mediul are o influenta asupra temperamentului, evenimentele de zi cu zi, precum si datorita faptului ca nu exita o persoana cu un temperament pur, ci cu o tendinta mai pronuntata spre un temperament sau altul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s