Episodul 3

Standard

     Acum cateva zile a avut loc un eveniment de care eu am uitat pana azi, desi stiam cu o luna inainte ca se apropie. Dar multele probleme care s-au abatut in acele momente in familia noastra m-a facut sa pierd din vedere acest mare detaliu pentru mine. Unul din prietenii mei din studentie isi sarbatorea ziua de nastere.

     De fiecare data cand ma gandesc la el imi aduc aminte de impresia pe care mi-a facut-o cand l-am vazut prima data. Fiind inalt, peste 1,86, trebuia sa stea putin indoit de umeri ca sa nu se vada diferenta de statura dintre el si prietenii lui. La prima vedere nu puteai sa spui ca ar fi nu stiu ce de capul lui. Insa cand incepeai sa vorbesti cu el, sa-l cunosti mai indeaproape realizai cat de mult te-ai inselat cu privire la persoana-i. Era genul de om in care inteligenta si disciplina discursului creau o armonie. Stia, in comparatie cu mine, cum sa isi formuleze intrebarile teologice cat mai exact si cat mai clar, ne lasand astfel posibilitatea vreunui profesor sa-l taxeze pe aceasta problema. Mai mult, inainte de a veni la facultate, deja, avea un limbaj teologic, limbaj cu ajutorul caruia a castigat respectul unor profesori, precum si o cultura teologica – cu precadere rasariteana si patristica.

     Acest prieten al meu, din cauza mai multor incidente din interiorul facultatii, a decis intr-un final sa emigreze. Partea comica a emigrarii lui a fost ca ea s-a facut cu ajutorul si cu binecuvantarea capelanului campusului – fara ca acesta sa banuie ceva. Cum s-a intamplat asta?! Simplu! A plecat intr-o tabara crestina din Anglia pe timpul verii, pentru care avea nevoie de o recomandare de la conducerea scolii. Si de atunci dus a fost! Nu s-a mai uitat in urma sa vada ce a lasat (3 ani de facultate), ci a cautat sa priveasca inainte la noua lume in care a ajuns.

     Privesc inapoi si nu-mi vine sa cred ca au trecut peste 6 ani de cand nu ne-am mai intalnit, nu ne-am mai strans mainile. E bine totusi ca exista telefon si aparate foto ca altfel nu am mai fi putut comunica si nici sa ne vedem.

      Chiar daca si eu intre timp am emigrat, totusi inca nu avem cum sa ne revedem. Pana am ajuns si eu la solutia lui – auto-exilarea -, el deja parasise spatiul european. Poate intr-o buna zi voi parasi si eu batranul continent si atunci…

     Pe langa prietenia lui, mi-a mai lasat ceva ca mostenire. Un nume/porecla pe care mi-a daruit-o in primul an de studentie. In aceea perioada il citeam pe Evagrie Ponticul. De aici mi se trage numele meu „monahal” de Evagrie. El nu avea nevoie de un nume „monahal” pentru ca purta, deja, numele unui mare sfant. De aceea, eu ii mai spuneam din cand in cand Sf. Vasile cel Mare (si datorita staturii :D), iar el preacuviioase sau cucernice Evagrie or Evagriote.

     Desi a trecut de o saptamana ziua ta, totusi:

    La multi ani, Vasi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s