Începând cu începutul sec. al XIX-lea, teologii protestanţi, în speţă cei germani, folosind ca metode hermeneutice critica literară şi critica istorică, au început a pune din ce în ce mai des semne de întrebare cu privire la paternitatea anumitor cărţi canonice, paternitate susţinută de către tradiţia bisericească. (aici)