Episodul 6
Stresul universitar te face ca student sa ai diferite preocupari. Pe unii ii conduce spre fumat, pe altii spre bautura, pe altii spre fete/baietii sau mai stiu eu ce ii trece prin minte unui student. Noi fiind la teologie, unde in primul an de vietuire aveam doar un decalog de reguli de indeplinit in camin - fara fete in camera, fara bautura in camin, etc -, trebuia sa ne debarasam si noi cumva de acest strez, in special in perioada sesiunii. De altfel, sesiunea la noi era putin mai relaxanta fata de celelalte facultati pe motiv ca noi eram obligati sa mergem la fiecare curs. Mai mult, la unele materii aveam teste saptamanale, astfel ca doreai ca nu doreai tot se prindea ceva de tine, iar in perioada examinarilor nu faceai altceva decat sa reiei putin materia si sa te prezinti la examen.
Imaginati-va faptul ca 3-4 luni mergi in fiecare zi la cursuri si vine sesiunea in care te intrebi “ce fac cu atata timp?” Sa nu mai vorbim de sesiunea din vara, cand soarele torid te chema fie la Felix, fie la somn, numai in biblioteca sau la invatat nu. Daca ziua trecea cum trecea, seara era mai greu. Nu aveam televizor (in primii 2 ani, ca in anul al treilea nu am mai avut nevoie din cauza tehnologiei - aveam calculatoare personale mai performante), deci nu aveai unde sa-ti pierzi timpul. Astfel, a aparut jocul de carti. Cum eram din zone diferite nu toti stiam acelasi jocuri, insa prindeam foarte repede. Unul din jocurile care ne-a captat pe toti a fost “cruce”. Dupa cum vedeti numele jocului se potrivea de minune cu obiectul disciplinei noastre. Cu alte cuvinte, noi nu ne jucam carti, ci aprofundam jocul de “cruce”.
Insa acest joc in sine nu-ti oferea o satisfactie prea mare, deoarece miza nu exista. Faptul ca castigi in final, are o valoare mai degraba pentru un tanc de 10-12 ani nu pentru niste tineri de 20 de ani. De la “cruce” s-a trecut la “21″. Aici miza era mai mare. Pentru ca cel care pierdea fie lua bobarnaci, varianta clasica, fie primea pedepse, varianta moderna.
Imi amintesc ca intr-un week-end m-am dus pana la Arad. La intoarcere, ce sa vezi?! Toti colegii de apartament, care ramasesera in camin sambata si duminica se plangeau de picioare. Nu puteam sa inteleg, cum pot toti sa se vaiete de aceleasi dureri. Pana la urma am afla si eu marele secret. S-au gandit ca jocul de carti cel mai incitant si care se joaca numai cu miza este POKER-ul. Asa ca baietii s-au pus pe treaba, lasand in urama si “crucea” si “21″.
La inceput au jucat pe flotari. Cand si-au dat seama ca nu mai rezista sa faca flotari au trecut la genuflexiuni, unde si mizele au crescut. Daca la flotari se ajunge pana la 40, la genuflexiuni se putea ajunge si pana la 200. Febra musculara care ia cuprins pe toti parca nu a mai dorit sa-i mai lase. Astfel ca, pana la mijlocul saptamanii mai mult se taraiau pe picioare decat sa mearga.
Morala: orice cauza are un efect, daca vrei sa inveti sa mergi din nou pe picioare, intrece masura la educatie fizica, mai ales in situatia cand tu si sportul ati fost multa vreme doua drepte paralele.
